Posts Tagged 'caderea greciei'


IPS Serafim de Pireu, izolat de liderii politici, dar și bisericești, la slujba de Bobotează


peiraiassss_533_355Arhiepiscopul Greciei Ieronim, președintele Greciei Prokopis Pavlopoulos și prim-ministrul Alexis Tsipras au stat departe de portul Pireu astăzi, cu toții încercând să se distanțeze de controversatul Mitropolit de Pireu, Serafim.
Toți cei trei lideri au sărbătorit Epifania (Boboteaza) în alte locații din Atena.

Aceasta a fost pentru prima dată când ERT (postul național de televiziune) nu a difuzat evenimentul în direct, arătând sărbătorirea evenimentului din alte orașe de pe cuprinsul Greciei.
În mod normal sfinţirea apelor avea loc „oficial” în port, acolo unde membrii din marina greacă intrau în apă pentru a recupera crucea. Aceasta este pentru prima dată în istoria recentă când Arhiepiscopul, președintele și prim-ministrul au fost absenţi de la festivitățile din Pireu.
Serafim a fost cap de afiş pe prima pagină a ziarelor internaționale ca urmare a criticilor aduse în timpul dezbaterilor din parlament privind eventuala trecere a legilor care permit uniunile civile pentru cuplurile de același sex. Acesta pretinde că Statele Unite, evreii, Rockefeller, George Soros și alte „forțe oculte” sunt responsabile, încearcând să submineze moștenirea creștin ortodoxă a Greciei.
pozaEl a numit acțiunile guvernului „criminale”, atunci când proiectul de lege a fost adoptat, rostind critici dure împotriva lui Tsipras și a altor politicieni care au votat pentru proiectul de lege, chiar anunțând la 16 decembrie, înainte de vot, că va rupe orice legătură cu politicienii care au votat da.
Potrivit site-urilor de știri din Grecia, era de așteptat ca politicienii să treacă cu vederea cele petrecute şi să participe la evenimentele dedicate Epifaniei oficialii Mitropoliei de Pireu așteptându-i până în ultimele momente păstrând locuri libere pe podium pentru ei. Un fotograf a surprins o imagine cu un coș de plastic cu plăcuţe de nume aruncate care aveau tipărite numele „Președintelui Republicii”, „prim-ministrului”, și al altor oameni politici care nu au participat la ceremonia din Pireu, optând în schimb pentru participarea la ceremonia din Dexameni, în Atena. (sursa traducerii: pappaspost)