Numai Părintele Justin ne-a salvat casa de la incendiu! Binecuvântările Părintelui Justin.


În anul 2004, am ajuns pentru prima oară la Părintele Justin cu fiica mea. I-am încredințat Părintelui problemele noastre și ne-am spovedit. În acea perioadă voiam să cumpăr o mașină și i-am spus Părintelui acest gând, cerându-i și binecuvântare pentru acest lucru. În răstimpul petrecut la Mănăstirea Petru-Vodă, am discutat această problemă și cu un cunoscut de al nostru care ni l-a recomandat pe dl. M. ce aducea mașini din străinătate și pentru Mănăstirea Petru Vodă.

Eram mulțumită că soluția problemei mele se aflase atât de repede și am contactat persoana care cumpăra mașini din Germania pe care le vindea la noi în țară. Ceea ce nu știa mai nimeni era că respectiva persoană intrase într-un colaps financiar și ajunsese să aibă mereu nevoie de bani ca să acopere găurile din împrumuturi pe care le avea.

Considerând că e de bună credință, mai ales că și părinții de la Petru-Vodă îl cunoșteau pe dl. M. de mult timp și nu aveau nicio plângere împotriva lui, i-am dat, fără prea multă ezitare, o sumă mare de bani ca să-mi poată cumpăra o mașină în Germania. În ziua în care urma să ne întâlnim pentru a intra în posesia mașinii, d-l M. s-a eschivat că nu poate ajunge. Am fixat o altă dată la care urma să ne vedem, dar și atunci a pretextat că nu poate veni. Îngrijorată de atâtea amânări, am început să intru în panică și să intuiesc că mașina nu fusese cumpărată și că e posibil să nu mai recuperez nici banii dați cu atâta ușurință, pe încredere.

Neștiind cum să ies din impas, am venit din nou la Părintele Justin și i-am spus tot necazul meu. Părintele m-a ascultat cu atenție și nu mi-a spus niciun cuvânt de mustrare pentru nesăbuința mea. După ce i-am împărtășit toată durerea mea, am simțit că Părintele a luat pe umerii săi tot greul meu și că și-a asumat tot necazul meu. S-a uitat la mine cu o privire pătrunzătoare și mi-a zis pe un ton hotărât: „Nu se poate, măi, trebuie să-ți recuperezi banii. Tu ai un copil de crescut”. … Continuare »


Sf. Serafim de Sarov arătându-se în vedenie Sf. Ioan de Kronştadt. Profeții despre vremuri de prigoană.


Descoperire cerească despre vremurile de pe urmă, arătată în vis sfântului Ioan de Kronştadt[1] de către Sfântul Serafim de Sarov

 Doamne, binecuvântează! În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Eu, mult păcătosul Ioan din Kronştadt, scriu această descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloşia noastră. Scriu, şi-mi tremură mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârşit, ca să descriu tot ce-am văzut!

Această vedenie a fost aşa: după rugăciunea de seară m-am culcat să mă odihnesc puţin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric. În faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am auzit un zgomot uşor, cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetişor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi mergi cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareţ, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi s-a făcut uşor şi vesel pe suflet. După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii.

Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfinţit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi,  dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe Stareţ peste un câmp verde. Şi am văzut o mulţime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci?” Iar el mi-a răspuns cu blândeţe: „Ale celor care au pătimit pentru credinţa în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucişi şi au devenit mucenici!” Şi iarăşi am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a vărsat!” Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creştini!” Mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeşnice albe arzând, care începură să cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau prefăcându-se în praf şi cenuşă. După aceea Stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi!” Şi am văzut pe nori şapte sfeşnice arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeşnice căzătoare?” – „Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele şapte sfeşnice de pe nori sunt cele şapte Biserici Apostoleşti şi Soborniceşti, care vor rămâne până la sfârşitul lumii.”

Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!” Mulţime multă de norod înainta cu lumânări în mâini; cu feţe radioase şi vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, şi un mare număr de mireni, tineri, adolescenţi şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Stareţ: „Aceştia cine sunt?” – „Aceştia toţi au pătimit pentru Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică şi pentru sfintele icoane!” L-am întrebat pe Marele Stareţ, dacă pot să mă alătur şi eu la această procesiune?

Stareţul a răspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabdă, nu este binecuvântare de la Domnul!” … Continuare »


Ce își dorea micuța Teodora de Crăciun. Pagini de Jurnal


12 noiembrie 2017

Sunt la perfuzie, dar nu pot începe tratamentul pentru că am o infecție în sânge. Off, nu știu dacă mai prind Crăciunul acasă…

Când văd un om amărât, mi se rupe sufletul și mă gândesc că atunci când voi fi mare, voi putea ajuta și eu cu un bănuț sau cu alimente. Vreau să ajut copiii orfani sau pe cei de pe stradă. Mereu mă rog să mă ajute Dumnezeu să nu uit când voi fi mare de gândurile astea.

De Crăciun, să iau copii la mine, să îi spăl, să îi îmbrac, să îi hrănesc și să le fac cadouri. Aceste gânduri mă umplu de fericire. Ajută-mă, Doamne, să fac ce mi-am propus! Vreau să ajut lumea.

De Crăciun, îmi doresc să fiu acasă alături de familia mea.

(Fragment din Jurnalul Teodorei)


Terirem, colind compus de maicile de la Paltin Petru-Vodă



Părintele Crăciun Opre: Cuvinte de bucurie duhovnicească!


Despre viaţa duhovnicească

Părintele D. Stăniloae când vorbeşte în Dogmatica lui despre îngeri, spune că şi ei, în apropiere de Dumnezeu, ajung până la un anumit stadiu şi după aceea sunt tot mai smeriţi. În sensul acesta este şi afirmaţia Sf. Arhanghel Mihail: „Luaţi aminte cum stăm!”, adică toată starea în care ne aflăm este datorită harului lui Dumnezeu, care menţine starea aceasta. El mă ridică, El mă coboară. Ce am este din darul Lui. Sf. Ap. Pavel zice şi el: „Cu ce te poţi lăuda? Nu toate le-ai primit?”

M-aş bucura dacă ne-am înţelege chemarea de la Hristos. Azi satana luptă să introducă peste tot duhul lumii şi de lăcomie şi de ură şi de pizmă, de dărâmarea familiei şi a fecioriei prin desfrâu. E important dacă răzbim să înfrângem şi gândurile ispitirii care vin şi să nu fim sminteală nimănui.

Rugăciunea trebuie făcută cu atenţie, că de multe ori are grijă satana să-mi declare război, din clipa în care încep să mă rog. El sună din trompetă ca să mă sperie: Ia, culcă-te. Mai este război? Şi atunci, nu te culci! Cu trezvie îţi ţii rugăciunea. El are tot interesul pentru că e duh, să intre la mine în căpăţână. La toate gândurile trebuie să zic: „Doamne, Iisuse Hristoase, ai milă de mine păcătosul!” pentru că la numele lui Iisus nu poate mişca.

Astăzi, războiul acesta împotriva Mântuitorului, a tuturor celor care-L mărturisesc prin strădania de a-şi ordona viaţa după voia lui Dumnezeu, este deosebit de aprig. De aceea pare-mi-se pentru preoţimea de astăzi şi pentru toţi creştinii, chemarea cea mai deosebită este să ne cunoaştem pe noi înşine, misiunea la care ne cheamă Mântuitorul Care spune Sf. Apostoli după Învierea Sa din morţi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit Eu pe voi”. Se cuvine preoţilor în mod deosebit să trăiască această conştiinţă a acestei chemări şi a acestei trimiteri. Conştiinţa acestei lucrări deosebite se cuvine să o aibă preoţimea de astăzi.

Pe măsură ce vom avea curajul acesta al mărturisirii, în legea dragostei lui Hristos, în măsura în care facem asta, ne înţelepţim. Dumnezeu are grijă de noi. Cu ajutorul Lui doar reuşim să ne modelăm sufletul. Vai de noi, că noi vom fi judecaţi după legea iubirii, a iubirii milostive! Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă. Dă de mâncare la sărac şi la străin, adăposteşte pe drumeţ, caută-l pe cel din temniţă, încurajează-l, dar şi pe cel beteag din spital, şi pe cel de acasă. Spune tuturor legea lui Dumnezeu, ca nu cumva să rătăcească. Evanghelia te va învăţa toate.

Despre preoţie şi căsătorie

Părintele Ilarion Felea are teza de doctorat Pocăinţa şi se plânge el însuşi, cu toată importanţa deosebită pe care o are duhovnicul, până la ora aceasta, zicea, în teologie nu se face o deosebită creştere şi formare a duhovnicilor, de aceea datori sunteţi să cereţi ierarhiei noastre superioare, să fie preocupată în mod deosebit de formarea acestora, de care aveţi absolută nevoie, şi avem, şi eu, că şi preoţii ne spovedim. Trebuie să-mi păstrez permanent conştiinţa rostului la care ne-a chemat Dumnezeu: trebuie să-mi cunosc neputinţele, şi una este să mă judec eu, că omul este subiectiv şi alta este să-mi cântărească altcineva faptele şi sentimentele mele şi să mă îndrume, ca să urmez lui Hristos, iar Hristos ne îmbie să-L urmăm.

Astăzi unii dintre preoţi îşi permit să se recăsătorească. Să cunoască ierarhia noastră, care îngăduie acest lucru, că este un lucru grav.  Cei ce sunt recăsătoriţi, şi cei ce sunt căsătoriţi, episcopul este dator să verifice că într-adevăr, candidata la căsătoria candidatului la preoţie, este într-adevăr fecioară.

Şi nici beţia să nu o considerăm vrednică de a fi iertată cu una cu două pentru că satana prin duhul beţiei determină înşelările noastre în păcate care nu pot fi iertate pe pământ decât extrem de greu. Să combatem păcatele din noi înşine, să ne cunoaştem nevrednicia. Să ne judecăm pe noi înşine în ce măsură putem îndrăzni să intrăm în altar fără deosebită smerenie, pentru adâncă şi sinceră rugăciune pentru păcatele noastre personale întâi şi pentru ale întregului popor. … Continuare »


SINAXAR 25 DECEMBRIE: ARHIM. GHERASIM ISCU DE LA TISMANA – STAREȚUL MARTIR ȘI APOLOGET AL IUBIRII CREȘTINE


Motto: Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeți, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferință… Dușmanii cred că am fost învinși, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie și nu cunosc căile Lui”…

PREAMBUL BIOGRAFIC. PRIMII PAȘI PE SCARA MARILOR RENUNȚĂRI

„Când ne urâm pe noi înșine pentru răul care trăiește în noi, atunci ni se deschid nețărmuritele zări ale iubirii lui Hristos care în limitele ființării noastre pământești mistuie în noi tot ce îi este străin și totodată ne umple de energia unei alte ființări, de negândit până atunci. Fără o astfel de experiență nimeni dintre oameni nu poate să înțeleagă poruncile aparent paradoxale ale Evangheliei: «Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi» (Mt. 5:44)”[1]. Părintele Gherasim Iscu, desăvârșit împlinitor al poruncii hristice de a ne iubi vrăjmașii, a agonisit în adâncurile sufletului său focul mistuitor al iubirii dumnezeiești pășind pe calea răstignitoare a suferinței fără să se poticnească de sălbatica împotrivire a puterilor întunecoase, astfel încât prezența lui Dumnezeu i s-a întipărit în chip neșters pe trupul vieții, «nu în lespezi de piatră, ci în lespezile de carne ale inimii» (2 Cor. 3:3).

Fiul lui Grigore și al Elenei Iscu, Părintele Gherasim (pe numele de botez Grigore) s-a născut la data de 21 ianuarie 1912, într-o familie înstărită de țărani credincioși, pe plaiurile băcăuane ale comunei Poduri, unde va absolvi școala primară cu 10 pe linie, potrivit mărturiei nepotului său Ion Iscu, care vorbește despre dotarea intelectuală de excepție a părintelui Gherasim, precum și despre conștiinciozitatea lui la învățătură: „Am găsit în podul casei lucrări și teze de-ale sfinției sale. M-a surprins că niciuna nu era corectată cu roșu. Ale mele toate aveau corecturi și tata întotdeauna îmi arăta lucrările lui. Am întâlnit un coleg de-al lui care mi-a spus că avea calități intelectuale deosebite – nu numai că era primul din clasă, dar diferența dintre el și restul clasei era foarte mare”.

Crescut în lumina tradiției creștine, Grigore de la o vârstă foarte fragedă pășește pe calea strâmtă și aspră a renunțărilor vieții, intrând ca frate la Mănăstirea Bogdana în anul 1924. Râvna constantă pentru studiu și pentru cunoașterea teologică îl ajută să urmeze cursurile Seminarului monahal din cadrul Mănăstirii Neamț între anii 1925-1928. Reînființat la 15 octombrie 1925 prin implicarea activă a unor personalități marcante ale timpului care vor trece prin experiența cenușie a temnițelor ateiste: Nichifor Crainic, Ioan Savin, Arhim. Iuliu Scriban, Seminarul de la Neamț va fi desființat în anul 1928, motiv pentru care tânărul Grigore este nevoit să-și continue studiile la Liceul „Principele Ferdinand” din Bacău, apoi la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, pe care îl absolvă ca șef de promoție în anul 1935. Însuflețit de năzuința de a dobândi o pregătire teologică temeinică, se înscrie la Facultatea de Teologie pe care o va termina abia în anul 1942 din cauza posibilităților financiare precare de care dispune. … Continuare »