Acasă » a luat puţin pământ de pe mormântul Sfântului şi a plecat. A amestecat acel pământ cu apă şi a băut. La scurt timp a rămas însărcinată şi a născut un copil.

Posts Tagged 'a luat puţin pământ de pe mormântul Sfântului şi a plecat. A amestecat acel pământ cu apă şi a băut. La scurt timp a rămas însărcinată şi a născut un copil.'


VIAŢA SFÂNTULUI MARE TEOLOG JUSTIN POPOVICI


sf iustin popoviciMaterial realizat in Revista Atitudini, Nr. 21

VIAŢA SFÂNTULUI MARE TEOLOG JUSTIN POPOVICI

Copilăria

Sfântul Justin Popovici s-a născut de Bunavestire (25 martie) a anului 1894 în oraşul sârbesc Vranje, din părinţi ortodocşi – Spiridon şi Anastasia. La Botez a primit numele Blagoje, după numele Praznicului Buneivestiri (Blagoveştenia).

Bunicul său, Alexa, a fost preot, al şaptelea la rând din vechea familie preoţească Popovici. Părintele Alexa a fost preot în satul Gornje Žapsko, unde se afla mănăstirea Sfântul Ştefan (metoc al mănăstirii Sfântul Prohor Pčinjski) în care era o şcoală mănăstirească, Seminarul Teologic de Muzică Psaltică. Ca vechi seminarist, Spiridon, fiul lui Alexa, i-a sprijinit mai târziu pe preoţi în lucrările de organizare a hramurilor, astfel că el şi familia sa au rămas în atmosfera bisericească. Într-un asemenea mediu duhovnicesc s-a născut şi a crescut micul Blagoje.

Copilul a învăţat multe lucruri bune de la bunica sa, care a trăit 105 ani, şi de la mama sa. În această privinţă, copilăria sa a fost asemenea copilăriei Sfântului Vasile cel Mare, care mărturiseşte pentru sine (în Scrisorile 204 şi 223) că în primul rând a primit şi a învăţat credinţa ortodoxă de la mama sa, Emilia, şi de la bunica sa, Macrina, ucenică a Sfântului Grigorie făcătorul de minuni, Episcop al Neocezareei. Mama şi bunica lui Blagoje nu l-au avut pe Sfântul Grigorie ca învăţător, dar în schimb au avut în ţinutul lor mănăstirea făcătorului de minuni al lui Hristos – Sfântul Prohor Pčinjski. Ele îşi duceau des copiii şi nepoţii la această mănăstire.

Mergând acolo, Blagoje a fost adesea martorul vindecărilor petrecute la Moaştele acestui Sfânt. Acolo a fost martor ocular al vindecării minunate a mamei sale, Anastasia, în 1929, care se îmbolnăvise de o grea boală la picior, nevindecabilă de doctori. După ce i s-a citit rugăciunea şi i-a fost uns piciorul cu mir vindecător de la moaştele Sfântului Părinte Pčinjski, piciorul i s-a tămăduit în chip minunat şi ea s-a însănătoşit. De la credincioasa sa mamă, pe care o prețuia nespus, tânărul Blagoje a învăţat şi practica de bază a credinţei ortodoxe: rugăciunea şi postul. Adesea povestea cum mama sa, alături de alte credincioase din Vranje, ţinea cu străşnicie un post sever, fără nici un fel de mâncare sau apă, în timpul primelor trei zile ale Postului Mare, rânduială pe care el, mai târziu, în viaţa sa riguroasă, nu numai că a păstrat-o cu credinţă, ci a şi sporit-o.

tanar studentSeminarul Teologic

După cele patru clase elementare terminate în 1905 cu succes deplin, a plecat la Seminarul „Sfântul Sava” din Belgrad. În acea vreme, admiterea la Seminarul Teologic „Sfântul Sava” nu era uşoară, pentru că se înscriau câteva mii de candidaţi, dar intrau doar până la o sută. Blagoje a trecut examenul cu calificativul excepţional, cum excepţional a fost şi mai departe în timpul studiilor. În vremea aceea, acolo era profesor Sfântul Nicolae Velimirovici, pe atunci ieromonah şi doctor în filosofie şi teologie. Elevii aveau frăţiile lor literar-spirituale în care se instruiau reciproc şi se ajutau între ei în înălţarea duhovnicească şi în educarea în credinţa ortodoxă. Însuşi Sfântul Justin mărturisea mai târziu că aceste frăţii ale elevilor, au contribuit la trezirea şi creşterea sa duhovnicească. Pe prietenii mai mari care l-au ajutat i-a pomenit până la capătul vieţii, în rugăciunile sale.

Interesul conştient al lui Blagoje pentru Cuvântul Viu al lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură nu a fost doar acea învăţare şcolărească obligatorie pentru examene, ci a fost căutarea pâinii celei de toate zilele pentru viaţă şi fapte, căutarea răspunsului şi a hranei duhovniceşti pentru sufletul lui flămând şi însetat de Dumnezeu, însetat şi flămând de împlinirea şi sensul vieţii şi aici pe pământ şi în întreaga veşnicie.

Părintele Justin a fost asemenea Părinţilor Bisericii Ortodoxe, mai ales asemenea Sfântului Justin Martirul şi Filosoful şi Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Prin literatura şi filosofia grecească pe care le-au cunoscut ca nimeni alţii în vremea lor, aceşti Sfinţi au cunoscut toată nimicnicia şi deşertăciunea înţelepciunii omeneşti lipsite de Hristos. După exemplul acestor Sfinţi Părinţi, Sfântul Justin a studiat cu atenţie în tinereţe filosofia din predania omenească, atât cea grecească, cât şi cea nouă, cea europeană şi cea slavă.

justin4 in tineretePărtaş la durerea şi suferinţa poporului său, în primul război mondial

La vârsta de 18 ani a spus deschis tuturor că-şi va dedica viaţa lui Hristos ca monah. Niciodată nu s-a clintit în ferma sa hotărâre.

La înfăţişare el era frumos şi foarte distins, întotdeauna îngrijit şi curat; nobleţea sufletului se reflecta asupra-i şi pe dinafară. În tinereţea lui de la Vranje multe fete îşi doreau ca el să le ceară mâna, iar una dintre ele, foarte frumoasă şi bogată, chiar a insistat prin părinţii ei şi ai lui să se mărite cu el. Aceasta s-a întâmplat în ultimii ani de studii la Teologie, aşa că părinţii lui începuseră să se gândească la căsătoria fiului lor, cum termină studiile. Ca tânăr, dar şi mai târziu ca om matur, monah şi duhovnic, a fost întotdeauna deschis faţă de toată lumea; se apropia cu sinceritate şi dragoste de fiecare fiinţă şi creatură a lui Dumnezeu, „de la floare şi furnică până la om şi heruvim”, cum îi plăcea lui însuşi să spună şi acest comportament al său probabil că i-a insuflat fetei anumite speranţe legate de căsătoria cu el. Şi totuşi Domnul i-a încălzit inima tânărului Blagoje cu o altă iubire, iubirea pentru o viaţă de feciorie, asemeni atâtor Sfinţi care s-au nevoit astfel.

Odată cu izbucnirea războiului Austriei contra Serbiei, adică Primul Război Mondial, toţi tinerii au fost chemaţi la oaste, fiind mobilizată şi generaţia lui Blagoje Popovici. Ca seminarist, împreună cu colegii lui de clasă, a fost repartizat la detaşamentul sanitar de pe lângă spitalul militar din Niš. Îngrozitoarea tragedie a războiului care cuprinsese întregul popor sârb nu l-a ocolit nici pe Blagoje. Ca sanitar în slujba răniţilor şi bolnavilor a împărtăşit durerea şi suferinţa poporului său, pentru ca la finele anului 1914 să fie el însuşi cuprins de o cumplită boală, tifos exantematic, ce bântuia atunci armata sârbă vlăguită şi poporul trecut prin chinuri şi suferinţe. Prin mila lui Dumnezeu, el a trecut peste momentele critice ale acestei boli mortale şi a fost lăsat să plece acasă pentru câteva zile ca să se întremeze puţin. La 8 ianuarie 1915 se afla deja din nou la datorie ca sanitar la Niš şi aici rămâne până la retragerea armatei sârbe spre Kosovo şi apoi prin Albania.

Intrarea în monahism. Studiile universitare Continue Reading »