![]() |
Bețivul și Sf. Paisie Aghioritul |
Era un beţiv in Konița care avea şi familie ş-i dădeam câte ceva. Au aflat unii că-l ajutam pe acel sărman, chiar din spusele lui, şi mi-au spus: „Nu-i da, că îi bea”. Acela îmi spunea: „Dă-mi pentru copii”, iar eu când îi dădeam, îi spuneam: „la asta pentru copiii tăi”. Știam că bea, dar ştiam că acest cuvânt îl va ajuta puţin. Va merge să bea, dar se va gândi puţin şi la copiii lui. Dacă nu i-aş fi dat și-ar fi chinuit femeia, deoarece i-ar fi luat din banii ce-i câştiga aceea – se ducea sărmana să lucreze la străini – şi i-ar fi băut, iar copiii s-ar fi chinuit şi mai mult. Atunci când îi spuneam: „Ia pentru copiii tăi”, îşi aducea aminte puţin şi de copiii lui. Ai înţeles? Mă durea de el şi asta a fost un lucru foarte sensibil care lucra înlăuntrul lui. Mulţi au fost ajutaţi astfel. Unii, deoarece îl mustra după aceea conştiinţa, trimiteau banii înapoi. Noi cu logica noastră nu îl lăsăm pe Hristos să lucreze. Învăţaţi Evanghelia în chip corect, dacă vreţi să vă faceţi oameni „evanghelici”, iar nu protestanţi!
Sf. Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești II, Trezire Duhovnicească