A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 55 dedicată Mucenicului Constantin Oprișan, martir al temnițelor comuniste

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

Editorial

RACHETELE  IRANIENE ȘI RIPOSTA ISRAELULUI, UN NOU PAS SPRE DECLANȘAREA RĂZBOIULUI TOTAL ÎN ORIENTUL APROPIAT?

6 CONSTANTIN OPRIŞAN – SERAFIMUL MUCENICILOR DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

21 PĂRINTELE GHEORGHE CALCIU DESPRE COSTACHE OPRIŞAN : „SIMŢEAM PREZENŢA DUHULUI SFĂNT ÎN JURUL LUI; ÎL SIMŢEAM PE EL “

28 PE TOATĂ USCĂTURA ASTA NU DAU O CLIPĂ DE EXTAZ
de Constantin Oprişan

30 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU DESPRE ASCETISM, CĂNTARE PSALTICĂ ŞI FRUMUSEŢEA VIEŢII BISERICEŞTI

41 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – ÎN CĂUTAREA ROMÂNIEI PIERDUTE
Cuvinte memorabile despre neamul românesc

49 PĂRINTELE JUSTIN, GRABNIC AJUTĂTOR ÎNTRU NEVOI

53 MARELE MĂRTURISITOR, PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – UN SIMBOL AL UNITĂŢII NAŢIONALE ŞI BISERICEŞTI
de Pr. Stavr. Constantin Catană, Sf. Mănăstire Văratic

57 „HAI SĂ PLÂNGEM ÎMPREUNĂ! ÎMI DAI VOIE?”
Interviu cu Doamna Aspazia Oțel Petrescu

65 DANION VASILE: CRUCILE SFINŢILOR DIN ÎNCHISORI AU RĂMAS GOALE
Cuvânt la cinstirea Sfinților martiri din temnița Aiudului

71 ,,NAŢIONALISMUL” PĂRINTELUI STĂNILOAE ÎN PUBLICISTICA INTERBELICĂ
de Pr. Gabriel Ciofu

76 MIHAI RĂDULESCU ŞI TATĂL RĂNDUNELELOR”
de Monahia Dometiana

79 PĂRINTELE RAFAIL NOICA: ÎN FIECARE DURERE A NOASTRĂ SĂ NE OBIŞNUIM SĂ NE AGĂŢAM DE NĂDEJDE

86 PĂRINTELE DIONISIE DE LA COLCIU: „ORICE PATIMĂ AR AVEA OMUL, DACĂ NU SE SILEŞTE SĂ O TAIE DE LA ÎNCEPUT, PE URMĂ SE FACE CA UN ZID “

92 ISIHASMUL ÎN ORTODOXIA ROMÂNĂ – REPERE DE SUFLET –
de Monahia Dometiana

98 VIAŢA CUVIOSULUI PAISIE CEL MARE (†370, 19 IUNIE )
de Pr. Ilarion V. Felea

101 PATRIOTISMUL – FACTOR ESENŢIAL AL UNITĂŢII ROMÂNILOR
de Prof. Dr. Vicu Merlan

Comenzi sau Abonamente se pot face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Material publicat in Nr. 21 al revistei Atitudini

Copilăria

Sfântul Justin Popovici s-a născut de Bunavestire (25 martie) a anului 1894 în oraşul sârbesc Vranje, din părinţi ortodocşi – Spiridon şi Anastasia. La Botez a primit numele Blagoje, după numele Praznicului Buneivestiri (Blagoveştenia).

Bunicul său, Alexa, a fost preot, al şaptelea la rând din vechea familie preoţească Popovici. Părintele Alexa a fost preot în satul Gornje Žapsko, unde se afla mănăstirea Sfântul Ştefan (metoc al mănăstirii Sfântul Prohor Pčinjski) în care era o şcoală mănăstirească, Seminarul Teologic de Muzică Psaltică. Ca vechi seminarist, Spiridon, fiul lui Alexa, i-a sprijinit mai târziu pe preoţi în lucrările de organizare a hramurilor, astfel că el şi familia sa au rămas în atmosfera bisericească. Într-un asemenea mediu duhovnicesc s-a născut şi a crescut micul Blagoje.

Copilul a învăţat multe lucruri bune de la bunica sa, care a trăit 105 ani, şi de la mama sa. În această privinţă, copilăria sa a fost asemenea copilăriei Sfântului Vasile cel Mare, care mărturiseşte pentru sine (în Scrisorile 204 şi 223) că în primul rând a primit şi a învăţat credinţa ortodoxă de la mama sa, Emilia, şi de la bunica sa, Macrina, ucenică a Sfântului Grigorie făcătorul de minuni, Episcop al Neocezareei. Mama şi bunica lui Blagoje nu l-au avut pe Sfântul Grigorie ca învăţător, dar în schimb au avut în ţinutul lor mănăstirea făcătorului de minuni al lui Hristos – Sfântul Prohor Pčinjski. Ele îşi duceau des copiii şi nepoţii la această mănăstire.

Mergând acolo, Blagoje a fost adesea martorul vindecărilor petrecute la Moaştele acestui Sfânt. Acolo a fost martor ocular al vindecării minunate a mamei sale, Anastasia, în 1929, care se îmbolnăvise de o grea boală la picior, nevindecabilă de doctori. După ce i s-a citit rugăciunea şi i-a fost uns piciorul cu mir vindecător de la moaştele Sfântului Părinte Pčinjski, piciorul i s-a tămăduit în chip minunat şi ea s-a însănătoşit. De la credincioasa sa mamă, pe care o prețuia nespus, tânărul Blagoje a învăţat şi practica de bază a credinţei ortodoxe: rugăciunea şi postul. Adesea povestea cum mama sa, alături de alte credincioase din Vranje, ţinea cu străşnicie un post sever, fără nici un fel de mâncare sau apă, în timpul primelor trei zile ale Postului Mare, rânduială pe care el, mai târziu, în viaţa sa riguroasă, nu numai că a păstrat-o cu credinţă, ci a şi sporit-o.

Seminarul Teologic

După cele patru clase elementare terminate în 1905 cu succes deplin, a plecat la Seminarul „Sfântul Sava” din Belgrad. În acea vreme, admiterea la Seminarul Teologic „Sfântul Sava” nu era uşoară, pentru că se înscriau câteva mii de candidaţi, dar intrau doar până la o sută. Blagoje a trecut examenul cu calificativul excepţional, cum excepţional a fost şi mai departe în timpul studiilor. În vremea aceea, acolo era profesor Sfântul Nicolae Velimirovici, pe atunci ieromonah şi doctor în filosofie şi teologie. Elevii aveau frăţiile lor literar-spirituale în care se instruiau reciproc şi se ajutau între ei în înălţarea duhovnicească şi în educarea în credinţa ortodoxă. Însuşi Sfântul Justin mărturisea mai târziu că aceste frăţii ale elevilor, au contribuit la trezirea şi creşterea sa duhovnicească. Pe prietenii mai mari care l-au ajutat i-a pomenit până la capătul vieţii, în rugăciunile sale.

Interesul conştient al lui Blagoje pentru Cuvântul Viu al lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură nu a fost doar acea învăţare şcolărească obligatorie pentru examene, ci a fost căutarea pâinii celei de toate zilele pentru viaţă şi fapte, căutarea răspunsului şi a hranei duhovniceşti pentru sufletul lui flămând şi însetat de Dumnezeu, însetat şi flămând de împlinirea şi sensul vieţii şi aici pe pământ şi în întreaga veşnicie.

Părintele Justin a fost asemenea Părinţilor Bisericii Ortodoxe, mai ales asemenea Sfântului Justin Martirul şi Filosoful şi Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Prin literatura şi filosofia grecească pe care le-au cunoscut ca nimeni alţii în vremea lor, aceşti Sfinţi au cunoscut toată nimicnicia şi deşertăciunea înţelepciunii omeneşti lipsite de Hristos. După exemplul acestor Sfinţi Părinţi, Sfântul Justin a studiat cu atenţie în tinereţe filosofia din predania omenească, atât cea grecească, cât şi cea nouă, cea europeană şi cea slavă. Continue Reading »

Interviu cu Părintele Proclu

Sunt om simplu. Însă vă spun că sunt oameni sfinţi care au stat prin mănăstiri şi când auzi pe cineva că are dorul după Dumnezeu, acela nu mai are altă grijă decât să ajungă în rai. Şi sunt mulţi părinţi care au avut lucrare minunată, dar eu… felul cum sunt, nici mie nu-mi place. Unde mă duc, de mine dau. Aţi venit, plată aveţi că aţi venit, dar n-aveţi la cine, că sunt stricat de cap.

Ne puteţi spune câteva cuvinte despre rugăciunea inimii? Cum trebuie să ne rugăm?

Despre rugăciunea inimii… e lucru mare. Toţi care au avut rugăciunea inimii, au pierdut-o, ştii de ce? Ca nu cumva diavolul să-i vâneze… Pentru această rugăciune îţi trebuie dorul de Dumnezeu. E un lucru mare. Când te necăjeşti cu gândurile, că dau năvală duhurile, atunci dacă stai de vorbă cu gândurile, ai pierdut. Trebuie să ajungem ca Duhul Sfânt să ne ajute cu rugăciunea inimii. Şi a nu te mai opri din plâns.

Credeţi că sunt oameni cu rugăciunea inimii şi în lume?

Sunt. Dar sunt rari. Ştii care are rugăciunea inimii? Pe care îl batjocoreşti mereu şi el zice rugăciunea în gând neschimbat şi Duhul Sfânt îl ajută. Dar trebuie să se păzească şi de prea multă vorbă. Dacă eu am crezut în mintea mea că am rugăciunea inimii, am picat. Dacă îmi zice altul prost, e bun. Dar atât vă spun. E nenorocire cu smerenia. Toţi care au căpătat smerenia, o trebuit să rabde ocara.

Cum dobândim dreapta socoteală?

Ai venit la un prost să iei răspunsuri? Eu am nevoie de pocăinţă. Astea sunt daruri.

Să vă rugaţi şi pentru noi, Părinte!

A mă ruga sunt dator. Dar vin unii şi mă întreabă când începe războiul. Eu le-am spus aşa: „Când ne sfădim e război cu diavolii şi cu oamenii”. Odată am primit o poacă după cap. Când am primit poaca aceea în cap, o sunat a gol şi dacă o sunat a gol, ce să mai fie în el ceva bun?

Căutaţi pe Dumnezeu că să ştiţi că e un dar mare cine a ajuns să poată răbda năpastele. Toţi care rabdă năpastele, ajung oameni sfinţi. Şi îi fericesc pe acei care rabdă năpastele, tac şi se roagă. Şi atunci Duhul Sfânt o să le ajute să le dea darul nepătimirii. Darul nepătimirii îl câştigă fie fraţi, fie preoţi care rabdă şi se roagă şi sunt aprinşi de dorul de Dumnezeu. Şi toţi acei care rabdă năpastele stau ascunşi, nu se arată.

Eu, când vin preoţi şi îi cunosc că sunt preoţi, le spun aşa: „Dacă vedeţi că am murit, să vă rugaţi ca preoţi: Doamne, să nu judeci pe Proclu după fapte bune sau rele, să-l judeci după mila Ta”. Că am văzut… multe suflete a răbdat bunul Dumnezeu şi le-a primit în rai de milă. Şi dacă mă judecă bunul Dumnezeu cu milă, câştig. Dacă nu mă judecă după mila Lui, am pierdut totul.

Dumnezeu să vă ajute să ajungeţi cu toţii în rai! Măicuţa Domnului să vă ducă în rai!

(Fragment preluat din Revista Ortodoxa Atitudini, Nr. 36)

2. Biserica – ”societatea îndumnezeirii”
Abordând învățătura Apostolului Pavel că Biserica este Trupul lui Hristos, Sfântul Grigorie Palama precizează că [Biserica] este și ”societate a îndumnezeirii”. Nu este vorba de un element al său de originalitate, ci acest lucru se vede din toată antropologia, hristologia și eclesiologia Sfinților Părinți. Omul a fost creat după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, acesta este scopul cel mai înalt al omului, Hristos S-a întrupat ca să îndumnezeiască trupul și în continuare să îi integreze pe toți oamenii prin Taine și nevoința lor în Trupul Lui, trăind în Biserică, după cuvântul lui Hristos către Ucenicii Lui de a învăța neamurile ”botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28: 19-20).
Sfântul Grigorie Palama, tâlcuind cuvântul Sfântului Grigorie Theologul despre cele trei cutremure care au avut loc în istorie, scrie că primul cutremur a avut loc prin Moise, când evreii s-au mutat de la închinarea idolilor la cunoașterea lui Dumnezeu, confuză [încă pentru ei], dar adevărată. Al doilea cutremur a avut loc prin Fiul și Duhul Sfânt, când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie. Și al treilea cutremur a avut loc când Hristos a trecut prin Cruce la adevăratul pustiu și în iad, iar [atunci] pământul s-a cutremurat și în mod simțit. Vorbind Sfântul Grigorie Palama despre cel de-al doilea cutremur, scrie: ”când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie, și orice neam era chemat la societatea evanghelizată a îndumnezeirii” .
Expresia ”societatea îndumnezeirii” în realitate înseamnă că membrii Bisericii se împărtășesc de harul necreat al lui Dumnezeu, în Trupul lui Hristos, și prin har oamenii se curățesc, se luminează și se îndumnezeiesc. Prin urmare, harul lui Dumnezeu este caracterizat, în funcție de rezultatele sale, ca fiind curățitor, luminător și îndumnezeitor. Este vorba de creștinii care, rămânând în Trupul lui Hristos, se împărtășesc [fiecare după starea sa] de harul lui Dumnezeu și se numesc îndumnezeiți. Aceasta înseamnă și denumirea de ”sfinți”, anume că se împărtășesc de energia¬-lucrarea lui Dumnezeu.
Ce anume este ”societatea îndumnezeirii” se vede clar în învățătura Sfântului Dionisie Areopagitul, în scrierea sa cu titlul ”Despre Ierarhia bisericească”. În această lucrarea a sa examinează cele trei Taine de bază ale Bisericii, adică Botezul sau luminarea, Euharistia sau adunarea [euharistică] sau desăvârșirea și Mirungerea. Apoi examinează cele trei trepte preoțești, adică a ierarhului, a preotului și a slujitorului, adică a diaconului. Și în continuare prezintă în ordine inversă cele trei trepte ale celor care se sfințesc, adică cei care se curățesc (catehumeni, cei aflați în pocăință, energumeni), credincioșii și monahii sau tămăduitorii.
Astfel, Sfântul Dionisie Areopagitul corelează cele trei trepte ale urcușului duhovnicesc către Dumnezeu, care sunt curățirea, luminarea și desăvârșirea, cu cele trei trepte ale preoției, adică a diaconului, preotului și episcopului, și cele trei Taine ale Bisericii, adică a Botezului, Mirungerii și dumnezeieștii Euharistii.
Scrie Sfântul Dionisie despre cele trei Taine ale Bisericii, adică Botezul, Mirungerea și dumnezeiasca Euharistie:
”Tagma sfințiților slujitori ai Tainelor are ca primă putere sfințita curățire a celor neînvățați, ca putere mijlocie aceea de a conduce la lumină pe cei curățiți, iar ca ultimă putere și recapitulatoare a puterilor celor dinainte, desăvârșirea celor învățați prin cunoașterea Tainelor respective”.
Despre liturghisitori, adică despre diaconi, preoți și ierarhi scrie:
”Împodobirea liturghisitorilor cu prima putere îi curățește pe cei neînvățați prin slujbe, prin cea de mijloc îi luminează pe cei ce se curățesc, iar prin cea din urmă și mai înaltă îi desăvârșește pe cei ce se împărtășesc de dumnezeiasca lumină în desăvârșita cunoaștere a strălucirilor pe care le-au primit”.
Despre cei învățați în această cunoaștere liturgică și empirică, adică despre creștini, scrie:
”Puterile celor învățați sunt, prima, cea curățitoare, mijlocie, cea de după curățire, [adică] cea luminătoare, iar ultima și cea mai dumnezeiască decât celelalte, [adică] cea care luminează cunoașterea desăvârșitoare a sfințitelor luminări, cărora le-a devenit văzător” . Continue Reading »

Părinte Paisie Olaru, rugător pentru toată lumea

Binecuvântatele meleaguri natale
Blândul și smeritul duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru, povățuitor către Hristos al multor suflete – călugări și mireni – , s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la Botez numele de Petru. A avut ca înaintași duhovnicești pe aceste meleaguri, pe Cuviosul Monah Vitalie Athonitul (1891-1945), care a sihăstrit în pădurile din jurul Mănăstirii Caracalu din Sfântul Munte Athos, Protosinghelul Ghedeon Verenciuc (1891-1945), egumen al Schitului Sihăstria Voronei, Cuviosul Pustnic Gherasim († 1940) care a viețuit în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria și Cuviosul Pustnic Gherasim Greeruș († 1925), învrednicit de Dumnezeu de darul facerii de minuni și al înainte-vederii, Cuviosul Părinte Ioasaf Apostoliu (1764-1833), unul dintre cei mai vestiți duhovnici ai Mănăstirii Neamț, ucenic al Sfântului Paisie Velicikovschi.
În acest binecuvântat colț de țară s-a născut, câțiva ani mai târziu (în 1900), Schimonahul Marcu Dăncilă, un smerit isihast cu o înaltă viețuire duhovnicească. Tot aici, în 1912, a văzut lumina zilei marele nostru duhovnic, Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie, care avea să-i fie ucenic Părintelui Paisie și care, în plină dictatură comunistă, a îndrumat mii de suflete pe calea Ortodoxiei. Aici s-a născut și Ieroschimonahul Onufrie Frunză, cel plin de râvnă pentru Ortodoxie, care despre heterodocși spunea așa: „Dacă vine la Dreapta Credință și se face ortodox, vorbesc și îi spun. Dacă nu vrea, nu discut cu el”. În același an, 1913, s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș – Botoșani, Sfântul Ioan de la Neamț Hozevitul, ale cărui Sfinte Moaște sunt cinstite cu mare evlavie la Hozeva, în Țara Sfântă și ale cărui poezii și sfătuiri duhovnicești dăruiesc mângâiere și povățuire întregului neam românesc binecredincios.
În atmosfera duhovnicească a rugăciunii acestor cuvioși a viețuit Părintele Paisie Olaru.

Părinții și educația
Părinții săi, Ioan și Ecaterina, erau oameni săraci în cele pământești, însă bogați în cele duhovnicești, având dreaptă credință, evlavie și frică de Dumnezeu. De aceea, au dat celor cinci copii ai lor o bună creștere duhovnicească. El a fost cel mai mic dintre frați. Tatăl său era pădurar, iar mama sa, casnică.
Părintele Paisie își amintește: „La noi în sat nu se învățau mai mult de trei clase primare. În acești trei ani am fost premiantul clasei. La sfârșitul anului îmi cântau băieții: «ai ascultat, ai învățat, coroană ai luat!». Pe atunci se dădeau ca premii cărți cu Viețile Sfinților. Sigur că mă mândream. Părinții mei, Ioan și Ecaterina, au trăit în pace și mergeau la biserică regulat, mai ales la sărbători mari. Țin minte, la Paști, după Înviere, venea tata de la biserică cu pască sfințită și cu ouă roșii într-un ștergar frumos. Noi îl așteptam să vină și când intra în casă, zicea: «Hristos a înviat!», iar noi răspundeam: «Adevărat a înviat!». Apoi tata ne atingea cu pasca sfințită la frunte. Ca sfaturi, părinții mai mult ne învățau cu viața lor, fiind oameni simpli. Nu i-am auzit niciodată să se certe sau să înjure. Tata știa Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum și alte rugăciuni și se ruga cu glas tare că auzeam și noi. Iar mama era prietenoasă cu toată lumea și ne spunea de multe ori: «Măi băieți, să fiți cuminți, ca să nu dăm cinstea pe rușine!»”. Continue Reading »

Unde mai găseşti un popor cu atâta dragoste, respect şi cinste faţă de sfinţi? Când vezi câtă lume vine la Sf. Cuv. Parascheva, sau la Sf. Ioan de la Suceava, sau la Sf. Dimitrie Basarabov, rămâi uimit. Aceste valori încheagă unitatea şi forţă noastră ortodoxă.

Sfinţii sunt apărătorii şi avocaţii noştri înaintea lui Dumnezeu. Domnitorii noştri au avut tare mare grijă să fie împodobită ţara aceasta cu cât mai mulţi sfinţi. Dar de ce oare? Pentru că iată, forţa rugăciunii este aceea cu care trebuie să lupte pe corabia acestei vieţi, nevoitorul. Biserica lui Hristos a fost luptătoare. Iată, Cuvioasa Parascheva, Sfântul Ioan de la Suceava, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, şi toţi, în sfârşit, Sfântul Dimitrie Basarabov, au căutat să aibă acest frumos ţel de a lupta împotriva întunericului, împotriva răului.

Domnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei sfinte moaşte, n-aveau sfinţi, n-aveau icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe Cuvioasa Parascheva, aşa am obţinut icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi. Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut în decurs; moaşte şi icoane care au acoperit pă­mântul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor.

(Părintele Justin Pârvu, în cartea Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu)

În urma comunicatului de pe saitul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei aflam o marturisire de credinta ortodoxa a Mitropolitului Teofan, prilejuită de scrisorile deschise adresate de catre poporul dreptcredincios cu privire la necanonicitatea Sinodului din Creta. Mitropolitul propune, spre surprinderea noastra, iesirea chiar din CMB („Consiliul Mondial al Bisericilor”). Citam:

Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile și mărturia de credință ale Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinția Sa reafirmă în fața preoților din parohii, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a creștinilor mireni din Arhiepiscopia Iașilor următoarele:

«a. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie tezaurul cel mai sfânt și scump, care nu poate fi negociat sau diminuat în nicio formă și prin niciun compromis.
b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată, așa cum a fost și este aceasta cunoscută, trăită și mărturisită de Biserica Ortodoxă.
c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționeazădocumentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice aleacestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
d. Relațiile ortodocșilor cu eterodocșii pot avea loc numai pe baza convingerii că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar comunitățile și confesiunile eterodoxe s-au îndepărtat de la Adevăr și au îmbrățișat învățături și practici greșite.
e. În relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Concepții precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unității Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viața Bisericii Ortodoxe.
f.Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menținerea calității de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecție și o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare și așteptate de către mulți credincioși ortodocși.»

Tot textul : aici