![]() |
VALERIU GAFENCU, adevărat cetățean de onoare al neamului românesc. O SCRIERE INEDITĂ DIN CLS. A VI-A: „Colț țărănesc”. |
Colţ ţărănesc[1]
„Şi noi, tinere, ca să fie bine, trebuie să fim tari, să nu ne supunem fieştecăruia care vine cu amăgeli să ne sape la rădăcină”
de Valeriu Gafencu, Cls. a VI-a
Pe frumoasa vale a Ciulucului se întinde pitorescul sat Stejaru, sat mare, sat vechiu, românesc, înconjurat de jur împrejur de podgorii şi păduri, sat care-ţi aduce aminte de vremurile de bejenie, când floarea haiducilor se ascundea în desişul Codrului, chinuită de robie.
La fântâna din marginea satului, un moşneag înălbit de ani se odihneşte pe o buturugă.
- Bună ziua, moşulică!
- Mânţămăsc, neatale, da’ncotro?
- La măsurat oile peste deal, la odaie. Da mata?
- Ia mă’ndrept spre spital că tare mă sgâlţâie frigurile!
- Apui mergi sănătos şi să ne vedem cu ghine.
Cu capul plecat, sprijinindu’se în toiag, moşneagul îşi urmă drumul până la răscruce. De aici o urmă încet către infirmeria satului. În coridor moşneagul se trezi faţă’n faţă cu o mulţime de bolnavi necăjiţi. Numai arar liniştea era întreruptă de câte-un: Of, Doamne!
– Da ce oftezi aşa di greu, măi frăţioare? întrebă moşneagul pe un tânăr cu înfăţişarea istovită.
– Apoi dă, moşule, ia o dat nişte friguri peste mine şi mă usucă de-au să-mi rămâie numai ciolanele!
– Şi’apoi ce, numaidecât trebuie să oftezi? Continue Reading »