Doctorul Neurochirurg Ștefan Mindea: Votez Da la REFERENDUM, pentru că iubesc țara aceasta, valorile strămoșilor noștri și viitorul copiilor noștri!


 


Episcopia Hușilor: Acțiunea de deshumare a episcopului Grigorie Leu al Hușilor, decedat în condiții suspecte la 1 martie 1949


GrEpiscopia Hușilor a luat inițiativa elucidării unor aspecte mai controversate privind trecerea la cele veșnice a Episcopului Grigorie Leu (1940-1949), încheind în acest sens un parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Acest act se înscrie într-un program mai amplu dedicat Episcopului Grigorie Leu.

Astfel, la inițiativa Preasfințitului Ignatie, la începutul anului 2019, când se vor împlini 70 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, va fi organizat un Simpozion tematic și lansată o Monografie detaliată privind viața pastorală din timpul păstoririi Episcopului Grigorie și profilul de mărturisitor în perioada de început a regimului totalitar comunist.

Redăm în continuare comunicatul IICCMER:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) împreună cu Parchetul Militar organizează începând cu ziua de marți, 25 septembrie 2018, o acţiune de investigaţii arheologice în municipiul Huși, jud. Vaslui. Obiectivul acțiunii îl reprezintă deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale fostului episcop de Huși, Grigorie Leu, mort în condiții suspecte la 1 martie 1949.

În urma unor solicitări venite din partea urmașilor fostului episcop precum și din partea Episcopiei Hușilor, IICCMER a inițiat un demers legal care urmărește reconstituirea împrejurărilor care au condus la decesul ierarhului și stabilirea cauzelor reale ale morții sale.

Grigorie Leu s-a născut la 2 mai 1881 în satul Țuțcani, comuna Mălușteni, județul Vaslui, fiind botezat după naștere cu numele de Gheorghe. Părinții săi au fost preotul ortodox Constantin Leu și preoteasa Sultana Leu, născută Filiuță, Gheorghe fiind al doilea copil în ordinea venirii pe lume din cei opt pe care i-a avut familia preotului. Tânărul Gheorghe Leu a început primele clase primare în satul natal, apoi le-a continuat și terminat la Bârlad, în 1894. La stăruința sa, a candidat la Seminarul Sf. Gheorghe din Roman unde a intrat ca bursier pe un loc fruntaș. După trei ani de cursuri, în 1897, se transferă la Seminarul Veniamin Costache din Iași unde a făcut anul patru din cursul inferior și primii trei ani ai cursului superior, pe care l-a finalizat în 1901 la Seminarul Central din București. Din cauza greutăților materiale ale familiei nu a putut să urmeze imediat studiile superioare în teologie, fiind nevoit să-și asigure singur existența. Ca urmare, în februarie 1902 a fost angajat cântăreț la biserica Sfântul Gheorghe din Galați, îndeplinind și anumite servicii de secretariat la protopopiatul din localitate. În toamna aceluiași an pleacă din Galați în cătunul Sipeni, localitate aflată în apropierea satului natal, unde funcționează ca învățător. În 1903, după multe stăruințe și așteptări, primește o bursă de studii la Facultatea de Teologie din Kiev unde nu a stat decât o lună, fiind nevoit să se întoarcă în țară din cauza pierderii corespondenței oficiale dintre Mitropolia Moldovei și autoritățile bisericești din Rusia. Deși problema s-a rezolvat ulterior, datorită opoziției familiei, care avea o atitudine antirusească, nu s-a mai reîntors la Kiev, fiind nevoit să-și continue activitatea de cântăreț bisericesc la Galați. În 1904 hotărăște să devină preot, căsătorindu-se cu Lucreția, fiica preotului Dimitrie Ganea, paroh în satul Oancea. În urma demisiei pe caz de boală a socrului său, în aprilie 1904 Gheorghe Leu a fost hirotonit și numit preot în satul Oancea, activând și ca învățător la școala din localitate. Rămâne însă văduv de soție după doar șase ani de viață familială. Din această căsătorie au rezultat doi băieți dintre care unul a murit de copil. În 1906 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București pe care o termină în anul 1910. După absolvire rămâne în București, fiind angajat ca preot spiritual și profesor la Seminarul Central unde a lucrat până în anul 1916. Odată cu începerea Primului Război Mondial, în august 1916 a fost mobilizat ca preot militar, slujind mai întâi la formațiuni sanitare apoi direct pe front, la unități combatante. Pentru devotamentul și calitățile dovedite a fost avansat la gradul de căpitan și decorat cu Coroana României, fiind demobilizat în iunie 1918.

După unirea Basarabiei cu Regatul României, a fost trimis în această provincie ca împuternicit guvernamental, unde, prin munca misionară, didactică și cărturărească s-a dedicat consolidării noului edificiu statal. În toamna lui 1918 a fost însărcinat să reînființeze Seminarul Teologic din orașul Ismail, pe care l-a condus în calitate de director până în 1924, în toată această perioadă implicându-se în reorganizarea vieții bisericești din sudul provinciei. În octombrie 1924 a părăsit postul din Ismail urmând calea episcopatului. Pentru vrednicia dovedită, în 19 noiembrie 1924, Sfântul Sinod îl alege arhiereu, iar în decembrie a fost tuns în monahism cu numele de Grigorie și apoi ridicat la rangul de arhimandrit. Hirotonirea întru arhiereu a avut loc în 28 decembrie la Catedrala Mitropolitană din Iași, fiind uns vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu titulatura de Botoșăneanul. La scurt timp a fost numit și egumen al Mănăstirii Sf. Spiridon din Iași, îndeplinindu-se astfel tradiția prin care vicarii Mitropoliei trebuiau să fie totodată și egumeni ai acestei mănăstiri. La 4 februarie 1925, episcopul Grigorie a devenit membru al Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de vicar mitropolitan, împreună cu patriarhul Miron Cristea, a organizat serviciile religioase ale Armatei şi învăţământul teologic din provinciile istorice revenite României, iar în cea de membru al Sinodului primeşte sarcina de a conduce comisia sinodală pentru misiunea Bisericii Ortodoxe Române în ţară şi de a coordona activitatea Bisericii pentru românii din străinătate.

În urma vacantării scaunului episcopal al Argeșului, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege la 30 aprilie 1936 pe vlădicul Grigorie ca episcop titular al acestei eparhii, ceremonia înscăunării având loc în 7 iunie la biserica episcopală din Curtea de Argeș. Disputa intervenită între episcop și Regele Carol al II-lea, care dorea transformarea Catedralei din Curtea de Argeș în necropolă regală și scoaterea întregului ansamblu episcopal din circuitul patrimonial al Bisericii, va duce la situația în care Grigorie Leu a fost nevoit să aleagă între a renunța la episcopat și a se retrage la Mănăstirea Turnu sau numirea ca episcop la Huși, unde scaunul episcopal rămase vacant în noiembrie 1939 prin alegerea lui Nifon Criveanu ca mitropolit al Olteniei. În fața alternativei, s-a decis pentru a doua formulă, astfel că la 11 iunie 1940 a fost ales prin vot ca episcop al Hușilor. A fost înscăunat la 28 iulie 1940 în Catedrala Episcopală din Huși, devenind cel de-al 40-lea ierarh al acestei eparhii.

Grigorie Leu a fost un anticomunist convins, luând atitudine împotriva acestui sistem social-politic bazat pe ateism. Cu precădere, încă din vremea când era arhiereu vicar, la Iași, opoziția sa față de această orânduire socială o argumenta cu exemple nefaste din țările unde ea a fost acceptată, dar și cu susțineri și argumentări de ordin teologic și național. După 1944, pe fondul schimbărilor social-politice intervenite în țară, a devenit mai rezervat în exprimările publice, evitând atitudinile care puteau să dea impresia de angajare politică în noile conjuncturi. Atitudinile anticomuniste manifestate deschis înainte de 1944, ostilitatea, nemulțumirile și reproșurile față de noul regim politic, exprimate în mod direct sau indirect, l-au adus în atenția Siguranței și apoi a Securității încă din primii ani de afirmare represivă a noului regim. După alungarea Regelui din țară s-au accentuat presiunile asupra episcopului, mai ales cele de natură administrativă, față de care a menținut, cât i-a stat în putință, aceeași atitudine rezervată, de rezistență, cu răbufniri de nemulțumire și dezaprobare. În august 1947 a fost acuzat public în Parlament că este un admirator al regimului antonescian, că a fost susținător al războiului împotriva URSS, că nu s-a încadrat politic și ideologic la cerințele timpului și că face opoziție fățișă regimului fiind promonarhist și reacționar, pentru toate acestea cerându-se trimiterea sa în judecata instanțelor civile si bisericești.

După mai bine de trei secole de existență neîntreruptă, în 23 februarie 1949, prin Decretul privind aprobarea statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, promulgat de Prezidiul Marii Adunări Naționale, a fost desființată Episcopia Hușilor. Anterior emiterii acestui act de stat, printr-o adresă din 26 ianuarie 1949, patriarhul Iustinian cerea ministrului Cultelor rearondarea unor eparhii, menționându-se că bunurile mobile ale Episcopiei Hușilor se vor transfera către Episcopia din Galați, iar fosta catedrală episcopală se transformă în mănăstire de călugări. Grigorie Leu urma să fie pensionat din oficiu, primind îngăduința de a rămâne în mănăstire.

Spre sfârșitul lunii februarie 1949, episcopul Hușilor a fost chemat la București de patriarhul Iustinian unde a stat mai multe zile, expunându-și poziția și prezentând în Sinod nedreptățile care i se făceau. La 25 februarie 1949 a fost invitat la Guvern pentru consultări în problemele incriminate de demersurile sale repetate. În discuția purtată cu președintele Consiliului de Miniștri, Petru Groza, episcopul Grigorie a abordat punctual toate hotărârile statutare ale noului decret de funcționare a Bisericii Ortodoxe, evidențiind daunele ce se aduc intereselor majore ale Bisericii și ale românilor în general. A protestat oficial împotriva subordonării Bisericii românești din străinătate Patriarhiei din Rusia, pentru ingerințele unor instituții ale statului în viața Bisericii și încălcarea autonomiei acesteia, a dispozițiilor arbitrare privind pensionarea prea timpurie a preoților și ierarhilor, împotriva anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, împotriva cotelor impuse, a cenzurii și epurării tipăriturilor, a jafului și terorii instaurate în țară. Alte probleme abordate au privit desființarea forțată a Episcopiei Hușilor dar și chestiunea plecării ilegale din țară, în august 1948, a fiului său, preotul Victor Vasile Leu, care, prin emisiuni difuzate la posturi de radio străine, ataca sistematic regimul proletar. Petru Groza a avut o poziție ambiguă în cazul tuturor subiectelor discutate și a argumentelor prezentate de înaltul prelat.

Episcopul Grigorie Leu a fost apoi invitat de către primul-ministru la o masă protocolară unde nu a servit decât o cafea. Imediat după părăsirea locului a început să se simtă rău, dându-și seama că a fost otrăvit. Din mărturiile celor apropiați care au stat în preajma sa, rezultă că episcopul avea o stare bună de sănătate, fiind în integritatea și deplinătatea puterilor fizice și mintale, având un regim de viață foarte cumpătat. Ierarhul s-a întors cu trenul spre Huși, coborând în gara Crasna din județul Vaslui unde trebuia să schimbe garnitura. Până la sosirea trenului spre Huși a fost găzduit de o cunoștință, Ioan Gh. Humă, care atunci era impegat de stație. Acesta a fost rugat de episcop să telegrafieze la Medgidia pentru a fi anunțată cumnata sa, Valentina Leu, medic de profesie, ca să vină de urgență la Huși. Vădit slăbit, ierarhul și-a continuat drumul cu trenul spre casă, iar a doua zi la reședința episcopală a sosit și doctorița Valentina Leu, care l-a supravegheat și îngrijit până în ultima clipă a vieții sale. Asistența medicală a mai fost asigurată și de doctorului Găițulescu, directorul spitalului din Huși. Înaltul prelat, fiind conștient că va muri în scurt timp, a spus tuturor persoanelor apropiate cu care a venit în contact în acele zile că a fost otrăvit prin cafeaua pe care o băuse la masă cu primul-ministru. Cu luciditate, în pofida suferințelor provocate de substanța otrăvitoare, având manifestări de greață, dureri abdominale și inghinale, slăbiciune și sete cumplită, şi-a adus la zi testamentul spiritual şi pe cel material, iar fiului său i-a lăsat însemnele ierarhice şi odăjdiile. A cerut să fie îmbrăcat modest, cu veșminte vechi, și îngropat simplu în latura exterioară a bisericii episcopale. Tot el a precizat ce persoane să fie chemate la înmormântare, iar cârja episcopală ce trebuia să-l însoțească în mormânt a cerut să fie făcută din lemn, în acest scop fiind adus fostul primar al orașului, Ioan Patraș, un foarte bun sculptor, care i-a și confecționat-o. I s-a pregătit și o mitră episcopală care a fost făcută din carton de către ieromonahul Partenie Moraru. S-a spovedit la duhovnicul său, preotul basarabean Nicolae Timuș.

În ultima zi a lunii februarie, starea de sănătate a episcopului s-a înrăutățit prin apariția hemoragiei digestive. În dimineața zilei următoare, marți, 1 martie 1949, în jurul orei 7,00, după ce i se făcuse Sf. Maslu, episcopul Grigorie Leu a trecut la Domnul. Lângă el s-au aflat în acele momente câțiva apropiați și mai mulți membrii ai familiei. Înmormântarea a avut loc în ziua de vineri, 4 martie, pe o vreme mohorâtă, slujba religioasă fiind oficiată de un sobor alcătuit din episcopul Chesarie Păunescu al Tomisului, Antim Nica, locotenent de episcop la Galați, arhimandritul Teoctist Arăpaşul, viitorul patriarh, preotul Constantin Nonea din partea Mitropoliei Moldovei și de un preot macedonean trimis de Ministerul Cultelor. Mulţi clerici au fost însă opriţi sau intimidaţi de Securitate să participe la prohod. Trupul episcopului a fost depus, așa cum ceruse, într-un mormânt amenajat în apropiere de altarul Catedralei Episcopale Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Huși. La funeralii, guvernul Petru Groza și-a trimis un reprezentant oficial pentru a transmite regretele pierderii unui asemenea ierarh. În realitate, trimisul Guvernului, un anume Fârserotu, avea ca principală misiune să împiedice eventuala autopsiere a cadavrului în cazul în care rudele defunctului, sau altcineva, ar fi încercat să facă acest lucru. Autoritățile au adus cu forța un fotograf din Huși spre a imortaliza pe peliculă trupul episcopului depus pe catafalc.

A doua zi după deces, doctorița Valentina Leu, cumnata episcopului, se adresa printr-o scrisoare medicului Găițulescu, directorului spitalului local, în care suspecta faptul că decesul ar fi fost provocat prin otrăvire deoarece a constatat o evoluție anormală cu reacții fiziologice provocate de factori necunoscuți, iar în sputa eliminată s-au observat urme de arsenic. Odată cu scrisoarea s-a trimis și o probă din sputa recoltată în timpul ultimei hemoragii digestive avute de episcop, rugând analizarea acesteia în laboratorul spitalului. Scrisoarea împreună cu proba au fost trimise la spital printr-un călugăr, care s-a întors înapoi cu ele deoarece doctorul plecase din oraș sau fusese îndemnat să facă acest lucru, iar laboratorul de analize medicale era închis. În aceeași zi, doi frați și două surori ai episcopului au întocmit o plângere adresată Procuraturii de pe lângă Tribunalul Huși, solicitând deschiderea unei anchete asupra morții fratelui lor în condiții și împrejurări neclare, însă nici procurorul-șef nu a putut fi de găsit în acele zile. În privința acestui demers a fost evitat un răspuns imediat din partea autorităților judiciare, pe motiv că pornirea unei anchete ar fi afectat atunci desfășurarea ceremoniei funerare, promisiunea fiind realizarea ei ulterioară. Nu după mult timp, cererea familiei de a se cerceta cauzele reale ale decesului a primit „răspunsul” autorităților comuniste: au fost arestați de Securitate și condamnați la ani de temniță, sub diferite pretexte, cei doi frați ai episcopului care au semnat cererea către procuratură, iar alți membri ai familiei și apropiați ai fostului episcop au fost la rândul lor arestați, anchetați, torturați și unii chiar condamnați.

Ipoteza bazată pe firul istoric reconstituit de IICCMER: Episcopul Grigorie Leu a murit în urma unui asasinat politic și, odată cu el, o episcopie românească ce dăinuia de secole în această parte de țară. După suprimarea înaltului prelat român, mai multe posturi de radio și agenții de presă din Europa Occidentală anunțau opinia publică internațională despre această crimă, înfăptuită de cominterniști asupra unui mare propovăduitor al adevărurilor naționale românești. În istoria represiunii şi a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, episcopul Grigorie Leu ocupă un loc de cinste, după cum o atestă faptele, documentele şi mărturiile celor care au participat la evenimente. Chiar dacă, oficial, nimeni n-a încercat până în prezent să dovedească că a fost vorba de un asasinat, mărturii importante ale vremii arată că ultimul episcop al Hușilor a fost otrăvit din dispoziția guvernanților de atunci ai țării prin complicitatea Securității comuniste. În România au existat și alte cazuri asemănătoare, semnalate pe toată perioada regimului comunist, în care mai multe persoane au decedat subit în urma unor astfel de proceduri instrumentate de fosta Securitate la comanda liderilor regimului totalitar comunist.

            Cercetările de la Huși vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda), alcătuit din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu și Horațiu Groza. Investigațiile se vor desfășura în conlucrare cu Parchetul Militar, care a fost sesizat de IICCMER în privința acestui caz. Acţiunea este sprijinită de Episcopia Hușilor și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română.

* Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0721400396 (arheolog Gheorghe Petrov, expert IICCMER).

                                                                       *   *   *   *   *

Despre IICCMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Sursa: Episcopia Husilor


Ce votăm și cum votăm de fapt la Referendum?


Unii se tem că la Referendum vor vota de fapt altceva, întrebarea trecută pe buletinele de vot, părându-li-se unora ambiguă, lăsând loc de multe interpretări. Dar de fapt, nu este nimic nou, nu este nimic ambiguu. Redăm aici un răspuns edificator al jurnalistului Cătălin Sturza, preluat din ziarul ziarul Adevarul:

Lasă loc de interpretări întrebarea Referendumului? Se poate frauda votul?

Răspunsurile pe scurt: nu, nu. Răspunsul mai pe larg în cele ce urmează – cu precizarea că ambiguitatea întrebării şi fraudarea vor fi principalele teme false vehiculate în următoarea perioadă de opozanţii iniţiativei susţinute de cele trei milioane de cetăţeni. Le voi demonta rapid în cele ce urmează şi încă aştept cu interes argumente mai consistente; sau, pur şi simplu, argumente care să poată să fie folosite de aceşti opozanţi.

A. Lasă loc de interpretări întrebarea Referendumului? Legea nr. 3/2000 privind desfăşurarea în general a referendumurilor (legea cadru), la capitolul Referendumul pentru revizuirea Constituţiei, precizează, la articolul 7: Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?” Prin urmare, aceasta este formularea standard impusă de lege pentru întrebarea ce se pune la o revizuire constituţională şi e prevăzută ca atare de lege.

Întrebarea care se va găsi pe buletinul de vot nu conţine nici un fel de „portiţă secretă” şi nu este un „cal troian”. Întrebarea este perfect închisă şi foarte precisă. Există o singură lege de revizuire a Constituţiei (1) care este votată de Parlament (2). Acea lege clarifică definiţia Căsătoriei între un bărbat şi o femeie la art 48, alin. 1 al Constituţiei. Nu există în acest moment alte legi de revizuire avizate de CCR, iar dacă ar exista, acestea ar trebui să treacă, la rândul lor, prin Parlament. De ce nu e trecută, totuşi, o formulă mai clară pe buletinele de vot? La astfel de consultări pot exista uneori revizuiri a câte 50 de articole – aşa cum s-a întâmplat în 2003. Ar fi imposibil să fie trecute pe buletinul de vot întrebări separate despre fiecare alineat în parte. Faptul că de data asta doar un singur articol e supus revizuirii nu schimbă principiul şi formula standard. Şi, încă o dată, legea publicată în Monitorul Oficial (pe care o puteţi verifica oricând în online) este despre înlocuirea termenului „soţi” cu expresia „un bărbat şi o femeie” în privinţa căsătoriei, în cadrul art. 48 alin. 1 din Constituţie.

Câteva precizări suplimentare: a) Referendumul acesta este decizional pe aprobarea legii – dacă Referendumul este validat, Legea va fi aplicată imediat; b) Referendumul din 2009 a fost unul consultativ, de aceea întrebarea, acolo, a fost formulată altfel; c) Întrebarea de acum este identică cu cea de la Referendumul constituţional din 18-19 octombrie 2003, care s-a desfăşurat TOT în două zile. Atunci s-au prezentat la vot 55,7% dintre alegători, adică aproximativ 10 milioane de oameni.

B. Se poate frauda votul?

Un influencer care a lansat şi în trecut alarme false a aruncat în piaţă următoarea teorie, îndeaproape înrudită cu teoriile conspiraţiei: Referendumul de pe 6-7 octombrie este o repetiţie a fraudării alegerilor generale de mai târziu. Argumentul? Pentru că s-a decis votarea în două zile şi pentru că nu se aplică supravegherea electronică a votului la referendum. Afirmaţiile sunt incorecte factual şi contradictorii. Dacă guvernul a prevăzut două zile de votare, asta, în mod previzibil, va scădea presiunea îndeplinirii baremului de validare. Ce trebuia făcut într-o zi va fi făcut acum în două. Probabilitatea abuzurilor scade. În ceea ce priveşte supravegherea electronică a votului, aceasta nu este cerută de lege. Ar fi trebuit ca guvernul să prevadă în mod special în OUG-ul de organizare a Referendumului o astfel de supraveghere – dar nu a făcut-o. Face acest lucru ca referendumul să fie fraudabil? În nici un caz nu mai mult şi nu mai puţin decât alte alegeri sau referendumuri care s-au desfăşurat fără acest sistem. Şi, dacă există temerea fraudării, există şi soluţiile: observatori în cadrul circumscripţiilor de vot. Atât cei care se opun temei Referendumului, cât şi cei care o susţin îşi pot numi observatori pe 6 şi 7 octombrie. Sunt soluţii eficiente care au funcţionat şi în vremuri mult mai tulburi, în anii ‘90.

Dar, de fapt, astfel de teze false sunt lansate pe piaţă dintr-un motiv simplu: nu din temeri sincere, ci cu scopul de a crea confuzie şi de a scădea încrederea oamenilor în exerciţiul democratic al Referendumului. Ţinta, în fapt, este demoralizarea celor care susţin tema şi distrugerea încrederii. Problema este că astfel de tactici sunt cu dublu tăiş. Iar pe măsură ce tot mai mulţi oameni ajung să înţeleagă că aceste alarme nu sunt legitime, aceştia îşi vor pierde încrederea în influencerii care le lansează şi vor fi şi mai determinaţi să iasă la vot.

 

 


ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei – apel de participare la REFERENDUMUL din 6-7 Octombrie


Peste puțin timp, vom fi chemați la Referendum pentru modificarea unui articol din Constituție. Suntem chemați la vot pentru a schimba cuvintele „căsătoria între soți” cu formularea „căsătoria între un bărbat și o femeie”. Importanța acestei modificări este mult mai mare decât ceea ce pare la prima vedere. Este vorba despre lumea de mâine, despre societatea în care dorim să trăim. Dorim o lume creștină sau o lume păgână? Dorim să fim membri unei societăți fundamentate pe valorile Scripturii, ale cuvintelor lui Dumnezeu care nu se înșeală niciodată sau dorim să facem parte dintr-o societate așezată pe idei, concepții, ideologii care nu au nimic de-a face cu normalitatea așa cum ne-au lăsat-o tatăl, mama și tradițiile noastre străbune? De aceea suntem chemați la vot. Înainte de manifestarea noastră prin participarea la vot, este necesară multă rugăciune, este necesar mult post pentru ca Dumnezeu să ne vină în ajutor. Suntem chemați așadar la vot, noi și cei care au aceeași viziune, aceeași concepție ca și noi. În manifestarea noastră în această perioadă, suntem chemați să arătăm un duh de pace, de înțelegere, de iertare față de cei care au, poate, o altă concepție, o altă viziune, neabandonând în același timp mărturisirea integrală a adevărului în care credem. Dacă vom fi întâmpinați cu injurii sau ofense, să nu răspundem răului cu rău! Să avem în același timp, în gând și în inimă cuvântul Sf. Ap. Petru care zice: „Dacă veți suferi pentru dreptatea voastră, fericiți veți fi”. De aceea, nu vă temeți și nu vă tulburați! Sfințiți-L pe Domnul Hristos în inima voastră și fiți gata a răspunde oricui vă va cere socoteală pentru nădejdea voastră! Așadar Îl rugăm pe Dumnezeu să fie cu noi și rostim cu toții: „Amin. Așa să fie. Vino, Doamne, împreună cu noi!”.
Sursa:mmb


Pr. Ilarion V. Felea: Binecuvântarea căsătoriei. „Căsătoriile, aşa zis libere, fără lege şi fără binecuvântare nu sunt o întoarcere la natură, ci o decădere de la natura cea bună, o lucrare împotriva naturii”


Ilarion FeleaBinecuvântarea căsătoriei

«Taina aceasta mare este, … în Hristos şi în Biserică»(Ef. 5:32)

Iisus Hristos a înmulţit pâinile şi peştii în pustie, prin semnul sfintei cruci, prin binecuvântare, «… căutând la cer, le-a binecuvântat …» (Mt. 14:19).

Prin rugăciune şi binecuvântare se săvârşesc toate Tainele Bisericii şi se primesc toate darurile lui Dumnezeu. Prin binecuvântare se săvârşeşte sfântul Botez şi se face pecetluirea cu darurile sfântului Mir; prin binecuvântare se dezleagă păcatele în Taina Pocăinţei şi se împlineşte prefacerea darurilor în Sfânta Cuminecătură; prin binecuvântare se sfinţesc preoţii şi se ung bolnavii în Taina sfântului Maslu; prin binecuvântare se consfinţeşte unirea mirilor în Taina Cununiei; prin binecuvântare se încep şi se încheie toate Liturghiile, toate slujbele şi toate rugăciunile noastre.

Tot ce se ia cu binecuvântare e mai bun, mai curat, mai rodnic, mai dulce. Prescura e mai dulce decât orice pâine, pentru că se ia cu binecuvântare; agheasma e mai bună decât orice apă, deoarece se ia cu binecuvântare. Munca făcută cu binecuvântare e mai plăcută, mai rodnică şi mai uşoară; odihna după muncă şi după rugăciune e mai recreatoare, mai dulce.

Nu-i totuna o viaţă cu sau fără binecuvântarea lui Dumnezeu, aşa după cum nu-i totuna o mâncare cu sau fără sare, holdă cu sau fără de ploaie, pământ cu sau fără de soare. Sarea dă gust mâncărurilor, ploaia dă rodnicie şi creştere holdelor, soarele dă viaţă pământului; binecuvântarea harului dă gust, frumuseţe, putere şi dulceaţă morală tuturor faptelor creştinului.

De aceea, e neînţeles de ce unii se feresc de binecuvântare. Se feresc pentru că nu o înţeleg sau pentru că faptele lor sunt rele, precum e scris: «Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit mai mult întunericul, pentru că faptele lor erau rele. Căci tot cel ce face rele, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu se vădească faptele lui, pentru că sunt rele. Iar cel ce face adevărul, vine la lumină, ca să se vădească faptele sale, pentru că în Dumnezeu sunt lucrate» (In. 3:19-21).

Iată, de pildă, căsătoria. Pe temeiul Evangheliei, Biserica pretinde de la credincioşii ei să-şi întemeieze căminul după rânduială, prin binecuvântare, prin Taina Cununiei; la lumină, în văzul tuturor; nu de dragul ceremoniilor şi al obiceiurilor, care încă sunt frumoase, ci pe temeiul poruncilor Evangheliei Domnului, care obligă pe bărbatul care vrea să aibă soţie la cununie, tot aşa cum obligă la Sfântul Botez pe cel ce vrea să fie creştin, la pocăinţă pe cel ce vrea să se dezlege de păcate şi la Împărtăşanie pe cel ce vrea să trăiască în sfinţenie şi în unire de viaţă cu Hristos Dumnezeu. «Ca pază împotriva desfrânării, fiecare bărbat să-şi aibă soţia lui şi fiecare soţie să-şi aibă bărbatul ei» (1 Cor. 7:1-2). Aceasta e legea şi pe temeiul legii taina cununiei religioase. … Continuare »