,,În ţara mândră-a fagilor, În vechiul ei pământ, Ce are-n sine oasele Lui Ştefan, Domnul sfânt; Un falnic glas ne zguduie Din somnul nostru greu. Uniţi să fim în cugete, Uniţi în Dumnezeu. Uniţi răsună codrii vechi, Şi munţi, şi câmpi, şi văi; Uniţi repetă maica-ncet La copilaşii săi”.

Sunt versurile tânărului magistrat Teodor Ştefanelli, inițiatorul Societății culturale „Arboroasa”, puse pe muzică de Ciprian Porumbescu, care au alcătuit imnul festiv al Societății prin care românii din Bucovina, cotropită de austro-ungari, erau chemați  să se unească în „cuget și-n simțiri”. La o sută de ani de la anexarea samavolnică a Bucovinei (Țara Fagilor) de către Imperiul austro-ungar, în anul 1874, la Cernăuți lua ființă Societatea Academică „Arboroasa” din inițiativa unor tineri inimoși, cu dragoste de neam și țară:  Teodor Ştefanelli, Ciprian Porumbescu, Vasile Morariu, Gh. Popescu, Ilarie Onciul, Gherasim Buliga şi alţii. În ședințele Societății, creațiile muzicale ale lui Ciprian Porumbescu: „Primăvara”, „Cisla” vor alina inimile miilor de bucovineni zdrobite de suferința înrobirii. Tânărul compozitor avea să se avânte în mişcarea patriotică de „redeşteptare a solidarităţii naţionale”, ţinând discursuri înflăcărate împotriva stăpânirii austriece, cu aceeași patimă cu care se va arunca în vâltoarea muzicii. În ultimul an de Seminar va deveni președintele și totodată sufletul „Arboroasei”, muncind până la epuizare în ciuda sănătăți sale șubrede, ca să organizeze primul ansamblu coral și cvartet vocal al Societății. Deși suferea des de răceli cu febră puternică și era mereu chinuit de frisoane, de îndată ce treceau şi-l eliberau, înflăcăratul muzician o lua, neobosit, de la capăt.

După doi ani de activitate, „Arboroasa” va fi desființată de către autoritățile austriece, iar membrii comitetului ei: Ciprian Porumbescu, Constantin Morariu, Zaharia Voronca, Orest Popescu şi Eugen Siretean, vor fi judecați și condamnați la 3 luni de închisoare pentru „înaltă trădare”. Proba incriminatorie în tribunal va fi telegrama trimisă ieșenilor cu prilejul ridicării monumentului lui Grigore Ghica, ucis de turci în 1777, pentru împotrivirea sa la cedarea Bucovinei. Textul de „înaltă trădare” al telegramei care „prejudicia ordinea publică” și „instiga la răscoală”, suna astfel: ,,Cernăuţi, 13 octombrie. D-lui primar de Iaşi, ,,Arboroasa”, Societatea junimei române din partea detruncheată a vechei Moldove aduce condoleanţă membrilor săi pentru domnitorul decapitat. Comitetul”. Ciprian cânta la vioară în casa copilăriei de la Stupca când a fost arestat. Sub ploaia rece și măruntă de toamnă a lui octombrie, va fi urcat într-o căruță și dus până la Cernăuți. I se dăduse voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze. Inculpații dosarului „Arboroasa”, în cele din urmă, vor fi achitați, însă, zilele de temniță ale iernii anului 1878 vor zdruncina iremediabil sănătatea marelui compozitor, suferind de tuberculoză. Din străfundurile întunecate ale celulei, din amarul temniței, vor ieși la lumină cele mai frumoase creații ale strălucitului muzician („Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români”). Cu inima strânsă în gheara de fier a durerii, cuprins de friguri, scuipând într-una sânge, Ciprian Porumbescu își liniștea tatăl, scriindu-i: „Sunt bine, tată. Şed în celulă şi cânt «Gaudeamus Igitur». Numai păcat că cei ce mă ascultă nu ştiu latineşte”. Adeseori, însă, doinele cântate de el zdrobeau inimile încrâncenate ale deținuților de drept comun. Continue Reading »