Posts Tagged 'despre Sfintii Martiri din temnitele comuniste'


PREOTUL DUMITRU C. POPESCU – UN MODEL DE SLUJIRE ȘI DE APĂRARE A CREDINȚEI STRĂMOȘEȘTI ȘI A NEAMULUI ÎN TEMNIȚELE COMUNISTE, de Pr. Drd. Mladin Constantin


Considerații preliminarii

Vremurile tulburi din istoria neamului nostru ne-au scos în cale personalități care să le răzbească și să le îmblânzească. În perioada de teribile prefaceri sociale, dar mai ales de prohibiție religios-culturală, personalitatea Patriarhului Justinian Marina a dominat și convins autoritățile să tolereze cât mai mult clerul și activitățile întreprinse de acesta. Mai mult de atât, în vremea păstoririi sale, preoții deținuți în temnițele comuniste pentru diferite învinuiri aduse pe nedrept au găsit un ajutor real în reabilitarea și reintegrarea lor în viața misionară a Bisericii. Un astfel de exemplu este și cel al Preotului Dumitru C. Popescu, participant decorat la Cel De-al Doilea Război Mondial și încarcerat pe nedrept timp de șapte ani, fără a avea parte de proces, la diferite închisori din țară.

Preotul Dumitru C. Popescu. Repere biografice

Părintele Dumitru C. Popescu s-a născut în comuna Șipotu, Județul Gorj[1], Raionul Filiași, Regiunea Oltenia, din părinții Constantin și Nastasia, la data de 24 mai 1919, tatăl având profesia de perceptor și mama de menajeră. După mărturia fiicei părintelui, a doamnei profesor Luminița Anghel, părintele s-a născut în data de 1 mai, însă fiind necesară înfățișarea pruncului la ofițerul Stării Civile, acest lucru a fost posibil abia în data de 24, dată consemnată și în actul emis de Primăria Șipotu în prezența martorilor. Mai târziu, acest act este întărit de Certificatul de Naștere cu nr. 21 emis în data de 29 mai 1919 de Sfatul Popular al Comunei Turburea[2].  A fost al doilea copil din șase câți a avut familia Popescu, respectiv patru băieți și două fete. Primul copil, un băiat pe nume Victor, va deveni tot preot, slujind în Municipiul Râmnicu Vâlcea, cu un real talent literar, frecventând cercurile intelectualilor conduși de Mitropolitul Bartolomeu Anania, cu care a avut o strânsă prietenie. După moartea fratelui său, grija pentru scrierile părintelui Victor au căzut pe umerii părintelui Dumitru, continuând corespondența cu Mitropolitul Bartolomeu Anania[3]. Cel de-al treilea copil, Costică, va deveni învățător în satul natal. Gorel, cel de-al patrulea băiat va lucra la CFR. Cele două fete, Anica și Ioana, nu au avut ocupație, cea din urmă, Ioana fiind și nașa de botez a fiicei părintelui.

Studiile primare și gimnaziale le-a terminat la Școala din Șipotu. După terminarea acestora s-a înscris la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit al II-lea din 35 de elevi, în anul 1939, diploma având numărul Ministerului 10094/940 și numărul Seminarului 92[4].

De la erou de război la deținut politic

După terminarea Seminarului, până în 1946 a fost înrolat în Cel de-al II-lea Război Mondial. A luat parte activ la război între 5 mai 1943 și 2 martie 1945 pe front în Regimentul 95 Infanterie. În acest timp a avut și ocupația de grefier al regimentului, dar a fost și spitalizat timp de câteva zile, între 20 iulie 1943 și 2 august 1943. În timpul războiului a fost decorat în două rânduri pentru merite excepționale, prima oară la data de 18 octombrie 1943, cu „Serviciul Credincios” cu spade, cls. a 3-a, OZ 238/1943 P.A. și a doua oară la data de 1 ianuarie 1944,  decorat cu „Bărbăție și Credință” cu spade, cls. a 3-a, OZ 264/1944 P.A[5]. Ca o recunoaștere a acestor merite pe frontul de luptă, i s-a conferit mai târziu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” prin decretul 110/1995[6].

După război, s-a căsătorit cu Păun Constantina, după cum reiese din actul Stării Civile cu numărul 68, eliberat de Sfatul Popular al Comunei Filiași, Raionul Filiași, Regiunea Oltenia, având o fiică, pe care o botează Luminița, cea care mi-a mărturisit ceea ce părintele a îndurat în anii de detenție din timpul regimului comunist și care reprezintă un tezaur de informații istorice ce pot fi probate cu ușurință de viitoarele cercetări.

Odată cu încheierea războiului și revenirea în Oltenia este numit Preot la Parohia Slătioara Maramureș, începând cu data de 1 iulie 1946, ca mai târziu să devină misionar, succedându-se la parohiile Cleanov și Valea lui Câine. De aici, la data de 5 august 1948 i se desface contractul de muncă, fiind arestat sub acuzația de „omisiune de denunț”, nedorind să denunțe pe bunul său prieten, preotul Ioan Popescu de la Parohia Prejmer, din împrejurimile Brașovului. Atât părintele Dumitru cât și părintele Ioan au fost acuzaţi că aveau simpatii legionare. Prin nedenunțare, părintele Ioan nu a fost niciodată arestat, mulți ani după eliberarea părintelui Dumitru întâlnindu-se și efectuându-și unul altuia vizite la domiciliu. Putem spune că șapte ani de detenție au fost și prețul unei prietenii adevărate între frați de slujire a lui Hristos. Continue Reading »



Predica Pr. Mihai Andrei Aldea la Aiud, despre Sfintii Martiri din temnitele comuniste


Predica sustinuta in monumentul de la Aiud, inchinat martirilor ucisi si aruncati in gropile comune ale inchisorii Aiud. Predica a fost rostita in data de 26 martie 2016, cu prilejul savarsirii parastasului pentru pomenirea Parintelui Justin Parvu si a martirilor din temnitele comuniste.