Posts Tagged 'arena de lupta'


Învățăturile unei sfinte necunoscute către fiul ei duhovnicesc: Despre harul rugaciunii neincetate


000024Această femeie cu viață sfântă, rămasă necunoscută de mulți, a făcut parte din ceata ostașilor biruitori ai lui Hristos. Suflet îndrăgostit de Mirele ceresc, prin lupta sa duhovnicească zilnică, a urmărit un singur scop: desăvârșirea prin iubirea creștină sau, altfel spus, cum să izbutească prin rugăciune și prin practicarea virtuții să iubească mai curat, mai deplin, mai desăvârșit pe Creatorul și pe aproapele, în cazul ei aproapele fiindu-i și vrăjmaș, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Cât privește arena de luptă, nu i-a fost o mănăstire și nici o chilie în pustie, ci viața zgomotoasă de familie cu șase copii, fiind mai mereu bolnavă, cu multe neajunsuri materiale, nevoită să se îndeletnicească ore îndelungate cu diferite rucodelii și să poarte crucea căsniciei alături de un bărbat foarte dificil, despre care putem spune fără tăgadă că a fost tiranul ei vreme de 33 de ani, adică din ziua în care L-a cunoscut pe Dumnezeu și până la adormirea sa. Nu greșim când afirmăm că din clipa în care sufletul său L-a urmat pe Mirele Hristos – supusă fiind și soțului ei, fără ca vreodată să-și neglijeze ceva din  îndatoririle familiale – soțul ei a devenit pentru ea aidoma unui Dioclețian sau a unui Maximian, iar casa i-a devenit temniță și loc de martiriu.

Cu cât înainta în virtute și în dăruirea față de Dumnezeu, cu atât mai mult diavolul se folosea de soțul ei să o tulbure, să-i pricinuiască tot mai multe greutăți, să o chinuie trupește și sufletește pentru a o determina în timp să depună armele și să se învoiască cu iubirea lumească și trupească, cu alte cuvinte să-i curme statornicia și râvna pentru lupta duhovnicească, ținându-o neîncetat sub teroare. Însă de fiecare dată, se petrecea contrariul: cu cât diavolul se îndârjea să o războiască, cu atât mai mult ea răbda, iubea și se ruga neîncetat. Astfel Domnul, văzându-i inima curată și veghind-o în smerenie și suferință, a umplut-o grabnic de harisme, nu numai cu cele firești ca răbdarea, bucuria, cumpătarea, slujirea jertfelnică, ci și cu cele mai presus de fire, cum sunt rugăciunea minții care rostită cu multă intensitate i-a coborât în inimă, înainte-vederea (știa în ce stare duhovnicească se afla cineva, dar și ce se întâmpla în jurul acelei persoane), darul tămăduirii (prin rugăciunile sale vindeca mulți oameni, îi îndreptata și le alina suferințele și, mai mult decât atât, îi salva, călăuzindu-le pașii spre Biserică).

Cu timpul, în viața ei lăuntrică au rodit dârzenia și rezistența necesare pe drumul anevoios al luptei duhovnicești. De aceea sufletul ei, fie că trecea prin iarna grea a suferințelor, fie că întâmpina primăvara bucuriilor duhovnicești, era asemenea unui pom din ce în ce mai verde, mai viguros, mai puternic pregătit să-ți dăruiască umbra și roadele lui bogate.

Binecuvântată cu darul iubirii de Dumnezeu și de aproapele, fiind o femeie înțeleaptă, energică, cinstită, puternică, curajoasă și frumoasă, ar fi putut, dacă ar fi vrut, să se despartă de soțul ei încă de la primele încercări ale căsniciei, așa cum procedează multe dintre creștinele din vremurile noastre. Nu a făcut acest lucru din două motive: pentru a împlini porunca lui Dumnezeu și pentru unitatea familiei. Predându-se pe sine voii lui Dumnezeu, înzestrată cu un desăvârșit duh de jertfă, a renunțat la voia proprie, devenind moartă față de păcat și față de propriul sine.

Originea[1] și numele ei nu pot fi dezvăluite pentru ca nu cumva cineva să se simtă lezat sau defăimat, dat fiind că soțul ei, care a fost principala unealtă de suplicii prin care a lucrat diavolul, se află încă în viață. De altfel, nu acesta este scopul nostru.

Scopul este să primim mesajul pe care ea însăși ni-l transmite prin scrisorile adresate fiului ei duhovnicesc, pe care Dumnezeu l-a învrednicit să-i fie alături în martirajul ei, pe parcursul mai multor ani. Publicarea acestor scrisori se face acum pentru prima oară, prin bunăvoința și încrederea acordată Sfintei noastre Mănăstiri de către fiul ei duhovnicesc. Nădăjduim prin harul lui Dumnezeu, prin mijlocirile Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, dar și prin rugăciunile acestei femei sfinte, că fiecare cititor va lua din aceste scrisori cele trebuitoare împlinirii scopului vieții creștine, care nu este altul decât desăvârșirea duhovnicească prin iubirea curată și sinceră față de Dumnezeu și față de aproapele. Amin.

(Mănăstirea Paltin Petru Vodă)

Scrisoarea I: Despre harul rugăciunii neîncetate

cebf-cebdcf85cebccf86ceafcebfcf82cebecf85cebbcf8cceb3cebbcf85cf80cf84cebf-ceb9-cebc-cf86ceb9cebbcebfceb8ceadcebfcf85-ceb1ceb3-cf8cIubitul meu fiu, bucuria, viața și îngerașul meu duhovnicesc,

Bunul Dumnezeu a rânduit să-mi dăruiască această bucurie, pentru că mult se mâhnea sufletul meu văzând că cei ai casei se îndepărtează de Dumnezeu, pricinuindu-mi în ultima vreme multe răni sufletești.

Iubitul meu, dorința mea arzătoare este să mă învrednicească Dumnezeu să aud cum toți cei din casă slăvesc preasfânt numele Său ca, apoi, retrăgându-mă din această lume, să merg în pace la Domnul.

Fiul meu, atunci când omul ajunge prin harul lui Dumnezeu la rugăciunea neîncetată, mintea i se curățește și toate îl cuprind în sine pe Dumnezeu, adică: cunoștința, simțirea, gândirea și toate celelalte. Însă când iubim pe Cel ce ne iubește, acea iubire depășește simțirea, lucrând înlăuntrul nostru Însăși Iubirea divină. Și, atunci, inima strigă: Iisuse al meu, Dulcea mea iubire, Lumina sufletului meu, Cel ce ești suflarea și viața mea, aflatu-m-am în întuneric și m-ai adus la lumină, trezitu-m-a dulcele Tău glas. Bucuria și mângâierea mea sufletească!

Iubirea care arde și nu mistuie!

Așadar, fiul meu, când această iubire începe să ardă, atunci vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți. Continue Reading »