Posts Tagged 'a trecut la Domnul'


Pr. Nicolae Bordașiu – o viață de martir; luptătorul neobosit al lui Hristos împotriva fiarei comuniste


„Niciodată nu m-am lepădat de bunul Dumnezeu. Dacă mi-aș fi pierdut credința, atunci m-aș fi distrus și eu”.

La o zi după sărbătoarea Soborului Sf. Arh. Mihail și Gavriil, cel care în timpul vieții a fost următor mărturisirii de foc a puterilor cerești, slujitorul neobosit al altarului Bisericii Sf. Silvestru din București, părintele Nicolae Bordașiu a plecat dintre noi, să dea mărturia cea bună în fața Dreptului Judecător.

Născut la 22 mai 1924, în satul Sabolciu din județul Bihor „într-o familie creștină care a luptat pentru luminarea poporului” – cum avea să mărturisească într-un interviu –va moșteni de la tatăl său, învățătorul și mai apoi preotul, Gheorghe Bordașiu, vocația de vajnic luptător pentru apărarea valorilor neamului și ale credinței. Tragedia cedării Ardealului de Nord îi va sili familia să se refugieze într-un sat sărac, Poiana Moților, dar cu oameni bogați sufletește. Liceul început la Oradea îl va termina în orașul Beiuș, fiind în aceeași perioadă și pedagog la Internatul ortodox de băieți, unde are șansa de a se apropia de ierarhul și totodată marele patriot, Nicolae Popovici. După absolvirea liceului, va urma cursurile Facultăților de Teologie și de Farmacie din București.

Viața duhovnicească a capitalei, concentrată în jurul Mișcării Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, îi va deschide porțile către un orizont nou al cunoașterii. Cu binecuvântarea părintelui Benedict Ghiuș, alături de Roman Braga și Gh. Domășneanu, va înființa Asociația Tineretului Ortodox Studențesc (ATOS), fapt ce va grăbi, în anul 1948, condamnarea la 20 de ani de închisoare a tânărului Nicolae. Căutat asiduu de Securitate, reușește să stea ascuns prin satele bihorene, vreme de 7 ani, după cum aflăm și din evocarea părintelui: „Am stat în total 7 ani în stare de fugar, de ascuns, de prigonit. O stare care a fost mai grea decât închisoarea. Am avut cu mine peste tot Sfânta Scriptură, ci­tind-o în această perioadă de vreo cinci ori din scoarță în scoarță. A fost cea mai frumoasă și cea mai profundă lectură a vieții mele. În tot acest timp plecam dintr-o localitate în alta, dar întotdeauna bunul Dumnezeu m-a ocrotit”.

În pereginările sale de prigonit îl va cunoaște pe părintele Arsenie Boca, de a cărui arestare se va simți vinovat toată viața. Refuzul părintelui Arsenie de a-l denunța Securității va întări convingerea părintelui Nicolae Bordașiu că el i-a pricinuit întemnițarea. Descoperit și arestat în 1955, îmbracă zeghea suferinței în temnițele Timișoara, Jilava, Oradea și Aiud până în anul 1964. Amintirea nopții de Înviere petrecute în tenebrele Jilavei îi va desfăta sufletul cu dulceața harului până la sfârșitul vieții: „Atunci am rostit toate rugăciunile Liturghiei asis­tat de un alt prieten și coleg de celulă, Cristel Nedelcu, care era cântăreț. Toți ceilalți participau ca și cum ar fi fost cu adevărat în biserică. Gardienii erau mai alertați, își dădeau seama că era ceva mai neobișnuit, ne-au atenționat, dar nu ne-au pedepsit. Nu voi uita niciodată acea noapte de Paști”.

Aiudul cu celulele lui înghețate și cu foamea crâncenă care îl chinuia zi și noapte, va fi o altă treaptă a urcușului pe crucea jertfei neîntinate, pe Golgota pătimirii sale: „La Aiud, cel mai greu de suportat au fost lipsa de igienă și frigul, care pătrundea în oase. Lupta regimului era de a ne abrutiza, de a-i reduce la tăcere pe toți. Ne-au lipsit de cărți, creioane, ziare, de orice legătură cu fami­lia. De aceea, deținuții au adaptat alfabetul morse la posibili­tățile închisorii. Astfel, mulți dintre deținuți s-au specializat în a transfera către ceilalți poezii, fragmente din Sfânta Scriptură, lecții întregi de tehnologie. Până au luat hotărâri drastice, pe pereții celulelor s-au scris zgâriind cu un obiect mai dur cuvinte în limbi străine, teoreme mate­matice, lecții de chimie, dar mai ales poezii. Viața celor din celule era între rugăciune și poezie”.

După eliberare, o vreme a lucrat ca muncitor. Mai târziu va fi angajat ca tehnician la Institutul Cantacuzino, având bucuria să facă parte din colectivul care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar. Întâlnirea cu patriarhul Justinian din anul 1968 îi va schimba definitiv itinerariul vieții. La 30 noiembrie 1969 va fi hirotonit diacon și apoi preot, fiind profesor la Seminarul Teologic din București și doctorand sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae la Facultatea de Teologie. În 1973, va pleca să studieze la Paris unde îi va întâlni pe Olivier Clément, Michel Evdokimov, Virgil Gheorghiu, Eugen Ionescu.

Revenit în țară din anul 1975 până în octombrie 1985 va preda la Seminarul Teologic, ulterior fiind transferat ca preot slujitor la Biserica Sf. Silvestru unde va sluji cu dăruire până în anul 2010, avându-l alături ca povățuitor și coslujitor până în anul 2003 pe părintele Constantin Galeriu. Trecut prin grele încercări pe marea vieții, părintele Nicolae Bordașiu a rămas senin și cu ochii inimii  mereu ațintiți la iubirea lui Hristos. „Eu nu pot să urăsc, nici nu vreau” sunt câteva din ultimele sale cuvinte rostite într-un interviu în care mai era întrebat: „Spuneți-ne, amurgul dvs., cum îl vedeți?”. „Frumos ca un curcubeu cu multe culori în care vin toate amintirile și se proiectează spre un viitor liniștit ca să fie trecerea din această viață în cealaltă cu multă ușurință și cu pace sufletească și de la mine și de la cei din jurul meu”. Veșnica lui pomenire!

Pentru cei care vor să-și ia rămas bun de la părintele Nicolae Bordaşiu, mâine 11 noiembrie a.c. va fi depus la Biserica Sfântul Silvestru. Slujba de înmormântare va avea loc luni la ora 11 la Biserica Sf. Silvestru, urmând ca trupul părintelui să fie îngropat în cimitirul Mănăstirii Cernica. Masa pentru pomenire va fi tot la Mănăstirea Cernica.

 



A trecut la Domnul fostul deținut politic și scriitor, Constantin Străchinaru. Poem: Muntele suferinței


 Constantin StrăchinaruMUNTELE SUFERINŢEI

Cuviosului Părintelui Justin Pârvu

de Constantin Străchinaru, fost deţinut politic, coleg cu Părintele Justin la Periprava

 

Urcuş înseamnă jertfă şi iubirea

de Dumnezeu, de semeni şi de glie,

Iubirea care umple firea

românului de veşnicie.

 

Ai suferit cât nu intră-n cuvinte

în abatoarele cu măcelari şi-anchete,

la minele de plumb fierbinte

şi-n celulele pândite prin vizete.

 

A trecut la Domnul fostul deținut politic și scriitor, Constantin Străchinaru.Suceava şi Aiud, Jilava, Periprava,

pe prici, pe pat de fier, cu rupte pături.

Sub talpa iadului ce lovea cu otrava

de înjurături, centuri şi cozi de mături.

 

Obloanele de lemn de la ferestre

ne-au despărţit de slava Ta adâncă,

de-a cerului Tău scumpă zestre

când clipa-ncremenea precum o stâncă. Continue Reading »



A trecut la Domnul Părintele Proclu! Dumnezeu sa-l odihnească cu dreptii! „Dacă vedeţi că am murit, să vă rugaţi ca preoţi: Doamne, să nu judeci pe Proclu după fapte bune sau rele, să-l judeci după mila Ta”.



Parintele Proclu NicauInterviu cu Părintele Proclu

Sunt om simplu. Însă vă spun că sunt oameni sfinţi care au stat prin mănăstiri şi când auzi pe cineva că are dorul după Dumnezeu, acela nu mai are altă grijă decât să ajungă în rai. Şi sunt mulţi părinţi care au avut lucrare minunată, dar eu… felul cum sunt, nici mie nu-mi place. Unde mă duc, de mine dau. Aţi venit, plată aveţi că aţi venit, dar n-aveţi la cine, că sunt stricat de cap.

Ne puteţi spune câteva cuvinte despre rugăciunea inimii? Cum trebuie să ne rugăm?

Despre rugăciunea inimii… e lucru mare. Toţi care au avut rugăciunea inimii, au pierdut-o, ştii de ce? Ca nu cumva diavolul să-i vâneze… Pentru această rugăciune îţi trebuie dorul de Dumnezeu. E un lucru mare. Când te necăjeşti cu gândurile, că dau năvală duhurile, atunci dacă stai de vorbă cu gândurile, ai pierdut. Trebuie să ajungem ca Duhul Sfânt să ne ajute cu rugăciunea inimii. Şi a nu te mai opri din plâns.

Credeţi că sunt oameni cu rugăciunea inimii şi în lume?

Sunt. Dar sunt rari. Ştii care are rugăciunea inimii? Pe care îl batjocoreşti mereu şi el zice rugăciunea în gând neschimbat şi Duhul Sfânt îl ajută. Dar trebuie să se păzească şi de prea multă vorbă. Dacă eu am crezut în mintea mea că am rugăciunea inimii, am picat. Dacă îmi zice altul prost, e bun. Dar atât vă spun. E nenorocire cu smerenia. Toţi care au căpătat smerenia, o trebuit să rabde ocara.

Cum dobândim dreapta socoteală?

Ai venit la un prost să iei răspunsuri? Eu am nevoie de pocăinţă. Astea sunt daruri.

Să vă rugaţi şi pentru noi, Părinte!

A mă ruga sunt dator. Dar vin unii şi mă întreabă când începe războiul. Eu le-am spus aşa: „Când ne sfădim e război cu diavolii şi cu oamenii”. Odată am primit o poacă după cap. Când am primit poaca aceea în cap, o sunat a gol şi dacă o sunat a gol, ce să mai fie în el ceva bun?

Căutaţi pe Dumnezeu că să ştiţi că e un dar mare cine a ajuns să poată răbda năpastele. Toţi care rabdă năpastele, ajung oameni sfinţi. Şi îi fericesc pe acei care rabdă năpastele, tac şi se roagă. Şi atunci Duhul Sfânt o să le ajute să le dea darul nepătimirii. Darul nepătimirii îl câştigă fie fraţi, fie preoţi care rabdă şi se roagă şi sunt aprinşi de dorul de Dumnezeu. Şi toţi acei care rabdă năpastele stau ascunşi, nu se arată.

Eu, când vin preoţi şi îi cunosc că sunt preoţi, le spun aşa: „Dacă vedeţi că am murit, să vă rugaţi ca preoţi: Doamne, să nu judeci pe Proclu după fapte bune sau rele, să-l judeci după mila Ta”. Că am văzut… multe suflete a răbdat bunul Dumnezeu şi le-a primit în rai de milă. Şi dacă mă judecă bunul Dumnezeu cu milă, câştig. Dacă nu mă judecă după mila Lui, am pierdut totul.

Dumnezeu să vă ajute să ajungeţi cu toţii în rai! Măicuţa Domnului să vă ducă în rai!

(Fragment preluat din Revista Ortodoxa Atitudini, Nr. 36)