Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă

De vorbă cu Părintele Justin Pârvu[1]

Cum vă mai simţiţi, părinte?

Apăi, cum să mă mai simt? Ca mazărea lângă drum. Când eram copil, pe la noi, mazărea asta şi bobul se puneau în jurul porumbului. Se punea pe afară şi noi ştiam unde dăm lovitura. La bătrânul acela, la bătrânul cutare, la care ştiam că nu e acasă. Puneam în sân bobul şi mazărea crudă şi ieşeam la un pârâuaş şi mâncam şi noi. Aşa şi cu viaţa mea acum, ca mazărea lângă drum. Acum sunt acuzat de toţi ca am tulburat apele cu actele astea. Nimeni nu vrea să înţeleagă pericolul acesta al cipului şi spun că n-a venit vremea. Dar tu aştepţi să ardă casa de tot? Când ia foc o casă, întâi iese fum, apoi scântei şi apoi arde casa toată. Ei nu înţeleg ce vreau să spun eu, că harul lucrează în raport cu virtutea. Cu cât omul este mai virtuos şi se umple de sfinţenie, cu atât vine har peste har. Dar omul, când este în păcătoşenie şi nu este în virtute, atunci harul se retrage, nu mai conlucrează cu el. Şi aşa omul se duce şi nu mai are nicio legătură cu paza şi cu voia lui Dumnezeu. Dacă este preot, poate oficia şi are lucrarea lui, dar vrednicia lui unde este? Sminteala pe care o face? În viaţa noastră ortodoxă păcatul e păcat, harul e har. Preotul chiar dacă este căzut, poate sfinţi. Noi trebuie să conlucrăm să avem nişte preoţi model, să aibă credincioşii după ce se orienta. După ce să se orienteze? Dacă ce preotul este într-o cădere prăpăstioasă? Îl mai poţi readuce după aceea? Dacă luăm toată viaţa Bisericii noastre, a preoţilor recăsătoriţi, necăsătoriţi care umblă pe la mireni şi fac slujbe. Toată stricăciunea asta este de multă vreme, nu e de acum… Din păcate nu se preocupă nimeni de viaţa morală a preotului, nu îl întreabă nimeni de câte ori se spovedeşte pe an şi auzi de preoţi care nu au duhovnic şi nu s-au spovedit de 15, 17 ani. Continue Reading »