Am văzut de curând un videoclip cutremurător. Un biet rătăcit, evident aflat într-o stare de tulburare profundă, emitea o serie de afirmaţii total neortodoxe, cu totul străine de datoria şi credinţa lui de (preot) ortodox.

Primul lucru ce trebuie spus este că un om nu poate susţine sincer puncte de vedere contradictorii propriei religii sau credinţe, mai ales în aspectele fundamentale, definitorii ale acesteia. În clipa în care face aşa ceva deja a părăsit acea credinţă sau religie.

Credinţa Ortodoxă este cea pe care orice preot ortodox are datoria să o cunoască – pe cât se poate mai bine – şi să o mărturisească, să o predea mai departe.

Desigur, nimeni nu le ştie pe toate. Şi oricât de iscusit s-ar crede cineva, nu poate cunoaşte toată teologia ortodoxă. De aceea, atunci când ajungem la lucruri pe care nu le cunoaştem folosim frumoasa expresie „nu ştiu”.

Este frumoasă pentru că este adevărată, este cinstită şi ne smereşte, ne aşază în poziţia corectă înaintea lui Dumnezeu, singurul Atotştiutor. Şi este de bun-simţ să nu ne credem dumnezei.

Atunci când nu vrem să recunoaştem că nu ştim înlocuim tăcerea atât de binecuvântată cu minciuni. Spunea cineva că între ceea ce nu ştim şi ceea ce ştim este ceea ce presupunem. Foarte adevărat! Nenorocirea apare când pretindem a fi adevăr, eventual absolut, ceea ce presupunem. În orice domeniu. Şi cu atât mai mult în teologie.

Aşa şi dl părinte în cauză. Care, din pricini care îl privesc, a uitat de mult deosebirea între presupuneri, speculaţii şi respectiv Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă pe care a făgăduit înaintea lui Dumnezeu să o mărturisească toată viaţa lui. Continue Reading »