Asasinarea lui Mihai Viteazul. Complicitatea împăratului Rudolf al II-lea și a papei Clement al VIII-lea folosindu-l ca instrument pe Gheorghe Basta

de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin

 Hotărârea nimicirii voievodului

A doua zi după victoria de la Guruslău – 4 august 1601 – Mihai Vodă s-a adresat în scris împăratului Rudolf al II-lea pe care îl înștiința: „în problema Transilvană, mi-am făcut datoria cu fidelitate și iscusință”. Desigur, nu eluda faptul că izbânda a fost obținută „unindu-mi forțele cu cele ale domnului Basta”. Datorită faptului că se simțea mereu în pericol, Mihai Viteazul se adresă împăratului: „Iarăși și iarăși rog preaumil ca Maiestatea Voastră să nu dea crezare răuvoitorilor mei – care, poate sunt prea mulți – și care doresc nimicirea mea”. În încheierea scrisorii, Mihai Voda îl asigura pe împărat că „…nu voi înceta cât voi trăi, ci mă voi strădui cu toată virtutea și truda să fac să înainteze lucrurile Maiestății Voastre și ale creștinătății. Iar Țara Românească, < fiind > cu totul pustiită de tătari și de turci, astfel încât nu i-au mai rămas decât munții și apele, binevoiți, Maiestate, a mă dărui și ajuta cu vreo milostivire din generozitatea voastră înnăscută ca să am cu ce să mă întrețin și să pot rămâne Maiestății Voastre”.

Împăratul a răspuns voievodului pe 17 august 1601 că: „cele < scrise > ne-au făcut mare plăcere și bucurie. Aducem laudă fidelității voastre, de care luăm cunoștință din fapta însăși și pe care nici nu ne-a putut trece prin gând să o punem la îndoială, amintindu-ne de câte ori și cu ce ardoare v-ați oferit să fiți pus la încercare voi și statornicia voastră… Pentru redobândirea Țării Românești sau pentru atacarea ținuturilor, de margine, turcești am poruncit lui Gheorghe Basta, îndată ce Transilvania va fi readusă la supunere deplină, să vă ajute cu oaste și tunuri atât cât este cu putință”.

Cu siguranță putem spune că împăratul, împreună cu diplomații săi făceau un joc duplicitar. Aceasta, deoarece, hotărârea nimicirii voievodului fusese deja luată după întoarcerea doctorului Pezzen din Ardeal în vara  anului 1600. Rudolf al II-lea era în complicitate, privitor la eliminarea lui Mihai Viteazul, cu polonii și cu turcii. De aceste aranjamente nu a fost străin nici papa Clement al VIII-lea. În vara anului 1601 o solie polonă a ajuns la Praga și a fost primită de împărat. Deși convorbirile au fost purtate în taină, atitudinea diplomației imperiale de mai târziu lasă să se întrevadă o punere de acord pentru nimicirea lui Mihai Viteazul. În scrisoarea de răspuns a împăratului către Voievodul Valah, din 17 august 1601, Rudolf al II-lea îi transmitea lui Mihai Viteazul că „va fi necesar să ne ferim cu grijă de a ataca Moldova în acest timp pentru a nu oferi polonezilor ocazia unui nou război”. Continue Reading »

„Avea privirea vulturului, curajul leului, şiretenia vulpii şi credința lui <Iancu> de Hunedoara”

Andronic Cantacuzino, fiul lui Mihai Cantacuzino Şaitanoglu, nepotul lui Iane Cantacuzino, văr cu Mihai Viteazul, în scrisoarea din 14 noiembrie 1593 adresată fostului domn al Moldovei Petru Şchiopul aflat la Bozen în Tirol.

„Dumnezeu ştie că eu de la început nu am vrut să mă amestec în frământările acestea din Vlaho-Bogdania, însă Dumnezeu m-a îndemnat să merg la Constantinopol şi „să mă amestec în această chestiune”. Până acum am păstrat Ţara Românească pentru Domnia Ta, însă văzând cerințele vremii şi zăbavă din partea Domniei Tale şi văzând firea cea rea şi ticăloasă a lui Alexandru Voievod şi intrigile lui, pe care nu le-am putut suporta, m-am încumetat şi eu şi l-am făcut Domn al Ţării Româneşti pe banul Mihai; l-am preferat <socotind> că el este mai bun decât ceilalți boieri vicleni şi mincinoşi din fire, nişte intriganți şi cu totul nepricepuți la treburile țării. Însă în ceea ce-l priveşte pe Mihai, sărmana țară este mulțumită şi au înălțat rugăciuni la Dumnezeu pentru că i-a învrednicit şi le-a dat un astfel de păstor bun, creştin, cu milă pentru cei săraci şi cu frică de Dumnezeu şi i-au fericit şi pe răposații mei părinți pentru că eu „m-am zbătut şi l-am făcut Domn, lucru de care sunt foarte mulțumit. Este vrednic să păstorească un popor, el, mai bine decât alții”[1].

24 august 1595, Copăceni. Scrisoarea căpitanului Albert Kiraly către principele Ardealului, Sigismund Bathory, despre bătălia de la Călugăreni.

„În ceea ce-l priveşte pe Mihai, voievodul de aici, din Valahia, nu pot decât să-i aduc laudă cu adevărat, căci el este un militar excelent, bun şi viteaz, ceea ce a dovedit cu mâna şi cu fapta sa; el este cu credință față de creştinătate, nu aparent, ci din convingere, cu tot zelul. Alteța Voastră princiară îi datorează laudă dreaptă şi cinstire”[2].

7 noiembrie 1595, Constantinopol. Edward Barton, agentul englez la Constantinopol, îl informează pe Sir Thomas Heneage despre înfrângerea lui Sinan paşa de către Mihai Viteazul.

„Cu siguranță, prea onorate, că este un lucru demn de cea mai mare considerație şi de glorie eternă că ceea ce n-au putut realiza cei mai mulți împărați, regi şi prinți, a izbutit un Mihai, cel mai neînsemnat şi mai sărac dintre duci, anume să învingă oştirile marelui sultan”[3]. Continue Reading »