Posts Tagged 'coronavirus'


DOAMNA ZOE RĂDULESCU: SĂ NU NE MAI FIE INTERZISĂ CREDINȚA!


Mă bucur să mă aflu în această sfântă zi, zi în care îi pomenim pe toți sfinții mărturisitori români și pe cei care au pătimit în lagărele comuniste, în închisori și au căpătat aureola de martiri sau de mărturisitori sau sfinți necuprinși în calendare. De ce oare necuprinși în calendare? Astăzi, jumătate din mine s-a bucurat și jumătate din mine a plâns, pentru că încă o dată a trebuit să acceptăm să ne plecăm capul în fața unei realități dure și crude. Acolo, deasupra portretului lui Ștefan cel Mare, când am venit mai era un portret foarte drag sufletului meu, foarte drag. Și a fost dat jos fără să se țină cont că acest portret a reprezentat mentorul acestor mari duhovnici cărora ne închinăm. Că acești mari duhovnici cărora ne închinăm s-au format la școala patriotică a iubirii, a credinței și a apărării cu propria viață și cu propriul destin al credinței în Dumnezeu. Au pătimit ani mulți și grei de temniță și nu au cedat în fața niciunei torturi, a niciunei durități, a niciunei durități psihice care li s-a aplicat, pentru că au crezut în Hristos, au crezut în mântuire și au crezut în neam și țară. Nu uitați, aceasta este identitatea noastră! Mă bucură frumusețea iilor și a cămeșilor pe care le purtați. Asta înseamnă că simțiți românește. Și dacă simțiți românește, înseamnă că iubiți acest popor și dacă iubiți acest popor, îi iubiți pe cei care s-au jertfit pentru noi, ca noi să ajungem astăzi să vorbim despre ei și să vorbim despre ei întru Hristos, ceea ce este foarte important. N-aș vrea să vorbesc foarte mult despre toată jalea care a fost în anii comunismului. Mulți dintre dumneavoastră nu ați știut. Noi, cei care am trecut prin iad, nu am vorbit. Vorbim însă acum, scriem, sunt o grămadă de cărți din care puteți afla tot ceea ce au pătimit acești martiri cărora astăzi le aducem prinos de credință, cărora astăzi ne rugăm, care sunt de multă vreme rugătorii noștri acolo sus în Grădina Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos.

Pentru că săptămâna trecută s-au comemorat 7 ani de la plecarea Părintelui mare duhovnic Justin Pârvu, aș vrea să vă spun un lucru la care eu, nevolnică ființă, am asistat și nu am înțeles și încă mă întreb cum de mi-a fost mie dat să asist la o astfel de minune. Probabil că voi găsi răspunsul acesta vreodată. Anul trecut pe 19 martie a fost o comemorare la Iași, tot a martirilor din închisorile comuniste, comemorare la care au fost expuse foarte multe moaște. Din moaștele acelea, la un moment dat a început să curgă mir, dar nu o picătură, două. Pur și simplu, moaștele se acopereau cu mir. Credincioșii care participaseră la conferință, veneau, strângeau mirul cu ce aveau la îndemână, pentru că nimeni nu era pregătit cu ceva anume, cu un recipient, cu o seringă ca să poată lua mirul. Iar mirul izvora din nou. Am în mână întâmplător un fragment dintr-un craniu al unui deținut necunoscut de la Aiud. De ce, necunoscut? Pentru că erau îngropați în gropi comune fără cruci și fără a fi consemnat un nume pe undeva ca să știm al cui este acest fragment de craniu. Este al unui mărturisitor de la Aiud, pentru că din acest fragment – îl vedeți cât este de mic – a izvorât extraordinar de mult mir. Martirii noștri, pe 19 martie 2019, au plâns cu lacrimi de mir. Și nu mică a fost mirarea noastră când a fost invitat un părinte din pustie să citească Acatistul Sf. Justin Pârvu. A spus că nu s-au despărțit în condiții foarte prietenești și că altcineva ar fi vrednic să citească acest Acatist. Totuși a primit să-l citească. Nu ajunsese la al 5-lea verset când din icoana Părintelui Justin Pârvu a început să curgă mir pe trei canale, mir care se aduna la baza icoanei. Și nu mai mică minunea a fost când la racla, în care erau alte moaște de la Aiud și din care se vedea un os, am constatat că osul acela era cald.

Iar aici, în Dobrogea, trebuie să călcăm cu foarte mare atenție pentru că eu am sentimentul că oriunde ne-am întoarce, oriunde am călca nu este exclus să călcăm pe sfinte morminte, pe viitoare moaște, care să fiți siguri, azi, mâine, oricând, vor ieși la iveală și vor depune mărturia lor de iubire și de credință. Nu uitați un lucru, că pământul acesta este sfințit de sângele lor! Nu uitați că nu au plecat și nu s-au jertfit pentru propriul lor bine. Și-au jertfit tinerețea, și-au jertfit viața, și-au jertfit familiile, copiii, soțiile, mamele, surorile, pentru că au avut un singur crez, o singură iubire, de Hristos, de neam și de țară.

Nu uitați acest lucru! Trăim vremuri tulburi. Cred că sunteți de acord cu mine că abia am ieșit dintr-o tulburare maximă, aceea care a permis să ne fie închise bisericile și să asistăm în fața micului ecran la Liturghie. A dat Dumnezeu și ni s-au deschis bisericile, dar trebuie să fim foarte atenți și să nu permitem altă dată să se mai întâmple. Îi mulțumesc în genunchi ridicând brațele spre cer, Înalt Preasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopului Tomisului, care a fost unul dintre foarte puținii înalți arhierei care a dat o dovadă de curaj extraordinar. Dar îndrăznesc să spun că, probabil, curajul nu a fost al preasfinției sale, ci a fost dăruit cu acest curaj de Iisus Hristos care l-a adus pe meleagurile dobrogene să facă mănăstiri, biserici și să cinstească eroii neamului care s-au jertfit pentru credință și pentru patria noastră dragă. Probabil că vi se par cuvinte foarte mari, dar eu am crescut cu ele și le simt săpate în adâncul sufletului meu. Cu mulți ani în urmă, 40-50 de ani, probabil, un mare poet alcătuia niște versuri în carcera de la Aiud: „Ne vom întoarce într-o zi/ Ne vom întoarce neapărat/ Vor fi apusuri aurii/ Cum au mai fost când am plecat”. Sunt versurile lui Radu Gyr, iar astăzi eu cu tărie îndrăznesc să vă spun că ei s-au întors astăzi aici, că ei sunt astăzi aici, că duhul lor este printre noi. Rugați-vă lor să se roage în numele nostru lui Iisus Hristos, să nu ni se mai închidă bisericile, să nu ne mai fie interzisă credința, să fim lăsați în tradiția noastră seculară să ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos. Amin!

(Fragment preluat din Revista Atitudini Nr. 66)



Astăzi, 10 octombrie, Protest în București, ora 16.00, Piața Universității: OPRIȚI ASASINAREA LIBERTĂȚILOR, ECONOMIEI ȘI EDUCAȚIEI ROMÂNEȘTI!


coronavirusAstăzi, sâmbăta, 10 octombrie, va avea loc în București un protest împotriva măsurilor abuzive și restricțiilor anti-covid.

Organizatorii Protestului sunt: Grupul de acțiune civică Starea de libertate și Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mc. Gheorghe.

În comunicatul organizatorilor se menționează:

În România o nouă stare de urgență înseamnă lovitura de grație dată economiei.

Dacă acceptăm așa ceva ne semnăm singuri sentința la moarte lentă sau la sclavie eternă.
O nouă carantină va restrânge definitiv drepturile și libertățile noastre cetățenești.
Starea de Libertate nu va mai putea fi recuperată niciodată.
Starea de Libertate va fi o legendă pentru copiii noștri.
Transformarea lor în animale docile, pentru care libertatea să valoreze mai puțin decât o bucată de pâine, e una din țintele numitei pandemii.
Lăsați-ne să ne câștigăm pâinea!
După atâtea luni de cifre umflate și strigate isteric de catre media vreau să cred că românii s-au imunizat la exagerări, minciuni, isterie pandemică și frică.
Trebuie să ne imunizăm la minciună așa cum mulți dintre noi ne-am imunizat natural la Covid – precum e normal și precum o spun medici renumiți: că nu există pandemie fără a fi urmată de o imunizare naturală a populației.
Dar planificatorii noștri de pandemie nu ne spun nimic despre cifra reală a imunizării în masă. Arafații și tătarii noștri cunosc doar limbajul “infectărilor” care justifică continuarea asasinării economice și sociale a României.
Un asasinat care urmărește depopularea țării.
Da, va exista valul doi, acela al depopulării României! Pentru noi, primul val a fost de fapt evadarea românilor peste hotare – pentru libertate și demnitate economică. Al doilea val fi acum evadarea românilor tot peste hotare – pentru a nu-și pierde libertatea definitiv.
Doar că această evadare este o iluzie!
Fraților, nu mai avem unde să fugim, planeta e ocupată de plandemie!
Putem doar să ieșim în stradă înainte de a muri de foame!
Ieșiți în stradă, fiecare în comuna sau în orașul său, ca să oprim asasinarea familiilor noastre!
Starea de Libertate încurajează și sprijină orice cetățean liber la minte și judecată să respingă o nouă stare de urgență!
Nu vă lăsați distruse definitiv locurile de muncă, drepturile și libertățile voastre!
Nu mai este timp decât pentru Adevăr!
Printre cei care deja și-au anunțat prezența se numără avocații Diana Iovanovici-Șoșoacă și Dan Chitic, precum și medicii: Dr. Secară Oana Mihaela și Dr. Secară Ovidiu Vasile.



CORONAVIRUS – ÎNTRE PSIHOZĂ ȘI NORMALITATE. DE MONAHIA FOTINI


S-a scris și s-a vorbit mult, prea mult și obsesiv despre acest subiect care a monopolizat presa și mass-media de 4 luni de zile încoace. O îngrijorare justificată față de un virus agresiv a degenerat într-o psihoză generală. Fără să sesizăm, peste noapte, ne-am trezit cu normalitatea furată… și ce este mai grav cu Biserica furată. Omenirea și-a pus mască în fața dragostei, în fața aproapelui său, în fața lui Dumnezeu.

Unde ești Adame? Întreba oarecând Dumnezeu pe om, creația sa, în rai. „Doamne, am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”(Fac. 3:9-10), a răspuns Adam. Tot așa și astăzi Domnul îl caută pe omul, Adam cel nou, în grădina, Biserica Sa și nu-l găsește: Adame, unde ești? Oare ce răspuns vom da Creatorului? Că am auzit glasul Lui dar ne-am temut de virus, ne-am temut de boală? Ne-am temut acolo unde nu era frică, cum spune Psalmistul. Frica a fost instrumentul prin care stăpânul acestei lumi a încercat și încearcă să stăpânească pe om, să îl despartă de Dumnezeu și de aproapele lui. Frica a pus stăpânire până și pe sufletele celor aleși. De la ateu până la credincios, tot omul s-a temut. Frica ne-a transformat într-o societate psihotică, în care suspiciunea și neîncrederea au luat locul dragostei și al normalității. Fricile au fost de tot felul: frica de boală, frica de moarte, frica de izolare, frica și neîncrederea în spitale și în medici, frica de autorități, frica de „sistem”, frica de satana. Oricare din astfel de frici ne-a stăpânit, tot frică se numește. Singura frică binecuvântată este frica de Dumnezeu; această frică nu aduce tulburare, neliniște, anxietate. Dumnezeu este pretutindeni, și în Biserică, și în spitale, și în pușcării, de cine ne vom teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? (Ps. 26). Ce frică ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Oare virusul? Oare spitalul? Oare vreo instituție pământească? „Să nu te temi de frica fără veste şi nici de vreo năvală a celor păcătoşi” (Pilde 1: 25). Frica cea bună aduce credință și inimă curată, frica de la diavol aduce necredință și tulburare.

masca virusȘtim că de când lumea și pământul oamenii se stăpânesc cel mai ușor prin frică. Dar cum a reușit frica să stăpânească și pe cei credincioși? Cunoaștem cât de ispitit a fost Iov de satana, cu îngăduința lui Dumnezeu. Cea din urmă și cea mai grea ispitire nu a fost pierderea averilor, nici măcar pierderea fiilor săi, ci BOALA. „Cojoc pentru cojoc! Că tot ce are omul dă pentru viaţa lui.  Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!”(Iov 2:4-5). Și a îngăduit Domnul să vină lepră asupra lui Iov. Și într-adevăr, cea mai grea încercare pentru Iov a fost aceasta, dar a biruit prin smerenie și credința în Dumnezeu. Ca și atunci, așa și acum, diavolul cunoaște că omul este slab și își iubește trupul și viața sa. Cea mai mare frică a omului este frica de boală, frica de moarte. Această frică cucerește până și pe aleșii lui Dumnezeu. Câți dintre noi recunoaștem că ne este frică de boală, că starea noastră de bine este atât de dependentă de așa-zisă fericire a trupului? La cea mai mică suferință a trupului nostru, devenim mai ursuzi, mai mânioși, mai tulburați, mai morocănoși. Facem orice pentru sănătatea noastră, facem înconjurul lumii, căutând spitale și medici ca să ne vindecăm, ne protejăm cu toată atenția posibilă să nu cumva să pătimim vreo suferință în trup. Dacă ne este amenințată sănătatea, greu se mai jertfește cineva pentru fratele său, uitând că și acela este bolnav, că nu este om care să nu sufere de vreo boală pe pământ. Nu încurajez aici, în niciun fel, neglijența față de propria sănătate. Este înțelept, după cum ne sfătuiesc Părinții, să ne tratăm bolile trupești, cu discernământ, smerindu-ne și acceptând tratamentul medicilor. Sunt câte unii care, dintr-o habotnicie snoabă, refuză și medicii și medicația, pe când Sfinții Părinți ne-au dat pildă de smerenie, acceptând să fie dați pe mâna medicilor, Sf. Vasile cel Mare fiind chiar unul dintre Părinții care au promovat medicina, înființând multe spitale și bolnițe pentru bolnavi. Dar nu neglijența și sinuciderea încurajăm aici, ci răbdarea cu smerenie și discernământ a bolii, prin lepădarea de sine și acceptarea Crucii. În boală avem de trecut un mare test: egoismul. Îl mai iubim pe Dumnezeu și pe aproapele atunci când suntem bolnavi? Dacă sunt bolnav, mai merg la Biserică să Îl slăvesc? Dacă sunt bolnav, mai merg la fratele meu să îl ajut sau las pe seama lui greutatea pe care eu nu vreau să o ridic? Ce jertfă este aceea dacă eu mă duc la Biserică doar când sunt sănătos? Sau dacă îi fac un bine aproapelui doar dacă sunt mulțumit? Într-un cuvânt această frică de boală înseamnă iubirea de sine, de trupul nostru, de viața noastră.

coronavirus testConsider că pricina căderilor din această perioadă este exacerbarea sănătății. Sănătatea nu este singurul scop al omului pe pământ. Nu putem fi fericiți doar dacă suntem sănătoși. Societatea de astăzi a făcut un scop în sine din sănătate. În numele sănătății ni se fură libertatea, identitatea, normalitatea. Nu poți instaura un regim abuziv în numele sănătății. Nu poți crea un paravan din protejarea sănătății pentru a instaura o dictatură mondială. Aceste lucruri sunt de neconceput și de neacceptat. Sănătatea este utilă dar nu mai presus de credință, dragoste și libertate. Ne supunem cezarului, mai marilor noștri adică, în măsura în care măsurile nu încalcă porunca lui Dumnezeu. Da, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat să dăm Cezarului ce este al Cezarului, să ne plătim dările și datoriile față de Stat (Mt. 5:27), S-a smerit pe Sine acceptând înscrierea nașterii Sale, tăierea împrejur, judecata Sinedriului, lovirile, bătăile, răstignirea și moartea pe Cruce. Dar în același timp tot Domnul ne învață să dăm lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceea nu au ce să vă mai facă… Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena. Da, vă zic vouă, de acela să vă temeți!” (Lc. 12:4-5). „Căutați mai întâi Împărăția Lui și toate acestea se vor adăuga vouă!” (Lc. 12:31). Continue Reading »