Posts Tagged 'covid'


Prof Dr. Paul Carlton Gailey, cercetător american, explică pericolul vaccinării cu argumente dovedite științific


 

Profesorul Paul Gailey este cercetător principal, director de cercetare, și lector, profesând pe plan internațional în domenii precum Dezvoltarea Tehnologiei; aplicarea de sisteme complexe emergente în fața provocărilor tehnologice, economice, a mediului înconjurător și a celor legate de sănătatea umană. Dr. Gailey lucrează ca și consultant internațional, analist, director de programe de cercetare si consultant pentru ONG-uri și a păstrat legătura cu Universitatea Columbia, Unviersitatea din Frieburg și Institutul European al Universităților. Este membru al comitetului Academiei Nationale de Știinte axat pe Știință Globală și Tehnologie și a deservit ca ofițer la numeroase societăți științifice, incluzând Societatea Americană de Fizică. Anterior, a fost director de cercetare la Laboratorul Național Oak Ridge privind câmpurile electrice și magnetice și efectele lor asupra sănătății; deasemenea , a fost profesor colaborator de Fizică la Universitatea din Ohio, cu întâlniri comune din cadrul departamentelor de Matematică și Biologie, și cercetător pentru Agenția SUA de Protecție a Mediului. A publicat numeroase articole și lucrări științifice pe plan internațional.

 

 

 



PROTEST, 19 SEPTEMBRIE, ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII: VREM ȘCOLI, NU LAGĂRE!


anticovidSâmbătă, 19 septembrie, va avea loc la orele 16.00, în Piața Universității Protestul: VREM ȘCOLI, NU LAGĂRE, organizat de grupul de acțiune civică: Starea de libertate. Dl. Pompiliu Diplan, liderul grupului și al mișcărilor de protest față de instituirea abuzivă a unor măsuri de combatere a coronavirusului, ne îndeamnă să participăm în număr cât mai mare mâine, în Piața Universității, după modelul multor alte state occidentale ce se opun dictaturii medicale și protestează în număr masiv în marile capitale europene și nu numai: SUA, Franța, Germania, Anglia etc.

pompiliu diplan„Noi vrem să trăim normal. Atenție, nu în Noul Normal – ce folosește o gripă și niște teste practic aleatorii pentru a distruge economiile țărilor și pentru a instaura un leninism digital. În al treilea rând, noi dorim că prin aceste mici retrocedări ale demnității și libertăților noastre să aducem în discuție, în mod serios, că printr-o croșeta, repararea tuturor nedreptăților și ilegalităților săvârșite de clasa politică și de către mafia asasinilor economici împotriva poporului român (de la distrugerea economiei din ’89-90, trecând prin retrocedări ilegale și vânzări de pământuri până la tăierile de păduri și distrugerea învățământului)”, menționează Pompiliu Diplan într-un interviu pentru site-ul activenews.

„Protestul de sâmbătă este clar în apărarea copiilor și a demnității și identității umane. Dacă în timpul sinistrului Experiment Pitești bunicii noștri erau obligați de forțele ocupante sovietice și torționarii lor să-și renege credința azi copiii noștri sunt obligați ticălos să devină o masă amorfă, fără chip, care răspunde la comenzi de forță – vedeți declarațiile Arafatului. Și nu trebuie să vă spun eu că omul este clădit după chipul și asemănarea Domnului. Luați-le copiilor chipul iconic și frumusețea zâmbetului și vor deveni niște pui de roboți telecomandați, cu telecomanda în mâinile unor dezaxați aflați la putere. Mai lipsește ca în loc de sfori să fie legați cu cătușe și puși în țarcuri cu sârmă ghimpată, și ca măsură de coerciție, în cazul în care le cade masca de pe nas, o porție de electroșocuri….

Se urmărește depersonalizarea, aservirea și continuarea îndobitocirii și analfabetizării funcționale a actualei tinere generațîi, care o va educa astfel pe următoarea, care o va educa pe următoarea și tot așa… Deși nu va mai avea ce să educe. Acesta este OMUL NOU al viitorului: este un număr și nu un nume, un Homo Oboediens…