Preacuviosul Antonie cel Mare
Acest sfânt părinte s-a născut în satul Coma, la anul 250 sau 251, în țara Egiptului de mijloc. Părinții lui erau din Heraclea, oameni de cinste și foarte bogați. De mic, copilul a arătat o aplecare spre învățăturile creștine și râvnă mare către Domnul, dar n-a avut nicio înclinare spre carte, căci nu a învățat nici alfabetul limbii sale (coptice). În schimb, avea o minte foarte ageră și luminată și iubea în chip deosebit dulceața învățăturilor Sfintei Scripturi. Pentru citirea ei lăsa mâncarea, prietenii și adeseori somnul. Nopți întregi neadormite petrecea cu citirea Bibliei. Pe la 18-20 ani i-au murit părinții și a rămas biruit de jale, împreună cu o soră, foarte mică. Numai în biserică își afla sprijinul și mângâierea. Biserica îi ținea locul de tată, mamă și hrană. De aceea, când alți tineri alergau la teatru, la jocuri și petreceri, uitând că ușa bisericii este deschisă pentru luminarea, curățirea și mântuirea lor, Antonie își îndrepta gândurile și pașii spre locașul bisericii, unde afla pace și tărie sufletească.
La vreo șase luni după moartea părinților, într-o zi de duminică, Antonie ascultă în biserică, la Sf. Liturghie, Evanghelia despre tânărul bogat (Mt. 19:16-30), căruia Mântuitorul i-a zis: «De voiești să fii desăvârșit, vinde averile tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer. Apoi vino de-mi urmează Mie». Cuvintele acestea l-au pus pe gânduri. Abia ajuns acasă, își schimbă socotelile și face alte planuri de viețuire, după Evanghelie. Își vinde averea și păstrează din ea numai atât cât îi trebuia să trăiască împreună cu sora lui, iar restul îl face milostenii, știind din Scripturi că «milostenia scapă de moarte…»(Tovie 4:10) și că la facerea de bine și la dărnicie, „«la jertfe ca acestea privește cu plăcere Dumnezeu» (Evr. 13:16).
Schimbarea însă nu s-a oprit aici. Într-o altă duminică, Antonie aude la biserică altă Evanghelie, care zice: «Nu vă adunați comori pe pământ… Nu vă îngrijiți cu viața voastră ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca… uitați-vă la păsările cerului… Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu» (Mt. 6:25:33). Cuvintele acestea au răsunat în inima lui Antonie ca o mustrare, pentru că și-a oprit pentru sine o parte din averea pământească. Acum face el ceea ce nouă ni se pare peste fire: se desparte de tot ce are, vinde toată averea și o dă săracilor, chiar și partea sorei, pe care o îndrumă a-și petrece viața sa de călugăriță, într-o mănăstire de fecioare credincioase – și cu gândul la Mântuitorul, care nu avea nici unde să-și plece capul (Mt. 8:20), Antonie începe o viață de înfrânare foarte aspră (ascetică). Se așează mai întâi în fața casei, apoi la marginea satului și cu lucrul mâinilor își câștigă pâinea, socotind că cine nu lucrează, nu are drept nici să mănânce (2 Tes. 3:10). Continue Reading »