Posts Tagged 'cei 12 apostoli'


Părintele Justin: Sfinții Apostoli au cucerit o lume întreagă la picioarele lui Hristos


„Pe noi nu ne interesează numărul, pe noi ne interesează calitatea. Numărul mare este numărul haotic. Prin aceasta trece creștinismul nostru. Ce a cucerit lumea? Cei doisprezece Apostoli, calitatea, esențialul. Nu a fost numărul. A fost nevoie de doisprezece Apostoli și au cucerit Imperiul roman. Acum, noi suntem o lume și nu suntem în măsură să convingem un sectant sau un eretic, să-l aducem la cunoștința adevărului.
Sfinții Apostoli, cât s-au nevoit, cât au trudit, și au mărturisit cu prețul vieții lor. Au fost 12 Apostoli, dragii mei, și au luminat un întuneric, un Imperiu roman. Ei au realizat un Imperiu grecesc, au transformat lumea aceasta și au adus-o la picioarele lui Hristos.
Dar cum? Nu la bufet, la calculator și pe la televizor, nu! Cu nevoință, cu sânge! Au dat sânge, au vărsat sângele lor și așa a venit harul lui Dumnezeu peste ei. Acum suntem o lume întreagă și nu putem convinge 4-5 familii într-un sat de sectanți, iehoviști, baptiști sau ce-o fi acolo. Nu-i convingem cu nimic, ne conving ei pe noi despre minciunile lor. Iar noi, ortodocșii, nu-i putem convinge să-i aducem la Ortodoxie! Este slabă credința noastră, este slabă puterea noastră de convingere.
Așa că Dumnezeu să vă binecuvinteze, să călătoriți cu pace și Sfinții Apostoli să vă păzească!”
(Extras din vol. IV, Ne vorbește Părintele Justin)