Posts Tagged 'atitudini nicolae steihardt'


PĂRINTELE NICOLAE STEINHARDT, EVREUL GENIAL CONVERTIT LA ORTODOXIE. PORTRET


„DEVOȚIUNEA MEA PARTICULARĂ ESTE CRUCEA”.

 Motto: „Degeaba suferi, dacă eşti în afara Bisericii nu ţi-e de niciun folos. Câţi eretici n-au riscat moartea? Câţi nu au dorit-o şi care acum ard în foc? Diavolul are şi el martirii lui”.

ITINERARII BIOGRAFICE

Monahul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt, scriitor, publicist, critic literar, eseist,  filosof și adânc trăitor creștin, de origine evreu, se naște la 12 iulie 1912, în comuna Pantelimon, lângă București. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, rănit la Mărăști și decorat cu „Virtutea militară”, pentru că a luptat în primul război mondial, conducea o fabrică de mobile și cherestea la marginea Bucureștiului. Mama excela în blândețe și bunătate, calități descrise de N. Steinhardt într-o cromatică tentă de nostalgie: „Maică-mea era poreclită «Bunătate». Mi-o amintesc dând bucăţele de zahăr cailor înhămaţi la trăsurile care, pe vremuri, îşi aşteptau muşteriii de-a lungul trotuarelor. Model i-am avut pe amândoi părinţii”. Urmează exclamația cu nuanțe de amărăciune a celui care, neînduplecat cu propria fire, își va face mereu o intransigentă autoanaliză: „Dar, vai, n-am nici curajul tatei, nici bunătatea mamei! Cum de pot fi atât de altul decât ei? Ce minunat lucru ar fi fost să pot împreuna calităţile amândurora! N-a fost să fie!”. Din scurta autobiografie pe care Nicolae Steinhardt și-a alcătuit-o la îndemnul IPS Teofil Herineanu și al părintelui duhovnic, Arhim. Serafim Man, spre a fi păstrată în arhiva Mănăstirii Rohia, spicuim următoarea mărturisire, semnificativă pentru lucrarea pe care pronia lui Dumnezeu a avut-o cu sufletul lui Steinhardt, adus la creștinism asemenea convertirii minunate a lui Saul: „Din copilărie m-au atras clopotele și obiceiurile creștinești. Părinții mei erau în bune relații cu preotul Mărculescu de la Biserica locală, Capra, unde am mers și eu”[1].

După clasele primare pe care le face în parte acasă, parte la Școala Clementa din București, urmează cursurile Liceului Spiru Haret, unde „am fost singurul dintre cei patru elevi israeliți care nu am venit cu certificat de la rabin, ci am învățat religia creștină, avându-l drept dascăl pe preotul Gheorghe Georgescu, de la biserica Sfântul Silvestru, om de ispravă, care mă simpatiza și-mi da note mari”[2].

 „Afecțiunea mea pentru Neamul românesc s-a întărit”

Perioada anilor de liceu în care Constantin Noica, Mircea Eliade, Dinu Pillat şi Marcel Avramescu îi sunt colegi de generație, marchează începutul afirmării sale în tribuna literaților. Frecventează cu persuasiune cenaclul literar „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu și publică sub pseudonimul Antistihus. După susținerea examenului de bacalaureat în 1929, se înscrie la cursurile Facultății de Drept și Litere, pe care o absolvă în 1934, an în care publică primul volum din În genul… tinerilor, care conţine pastişe „în genul lui Cioran, Noica şi Eliade”, carte de care avea să se dezică mai târziu. Își desăvârșește studiile, doi ani mai târziu, când își susține la București teza de doctorat în Drept constituțional cu lucrarea „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit” și se hotărăște să-și continue studiile la Paris și Londra până la declanșarea primei conflagrații mondiale.

Revenit în țară, „nu am avut de suferit ca evreu, tatăl meu – încetățenit prin lege inviduală votată de Parlament și ofițer de rezervă, fiind recunoscut, «evreu de categoria a doua», care ne punea la adăpost de măsuri vexatorii. Am executat totuși – deși puteam fi scutiți – munca obligatorie și munca la zăpadă, însă în condiții de operetă. Ar fi cu toate acestea fățărnicie din partea mea dacă nu aș recunoaște că măsurile luate cu privire la evrei nu m-au întristat, dându-mi totodată prea bine seama că guvernul țării – date fiind împrejurările – nu putea proceda altfel și admirând curajul și mărinimia sa în refuzul de a da ascultare ordinelor venite din exterior, care cereau imperios executarea populației evreiești. Afecțiunea mea pentru Neamul românesc s-a întărit”. Continue Reading »