Dialogul ecumenist – un joc incorect

de Mitroplitul Ierotheos Vlachos [1]

Tema participării Bisericii noastre la Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi „cea romano-catolică”, dar mai ales a modului în care participă, este vastă, însă aici mă voi limita doar la a prezenta în rezumat câteva puncte de vedere:

1. Dialogul este necesar, dar cu indispensabilele condiţii teologice, eclesiologice şi canonice. Adică: Biserica nu trebuie ca în numele dialogului să se lepede de teologia ei, de eclesiologia şi de Dreptul ei canonic.
2. Chiar dacă există teme în suspans, precum tema Uniaţiei şi alte teme teologice de bază, cum ar fi învăţătura despre „actus purus”, care influenţează foarte vizibil întreaga teologie („Filioque”) şi eclesiologie a papismului, cu toate acestea se poate dezbate tema raportului dintre primat şi sinodalitate, dat fiind că a fost o temă de bază, care a preocupat primul mileniu. Consider că îndepărtarea treptată a Romei celei Vechi de către Patriarhiile Răsăritului a început cu primatul papei în Biserică, iar mai târziu cu introducerea „Filioque-lui” de către franci în teologia Romei celei Vechi. Adică: Papa nu a putut accepta niciodată ca aceleaşi privilegii de onoare să fie acordate de către Sinodul al IV-lea Ecumenic episcopului Noii Rome.
3. Cu toate că dialogul referitor la raportul dintre sinodalitate şi primat este important şi că prin prisma acestuia se consideră că se va înainta şi la alte chestiuni, cu toate acestea există câteva probleme care trebuie semnalate.
4. Modul în care Biserica noastră participă la dialog nu este cel potrivit. Se face cu o extremă secretomanie. Textele care au fost semnate la întrunirile de până acum (Monaco, Bari, Noul Valaam şi Ravenna) şi de către reprezentanţii Bisericii noastre sunt problematice. Niciodată nu a avut loc în cadrul Ierarhiei o dezbatere referitoare la chestiunea: Care ar trebui să fie poziţia reprezentanţilor noştri în cadrul acestor întruniri? Şi niciodată textele nu au fost dezbătute în cadrul Ierarhiei după ce au fost semnate. Înseamnă că în acest punct nu funcţionează sistemul sinodal. Noi, ierarhii, ca interpreţi şi păzitori ai Credinţei, suntem abandonaţi la periferie, în „întuneric”.
5. Declaraţiile făcute de către reprezentanţii ortodocşi şi romano-catolici arată problematizarea, pentru că demonstrează că există o încercare de a impune „unirea bisericilor” nu într-un mod cinstit. Există aceste declaraţii, care – dacă va trebui – pot fi citate.

III. În primul mileniu Biserica Ortodoxă s-a confruntat cu tema privilegiilor papei Romei. Aceasta s-a întâmplat în cadrul Sinodului convocat de Sfântul Fotie ce Mare (879-880 d.Hr.), (sinod) care este considerat de către mulţi ortodocşi ca al VIII-lea Sinod Ecumenic. La acest sinod au fost prezentate cele două tipuri de eclesiologie, adică a „bisericii papale” şi a Bisericii Ortodoxe. Patriarhul Fotie a recunoscut privilegiile de onoare ale papei, dar în cadrul ecleziologic ortodox: papa are doar privilegii de onoare în Biserică şi nu poate să se situeze deasupra Bisericii. Prin urmare, în dezbaterea care are loc asupra primatului papal trebuie să se acorde o maximă importanţă hotărârii acestui Sinod. Desigur, în cadrul acestui Sinod, împreună cu primatul a fost dezbătut şi adaosul „Filioque”. De aceea, atunci când dezbatem astăzi tema primatului, trebuie să o considerăm în cadrul privilegiilor de onoare. La fel, cu dezbaterea ereziei „Filioque”. Continue Reading »