Posts Tagged 'Arsenie Boca'


Părintele Arsenie Boca: Iadul este focul patimilor care se tin de suflet.


arsenie-bocaCOMENTARIU LA AVVA PIMEN(161)
Un frate I-a zis lui Awa Pimen: trupul meu a slăbit, dar patimile mele nu slăbesc. I-a zis lui bătrânul: patimile sunt trandafiri cu spini.
Sfinţii Părinţi au băgat de seamă că trupul îmbătrâneşte, slăbeşte, dar patimile nu. Însemnează că patimile au trecut din trup la suflet, se lipesc de el, încât dacă nu reuşeşti să scapi de ele în viaţa aceasta, te însoţesc şi în viaţa de veci. Acesta-i iadul, nu flăcări de foc, ci focul patimilor care se ţin de suflet şi după moarte şi nemaiavând trup, nu le mai poţi face.
De exemplu: în vis când vrei să fugi, sau vrei să strigi şi nu poţi; acelaşi lucru se întâmplă şi cu sufletul care-i chinuit de patimi, pentru că nu se mai pot face, neavând trup.
Exemplu: curvarii sunt arşi de patimă, sau cum se zice că-l chinuieşte dracul cutare, adică patima este în suflet. Aceasta-i starea de iad, starea de chin, chinul patimilor de care ai fost stăpânit şi ţi-a plăcut să trăieşti în lumea aceasta şi nu ai reuşit să te scapi de ele la vreme, te arde şi te chinuieşte şi în viaţa de dincolo.
La Iisus lucrurile s-au făcut invers, până şi hainele şi faţa străluceau ca soarele, pe când la oameni se revarsă în afară întunericul sufletului. Când a vrut Iisus să încredinţeze pe ucenici de dumnezeirea Sa, a lăsat ca strălucirea sufletului să se reverse şi în afară. Căci faţa Lui strălucea ca soarele şi hainele Lui ca lumina. Deci la Iisus strălucea curăţia sufletului şi s-a răsfrânt şi prin haine. Iisus şi-a ascuns strălucirea Sa, pentru ca oamenii să nu-I slujească de frică. Pe Muntele Taborului şi-a arătat Iisus strălucirea Sa pentru a-i convinge pe ucenici de dumnezeirea Sa. Călugării trebuie să se nevoiască ca să ajungă la o stare, la o asemănare cu Iisus, adică la o curăţie a inimii încât să se răsfrângă această curăţie şi în afară. Călugării adevăraţi caută ani de-a rândul după curăţia inimii, prin care au ajuns unii la curăţia Taborului, cum au fost Avva Sisoe, căruia îi strălucea faţa şi la moartea lui, Avva Pamvo, Sfântul Serafim de Sarov, căruia i-a strălucit faţa timp de un ceas. Cineva îl întreba mereu despre Duhul Sfânt, cum este?, – şi altele… Şi la un moment dat, Sfântul Serafim, în urma unei rugăciuni făcută în ascuns, a zis: uită-te la faţa mea! Şi i-a strălucit faţa timp de un ceas. Iar acela s-a înspăimântat de strălucirea lui. Iar Sfântul a zis, punând mâna pe el: nu te înspăimânta, pentru că ai vrut ca să şti ce este Duhul Sfânt.
Moise încă a strălucit la faţă când a coborât de pe Muntele Sinai cu tablele Legii, pentru că a vorbit cu Dumnezeu, Care e lumină. Strălucirea lui închipuieşte icoana lui Adam din rai înainte de căderea în păcat.
Vă daţi seama la câtă decadenţă a ajuns omenirea!… Noi credem că asta-i viaţa naturală, cu inteligenţa ei, cu disciplina ei.
Strădania călugărului este starea de refacere a omului, adică să-şi refacă chipul cel luminos pe care şi l-a întunecat cu patimile. Dacă nu-şi va reface călugărul chipul cel luminos, nu este rost de intrare în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că acolo eşti întrebat: ce asemănare ai cu Iisus? Şi spre ruşinea noastră mărturisim că noi nu sporim de bunăvoie, ci de silă. Vă daţi seama cât de profund trebuie să ne preocupe pe noi şi cât de sincer îmbunătăţirea?



Tot de la PNL, Proiect de Lege: 14 mai, Ziua Naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste


Maica-Domnului-cu-sfintii-de-la-AiudSă nu uităm că Parintele Justin Pârvu sfătuia in repetate randuri ca ziua de pomenire a martirilor din temnitele comuniste sa fie ziua de 14 mai.

 

Mai mulţi parlamentari PNL au depus la Senat o propunere legislativă prin care propun ca data de 14 mai să fie instituită ca Ziua naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste. Propunerea legislativă este semnată de 33 de deputaţi PNL şi a fost depusă, joi, la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, relatează News.ro.

 

Potrivit proiectului, celebrarea acestei zile poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale şi de instituţiile de cultură prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, „în limita alocărilor bugetare alocate”.

De asemenea, proiectul prevede că în ziua de 14 mai, Televiziunea publică, RRA şi Agerpres vor difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în timpul prigoanei comuniste din ziua de 14 mai 1948.

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestaţi de către regimul comunist marea majoritate a tinerilor, intelectualilor şi a multor români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini.

„În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948, au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea. A ignora istoria suferinţei acelor zile, căreia i-au căzut pradă unii dintre cei mai curaţi şi mai drepţi dintre români, adevărate vlăstare ale eternităţii acestui neam, dar şi lungii perioade marcate de represaliile comunismului, ar fi o greşeală fatală aplicată acurateţei istoriei noastre”, mai spun parlamentarii semnatari ai propunerii legislative.

Potrivit deputatului PNL Mihai Aurelian, „ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste este una din zilele care trebuie marcate în calendarul oricărui român aflat în căutarea adevărului, spre aducerea aminte sau cunoştinţă a tot ceea ce a însemnat prigoana comunistă”.

„Numele unor titani ai dreptăţii şi credinţei au pierit şi au pătimit în acei ani negri ai istoriei noastre în speranţa că acest neam şi această ţară vor avea un altfel de viitor decât cel pe care-l construiau fiii bolşevicilor trimişi să distrugă România. Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr şi soţia sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, Aurelian Bentoiu – politicianul, deputatul şi singurul ministru ialomiţean, preoţi, poeţi, teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum şi zeci de mii de alţi români curajoşi au fost săltaţi începând cu 14 mai 1948 de lângă cei dragi şi aruncaţi pentru totdeauna în cele mai întunecate şi oribile locuri de detenţie”, precizează deputatul, într-un comunicat de presă.

Senatul este primă Cameră sesizată în cazul acestei propuneri legislative, forul decizonal fiiind Camera Deputaţilor.

(Sursa: Digi 24) (Sursa: Camera Deputatilor)



Părintele Arsenie Boca: Sfaturi de mare folos pentru suflet


Comentariu la Pateric al Părintelui Arsenie Boca1

• Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.
• Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:
– Când sunt de la diavol, simţi tulburare.
– Când sunt de la fire, ne apărăm.
– Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simţim o pace, bucurie, mulţumire.
• Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.
• Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
• Decât ceartă mai bine pagubă.
• Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
• Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.
• Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.
• Nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.
• Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
• Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.
• Să vă pregătiţi pentru martiraj.
• În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
• Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
• Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.
• Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.
• Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
• Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.
• Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.
• Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
• De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
• Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
• Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învăţătura de credinţă.
• Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă.
• Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
• Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
• Noi să ne îmbogăţim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El, silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieţii. Iată adevărată bogăţie care nu se va lua de la noi. Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele.
• Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
• În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
• Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănţui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
• Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.
• Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Continue Reading »



Părintele Arsenie Boca în dosarele C.N.S.A.S. Autobiografie


4Subsemnatul m-am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul – în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii”, iscălită: „Boca Zianu cl. IV. Lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul, – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă. În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut nici un ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: o deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i fie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa, de pildă, mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit întrucât tocmai în anul acela, 1929, Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia şi m-am pomenit cu vreo câteva colege. Iar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică – Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistică comparată a diferitelor religii superioare, ca să văz: prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văz dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale. Continue Reading »



Inedit: Părintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric


Însemnări din manuscrisele de la Sinaia

Despre ispite

Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască.

Adică fără ispite nu te poți mântui.

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.

La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce. Continue Reading »