Posts Tagged 'constantin palama'


CONSTANTIN, UN TATĂ MODEL – TATĂL SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA


„Tatăl Sfântului Grigorie Palama a fost nobil şi membru al Senatului imperial. Într-adevăr, el a fost cel ce s-a ocupat de educaţia nepotului împăratului, modelându-i mai ales personalitatea şi oferindu-i o educaţie duhovnicească. A fost pedagog nu numai al nepotului împăratului, dar chiar şi al împăratului însuşi. Astfel, i s-a încredinţat sarcina de «a preda virtuţile, dar şi de a fi un bun consilier, pedagog şi îndrumător duhovnicesc»[1]. În clipele în care împăratul era copleşit de mânie, tatăl Sfântului Grigorie îl liniştea. Împăratul[2] îl iubea mai mult decât pe oricine altcineva, chiar mai mult decât pe rudele sale de sânge, «datorită curăţeniei sale sufleteşti şi a felului său de a avea privirea aţintită doar spre sine şi spre Dumnezeu».

Constantin, tatăl Sfântului Grigore, trăia viaţa isihastă în toată plenitudinea ei. De aceea, deşi se afla mereu la palatul imperial şi se întâlnea cu o mare mulţime de oameni zilnic «sobrietatea şi trezvia îl făceau să se întoarcă mereu spre sine şi spre Dumnezeu printr-o permanentă atenţie şi neîncetată rugăciune»[3]. El trăia într-o deplină trezvie a minţii şi într-o neîncetată rugăciune. Acest lucru a fost observat şi de către alţi oameni. Este binecunoscut faptul, din tradiţia patristică, că atunci când mintea se detaşează de lucrarea raţiunii şi este iluminată de har, omul poate să trăiască în lumea confruntată cu diferitele ei probleme şi să aibă, totuşi, o rugăciune neîncetată. Cei căsătoriţi, de asemenea, pot duce o astfel de viaţă, aşa cum putem observa în cazul tatălui Sfântului Grigorie Palama.

Trăind astfel, nu numai el însuşi avea frecvente legături cu oameni duhovniceşti, asceţi şi călugări, dar şi copiii săi, încă din fragedă copilărie, se ataşau de astfel de oameni duhovniceşti. El a înţeles că educaţia este eficientă atunci când părinţii îi apropie pe copii de Biserică, şi, mai ales, de oamenii care trăiesc viaţa Bisericii. Constantin şi-a dus întreaga familie la pustnici, «nu numai copiii mai mari, ci şi pe cei mici, care de-abia începeau să vorbească şi să înţeleagă ceea ce li se spunea»[4]. Îndată ce se năşteau, el îi apropia pe copii de astfel de oameni duhovniceşti, deoarece considera că în acest fel ei ar putea fi modelaţi într-o legătură plină de afecţiune cu Dumnezeu. De fapt, cunoaştem o descriere a unei astfel de călătorii la părintele lor duhovnicesc, care trăia o viaţă solitară, de pustnicie, într-o mănăstire aflată dincolo de mare, deasupra Galatei”[5].

Ca un alt Iov, smerenia și credința îi vor fi cercate de Dumnezeu, atunci când Constantin pierde unul din cei șase fii ai săi, pe când acesta avea doar câțiva anișori. Însă pe când ceilalți jeleau pierderea lui, Constantin înălța mulțumiri lui Dumnezeu, fiind încredințat că aceasta fusese voia bunului Dumnezeu. Constantin nu doar că nu cârtește față de Dumnezeu pentru aparenta nedreptate de a-i lua fiul, la o vârsta atât de fragedă, ci mai mult, acesta Îi făgăduiește Domnului că el însuși va lăsa toate, îmbrăcând viața monahală, închinându-i și pe ceilalți cinci fii purtării de grijă a Maicii Domnului[6]. Continue Reading »