2. Biserica – ”societatea îndumnezeirii”
Abordând învățătura Apostolului Pavel că Biserica este Trupul lui Hristos, Sfântul Grigorie Palama precizează că [Biserica] este și ”societate a îndumnezeirii”. Nu este vorba de un element al său de originalitate, ci acest lucru se vede din toată antropologia, hristologia și eclesiologia Sfinților Părinți. Omul a fost creat după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, acesta este scopul cel mai înalt al omului, Hristos S-a întrupat ca să îndumnezeiască trupul și în continuare să îi integreze pe toți oamenii prin Taine și nevoința lor în Trupul Lui, trăind în Biserică, după cuvântul lui Hristos către Ucenicii Lui de a învăța neamurile ”botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28: 19-20).
Sfântul Grigorie Palama, tâlcuind cuvântul Sfântului Grigorie Theologul despre cele trei cutremure care au avut loc în istorie, scrie că primul cutremur a avut loc prin Moise, când evreii s-au mutat de la închinarea idolilor la cunoașterea lui Dumnezeu, confuză [încă pentru ei], dar adevărată. Al doilea cutremur a avut loc prin Fiul și Duhul Sfânt, când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie. Și al treilea cutremur a avut loc când Hristos a trecut prin Cruce la adevăratul pustiu și în iad, iar [atunci] pământul s-a cutremurat și în mod simțit. Vorbind Sfântul Grigorie Palama despre cel de-al doilea cutremur, scrie: ”când iudeii treceau de la Lege la Evanghelie, și orice neam era chemat la societatea evanghelizată a îndumnezeirii” .
Expresia ”societatea îndumnezeirii” în realitate înseamnă că membrii Bisericii se împărtășesc de harul necreat al lui Dumnezeu, în Trupul lui Hristos, și prin har oamenii se curățesc, se luminează și se îndumnezeiesc. Prin urmare, harul lui Dumnezeu este caracterizat, în funcție de rezultatele sale, ca fiind curățitor, luminător și îndumnezeitor. Este vorba de creștinii care, rămânând în Trupul lui Hristos, se împărtășesc [fiecare după starea sa] de harul lui Dumnezeu și se numesc îndumnezeiți. Aceasta înseamnă și denumirea de ”sfinți”, anume că se împărtășesc de energia¬-lucrarea lui Dumnezeu.
Ce anume este ”societatea îndumnezeirii” se vede clar în învățătura Sfântului Dionisie Areopagitul, în scrierea sa cu titlul ”Despre Ierarhia bisericească”. În această lucrarea a sa examinează cele trei Taine de bază ale Bisericii, adică Botezul sau luminarea, Euharistia sau adunarea [euharistică] sau desăvârșirea și Mirungerea. Apoi examinează cele trei trepte preoțești, adică a ierarhului, a preotului și a slujitorului, adică a diaconului. Și în continuare prezintă în ordine inversă cele trei trepte ale celor care se sfințesc, adică cei care se curățesc (catehumeni, cei aflați în pocăință, energumeni), credincioșii și monahii sau tămăduitorii.
Astfel, Sfântul Dionisie Areopagitul corelează cele trei trepte ale urcușului duhovnicesc către Dumnezeu, care sunt curățirea, luminarea și desăvârșirea, cu cele trei trepte ale preoției, adică a diaconului, preotului și episcopului, și cele trei Taine ale Bisericii, adică a Botezului, Mirungerii și dumnezeieștii Euharistii.
Scrie Sfântul Dionisie despre cele trei Taine ale Bisericii, adică Botezul, Mirungerea și dumnezeiasca Euharistie:
”Tagma sfințiților slujitori ai Tainelor are ca primă putere sfințita curățire a celor neînvățați, ca putere mijlocie aceea de a conduce la lumină pe cei curățiți, iar ca ultimă putere și recapitulatoare a puterilor celor dinainte, desăvârșirea celor învățați prin cunoașterea Tainelor respective”.
Despre liturghisitori, adică despre diaconi, preoți și ierarhi scrie:
”Împodobirea liturghisitorilor cu prima putere îi curățește pe cei neînvățați prin slujbe, prin cea de mijloc îi luminează pe cei ce se curățesc, iar prin cea din urmă și mai înaltă îi desăvârșește pe cei ce se împărtășesc de dumnezeiasca lumină în desăvârșita cunoaștere a strălucirilor pe care le-au primit”.
Despre cei învățați în această cunoaștere liturgică și empirică, adică despre creștini, scrie:
”Puterile celor învățați sunt, prima, cea curățitoare, mijlocie, cea de după curățire, [adică] cea luminătoare, iar ultima și cea mai dumnezeiască decât celelalte, [adică] cea care luminează cunoașterea desăvârșitoare a sfințitelor luminări, cărora le-a devenit văzător” . Continue Reading »