Posts Tagged 'atitudini'


PACTUL GLOBAL PENTRU MIGRAȚIE – UN ACT DE ÎNALTĂ TRĂDARE NAȚIONALĂ


de Monahia Gavriila

PLANUL „KALERGI” DE COLONIZARE A EUROPEI

„Viitorii locuitori ai «Statelor Unite ale Europei» nu vor mai fi oamenii vechiului continent, ci o specie de suboameni, produsul mixării raselor europene, negroide și asiatice. Omul viitorului va fi de rasă mixtă. Rasele și clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spațiului și timpului. Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară la aspect cu vechii egipteni și va înlocui diversitatea popoarelor și indivizilor (…). Ne-am propus să transformăm europenii într-o rasă metisă”, scria Richard Coudenhove Kalergi (1894-1972), fondatorul mișcării „Paneuropeana” de la Viena din anul 1922, în cartea sa Praktischer Idealismus (Idealismul practic).

Ideologia rasistă antieuropeană a lui Kalergi, axată pe câteva ținte precise, precum abolirea dreptului popoarelor la autodeterminare prin stimularea mișcărilor etnice separatiste și încurajarea imigrărilor în masă, eliminarea principiului egalității tuturor în fața legii și evitarea oricărei critici la adresa minorităților, încurajarea căsătoriilor interrasiale, a fost sprijinită de trepădușii globalizării din guvernele oficiale de la al doilea război mondial încoace. Cu toate că politicile planului Kalergi vizează clar genocidul popoarelor Europei prin tolerarea și acceptarea imigrației în masă, paradoxal, o dată la doi ani, în onoarea lui, se acordă Premiul European Coudenhove Kalergi. Printre distinșii premianți se numără și cancelarul Germaniei, Angela Merkel care, de curând, declara că Germania, până în anul 2050 va primi milioane de imigranți arabi: „Nu pot să accept o situație în care unele țări refuză să găzduiască refugiați pe teritoriul lor”, se impacienta anul trecut cancelarul Germaniei, referindu-se la țări precum Polonia și Ungaria care refuzau să participe la planul diabolic de anihilare completă a identității popoarelor și de transformare a lor într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică și culturală. „Acest fapt contrazice spiritul Europei. Vom depăși acest refuz. Va dura ceva timp, dar cu răbdare vom reuși să avem o politică europeană unită în această privință”, mai adăuga Merkel. Conform raportului Population division („Divizarea populației”), difuzat în ianuarie 2000 de către Departamentul economic și social al ONU la New York, ideea amestecării raselor se reiterează, așa cum o gândise Kalergi: „emigrări la schimb, o soluție pentru populațiile în declin și îmbătrânite. Europa ar avea nevoie de 159 de milioane de imigrați până în 2025”.

CONFERINȚA DE LA MARRAKECH – UN ALT PAS CĂTRE ERODAREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE

Din nefericire, Conferința interguvernamentală a ONU de la Marrakech (Maroc), desfășurată în zilele de 10-11 decembrie 2018, cu participarea a peste 150 de țări între care și România, în vederea adoptării Pactului global pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată, s-a structurat în jurul acelorași principii directoare și așa-zis umanitare ale Uniunii Europene de la Bruxelles prin care, după unii, se pune la cale cel mai mare genocid din istoria omenirii. La o primă lectură, Pactul care succedă Declarației Euro-Africane de la New York din 3 mai 2018, ce descria migrația ca „un fenomen necesar, benefic și favorabil ce contribuie la dezvoltarea globală”, pare a fi o nevinovată declarație de prietenie și ajutor reciproc între statele-membre pentru a proteja imigranții, indiferent de originea sau scopul lor. Însă, paragrafe precum: „Trebuie să salvăm viețile migranților și să îi protejăm. Trebuie să permitem migranților să devină membrii cu drepturi depline în societățile noastre; să scoatem în evidență contribuțiile lor pozitive; să promovăm includerea migranților și coeziunea socială” (Pactul ONU pentru Migrație, pg. 13) sau „Refugiații și migranții sunt îndreptățiți acelorași drepturi universale ale omului și libertăți fundamentale, care trebuie întotdeauna respectate, protejate și îndeplinite” (Introducere, alin. 4), ne fac să credem că, în realitate, nu se urmărește decât crearea unei legislații internaționale care să favorizeze imigrația ilegală în masă, în ciuda gravelor probleme sociale, a creșterii violenței și a infracțiunilor pe care aceasta le generează în țările care, deja, au acceptat-o. Continue Reading »



SINAXAR 18 MARTIE. Mărturie despre mireasma moaştelor Sfântului Nicolae Velimirovici


de Daniil  Eșanu 

Sfinții și pruncii sunt pildele noastre vii și oglinzile nepărtinitoare ale păcatelor noastre. Încercând să ne raportăm la ei,  după poruncile Domnului (1 Petru 15-16/Matei 18, 3), aflăm cât de superficială ne este credința, cât de firavă – nădejdea și cât de puțină – dragostea. Straniu lucru este mintea care categorisește pruncii în buni și răi și ortodoxul care cinstește sfinții lui Dumnezeu din toată lumea după socotelile sale regionale.

Am văzut în România oameni care din pricina unor nemulțumiri legate de relațiile diplomatice și bisericești cu frații sârbi, au ajuns, ușor-ușor, la un fel de nemulțumire generalizată față de poporul sârb. Mai limpede spus, până și sfinții sârbi au, în ochii unora niște … „hibe”. Spre exemplu, Sfântul Iustin Popovici este „prea îndârjit împotriva ecumenismului și în încrâncenarea lui”, zic unii, „poate subzista păcatul mâniei”. Sfântul Nicolae Velimirovici este „prea apocaliptic, prea face paradă de harisma înainte-vederii ca să sperie Europa”, și în această atitudine „prea se face simțit ego-ul sârbesc anti-european”.

Fără îndoială că astfel de „opinii critice” cu cât vin mai de sus, cu atât pot dezorienta mai tare. Ba, peste toate, o atitudine fariseică pare că pune stăpânire peste o seamă de ortodocși români. Adeseori, – poate ați auzit și dvs. – noi  ortodocșii români, ne socotim „über alles”, mai presus de toți ortodocșii din răsărit și din apus. Adunate și amestecate, astfel de opinii m-au bulversat într-o vreme și m-au întristat. Îmi intrase la inimă Sfântul Nicolae Velimirovici și când am auzit pe cineva contestându-i sfințenia, din pricini omenești, prea omenești, am dorit să ajung la Lelici, la sfintele sale moaște pentru a mă lămuri definitiv.

Cei care au studiat viața Sfântului Nicolae Velimirovici (1881-1956), au putut descoperi o suită de asemănări între urcușul duhovnicesc al acestui sârb deosebit și cel al ucenicului său iubit, Sfântul Iustin Popovici (1894-1979). Dar cei care l-au iubit pe Sfântul Nicolae și i-au fost aproape, au descoperit asemănări și mai profunde cu Sfântul Sava al Serbiei (1174-1236). De aceea, Sfântul Iustin Popovici îl vedea pe Sfântul Nicolae drept urmașul în duh al Sfântului Sava. Prin viețile lor, acești trei mari sfinți sârbi au legat neamul lor de Împărăția cerurilor, dar au avut grijă să lase în urmă și frumoase pricini de comuniune în Hristos a popoarelor sârb și român.

Pentru un pelerin, drumul până la Lelici este o încercare a voinței. Sute de kilometri, munți, serpentine nenumărate. Pe drum mă gândeam că în toată Serbia zilelor noastre n-am mai văzut nicio casă fără etaj. Nici la Lelici nu am văzut, afară de cea mai frumoasă casă din sat, casa natală a Sfântului Nicolae. Acolo m-a lăsat fără grai opera sa completă, cam 12 volume cu sute de pagini format A4 fiecare. În frumoasa biserică ctitorită de Sfântul Episcop Nicolae, care se află la 100 de metri de casa natală, se găsesc sfintele sale moaște. Noi am ajuns seara la Lelici.

A doua zi am participat la Sfânta Liturghie. Slujea un nepot de-al Sfântului Nicolae. Când am ajuns la Crez, părintele s-a oprit, s-a uitat la noi și ne-a rugat să spunem Crezul în limba română. Doamne, ce moment a fost acela! Sfântul Nicolae dorea să ne primească în biserica sa pe limba noastră. Apoi, deși nu era obiceiul să se deschidă în acea zi spre închinare racla sfântului, părintele a deschis-o. Când ne-am închinat, o mireasmă deosebită ne-a luat parcă în brațe. Asemenea îmbrățișare sfântă am mai trăit la racla Sfântului Simeon de la Hilandar, la cea a Sfântului Dimitrie de la Salonic și la cea a Sfântului Teodosie de la Brazi. În acea mireasmă a Sfântului Nicolae era pace, dragoste, adevăr și îndemnul de a ierta pe oricine pentru Învierea cea de Apoi.

(Articol publicat în Revista Atitudini, Nr. 22)



A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 59, dedicată Părintelui Atanasie Ștefănescu


Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 59, dedicată Părintelui Atanasie Ștefănescu

Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 59, dedicată Părintelui Atanasie Ștefănescu

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 59, dedicată Părintelui Atanasie Ștefănescu

 

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

 

SUMAR

Editorial: VA FI UCRAINA SÂMBURELE UNEI NOI SCHISME PAN-ORTODOXE?
de Ieromonah Eftimie Mitra

8. PĂRINTELE ATANASIE ŞTEFĂNESCU DE LA MĂNĂSTIREA PETRU-VODĂ, NEOBOSITUL ATLET AL LUI HRISTOS

20. DIN EPISTOLELE PĂRINTELUI ATANASIE MOR NUMAI CEI CARE NU CRED ÎN DUMNEZEU, CEILALŢI ADORM NUMAI

22. PĂRINTELE JUSTIN PĂRVU: „CRUCEA E SIMBOLUL SUFERINŢELOR, AL ÎNDATORIRILOR NOASTRE FAŢĂ DE DUMNEZEU, FAŢĂ DE SOCIETATE, FAŢĂ DE NOI ÎNŞINE”

28. PR. PROF. VASILE PĂVĂLEANU: PĂRINTELE JUSTIN ERA ACELA CARE ZIDEA BISERICA DIN SUFLETUL OMULUI ÎN PLINĂ PERIOADĂ COMUNISTĂ

36. PĂRINTELE ARHIMANDRIT HARITON NEGREA: „PĂRINTELE JUSTIN DIN LUCRURI MICI OFEREA BINECUVĂNTĂRI MARI”

41. PĂRINTELEJUSTIN PĂRVU – O SUTĂ DE ANI DE LA NAŞTERE. EVOCĂRI SELECTIVE

49. ARHIM. JUSTIN PĂRVU ÎN DIALOG CU PR. CRĂCIUN OPREA DESPRE VINDECAREA VIEŢII DUHOVNICEŞTI „S-A RĂCIT DRAGOSTEA DUPĂ DUMNEZEU, S-A RĂCIT DORUL DUPĂ DUMNEZEU, S-A RĂCIT DORUL DUPĂ VIAŢĂ DESĂVÂRŞITĂ”

61. SCRISOARE A MĂRTURISITORULUI DIN TEMNIŢELE COMUNISTE, TOADER POPESCU, CĂTRE PĂRINTELE JUSTIN PĂRVU

63. GHEORGHE ŞUFARU, FOST DEŢINUT POLITIC: TREBUIE SĂ TRĂIM CEEA CE TEORETIZĂM! SĂ FIM AŞA CUM AR TREBUI SĂ FIM!

69. PREOT MIHAI IORDĂCHESCU: RĂNDUIALA DUHOVNICEASCĂ A POSTULUI MARE DE LA TRIOD LA ÎNVIERE

78. DL. MARIN RĂDUCĂ, FOST DEŢINUT POLITIC: „EU NU POT LUPTA PENTRU ÎNVIEREA NEAMULUI MEU, DACĂ NU ÎNVIEZ MAI ÎNTÂI EU”

86. P.S. IGNATIE, EPISCOPUL HUŞILOR: EPISCOPUL MARTIR GRIGORIE LEU – MIRACOLUL CONŞTIINŢEI EPISCOPIEI HUŞILOR

93. BULETINELE ELECTRONICE ÎN ROMÂNIA – UN ALT PAS CĂTRE DICTATURA BIOMETRICĂ de Monahia Gavriila

97. PARTENERIATUL CIVIL: PROPUNERI LEGISLATIVE ÎMPOTRIVA MORALEI CREŞTINE PRIN CARE SE SUBMINEAZĂ FIINŢA NEAMULUI ROMÂNESC
de Lt. Comandor (r) Aurelian Chirica

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Rezolvați operația de mai jos *

Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

 



Părintele Justin Pârvu: grabnic ajutător întru necazuri. „NU DEZNĂDĂJDUI! ȚINE-TE DE POALA LUI DUMNEZEU!”


„NU DEZNĂDĂJDUI! ȚINE-TE DE POALA LUI DUMNEZEU!”

L-am cunoscut pe Părintele Justin în anii 2000-2001. Veneam la Petru-Vodă în fiecare an de 3-4 ori, din Oradea, cu diferite persoane, având foarte multe probleme. Eu sunt văduvă, soțul meu a murit la 45 de ani. Era consilierul primarului din Oradea, avea două Facultăți, vorbea patru limbi străine și a fost nepotul preotului Petru Vasilescu care a făcut și el temniță ca Părintele Justin, chiar dacă nu în aceleași închisori, în același timp. Pr. Petru Vasilescu este scris pe piatra memorială la Aiud, acolo jos, în monument.

Când am ajuns pentru prima oară la Părintele Justin, eram într-un moment foarte greu din viața mea. În 2003 soțul meu suferise un infarct și 40% din mușchiul inimii lui era afectat. A mai trăit încă trei ani până în 2006 spre 2007 și la sfârșitul anului, chiar de Anul Nou, l-am înmormântat. În perioada aceasta, veneam foarte des la Părintele, care ne dădea nenumărate sfaturi. Părintele mi-a spus: „Nu deznădăjdui! Ține-te de poala lui Dumnezeu!”. Mi-a dat Acatiste și Paraclise, iar la Psaltire mi-a spus că nu e suficient să citesc o catismă, ci să citesc trei catisme, întrucât Dumnezeu vrea ca eu să duc o văduvie curată. Cu ajutorul rugăciunilor Părintelui, cu ajutorul Maicii Domnului, am putut să îmi mențin această curăție după moartea soțului meu.

Altădată am venit la dânsul când era gata să fiu dată afară din serviciu. Lucram ca administrator, director de piață și când s-a schimbat conducerea, cei mai vechi, cum am fost și eu, am fost obligați să susținem un examen. Examenul din legi nu era o problemă, dar de examenul din calculator ne era frică, în ideea că generația mea nici nu auzise de mouse, darămite de calculator. Am venit disperată la Părintele și am zis: „Părinte, mă dă afară!”. S-a uitat la mine, de sus până jos și a zis: „Nu deznădăjdui! Rămânem pe loc! Rămânem pe loc! Rămânem pe loc!”, de trei ori. Am venit acasă și am văzut cum opt colegi de ai mei au fost dați afară, apoi alți 16. Într-o săptămână un coleg de al meu mi-a arătat un pic la calculator și am învățat programul în câteva zile, iar la examen săgeata calculatorului s-a dus exact pe deschiderea programului și am ieșit cu felicitări. Îi mulțumesc Părintelui și acum când nu mai este printre noi și mulțumesc Maicii Domnului și Domnului Iisus Hristos pentru că ei sunt care m-au ajutat, pentru rugăciunile Părintelui Justin.

Într-o zi am venit la Părintele și i-am zis: „Părinte, acum sunt văduvă, dar tot umblând prin spitale cu soțul meu, pe fiul meu l-am scăpat din mână. A luat-o razna”. „Roagă-te, citește Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, al Sf. Nicolae”. Zic: „Ajutați-mă! Rugați-o pe Maica Domnului să mă ajute, să îi găsească fată să se însoare, Părinte!”. S-a uitat la mine lung, n-a spus nimic, iar după ce am venit la 40 de zile sau după câtva timp, zice către mine: „Soacră mare, soacră mare, soacră mare!”. „Ce zice Părintele ăsta?!”, mă gândeam eu, că fiul avea o grămadă de relații, dar nu voia să se însoare. Ei, s-a întâmplat după trei ani de zile: „Soacră mare, soacră mare”…

Odată, a venit la mine la serviciu o fostă subalternă de a mea și a adus un astrolog, iar eu l-am întrebat pe astrolog și de fiul meu. Mă mai uitam și la televizor pe la horoscoape. Apoi am venit și i-am spus Părintelui ce am făcut. Așa s-a supărat pe mine, că a zis: „Acasă tu nu mai pleci! Trei zile te duci lângă icoană la Mănăstirea Paltin și stai lângă icoana Maicii Domnului și citești Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului și ceri iertare de la Maica Domnului pentru faptele tale! Păi, ce facem?! Ori cu Dumnezeu ori cu mamona?! Ce-i aici?!”. De atunci nu mi-a mai trebuit să ascult de astrologi și horoscoape.

Când fiul meu a făcut un lipom de grăsime, am venit la Părintele și am zis: „Părinte, uitați, medicii ce spun, că ar fi ceva tumoare, acolo”. Părintele m-a trimis la mama Ana de la Borca și mi-a dat un sac de plante și niște unguente. Fiul meu le-a folosit și după câteva zile a mers la operație, la un medic din Oradea. După operație, medicii mi-au spus că e posibil să fie tumoare benignă. L-am sunat la telefon pe Părintele care a zis să nu mă tem și niciodată să nu mă tem de nimic. „Nu te teme! – zice – Roagă-te! Roagă-te!” și când a venit analiza peste o lună de zile – vă dați seama cum a fost inima mea – rezultatul a fost negativ și de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Lăudat fie Dumnezeu!

Altădată am venit la Părintele, vrând să-i las mai mulți bani. Părintele a ales din ce i-am dat o bancnotă, cea mai mică, iar pe cea mai mare a pus-o între palme. S-a uitat în sus, a binecuvântat-o și a zis: „Asta o ții în casă, pentru că tu ești mână largă, să ai spor în casă și de acum înainte când vii, te duci la maici, la Mănăstirea Paltin, că acolo sunt copii și sunt bătrâni, sunt doi preoți și ține-te de ei!”.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am făcut niște cojoace pentru mai mulți preoți, printre care și un preot de la Petru-Vodă. Lucrând la piață, am avut tangență cu mici meseriași și noaptea, după ce am dat acele cojoace mai multor preoți, l-am visat pe Părintele Justin cu cojocul pe dumnealui. A venit și s-a uitat la mine și mi-a zâmbit. Atunci mi-am dat seama că Părintele mi-a mulțumit pentru gestul pe care l-am făcut. Și mi-am amintit cum mă îndruma tot timpul: „Milostenie, rugăciune, post! Milostenie, rugăciune, post, Psaltire!”. Dacă ne ținem de acestea nu avem de ce să ne fie frică. Amin!                                                                                                                                                                                            Persida Vasilescu, Oradea

(Material preluat din Revista Atitudini Nr. 58)



FRÂNTURI DE GÂND ÎN AMINTIREA DOAMNEI ASPAZIA OȚEL PETRESCU, de Monahia Gavriila


FRÂNTURI DE GÂND ÎN AMINTIREA DOAMNEI ASPAZIA OȚEL PETRESCU

de Monahia Gavriila

 Ani de zile, în liniștitul orășel nemțean, Roman, ușa modestei case a distinsei doamne Aspazia Oțel Petrescu se deschidea larg pentru tot sufletul care voia să-i treacă pragul și înseta să soarbă nectarul cuvintelor celei care a urcat fără vreo umbră de șovăire Golgota temnițelor românești.

Odată intrat în salonul de primire, unde te întâmpinau întotdeauna bunătățile pe care doamna Aspazia în mărinimia ei le pregătea cu migală pentru odihna oaspeților săi, timpul și spațiul se dilatau parcă și pe neașteptate căpătau alte coordonate, împrumutând din nemărginirea veșniciei. Cuvântul ei, plin de putere și de sevă duhovnicească, te scotea aproape imperceptibil din strânsoarea timpului care de obicei ne aleargă zorit și ne aruncă nemilos în avalanșa grijilor de fiecare zi. Evocările doamnei Aspazia din anii negri de detenție te țineau țintuit în scaun ceasuri întregi, cu trupul nemișcat în încremenirea tăcută a timpului.

Fiecare rostire a doamnei Aspazia îți îmbăia sufletul în apele curățitoare ale Cuvântului născut din adânc de suferință și din neprihănită iubire față de Dumnezeu și față de om. Dintr-odată durerile tale, care până atunci păreau copleșitoare și de neîndurat, deveneau ușoare ca fulgul în fața munților de suferință pe care sufletul doamnei Aspazia, oțelit de amare încercări, i-a mutat mereu, din loc, cu armele credinței.

Poate că cea mai însemnată lecție de viață pe care doamna Aspazia ți-o încredința cu o delicatețe care îți topea ghețarii ascunși în talazurile inimii, era lecția iubirii de aproapele prin asumarea crucii suferințelor. Pentru doamna Aspazia, suferința era o treaptă peste care nu puteai să pășești în urcușul spre desăvârșire, iar încredințarea că ai adunat în tainițele sufletului tău comoara iubirii nemincinoase era ca aceasta din urmă să fi trecut prin focul curățitor al suferinței. Din preaplinul iubirii de Dumnezeu care mai mereu îi umplea inima, lacrimi sfioase se iveau adeseori în ochii doamnei Aspazia și frângeau tăria cuvintelor ei, prefăcându-le în șoapte domoale, aproape stinse.

Uneori o puteai auzi comparându-se cu „misticii”. Dorul ei de Dumnezeu era atât de fierbinte încât îi mistuia adâncul inimii, iar vorbirea ei cu Cel în mâinile Căruia își așezase sufletul din tinerețe, era vie și limpede ca mărgeanul. Între ea și Dumnezeu, ca de altfel și în relațiile ei cu semenii, compromisul sau jumătățile de adevăr nu aveau ce căuta. Intransigența ei față de principiile de la care nu acceptase să abdice o viață întreagă, devenise asemenea numelui pe care îl purta – de oțel – și nimic nu o putea clinti din convingerile ei, lămurite în experiența de foc a atâtor ani de dureroasă pătimire.

În preajma doamnei Aspazia, tot ceea ce părea fără noimă, se încărca de sens. Înțelegeai că gestul, făcut la întâmplare și care la prima vedere ți se părea banal și lipsit de semnificație, era de fapt învelișul tainei sufletului tău al cărei miez nu avuseseși răbdarea sau pătrunderea duhovnicească de a-l desluși la timpul lui.

Pentru doamna Aspazia nimic din ceea ce se petrecuse în existența ei, nu era întâmplător. Fiecare amănunt, fiecare nod, care îi curmase în trecut depănarea lină a firului vieții, însemna intervenția promptă a proniei dumnezeiești în curgerea destinului ei.

Model de dârzenie și de jertfire până la uitarea totală de sine, doamna Aspazia va rămâne de–a pururi vie în inimile noastre prin nobila și distinsa ei prezență ce încălzea sufletul tuturor celor care au simțit îndemnul lăuntric de a-și pleca fruntea zbuciumată de întunecate gânduri în căușul mâinilor ei pironite odinioară pe Cruce.

(Articol preluat din Revista Atitudini, Nr. 57)



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: NEAMUL NOSTRU DĂINUIEȘTE NUMAI PRIN SMERENIE, RĂBDARE ȘI RUGĂCIUNE


Linia neamului este să te rogi mult, să postești și să te rogi. Ceea ce ne mai salvează pe noi la ora actuală este să ne rugăm ca satana să nu ne stăpânească pentru că este foarte iscusit. El lucrează de 7000 de ani, iar noi, acum, suntem începători. Are atâta experiență, una nemaipomenită! Dar și noi avem armele ca să învingem. Ce-i spune satana Sfântului Pahomie? „Păi și noi postim, și noi priveghem”. „Da, dar voi nu vă smeriți. De aceea nu mai intrați în Împărăția lui Dumnezeu și sunteți în osânda veșnică”. Și neamul nostru dacă dăinuiește, dăinuiește numai prin smerenie, răbdare și rugăciune.

Și acum este timpul de rugăciune pentru că altă faptă creștinească nu mai ai. Pentru că sunt vremurile de așa natură că nici să mergi în excursia cutare, nici să faci milostenie, nici să faci pravilă (nu e de ajuns). Măi, nu mă pot ruga? Dar fac altceva. Nu pot face a doua, o fac pe a treia. Nu o fac pe a treia, o fac pe a patra și tot timpul trebuie să fac ceva. Nu fac un Paraclis, fac un Doamne Iisuse. Nu fac Doamne Iisuse, fac o catismă. Și tot timpul trebuie să fac ceva, ca să nu mă osândesc pentru că e vorba de Judecata lui Dumnezeu. Și e foarte greu când ajungi acolo. Tremuri pentru că acolo este locul unde se desface cerul de pământ, acolo este starea de scrâșnire a dinților. Apăi, când te gândești la starea asta, te poți cutremura de aicea… Scrâșnirea aceasta, să o potolești de aici! Să te vaieți de aici mereu că n-ajungi la Liturghie, că n-ajungi la spovedanie, că n-ajungi la împărtășanie, că nu ajungi în locurile unde este salvarea noastră. Nu cere Dumnezeu niște lucruri extraordinare, să cari Ceahlăul și să-l duci în Bistrița! Nu! Ați văzut piatra aia de la Poiana Teiului, la viaduct? Nu ne pune Domnul să ridicăm piatra și să o ducem să înecăm Poiana. Că legenda așa e: că diavolul a luat-o de pe Ceahlău și când a ajuns să o pună de-a curmeziș, să dea Bistrița peste sat, a cântat cocoșul și acolo a scăpat-o și așa e până acum. Dar nu ne cere Dumnezeu nouă asta! Ne cere să fim mereu într-o atenție mărită, să nu dormim, să nu amorțim. Fericită sluga care va priveghea și pe care nu o va afla lenevindu-se.

Aia e baza și judecata noastră: lenevia. Românului îi e caracteristică lenevia. El e și evlavios, dar se și lenevește. Așa că voi să fiți modele peste tot, ca să arătați că sunteți creștini. Să se spună despre voi: „Da, ăștia merg în Basarabia, o cuceresc. Au și nordul Bucovinei, apără și Ardealul, se pun luntre și punte peste tot să apere locașul acesta sfânt al României”. Pământul acesta al nostru e metru pătrat și osciorul de martir. Ați fost pe la Aiud? Ia să vedeți ce mireasmă au sfinții de la Aiud! Ce-ți mai trebuie canonizare? Câți sfinți și câți martiri nu avem necunoscuți? Sunt mai mulți decât cei cunoscuți. Eu am văzut o minune făcută de Sf. Ilie Lăcătușu. Era un părinte călugăr de la mănăstirea Ciolanu foarte pornit pe părintele Ilie Lăcătușu, că „nu se poate, nu se poate așa ca preot să fie expus”. „Ei, și acum ce vrei?”. „Să-l pună în pământ înapoi! Am să-i spun eu Preafericitului să-l îngropăm”. „Măi, nu te lua, măi, cu sfinții că nu se știe cum e la Dumnezeu!”. Și ne-am despărțit. Și am aflat apoi că părintele acesta s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit așa de rău că în șase luni a intrat în pământ. De aceea, zic că toți cei care s-au opus sau se opun mărturisirii adevărurilor acestora ortodoxe, nu au viață. Tot așa ne-am tot învârtit și ne-am tocmit și cu Sf. Ioan Iacob. Ca ocrotire a neamului nostru, putem spune că avem sfinți, avem sfinți foarte mari: Cuvioasa Parascheva, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Dimitrie Basarabov care sunt rugători înaintea lui Dumnezeu pentru neamul nostru.

Ce ne trebuie nouă acum? Să ne izbăvim de cel viclean că nu e ușor să poți să te strecori printre cursele celui viclean. Trebuie multă prudență. Să stai liniștit acolo să lucrezi, să nu te afișezi dacă vrei să nu fii prins. Nu spune Mântuitorul: „Să nu știe stânga ce face dreapta?”. Nu vedeți că în politică astăzi totul e o minciună? Propaganda politică este propaganda minciunii. Nu are nicio legătură cu poporul pentru că ăștia sunt comandați de mafia din spate ca să dezmembreze unitatea noastră. Ce înseamnă partid politic? Partid politic în plus înseamnă o spargere a unității noastre. Pentru că la noi nu există o unitate și o conștiință politică, o educație cetățenească care să pătrundă în conștiință. Politica înseamnă arta de a conduce și în politică, așa este rânduit de Dumnezeu, ca să intre numai oamenii cei mai deștepți. Acum s-au inversat rolurile. Nu se mai poate face mare lucru. Doar să poți să-ți probezi crezul în familie, să naști copii sănătoși, ortodocși care să-și iubească patria, neamul și Biserica. Familia e cărămida. Ai o familie sănătoasă? Ai un neam sănătos. Viitorul țării este exact cum suntem noi la ora actuală. Continue Reading »