![]() |
REFERENDUMUL – UN BOICOT DE LA BRUXELLES; de Monahia Fotini |
EDITORIAL REVISTA ATITUDINI NR. 57
Credința nu se votează, dar se mărturisește
Cu o zi înainte de Referendum, nevoită să rezolv niște probleme prin sat, întâlnesc o bătrânică, ce cu greu se străduia să își scoată recolta din grădină. Împreună cu cei de față, ne-am gândit să-i dăm o mână de ajutor și, din vorbă-n vorbă, o întrebăm dacă merge la vot, la Referendum. Spre surprinderea noastră, bătrâna nu știa de niciun vot, cât despre Referendum – nici nu auzise, că doar nu avem democrația Elveției, care a obișnuit cetățeanul cu ideea de referendum, Elveția fiind țara în care aproape lunar se desfășoară Referendumuri. Oricum ar fi fost, bătrâna nu voia să voteze, sătulă fiind de politicianismul de azi. După ce i-am explicat că nu este un vot politic, acea bătrână, prin răspunsul ei, ne-a revelat de fapt răspunsul la absenteismul la vot, cel puțin al celor din Biserică și din mediul rural. Femeia, în simplitatea ei, ne răspunde mirată: „Da’ ce, mamă? Am ajuns să ne votăm credința? Credința nu se votează, credința o ai în suflet!”.
M-a îndurerat răspunsul ei, chiar dacă denotă multă neștiință, totuși acest răspuns ascunde totodată multă durere și adevăr: credința și politica nu au nimic în comun în România. Pentru omul cinstit, Politica de azi este întruchiparea minciunii și întinării, ce nu poate adăposti curăția credinței, neprihănirea Bisericii, conform vechiului proverb românesc: „Orice lucru amestecat cu rahat pute a rahat”. O putem acuza pe această femeie, și cu siguranță pe mulți alții aflați în situația ei, de rea credință, pentru că nu a votat? Să ne gândim de câte ori nu le-au fost amăgite așteptările acestor oameni? De câte ori nu le-a fost călcat în picioare dreptul cetățenesc de vot? Când au avut vreodată încredere românii în politicienii care, iată, au organizat acest Referendum? Oamenii știau una și bună: la vot îi cheamă Politica iar nu Biserica! Așadar, acest eșec nu este al Bisericii, conform manipulărilor mass-mediei anticreștine, nu este un eșec al credinței creștine, pe care românii și-o declară cu onoare, în marea lor majoritate. Este un eșec al Politicii, care și-a pierdut cetățenii. Ceea ce înseamnă că Politica a reușit, în ultimii ani de democrație, să scoată în afara ei credința și, implicit, Biserica.
De fapt, nu este nicio noutate. Statul a scos afară din cetate Biserica, cu câteva decenii în urmă, și în perioada comunismului. Statul a închis Biserica în temniță, prin milioanele de mărturisitori ai credinței și iubitori de neam, ce nu și-au închinat genunchii materialismului marxist ce începuse să stăpânească Europa. Cei mai buni fii ai României, apărători ai valorilor creștine și democratice, au fost uciși și izolați în pușcării, pentru că au avut curajul să creadă și să mărturisească libertatea credinței și a neamului lor. Fiii marxiștilor de ieri, neo-marxiștii de azi, sunt cei care și astăzi, într-o perioadă așa-zis democratică, asupresc și defaimă Biserica lui Hristos, nu prin metoda agresiv represivă din comunism, ci prin liberalism și consumerism, prin idolatrizarea materiei. Comunismul o fi căzut el cumva, dar materialismul dialectic trăiește și ia amploare făcând abuz de principiile democrației, până la inversarea valorilor, perturbând scara axiologică a unui Stat, în care firescul nu mai este normal, nebunia devine înțelepciune iar normalitatea o atitudine învechită, retrogradă. Iată de ce apărarea normalității devine iminentă, o prioritate. Dar omul simplu, de la țară, nu va înțelege niciodată de ce este nevoie să își apere, să își voteze firea lucrurilor. Adică de ce să spui bărbatului femei, iar mărului pară? Ar fi absurd.
Chiar dacă nu despre credință a fost vorba la acest Referendum, și mulți au căzut în această capcană a celor două confuzii și extreme: referendumul este ori politic (așadar nu votez), ori religios (iar credința nu se votează), îi răspund totuși acestei bătrâne și celor ce au crezut ca ea. Într-adevăr credința nu ar trebui să se voteze, credința se trăiește, dar se și mărturisește, iar uneori mărturisirea poate lua și forma unui vot. Să facem un recurs la memorie și să ne aducem aminte cum Domnul nostru Iisus Hristos, autoritatea duhovnicească absolută, a fost condamnat la moarte, prin răstignire, tot printr-un fel de referendum, prin exercitarea voinței poporului care striga: Răstignește-L! Glasul celor care și-au omorât propriul Dumnezeu a fost mai puternic decât al ucenicilor Lui. Poporul nu întotdeauna are dreptate, așa cum în mod ipocrit afirma unul dintre politicienii de azi. Poporul este cel care L-a răstignit și pe Hristos! Iată cum printr-un vot, adică printr-un glas, putem să-L apărăm sau să ne lepădăm de Hristos. Cu siguranță evreii care au strigat Răstignirea lui Hristos, nu erau conștienți că Îl răstignesc pe Dumnezeu, cu siguranță erau și ei, la rândul lor, manipulați, ca și cei de azi, care nu realizează că Îl răstignesc încă o dată pe Hristos prin acceptarea tacită a fărădelegilor sodomite. „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”(Mt. 10:32-33).
Din punct de vedere politic însă Biserica se poate să fi fost atrasă într-o capcană
Din punct de vedere politic însă Biserica se poate să fi fost atrasă într-o capcană. De ce? Cu trei ani în urmă, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe, Coaliția pentru Familie a reușit să strângă cele 3 milioane de semnături pentru modificarea Constituției, privind redefinirea căsătoriei, prin Referendum. În tot acest timp niciun partid politic nu a părut să fie interesat în mod concret să susțină desfășurarea referendumului. Deodată, când nimeni nu se mai aștepta și proiectul probabil fusese dat uitării, parlamentul votează în majoritate covârșitoare aprobarea Referendumului, într-un timp extrem de scurt, ce nu i-a permis Bisericii și Coaliției să facă informarea corectă a populației. Dar nici măcar în acest timp scurt de două-trei săptămâni Biserica nu a fost lăsată să își desfășoare o minimă campanie de informare. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat public că intră în atribuția Guvernului să informeze cetățenii, mai ales că întrebarea legală de pe buletinele de vot era una neclară, obscură pentru mulți. Această informare PSD-ul nu a mai făcut-o, dar nici altora nu le-a permis. Pentru că preoții au fost intimidați sistematic și chiar sancționați de către Poliție pentru că au îndrăznit să facă informare. Ca la noi la nimeni! Păi, cine avea, fraților, dreptul să facă informarea? Nimeni! Pentru că așa li se poruncise de către Înalta Poartă democratică de la Bruxelles.
Marți, cu câteva zile înainte de vot, de la Bruxelles se trimite o scrisoare semnată de un număr mare de europarlamentari, străini bineînțeles, că doar am fost educați să respectăm cu precădere străinii, prin care se cere Guvernului României socoteală pentru aprobarea acestui Referendum ce, chipurile, încalcă noua ordine democratică a lumii. De parcă noi eram idioții Europei care nu avem dreptul la cunoaștere, cum ar fi de pildă faptul că procesul de redefinire a căsătoriei în Europa este unul în vogă, și deja 14 țări au folosit această metodă de a specifica în Constituția lor definiția căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Alte deja 12 State au legalizat căsătoriile între persoane de același sex, în Suedia este interzis să spui că bărbații și femeile sunt diferiți biologic. Italia are menționată în Constituția ei căsătoria, ca fiind uniunea dintre mamă și tată. Dar, doar România era retrogradă și „orientată spre Rusia”, noul bau-bau în societatea românească. Dacă vrei să discreditezi un proiect, spune că el este pro-Rusia și ai reușit! Nici mai mult, nici mai puțin, această scrisoare solicita imperativ României să legalizeze căsătoriile gay, „cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și cuplurile heterosexuale”, „familiile curcubeu nu au protecție în prezent și nu au drepturi legale în România, indiferent de naționalitatea lor”, etc. Deodată se declanșează o campanie virulentă de manipulare a cetățenilor, prin boicotarea Referendumului. Manipulatorii de serviciu au folosit metode cu totul necinstite de distragere a atenției de la subiectul esențial și mutarea ei pe un subiect fierbinte și sensibil, dar fals în această situație – nemulțumirea oamenilor, în special a tinerilor, față de ultimele măsuri totalitariste ale PSD-ului. Și au găsit și cum să facă legătura între referendum și PSD – printr-o nemaipomenit de „profundă” conspirație, care din păcate a prins teribil de ușor – cum că prin acest Referendum scapă Dragnea de închisoare. Mai mulți avocați vigilenți au cerut modificarea întrebării care isca controverse și neclaritate, se putea face aceasta prin emiterea unei Ordonanțe de Urgență, prin care se modifica legea ce stabilea întrebarea de la Referendum. Dar bineînțeles că nu a mai fost timp!
Materialismul neo-marxist și roadele comunismului de ieri
Faptul că această manipulare ieftină a prins așa de ușor în rândul cetățenilor cu drept de vot, arată și lipsa de interes față de valorile de bază ale acestui neam – cum este familia. Dezinteresul față de cultură poate naște monștri, iar idioții utili pot contribui, fără voia lor, la distrugerea din temelii a unui neam, prin dezrădăcinarea familiei. Cetățeanul de azi a învățat să gândească întâi la materie. Ceea ce nu a reușit comunismul prin represiune să facă, a făcut neo-marxismul democratic de azi: a reeducat gândirea spirituală, transformând-o în gândire materialistă. Azi vrem bunăstare, autostrăzi, școli, spitale, uitând că toate acestea și autostrăzile, mult invocate, au fost făcute pentru om, pentru familie, nu familia pentru autostrăzi. Am uitat că această „materie”, numită România, a fost formată cu sprijinul fără de tăgadă al Bisericii străbune. Atunci nu exacerbam materia, și țara ne era sfâșiată, Biserica ne era aproape; acum, când ne aflăm la 100 de ani de la Unirea Românilor într-un singur Stat – ne părăsim Biserica.
Unde este Petre Țuțea să le demonteze tehnicile propagandiștilor manipulatori? „La pușcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica”(Petre Țuțea). Unde este Părintele Justin Pârvu, care prin dragostea lui de păstor bun, atrăgea oamenii ca un magnet și îi mobiliza spre bine? „Atât guvernanții cât şi poporul L-au scos pe Dumnezeu din calcul, au uitat să Îi mulțumească lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a părăsit pentru necredința noastră. Să începem cu această zonă să reclădim neamul românesc creştin pe bazele sfintei noastre tradiţii. Aceasta nu se va putea face decât sub oblăduirea Bisericii, care ne-a format ca neam şi prin care am dăinuit până acum” (Părintele Justin Pârvu).
Suntem o țară mai mare decât Austria și cam cât Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de nord, avem resurse naturale, avem munți și aur, râuri și mare, avem agricultură mănoasă, avem tot ce ne trebuie… De ce nu putem trăi bine și independenți în țara noastră? De ce românul trebuie să copieze de la străini doar ce este rău? De ce nu putem copia demnitatea, independența economică a altor state europene, cultura și moralitatea lor? De ce trebuie să copiem trădarea, sărăcia și incultura? Lăsați televizorul deoparte și gândiți-vă o clipă singuri, cu mintea voastră și cu Dumnezeu, la aceste întrebări, pe care talk-show-rile nu vi le vor prezenta niciodată. Să privim spre copiii noștri, românii din Diaspora și să vedem că votul lor este masiv, depășind toate alegerile electorale de până acum. Oare de ce au ieșit românii din Occident la vot în număr așa de mare? Pentru că nu sunt pro-occidentali? Nu! Pentru că au înțeles și derapajele, nu doar avantajele, sistemului democratic din Europa, iar democrație înseamnă și să-ți protejezi familia și copiii.
Mai sunt însă 3.531.732 de români care nu și-au închinat genunchiul lui Baal, răzbind peste toate aceste manipulări demonice; aproape 4 milioane de suflete ce ard ca niște făclii pentru Dumnezeu și pentru România. Aceste făclii, dacă vor arde mai departe, vor lumina calea și celor orbiți ce rătăcesc pe căi lăturalnice de România și de Dumnezeu. Pentru acești drepți Dumnezeu poate va ierta România.
(Articol apărut în Revista Atitudini, Nr. 57)