Posts Tagged 'acte cu cip'


Miting împotriva actelor cu cip, 14 martie, București, orele 12


afig miting



Părintele Justin: Nicio îndoială, dragii mei, să nu aveți! Nimeni nu m-a influențat!


interviu realizat de monahia Fotini, în data de 23 septembrie 2010



Întoarcerea rațiunii rătăcite a Apusului către inima caldă a Răsăritului ortodox


Interviu cu Mitropolitul Seraphim de Ottawa şi Canada

Înalt Prea Sfințite, spuneați că principala suferință a Apusului este că a ajuns să considere valoros a trăi numai cu mintea şi nu cu inima. Pentru că inima Răsăritului e vie, simțim chemarea apostolească de a binevesti acestui Apus bucuria Adevărului. Dar nu putem vorbi limba abstracțiunilor lor, singura pe care o ascultă. Deşi comunicarea între minte şi inimă, atât între popoare, cât şi în om, nu se poate face discursiv, – dorința lor e ca noi să le învățăm felul lor de abordare exclusiv cerebrală, lucru pe care dacă l-am face, am sacrifica însăşi esența a ceea ce devenim prin dreapta credință.

Tocmai de aceea e greu, pentru că a merge pe calea lor este moarte. Ştiu, pentru că am crescut acolo. Multă vreme ne ia să desluşim calea cea dreaptă. Şi observăm că şi chiar după ce ne-­am format, acest fel de gândire şi de viață se infiltrează cumva pe dedesubt şi chiar dacă are cineva impresia că­-şi ascultă inima, realizează că de fapt tot aceste gânduri conduc. Aşadar dacă ar fi posibil, ar fi important să nu se guste deloc acea mentalitate. E necesar să înțelegi ceva despre ea, dar e periculos să faci parte din ea, pentru că pentru asta trebuie să devii tu însuți împărțit pe dinăuntru. Limbajul dragostei creştineşti curate e totuşi înțeles de toată lumea, chiar când nu e acceptat sau este catalogat ca nebunesc. Ei, şi? Când Mântuitorul era pe pământ nu­-L înțelegeau, dar El a iubit şi iubeşte chiar dacă noi nu-­L urmăm cum se cuvine „la fel li s­-a întâmplat şi Apostolilor. Iar acum, că din fericire s­-au tradus şi publicat mai multe din Scrierile Sfinților Părinți, apusenii pot vedea că în ceea ce credem există Rațiune.

Poate mai dificil de pătruns decât propriile lor sisteme filosofice raționale.

Da, dar asta e bine, pentru că aşa le câştigăm respectul, şi poate aşa se va ivi o deschidere în mințile lor ca inimile să le poată vorbi. Însă în Vest cuvintele sunt atât de golite şi de ieftine că nu aşteaptă de la noi să spunem, ci să facem şi mai ales să fim. Aşa este calea ortodoxă: dacă-L iubim pe Hristos devenim înfăptuitori ai cuvintelor Lui, fără să fie nevoie să vorbim. Fapta grăieşte.

Cum este monahismul în Canada?

În Canada, fiind o comunitate ortodoxă mai restrânsă, şi aşezămintele monahiceşti sunt restrânse „câteva obşti de douăzeci şi cinci de monahii, înființate de cuviosul Părinte Efrem din Arizona. Aceste mănăstiri, care de altfel atrag mulți tineri, urmează tipicul athonit al Părintelui şi în ele se slujeşte exclusiv în greceşte. Altfel este situația în Statele Unite, unde monahismul este bine­înfloritor. Continue Reading »



Interviu cu Părintele Justin: Noi mergem tot cu mucenicia! Aşa mergem până la moarte şi nu renunțăm!


(în avanpremieră din revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010)

Părinte, există o nelămurire în rândul credincioşilor cu privire la problema cipurilor. Ați folosit cuvintele: lepădare şi cădere din Har. Mulți s-au scandalizat. Poate Sfinția Voastră ați avut o altă înțelegere a termenilor decât au înțeles ei. La ce v-ați referit?

Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desființez ființa umană în divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul, lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o ființă care nu poate trăi izolată şi fără ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatălui ceresc. El, prin existența aceasta, poate să ducă o viață pe pământ într-o formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie să se mişte toată viața. Evident că Harul creşte sau descreşte în viața omului, în măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălțimea aceasta dorită de Creator. Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voința rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în concordanță cu voința Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în concordanță cu voința lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a răului, care ne îndepărtează de Har.

În conştiința noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viața asemenea acestui înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez „ca să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălțimile de la care el căzuse! Această ridicare şi sfințenie a omului este lăsată în Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.

Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, ființială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viața omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cât sunt mai învechiți în răutăți şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăți, a uitat frumusețea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăți, Dumnezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Divinitate. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus este şi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puțin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puțin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceții antihristice.

Din acest motiv mulți v-au acuzat că sunteți prea aspru, pentru că atâta timp cât nu este pecetea, înseamnă că nici lepădare nu e.

Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoți şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunță la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceți trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii „au datoria de a lumina prin viețuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiția Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalți nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovați pentru generațiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistență? Dacă noi primim acum cipul, ceilalți de după noi vor primi liniştiți pecetea. Continue Reading »



APELUL Părintelui Justin Pârvu împotriva actelor cu cip


Părintele Justin Pârvu cu Sfânta Cruce ridicată

Este vremea muceniciei!
Luptați până la capăt!
Nu vă temeți!

Iubiți fii ortodocşi ai acestui neam „

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în fața lui Dumnezeu şi conştiința şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putință. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştință aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care ați rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, ați aşteptat şi mi-ați cerut cuvântul în privința acestor realități dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice „dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieții oameni nu sunt pregătiți să facă față acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei „666. Toți am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeție „scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toți, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogați şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeții. Prin lege, prin ordonanță de guvern, românii sunt obligați să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel național şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conține amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulți dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îți vinzi sufletul diavolului.

Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al ființei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinții Părinți, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credință. Să nu credeți că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiți acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparține prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei ființe umane! Trebuie să vă apărați acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiți cu prețul vieții voastre. În zadar câştigați cele ale lumii, dacă vă pierdeți sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinții Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viață, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacție. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacționat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identității.

Tinerii lor au fost formați de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor „ei au noțiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiție patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanți slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea „şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai.

La noi în biserică situația este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informați cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ține cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiință deoarece dacă el n-are câtuşi de puține cunoştințe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate „ignoranța e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneți-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii? -Voi ați fost încăpățânați măi, voi ați fost răzvrătiți, n-ați ascultat de cuvântul Evangheliei „păi, ce creştini mai sunteți voi? Voi vă pierdeți viața zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcați cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desființare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credință prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. ( „)

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu