Posts Tagged 'atrocitatile maghiare'


Atrocitățile barbare comise de unguri asupra românilor din Transilvania


Pătimirile românilor[1] din Transilvania

Într-adevăr, în perioada ce a urmat Dictatului de la Viena, românii din teritoriul ocupat de Ungaria horthystă au fost su­puşi unor situații dintre cele mai dramatice, nemaiîntâlnite.

Ceea ce am reprodus despre acest regim în pagina ante­rioară aparține unui organ central al puterii de stat a României şi datează din toamna anului 1944. Unii ar putea să se îndo­iască dacă acest document caracteriza corect drama românilor din teritoriul cotropit de Ungaria. Pentru aceştia, ca şi pentru toți cei care vor lectura această carte, reproducem următoarea descriere făcută de un gazetar secui-maghiar (după cum el însuşi se aprecia) Gyorgy Ferenczy, care a desfăşurat o vastă ac­tivitate gazetărească la Budapesta, Satu-Mare, unde a scos foaia „Kimondom” („Mă pronunț”) şi Cluj, pe care 1-a părăsit după ocuparea oraşului de către trupele ungare, îngrozit de ceea ce i-a fost dat să vadă.

Iată un fragment din lucrarea: „Golgota în Transilvania”, editată la Arad, la sfârşitul anului 1940, într-o primă ediție, iar în cea de a doua, în 1941, în editura Institutu­lui de arte grafice „Eminescu”, Bucureşti: „Adio Cluj… într-o minunată zi de toamnă îmi iau rămas bun de la oraşul meu natal. Cu ochii în lacrimi mai mângâi o dată amintirile unui trecut fericit, ce-mi revine în minte. Durerea îmi sfredeleşte inima (…) Trebuie să plec din oraşul natal şi să las aici mormântul părinților mei. Trebuie să spun adio Clujului. Mă desparte de el soarta necruțătoare şi cine ştie când voi mai pu­tea păşi pe pământul lui atât de drag mie (…) Mă resemnez şi cu fruntea sus merg mai departe pe calea cea nouă. Trecutul m-a călit, căci şi luptele mele de până acum au fost un lung şir de încercări. Eu însă şi în trecut le-am privit cu calm deoarece eram convins de faptul că dreptatea este de partea mea. Am ținut prelegeri. Am scris cărți. Am redactat publicații. Cu viu grai, sau în scris întotdeauna am afirmat că ungurii din Transilvania şi înainte de război (primul război mondial „” n.a.) au fost în minoritate iar sub români păturile largi ale oamenilor muncii maghiari erau complet mulțumite de soarta lor. Naționa­litățile au trăit ca cetățeni români, cu drepturi depline, într-o totală libertate, la reforma agrară le-a revenit pământ (…) Continue Reading »