Portret realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă
„O LACRIMĂ LIMPEDE, ROTUNDĂ ȘI MARE CÂT TOATĂ ÎNTINDEREA SUFLETULUI MEU”
ZORII COPILĂRIEI SUB CERUL LIBER AL BUCOVINEI
„Satul meu natal, din preajma Cernăuților este un «cot» neaoș românesc, fericit în anul nașterii mele, pentru că se afla «acasă» lângă patria mamă, după Unirea cea Mare, timp astral pentru întreaga noastră țară, ce se numea cu binecuvântată mândrie ROMÂNIA MARE”.
25 ianuarie 2018… zi scăldată de razele blânde ale soarelui iernatic care mângâie chipul luminos al doamnei Aspazia Oțel Petrescu, slobozită de bunul Dumnezeu din carcera vieții la 23 ianuarie a.c., odată cu prăznuirea Sf. Părinți de la al VI-lea Sinod Ecumenic. Cu 94 de ani în urmă, tot într-o zi de iarnă (9 decembrie 1923) când „natura era înveșmântată în albul zăpezii și în tăcerea profundă caracteristică zilelor de iarnă, când doar clopotele bisericii sunau clar în văzduhul încremenit”[1], în cătunul Cotul Ostriței din preajma Cernăuților, în căminul învățătorilor Ioan și Maria Oțel, saluta lumina zilei țipătul primului copil, Aspazia, din cei doi rămași în viață (fratele Anatolie va veni pe lume cu doi ani mai târziu, în vreme ce sora mai mică, Ariadna va pleca pe drumul cel veșnic în 1927, la doar 8 luni).
Așezat în trecutul îndepărtat chiar pe malul Prutului, satul natal va fi pentru Aspazia leagănul unei copilării fericite, cu amintiri de neuitat: „Duminica, tata ne ducea la biserică cu regularitate și ascultam, alături de el, la dreapta și la stânga lui, toată Liturghia de la primul până la ultimul cuvânt. După ce luam masa, plecam la hoinărit prin toate cotloanele satului, nimic nu rămânea necercetat. Tata ne arăta tot ce era mai frumos și mai interesant de văzut”. Cursurile primare le va urma la școala din comuna Ghizdița (Fântânele), iar studiile liceale le va face mai întâi la Liceul din Bălți, fiind retrasă după un trimestru pe caz de boală, iar între anii 1936-1940, le va continua la Liceul ortodox de fete «Elena Doamna» din Cernăuți.
Alcătuirea delicată, de filigran a sufletului tinerei Aspazia, se va oglindi de timpuriu în scrisul ei, încă din primii ani de liceu: „Eram în clasa a III-a, când liceul m-a trimis la Concursul «Tinerimii Române» pentru limba și literatura română. L-am câștigat și am avut șansa unei premieri cu totul ieșită din comun: o excursie în Țara Moților. Ne aflam în punctul cel mai fascinant al excursiei noastre când a avut loc întâmplarea. Pe Detunata, îngenunchiați sub coloanele de basalt, circa cinci sute de premianți și două sute de însoțitori am intonat Tatăl nostru. Răsunau văile în ecouri repetate. Rugăciunea Domnească trezise somnul munților cărunți”.
Licăririle de lumină ale copilăriei bucolice trăite de Aspazia pe meleagurile bucovinene se vor stinge rând pe rând în bezna zbuciumatului an 1940, an de cumpănă, încărcat de jale și amărăciune pentru toți românii din Basarabia și nordul Bucovinei. În frământările clipelor tragice de atunci, Aspazia va pierde anul școlar, pe care îl va recupera în particular, reușind să-și ajungă din urmă colegii de generație, în clasa a VII-a de liceu.
REFUGIUL ÎN PATRIA MAMĂ. ANII ZBUCIUMAȚI AI STUDENȚIEI
Urgiile celui de-al doilea Război Mondial vor brăzda dâre adânci de sânge pe trupul românesc al Bucovinei de Nord, readus în hotarele patriei străbune în iulie 1941. Înfrângerile suferite de Armata Română în Crimeea în toamna anului 1943, vor determina Statul Major să ordone evacuarea românilor din ținuturile de peste Prut începând cu luna martie a anului 1944. Astfel, la 18 martie 1944, cursurile Liceului „Elena Doamna” din Cernăuți se închid, înainte ca elevii din anul terminal să-și poată susține examenul de absolvire.
Familia Oțel va lua și ea drumul refugiului dureros și definitiv, iar Aspazia își va lua bacalaureatul în vara anului 1944, la Orăștie, sub bombardamente. Stabiliți în cătunul Șugag-Bârsana de pe Valea Frumoasei a râului Sebeș, părinții Aspaziei vor locui într-o cameră mobilată foarte sumar și rudimentar, aflată în incinta școlii satului al cărei director devenise învățătorul Ioan Oțel. Din anul 1944, cei doi copii vor păși pragul studenției: Aspazia la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj și Anatolie la Facultatea de Politehnică din Timișoara. „Nu ne-a fost ușor să ne încadrăm în viața universitară. Fiind refugiate din teritoriul ocupat de sovietici, eram mereu căutate de Comisia Aliată de Control pentru aplicarea art. 5 din armistițiu. Cu o singură trăsătură d
e condei, numai pentru faptul că te-ai născut acolo, te puteai trezi în Siberia. Au fost naivi care au crezut că vor ajunge la casele lor și s-au anunțat de bună voie pentru repatriere. Chiar de la frontieră au luat drumul spre ghețurile eterne”.
Ca să se întrețină în Sibiu, în primul an de Facultate, Aspazia lucra broderie și croitorie la o familie din Cernăuți. Legăturile din cadrul Frăției Ortodoxe Române Studențești (FORS) încep să se înfiripeze cu repeziciune dând un suflu nou de viață spirituală generației din 1948 ce avea să se constituie în „borna de hotar între o lume care se prăbușea și o alta care începea să se construiască din ruine. A fost o generație 1948 care a suprasaturat temnițele comuniste, o generație care prin suferințe inimaginabile a încercat să pună stavilă celor mai crude și celor mai sângeroase hoarde din cele care s-au tot năpustit peste biata noastră țară”.
Înzestrată cu un talent literar de excepție și cu un spirit profund analitic care nu-i umbrea câtuși de puțin înclinația mistică a sufletului, tânăra Aspazia va conferenția în cadrul Frăției Ortodoxe cu lucrarea Iisus în poezia română, devenind una dintre cele mai apreciate studente ale filosofului și poetului Lucian Blaga. Între anii 1946-1948, va ocupa postul de dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de renumitul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir. Continue Reading »