Posts Tagged 'Arsenie Boca'


Părintele Arsenie Boca: Sfaturi de mare folos pentru suflet


Comentariu la Pateric al Părintelui Arsenie Boca1

• Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.
• Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:
– Când sunt de la diavol, simţi tulburare.
– Când sunt de la fire, ne apărăm.
– Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simţim o pace, bucurie, mulţumire.
• Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.
• Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
• Decât ceartă mai bine pagubă.
• Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
• Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.
• Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.
• Nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.
• Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
• Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.
• Să vă pregătiţi pentru martiraj.
• În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
• Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
• Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.
• Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.
• Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
• Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.
• Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.
• Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
• De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
• Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
• Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învăţătura de credinţă.
• Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă.
• Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
• Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
• Noi să ne îmbogăţim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El, silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieţii. Iată adevărată bogăţie care nu se va lua de la noi. Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele.
• Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
• În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
• Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănţui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
• Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.
• Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Continue Reading »



Părintele Arsenie Boca în dosarele C.N.S.A.S. Autobiografie


4Subsemnatul m-am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul – în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii”, iscălită: „Boca Zianu cl. IV. Lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul, – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă. În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut nici un ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: o deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i fie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa, de pildă, mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit întrucât tocmai în anul acela, 1929, Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia şi m-am pomenit cu vreo câteva colege. Iar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică – Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistică comparată a diferitelor religii superioare, ca să văz: prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văz dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale. Continue Reading »



Inedit: Părintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric


Însemnări din manuscrisele de la Sinaia

Despre ispite

Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască.

Adică fără ispite nu te poți mântui.

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.

La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce. Continue Reading »