Posts Tagged 'comunismul nu a căzut'


În România comunismul nu a căzut. Când se vor găsi moaştele sfântului închisorilor, Valeriu Gafencu?


de Monahia Fotini

În luna iunie a acestui an, Valentina Gafencu, sora martirului anticomunist, Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, a cerut binecuvântare de la Părintele Justin Pârvu pentru a înainta o cerere către CICCR (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România) spre demararea unor cercetări arheologice în cimitirul de la Tg Ocna, menite să stabilească locul unde a fost îngropat fratele ei, precum şi căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşițelor pământeşti ale acestuia, în cazul în care vor fi descoperite. Părintele Justin nu doar că binecuvintează, ci şi sprijină financiar această campanie de cercetare arheologică.

Au trecut câteva luni până când în sfârşit primim răspunsul pozitiv la cererea doamnei Gafencu, din partea domului arheolog Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, un creştin cinstit şi curat la suflet, şi din partea domnului Ioan Chertiție, fost gardian de penitenciar, o figură impresionantă prin râvna de a căuta şi cinsti pe mucenicul Valeriu Gafencu, cel care i-a schimbat viața în mod miraculos, transformându-l dintr-un torționar înfocat în slujitor smerit al Domnului. Domnul Ioan Chertiție care este şi coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din închisorile comuniste”, în numele Asociației Filantropice „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, cere binecuvântarea Părintelui Justin, față de care are o mare evlavie, să participăm şi noi la această înaltă operațiune, cu rugăciune şi un mic ajutor financiar. De la dl. Chertiție, de altfel inima acestui proiect de investigații, aveam să aflăm de ce a durat aşa de mult aprobarea cererii Valentinei Gafencu. Spre surprinderea noastră aflăm că timp de o lună Episcopia Romanului a tergiversat lucrările, datorită întârziatei binecuvântări pe care s-a decis în cele din urmă să o acorde.

Activitățile de cercetare arheologică aveau să se desfăşoare începând de luni, 5 septembrie, în perimetrul cimitirului situat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinții Împărați Constantin şi Elena, aflată în Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor, cercetările[1] fiind efectuate sub tutela Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, condus de istoricul Marius Oprea. Acest centru făcuse deja investigațiile necesare pentru desemnarea locului unde a fost nu înhumat, ci aruncat ca pe fiare în groapa comună a penitenciarului, Mucenicul Valeriu Gafencu. Se ştie că Valeriu Gafencu s-a stins din viața aceasta pământească la data de 18 februarie 1952 în penitenciarul-spital de la Târgu-Ocna. În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenția persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste. În intervalul 1950 -1954, la Târgu-Ocna, au murit 54 de deținuți politici, aceştia fiind îngropați în cimitirul de lângă biserica ortodoxă „Sfinții Constantin şi Elena”. Corpurile deținuților au fost aruncate în groapă fără sicriu, fără slujbă de pomenire, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce, indicii importante pentru identificarea lor. Între anii 1977 şi 1997, tot în spațiul acestui cimitir au fost îngropați bolnavii psihici din penitenciarul care devenise Sanatoriul pentru bolnavi psihici, fapt ce îngreuna operațiunea de cercetare. După 1989, spațiul din cimitir care nu era ocupat de morminte, a fost folosit de către credincioşii din parohie, în prezent, terenul destinat cimitirului fiind aproape în întregime ocupat cu morminte noi. Singurul spațiu din cimitir rămas liber mai cuprinde doar o suprafață restrânsă de teren situată în colțul de nord-vest al cimitirului, acesta fiind singurul loc unde Ministerul Culturii şi Patrimoniului Național aprobase cercetările arheologice. Continue Reading »