Posts Tagged 'despre duhovnicie'


Dl. Marin Răducă, fost deținut politic: „Eu nu pot lupta pentru învierea neamului meu, dacă nu înviez mai întâi eu”.


„Nu nevoințele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu și El ne cântărește după smerenia pe care o avem noi”.

D-le Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre suferință.

Noi, ca oameni, ne întrebăm de multe ori contrariați: „De ce, cu cei ce-L caută pe Dumnezeu, se întâmplă lucrurile acestea nedorite?”. Dar trebuie să le primim pe toate ca din mâna lui Dumnezeu. Păi, „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Cei care luptă pentru Dumnezeu, pentru Hristos, să nu se aștepte la altceva decât la suferință. Viața în Hristos este cruce și învierea noastră nu poate să fie decât prin suferință. Deci, pe noi, suferința ne-a apropiat mai mult de Dumnezeu. Lumea nu prea poate înțelege lucrul acesta. Omul, ce spune? „Păi, dacă eu lupt pentru Dumnezeu și eu mi-am dedicat viața lui Dumnezeu, de ce mi se întâmplă mie lucrurile acestea?”. În general, omul respinge durerea și totuși suferința este cea care ne apropie de Dumnezeu. Putem să spunem și așa, că suntem oarecum pedepsiți pentru păcatele noastre, dar nimic în viața noastră nu ni se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Diavolul este acela care e pârâșul nostru dacă Dumnezeu îi aprobă ca să ne încerce. Ceea ce vedem că se întâmplă în zilele noastre este pentru că Dumnezeu a îngăduit diavolului să se lege de sufletul nostru. Dacă privim la viața celor care au trecut prin închisoarea Pitești, niște copii în fond, ne întrebăm ce știau și câtă educație creștină aveau ei? Dacă nu am fi avut o anumită educație creștină, n-am fi putut să rezistăm acelui val de mare încercare. Foarte mulți au rămas acolo. E foarte greu să povestești și după atâta timp, nici nu caut să îmi readuc aminte și să retrăiesc acele clipe și nici nu mai pot să redau în cuvinte ceea ce am trăit eu acolo. Acolo, fiind singur în celulă, nu o zi-două, nu un an-doi, începi să îți pui probleme. Pe câtă vreme aici, dumneavoastră v-ați asumat singure această cruce ca să-L imitați pe Hristos. E foarte greu ca să ajungi și să trăiești ceea ce au trăit cei care au trecut prin aceste mari încercări.

Viața dumneavoastră este o viață voluntară. Eu am făcut parte dintr-o organizație care, sigur, avea regulile ei, disciplina ei, așa cum aveți frățiile voastre ascultarea, care este mai presus de toate. Ascultarea mă duce la smerenie, că în fond și în ultimă instanță nu nevoințele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu și El ne cântărește după smerenia pe care o avem noi.

Deci viața din închisoare v-a folosit mai mult decât experiența trăită în Sf. Munte?

Cum v-am spus, una este să-ți impună cineva: „Așa să stai, pe marginea priciului!” și alta este să o faci de bunăvoie. În închisoare aveam niște paturi din scândură și eram înfometați. Nu voiam noi să ținem post așa de server, că dacă s-ar fi uitat cineva la trupurile noastre, eram mult mai slăbiți decât cei de la Auschwitz… Sigur că, prin angajamentul pe care noi ni l-am luat și activitatea pe care am dus-o pentru Hristos și neam, era tot un fel de voluntariat. Dar vedeți că au venit peste noi încercări pentru care eram cât de cât pregătiți, pentru că nouă ni s-a făcut cu adevărat educația aceasta a morții, ca să fim gata oricând să murim pentru Dumnezeu și neam. Însă, copii fiind, ce ziceam: „Ei, asta ni se spune ca să ne încerce pe noi”. Deci am ajuns acolo și în fapt. Că așa de vorbit despre Dumnezeu e foarte ușor, dar ca să-L trăim pe Dumnezeu, să trăim viața Lui, aceasta este adevărata Teologie, nu doar scolastica. Putem vorbi foarte frumos despre Dumnezeu, dar dacă nu-L trăim, nu ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu. Așa că vedeți, nu trebuie neapărat să fim în închisoare ca să ajungem la mântuire, la sfințenie. Depinde de fiecare cum înțelege, că deși în general suntem cu toții oameni, nu aveam aceleași caractere.

Câți ani de temniță ați făcut?

19 ani și jumătate.

Și unde, la Aiud? Continue Reading »