Stupoare la Primăria Sectorului 4 București, unde primarul Daniel Baluță a semnat impreună cu consilierii săi schimbarea denumirii Liceului tehnologic „Mircea Vulcănescu” în Liceul tehnologic „Traian Popovici”, în urma solicitărilor absurde ale Institutului Elie Wiesel.

Se pare ca Administrația locală a Sectorului 4 București a uitat că are datoria morală de a cinsti mai întâi memoria propriilor martiri, în acest caz victime ale holocaustului comunist, apoi ale celorlalte națiuni. Acești aleși locali au impresia că pot face orice abuz la memoria eroilor și valorilor naționale românești. Oare au uitat că în funcțiile pe care le dețin au fost aleși de către cetățenii români și pentru cetățenii români? Acești cetățeni români își cinstesc valorile și memoria martirilor din temnițele comuniste și doresc ca aleșii lor să facă asemenea. A călca în picioare martirajul și munca colosală a acestui mare savant de talie internațională, Mircea Vulcănescu, este o crimă la adresa memoriei neamului românesc și propriilor valorile naționale. A ucide din conștiința poporului român pe marele economist, filosof, filolog, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică română, Mircea Vulcănescu, cel care a murit martirizat în temnița Aiudului, fără cruce și lumânare, aruncat în gropile comune ale pușcăriei Aiud – este cu totul nedemn de niște aleși ai României. Amintim acestor administratori locali că nu au fost aleși de către Partidul comunist care l-a acuzat prin sentință judecătorească pe Mircea Vulcănescu ca și criminal de război, ci de către democrația românească, cea care a abolit toate hotărârile rușinoase ale odiosului regim.

Dar o lăsăm pe doamna Măriuca Vulcănescu, fiica marelui savant român,  să le răspundă acestui edil și acestor administratori ai capitalei României, de la care avem pretenția să revendice rușinoasa hotărâre:

Când l-aţi văzut ultima dată pe Mircea Vulcănescu?

Când era la Văcăreşti. Ţin minte gratiile. Şi ultima oară m-am luat după camionul care îi transporta pe deţinuţi şi am vrut să mă urc în camion. Pe urmă, când m-au arestat, a fost ca şi când m-aş fi urcat în camion. Pentru mine a fost o cinste faptul că m-au arestat. Aşa am simţit atunci. Pentru mama a fost foarte greu. Bine că locuiam la nişte oameni foarte drăguţi, medicii Sturza, care şi ei erau luaţi la ochi oarecum.

V-au confiscat casa?

Da, ne-au luat casa din Popa Soare prin judecată. M-am dus o dată cu Ştefan Fay să-i punem placa care este până astăzi. Erau două case acolo, una era a surorii tatălui meu care era pentru chiriaşi, iar dincoace era casa noastră. La parter erau două încăperi mari unde se primeau musafirii, la etaj erau dormitoarele noastre şi sus era mansarda, unde tata avea cărţi, unde mai învăţam şi noi. Ziceam că jos era un palat, la etajul întâi era oraşul şi sus era ţara. Era o casă modestă, mai e şi astăzi, dar nu e îngrijită deloc. Nu ne-a fost restituită nici acum.

„Pentru noi e un exemplu şi ne străduim să fim vrednici de sacrificiul lui”

Mircea Vulcănescu a fost închis şi la Jilava?

Da. Am fost şi în celula în care a fost închis. Când am fost eu acolo erau paie pe jos şi umezeală multă. Tata iubea rugăciunea şi ne-a învăţat şi pe noi rugăciuni. Doamne şi Stăpânul vieţii mele… o ştiu de la el. Dar nu ne învăţa cu sila. Parcă ne arăta nişte flori… aşa ne învăţa. Continue Reading »