Sfinţii Martiri Brâncoveni – model de domnie şi pildă de vieţuire creştinească

Domnia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu

Vlăstar de neam ales

Sfântul Mucenic Constantin s-a născut în anul 1654 din vechiul neam boieresc al Brâncovenilor din Oltenia. Bunicul  său, marele vornic Preda Brâncoveanul, a fost ctitor de vestite aşezăminte monahale, ca Mănăstirea Dintr-un Lemn, zidită de el din temelie la 1634-1635, Mănăstirea Brâncoveni, aşezământ din secolul al XVI-lea, zugrăvit şi înzestrat în 1633 de Preda împreună cu unchiul său, Matei-Voievod Basarab şi Mănăstirea Gura Motrului, în 1653, pe care o va zugrăvi în 1705 nepotul său, Sfântul Constantin.

Pruncul Constantin, rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut în legea ortodoxă a străbunilor şi potrivit vredniciei sale boiereşti, de mama sa, Stanca, din puternicul şi slăvitul neam al Cantacuzinilor, coborâtori din împăraţii Bizanţului.

În biblioteca bunicului său, Postelnicul Constantin Cantacuzino şi a unchiului său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, tânărul Constantin a găsit o comoară de cunoştinţe rară pe atunci în toată Europa răsăriteană. Ea cuprindea multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi, cărţi de filosofie antică şi lucrări ştiinţifice. Din cărţile de filozofie a deprins înţelepciunea omenească, avându-l ca model pe marele filosof Platon, iar din cărţile duhovniceşti, a deprins înţelepciunea cerească şi puterea de jertfă având ca model vieţile sfinţilor şi martirii Bisericii.

Tânărul Constantin se întărea pe calea Ortodoxiei şi prin cercetarea mănăstirilor la hramuri şi în vremea posturilor. Participa la Sfintele Slujbe şi cerea sfaturi duhovnicilor iscusiţi.

Mare agă, mare postelnic și mare spătar

Tânărul Constantin avea şi o bună pregătire de dregător şi ostaş. El a fost pe rând postelnic al doilea (vtori postelnic) în 1674 şi vtori logofăt, în 1678. În 1679, după venirea la domnie a unchiului său, Şerban, a fost ridicat în treapta de mare agă, aşadar, comandant de oşti şi răspunzător de paza capitalei ţării. A fost apoi numit ispravnic de scaun, mare postelnic şi, în 1682, mare spătar.

Voievod al Ţării Româneşti

În 1688, de vreme ce a murit Şerban-Vodă, a fost ales domn al Ţării Româneşti. Boierii s-au strâns cu toţii, fiind acolo şi Patriarhul de Constantinopol, Dionisie şi Vlădica Teodosie, Mitropolitul Ţării Româneşti; şi au ales pe logofătul Constantin. Şi îndată ce sosi el acolo, ziseră cu toţii: „Logofete, noi cu toţii poftim să ne fii domn”. Iar el zise: „Dar de ce aş vrea eu domnia, de vreme ce ca un domn sunt la casa mea? Nu-mi trebuieşte să fi”. Însă ei ziseră: „Ne rugăm, nu lăsa ţara să intre alţi oameni, sau răi sau nebuni, să o strice”. Şi-l luară de mâini spre biserică, de i-au citit molitfele de domnie, şi au mers de i-au sărutat toţi mâna, zicându-i „Întru mulţi ani!” Iar boierii au jurat în faţa icoanei că vor fi cu dreptate şi-l vor sprijini pe domnitor. Aşa se rânduiau domnitorii ţării în zilele cele bune ale dreptei credinţe.

Sfântul Constantin a luat cârma Ţării Româneşti în vremuri de mari încercări pentru Europa de Răsărit. Împărăţia turcească intra într-o lungă luptă de supravieţuire. Conducătorii papistaşi ai Veneţiei, Austriei şi Poloniei au încheiat, în 1684, o alianţă numită „Liga Sfântă” care, sub pretextul zdrobirii puterii turceşti, încerca să-i aducă pe creştinii robiţi de turci sub ascultarea lor. Austria ar fi vrut să cotropească toate cele trei Principate române. Polonia s-ar fi mulţumit numai cu Moldova şi Ţara Românească. O rază de speranţă părea să vină doar dinspre Rusia, ţară puternică şi ortodoxă.

Când Sfântul Constantin a venit la Domnie, o solie românească, având în frunte pe aga Constantin Bălăceanu, era deja trimisă la Viena de fostul domnitor Şerban, ca să ceară primirea Ţării Româneşti în „Liga Sfântă”. Această alianţă, fiind primejdioasă, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu i-a trimis lui Bălăceanu porunca să întrerupă tocmelile cu habsburgii, „să vie în ţară şi să se părăsească de cele ce gândeşte”.

Aga Bălăceanu, dorind să-i ia locul domnitorului, n-a ascultat de poruncă, ci s-a alăturat oastei austriece trimisă în Ţara Românească împotriva Sfântului Constantin şi a turcilor, dar în lupta de la Zărneşti, austriecii au fost înfrânţi, aga Bălăceanu şi-a găsit moartea, iar Sfântul Constantin s-a întors cu bine la Bucureşti. Continue Reading »