Virgil Maxim – poetul isihast al temniţelor comuniste. Testamentul ishast lăsat neamului românesc


Din relatările sale, din relatările celorlalţi camarazi dar şi din poemele sale mistice, reiese limpede că Virgil Maxim dobândise rugăciunea inimii. Un dar atât de mare şi de râvnit până şi de isihaştii şi pustnicii cei mai din adâncuri, care cu anevoie dacă ajunge câte unul la această măsură. Ce virtuţi a avut Virgil Maxim de i-a întrecut până şi pe mulţi dintre pustnici şi monahi? Am putea spune că răbdarea prigoanei temniţei, dar prin ea au trecut şi alţii… Virgil Maxim este unul din cei care a lucrat cu luare aminte această rugăciune şi a căutat cu tot sufletul unirea cu Mirele Hristos. Din poemele sale reiese limpede la ce stadiu al unirii ajunsese.

Despre aceste poeme Părintele Liviu Brânzaş spunea: „Fără a intenţiona de a face literatură, şi cu atât mai puţin poezie (după propria-i mărturie), Virgil Maxim a creat în perioada detenţiei nişte sinteze sub forma de metaforă ale unor stări şi stadii de viata duhovnicească. Pe toate le-a notat într-un caiet, ascuns/zidit de teama unei rearestări într-un perete de beton (când lucra ca zidar la construirea unui cămin de nefamilişti, la Brazi). Dar după decembrie 1989 le-a putut reconstitui numai pe unele, cele complete fiind editate în 1992, din datoria de a aduce în faţa lumii româneşti prinosul de har al suferinţei: Când te vei împărtăşi din potirul mistic al acestor poeme ale credinţei, poate vei simţi în adâncul sufletului un impuls tainic de a îngenunchea. Nu te sfii s-o faci, căci poezia lui Virgil Maxim este o rugăciune profundă rostită pe Golgota unei tinereţi martirizate”. 

Cu ciobul minţii, Doamne,m-am apucat să car Lumina Tacu ciobul minţii meleîn bojdeuca mea…Şi… nu ştiu ce-am făcut fiindcă, din ziuaşi chiar din ceasu-n care-am început,i se cojesc pereţiişi cade toată tencuiala ei de lut!… Doamne,m-am apucat să car Lumina Tacu ciobul minţii mele…Şi-acum, zidirea mea, pe Stâlpii-Înţelepciunii o-nnoiescşi-aşez Icoană, Chipu-Împărătesc, Al Celui-ce-a-făcut, cu darul Lui,Din ciobul minţii meleTron Ceresc!…

Această poezie reprezintă stadiul de pregătire a minţii prin despătimire, prin cojirea pereţilor, şi omorârea omului vechi, cum frumos o numeşte V. Maxim: „căderea tencuielii de lut”. Poetul şi martirul descoperise că fără curăţirea minţii şi a inimii prin lucrarea despătimirii sufletului, unirea mistică cu Hristos nu este posibilă în adevăr. Prin asceza temniţei şi însuşirea cu mulţumire a suferinţei, V. Maxim ajunge la măsura evanghelică deplină, a dragostei desăvârşite de aproapele, ce te sileşte să-l iubeşti şi pe vrăjmaş, deopotrivă ca pe prieten. Această bucurie „împlinită a durerii” se desprinde din poemul Eli, Eli …(Isihas):

Îmi cânt bucuria împlinită-a durerii…

Săgeţi de lumină îmi sfâşie beznele…

Osânda, mi-o fac ispăşiri “primăverii” ,

Butucul-răbdării îmi sângera gleznele !…

 Întâi am întins doar o mână în Cruce …

şi jocul îmi place … şi totuşi mă doare!…

Eli…, nu Te duce!

Sub hula mulţimii simt spinii ninsoare!…

Eli…, Eli…,

lama sabahtani!…

Eli, Tu…

sau…

eu…

Cine moare?!…

Iată şi însemnările sale: „A accepta şi a te bucura în suferinţă însemnează a iubi şi a ierta pe cei ce, oferindu-ţi cununa de spini, te încununează cu lumina binecuvântării cereşti, adăugându-te ca parte conştientă la jertfa trupului (mistic) al lui Hristos, la Biserica lui Dumnezeu. Fără această acceptare conştientă a suferinţei în viaţa aceasta, în numele lui Hristos, intrarea în Viaţa-Veşnică nu este posibilă. Fiindcă neacceptarea conştientă a suferinţei însemnează protest sau revoltă împotriva Dumnezeirii, Proniei, care prin pedagogia Să, caută intrarea ta în raporturi normale (curate, sfinte) cu Sine, raporturi de la Creator la creat, de la Tată la fiu, şi nu de la Tiran la rob sau de la Stăpân la slugă”.

Pornit pe anevoiosul drum al prigoanei temniţelor comuniste, V. Maxim îmbrăţişează Potirul suferinţei, îl gustă încrezător în făgăduinţa nepieritoare a Mântuitorului Iisus Hristos şi astfel primeşte haine noi, haina curăţiei, „straiul de sărbătoare” al despătimirii care îl face vrednic de a intra la Cina Nunţii mai presus de fire, a Mielului, a Fiului de Împărat. Aceasta este poezia „Nuntaşul Cerului” – o tâlcuire isihastă a parabolei Mântuitorului, o poezie din care se revarsă stările de har de care era cuprins, o dragoste îmbătătoare între Mirele Hristos şi sufletul ca o mireasă a harului divin. 

virgil maximNuntaşul Cerului

„Fericiţi cei chemaţi la Cina-Nunţii-Mielului (Apoc. 19, 9) Mi-am făcut inima alăută şi cuvântul arcuşsă-ţi cânt, o, Mire, în viaţa aceasta– noapte de îndelungă priveghere –cântarea mult plăcută… Imn şi dulceaţăîn gura celor vii, nu celor morţi,sosiţi din patru Răsărituri ale lumiisă Te slăvească în Cetatea Taprin cele Patru Porţi…Dar,vrând să gust şi eudin vinul Bucurieiîn cântul meuîn ritmul melodiei,îmi făuresc Potirul… Lucrez cu FOCULsă-i lămuresc metalul preţiospe care valul lumii – puhoi nesăţios –l-a învârtoşat cu zgură şi mătrăgună…Şi-l curăţesc, îl şlefuiesc,să mi-l desăvârşesc La Nunta-Păcii-Veşniciei-Talesă nu lipsesc!…Nuntaş al Vieţii-fără-de-sfârşitm-am socotit nevrednic să cutezsă nu mă-mbrac în Strai-de-Sărbătoare…De-aceea, Mire,potirul meu e-o floareîn care-am pusun Gând,un Cântec,un Izvor. Un Gând, Credinţa mea în TineUn Cântec, Nădejdea meaîn Cel-ce-Este, în Cel-ce-a-Fost, în Cel-ce-Vine!Şi un izvor, din care, bând,în Dragoste să fiu nemuritor!… De-aceea, Mire,mi-e ochiul minţii meleVatră-de-Jăratec!Cutezător, Albastră-Înţelepciunea am pus-O dinadinsBerbec-întâi-născut, în Rug-încins… Tainic s-O jertfescpentru Dorul inimii mele!…Ştii, ea mereuîn nebunia dragosteia cerut viaţă din Viaţă-de-Dumnezeu!… Acesta este Cântecul meu, Mire!…Numai Tu îl ştii!Pentru Tine-l cânt,în simţire!…E Cântecul Măreţului-Ospăţ-Împărătesc, Unde mâncarea şi băutura este Lumină! Nuntaşii,Bucuria n-o plătesc!…Cine are Potirulsau ştie să cânte,să poftească!Să intre la Cină!Numai cine are Potirulsau… ştie să cânte…

Prigonirile din libertate

cu familiaSe ştie că V. Maxim a dorit foarte mult să intre ca monah în mănăstire, dar Securitatea nu i-a permis aceasta. Jinduind să-şi împlinească menirea de dascăl, acceptă propunerea de a intra ca suplinitor pe catedra de limbă franceză a şcolii din Sălciile. Acceptă postul doar cu condiţia de a fi lăsat să-şi urmeze glasul propriei conştiinţe în educarea elevilor şi fără ocolişuri îşi mărturiseşte autorităţilor vremii, principiile creştineşti în care crede: „Domnule inspector, am accentuat pe domnule, nu vă supăraţi, nu pot accepta numirea. Am făcut şcoală creştină. Dumneavoastră, respectiv regimul actual, faceţi învăţământ ateu. Eu nu pot servi acest regim”. „Nu, tovarăşe! Dumneata nu faci educaţie, numai instruire. Predai lecţiile după manual şi atâta tot. Nu-ţi face probleme! Fii realist, tovarăşe!” „Domnule inspector, tocmai pentru că sunt realist, nu pot accepta. Nu se poate despărţi instrucţia de educaţie! Eu nu pot forma roboţi!”[1] La insistenţele părinţilor dornici să nu se mai despartă de fiul lor, acceptă propunerea, însă este destituit din învăţământ după ce montează balada Mioriţa în viziune creştin-românească pentru concursul dintre satele Ciorani şi Sălciile din cadrul Cântării României. În primăvara anului 1965 se căsătoreşte cu fiica dascălului din comuna Grădiştea, Petruţa, iar în 1968 Dumnezeu le va dărui o fetiţă, care va purta numele Sfintei Muceniţe Tatiana. … Continuare »


Părintele Justin Pârvu: „Sf. Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creştinătăţii”


Iustin Popovici şi Nicoae Velimirovici sunt ultimii mari apostoli ai neamului ortodox. Ruşii nu s-au ridicat niciodată la nivelul lor. Îmbinate aceste două culturi au dat naştere la aceste două mari valori.

Sf. Nicolae Velimirovici a proorocit această eră a unei unităţi mondiale, potrivnică lui Hristos, potrivnică Adevărului celui unu.

Şi nu noi, pentru că ne apărăm tradiţia neamului nostru creştinesc suntem extremişti şi fundamentalişti, ci această Europă unită şi guvern mondial, după cum se prefigurează, care vrea să subjuge întreaga omenire.

După părerea mea, Sf. Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creştinătăţii şi dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor şi avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmiţare în care se află acum.

Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe.

Atunci când nu se mai mărturiseşte credinţa şi nu este cine să apere valorile credinţei, acea credinţă este moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor.


IN MEMORIAM. 100 DE ANI DE LA NAȘTEREA MARTIRULUI ȘI FILOSOFULUI COSTACHE OPRIȘAN


Părintele Gheorghe Calciu despre Costache Oprișan:

constantin oprisanSimţeam prezența Duhului Sfânt în jurul lui; îl simţeam pe el”

El (Costache) nu vorbea mult. Ne vorbea în fiecare zi în jur de una, două ore, deoarece nu putea să vorbească foarte mult. Dar fiecare cuvânt care ieşea din gura lui era un cuvânt sfânt, numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. El îşi rostea rugăciunile, şi auzindu-l cum spune aceste rugăciuni, ştiind cât de mult suferea, eram profund impresionaţi. Nu era deloc uşor. Pe lângă delicateţea lui sufletească, el încerca să ne protejeze, să nu expectoreze prea mult ca să nu împrăştie bacili în atmosferă. Era ca un sfânt în celulă cu noi. Simţeam prezența Duhului Sfânt în jurul lui; îl simţeam pe el. Chiar şi în timpul ultimelor sale zile când nu mai era în stare să vorbească, el niciodată nu şi-a pierdut bunătatea faţă de noi. Puteam citi în ochii săi lumină spirituală şi dragoste. Faţa lui era ca o revărsare de dragoste.

V-a povestit despre momentul în care a fost şeful Frăţiilor de Cruce?

Da. Ne-a spus despre cum a lucrat cu tinerii. Sunt sigur că iubea foarte mult tinerii şi că şi el era iubit de ei. Era complet dedicat omului. Era un om foarte inteligent, uluitor de inteligent. A fost atât de binevoitor cu noi. Nu a vorbit mult despre el însuşi. Vorbea despre credinţă, despre dragoste, despre rugăciune. Se ruga tot timpul. Ştiţi, nu e aşa de uşor să stai într-o celulă tot timpul cu aceiaşi oameni. Când izbucneau anumite conflicte între noi, el se ruga. Şi rugăciunea lui era lucrătoare. Ne era ruşine, pentru că el se ruga şi noi ştiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar faţa lui era complet transformată. Noi înţelegeam că se roagă pentru noi şi ne opream din ceartă.

Era într-o stare fizică atât de proastă, pentru că fusese torturat în Piteşti vreme de trei ani. L-au bătut peste piept, peste spate până i-au distrus plămânii. Dar el se ruga toată ziua. El niciodată nu a spus ceva rău împotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos. Pe atunci nu mi-am dat seama cât de important a fost Constantin Oprișan pentru noi. Era justificarea vieţii noastre în acea celulă. În timpul acestui prim an, el a devenit din ce în ce mai slab. Simţeam cum se apropie de sfârşitul vieţii pământeşti şi că va muri.

Odată pe săptămână eram obligaţi să ne radem. Eu îl vegheam pe Constantin Oprișan şi prietenii mei se bărbereau. Pe urmă eu mă bărbeream şi unul dintre ceilalţi îl veghea, deoarece îl vegheam zi şi noapte. Când ceva se întâmpla, ei îmi spuneau să merg la Constantin Oprișan, deoarece le spusesem că eu voi fi singurul care voi avea grijă de el, fiindcă l-am rănit în prima zi. Sunt sigur că l-am rănit şi de aceea mă simţeam foarte, foarte vinovat. În timp ce mă bărbeream, Marcel, studentul care era mai tânăr decât noi, a văzut cum Constantin Oprișan era gata să moară. A spus: „Mergi şi vezi de Constantin Oprișan; el moare”. M-am uitat la el. Faţa sa era complet vlăguită. Ochii îi erau deschişi, dar am văzut că peste ochii săi părea să fie o perdea de ceaţă. Ochii i s-au întors peste cap. Am fost atât de speriat, mi-a fost aşa de teamă! Am simţit că va muri şi că voi fi singur în celulă. Am pus mâna pe el şi am zis: „Constantine, nu muri; nu muri! Vino înapoi; vino înapoi!”. Am ţipat cu voce tare! Imediat s-a întors. Ochii i-au devenit clari. Nu ştiu ce s-a întâmplat în sufletul său, dar am văzut o imensă groază pe faţa sa. Am simţit că era gata să intre în lumea cealaltă şi că eu i-am cerut să se întoarcă înapoi în celulă. Ochii săi erau plini de groază şi a început să plângă. Lacrimi îi curgeau din ochi. Faţa sa devenise faţa unui copil, un copil nou născut. El plângea ca şi un copil ce se născuse, tocmai ieşit din pântecele mamei sale. Constantin Oprișan plângea pentru că-l forţasem să se întoarcă. În câteva minute a murit.

despre costache oprisanCât aţi stat cu el în acea celulă?

Un an. După ce a murit, fiecare a simţit cum ceva din el a murit. Am înţeles că, bolnav cum era şi în grija noastră ca un copil, el a fost stâlpul nostru de susţinere în celulă. Atunci am devenit singuri, fără Constantin Oprișan. Am luat un prosop şi am spălat corpul său pentru a-l pregăti să fie îngropat în pământ. Apoi am ciocănit la uşă şi am spus gardienilor că a murit Constantin Oprișan. Au venit după trei ore. Noi niciodată nu am părăsit acea celulă mai înainte. Acea celulă care nu avea nici lumină, nici ferestre. Apa se prelingea pe pereţi; salteaua de paie era putredă sub corpurile noastre. Astfel, după încă două ore, pentru prima dată, gardianul mi-a comandat mie şi prietenilor mei să iau corpul lui Constantin Oprișan şi să merg afară. Afară era atât de frumos! Flori şi copaci şi cerul albastru. Atâta timp cât am stat în celulă, am uitat despre frumuseţea lumii. Când am ieşit, am văzut că lumea nu s-a schimbat. Această vegetaţie, aceste flori ne loveau. Erau ca o insultă pentru noi, deoarece noi sufeream, muream… dar universului nu-i păsa de noi! Soarele apunea şi era o lumină aurie. Fiecare strălucea ca aurul. L-am pus pe Constantin Oprișan pe pământ. Era complet dezbrăcat deoarece a trebuit să dăm hainele sale de închisoare înapoi. Corpul său era complet vlăguit. Nu ne venea să credem că a fost o fiinţă vie. Era complet slăbit, numai piele şi os. Şi m-am gândit că fierea trebuie să-i fi intrat în momentul morţii în sânge deoarece era complet galben. Prietenul meu a luat o floare şi i-a pus-o pe piept – o floare albastră. Gardianul a început să ţipe la noi şi să ne forţeze să ne întoarcem în celulă. Înainte de a intra în celulă, ne-am întors şi am mai privit odată la Constantin Oprișan, trupul său galben şi floarea albastră pe piept. Aceasta e imaginea pe care o păstrez în memorie. Corpul lui Constantin Oprișan complet vlăguit şi floarea albastră pe pieptul său. El nu era decât piele şi os, fără muşchi. Nimic altceva … corpul său, zăcând pe pământ cu o floare albastră. După aceea a fost foarte dificil. Poate am păcătuit deoarece Constantin Oprișan, înainte de a muri, a spus: „Voi muri, dar după moarte, mă voi ruga lui Dumnezeu pentru voi. Toate rugăciunile mele vor fi pentru voi, deoarece nu vreau ca să muriţi în această celulă”. Şi sunt sigur că s-a rugat pentru noi, deoarece toţi trei am reuşit să părăsim această închisoare şi să mergem la Aiud. Sunt sigur că el s-a rugat pentru noi. Păcatul pe care l-am comis a fost că tot timpul m-am gândit şi am chemat sufletul lui Constantin Oprișan să vină şi să ne dăruiască lumina. Mă gândesc că am comis un păcat, deoarece poate i-am tulburat odihna. Sunt sigur că a fost foarte binevoitor cu mine pentru că am avut grijă de el. Sunt sigur că m-a iubit foarte mult. El îi iubea pe toţi. Dar cred că pentru mine a avut o dragoste specială, deoarece eu am avut o dragoste specială pentru el[1].

Un monument al morții. Altă relatare

… Continuare »


Cuvânt al Părintelui Justin la intrarea în Sfântul și Marele Post


Cuvânt al Părintelui Justin la intrarea în Sfântul și Marele PostSuntem la începutul Triodului. Când era eu copil mergeam cu toţii la biserică şi acolo cântam împreună cu dascălii, cu învăţătorii, făceam dezlegarea de post pentru spovedanie, apoi urma şi spovedania, încât ni se dădea în primele două săptămâni ale Postului şi canon, ce aveam de făcut pentru ispăşirea greşelilor şi a păcatelor noastre. Ne dădea cel puţin câte 500 de metanii cam în tot Postul, pentru cele patru sute, poate şase sute de pozne pe care le făceam. Şi apoi ne apropiam cu cutremur şi cu frică de marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Nu mai spun câtă grijă aveam noi în timpul Postului Mare când ni se preda, la lecţiile despre Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos!…

…Postul este şi cel trupesc şi cel sufletesc. Mai important este postul sufletesc, pentru că acesta se adresează direct vieţii noastre esenţiale. Este cel din care creştinul îşi absoarbe viaţa lui ortodoxă în special. Postul trupesc este pe planul doi, pentru că în privinţa materiei ne putem înfrâna mai uşor, dar cel sufletesc este cel mai greu, pentru că aici avem de-a face cu omul dinăuntru, cu cel dinafară şi cu vrăjmaşul, diavolul.

În general, Dumnezeu, Stăpânul nostru, stăpâneşte patimile noastre prin post, păcatele noastre; răscoleşte sufletele noastre aşa cum răscoleşte şi marea. Este Dumnezeul nostru, Ziditorul nostru, Părintele nostru. Este foarte grabnic şi foarte dulce. Aşadar, având un astfel de Stăpân, un astfel de Dumnezeu atât de puternic, care ne vede, ne hrăneşte şi ne iubeşte, de ce să ne temem? Şi cine nu luptă, nu osteneşte pentru un astfel de Dumnezeu?

despre postul copiilorDeci postul este forţa pe care creştinismul se bazează, în a călători prin osteneli spre munţii înalţi ai suferinţei, ai Golgotei. Căci scopul în viaţă este Învierea. Postul, rugăciunea sunt numai mijloacele prin care noi ne ridicăm. Aşa este partea aceasta materială, care ne poate stăpâni şi ne duce la umilinţă, la smerenie, la tăcere, la o odihnă sufletească ce este şi scopul vieţii.

Omul trebuie să potrivească în aşa manieră postul, rugăciunea, nevoinţa ca să fie în raport cu stările sufleteşti şi cu bogăţia spirituală pe care o are el.

Când am intrat în celula Aiudului, înspre răsărit undeva era o nuieluşă cam cât degetul. Când am ieşit de acolo ocupase tot geamul şi îşi arunca umbra pe pereţi. Acolo trebuia să trăieşti permanent asceza, postul, rugăciunea, comuniunea şi dragostea cu celălalt alături. Toată prezenţa noastră acolo nu era altceva decât păcatele noastre şi ale neamului nostru. Noi eram puşi acolo ca să ducem povara unei naţiuni. Tot ce se întâmpla acolo îl luam ca pe un dar de la Dumnezeu: moarte sau viaţă. Pregătirea aceasta spirituală m-a ajutat să înţeleg spre ce trebuie să mă orientez în viaţă ca să pot fi cu adevărat o lumină în întunericul care stăpâneşte veacul acesta.

Ce-l conservă mai mult pe om nu este deloc hrana și îmbuibarea și felurile de artă culinară. Nu! Asta este cea mai mare povară și uzură a organismului. Organismul se întreține, își formează rezistența lui numai prin cumpătare și o alimentație foarte potrivită care se cere vieții. Este cea mai mare greșeală, de pildă, care se face în lumea noastră, abuzul de alimentație. Au ieșit deținuții politici din închisoare și și-au păstrat un regim aproape exact ca-n celule. Și-o duc și până acum cu starea aceasta de lucruri. Care au ieșit din pușcărie și s-au dedat, s-a depășit limita aceasta a postului, s-au curățat îndată. Dovadă este că postul, cumpătarea și rugăciunea sunt ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările. … Continuare »


IMAGINI LIVE DE LA PROTESTUL ÎMPOTRIVA LEGII VACCINĂRII OBLIGATORII. „DACĂ VĂ PASĂ IEȘIȚI DIN CASĂ!”


 

Peste 10.000 de oameni s-au adunat astăzi în București, în fața Parlamentului, chiar dacă presa mușamalizează prezența masivă a românilor care nu contenesc să apară din toate colțurile Bucureștiului. Oamenii protestează împotriva abuzurilor măsurilor de protecție împotriva corona-virusului; cel mai mare abuz îl reprezintă legea vaccinării, aflată în proiect la camera deputaților, care prevede și vaccinarea obligatorie în cazuri epidemiologice speciale. Suntem mințiți elegant la televizor cum că legea nu ar impune obligativitatea vaccinării. Nimic mai  fals! Legea vaccinării nu ne este prezentată transparent și printre zecile de articole găsim amendamente ce încalcă grav libertățile și drepturile fundamentale ale omului. În articolul 6 al legii se menționează explicit: ”(1)Vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în CNV, aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii ori unor grupuri de populaţie este obligatorie.(2)Situațiile epidemiologice speciale și grupurile de populație ce urmează să fie supuse vaccinărilor obligatorii în aceste situații se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea GTCAV şi/sau la recomandarea OMS.”

Protestatarii scandează: „LIBERTATE, OBLIGATIVITATEA UCIDE LIBERTATEA!”

ACEȘTIA NU SE DECLARĂ ÎMPOTRIVA VACCINĂRII ÎN SINE,

CI A OBLIGATIVITĂȚII ACESTEIA.

 

legea vaccinarii

 

Cobai

 


Protest național împotriva legii vaccinării obligatorii, pe 7 martie, București


vaccinare obligatorieAlianța Părinților, împreună cu alte ONG-uri, organizează duminică, 7 Martie, la București, în Parcul Izvor din fața Parlamentului, ora 15.00, protestul național împotriva legii abuzive a vaccinării obligatorii, pe care statul român vrea să o  introducă pe șest. În parlamentul României singurul partid care s-a opus vaccinării forțate a populației a fost partidul AUR, care susține acest protest și îndeamnă cetățenii și alegătorii săi sa iasă în stradă duminică, să lupte pentru propria libertate, grav amenințată azi de măsuri restrictive ce contravin drepturilor fundamentale ale omului. Prin apelul său George Simion atrage atenția asupra faptului că: „DA, suntem în mijlocul unei crize: sanitare, economice și sociale. Dar cea mai importantă criză pe care o traversăm este cea a libertății noastre. Proiectul legii vaccinării obligatorii din 2017 trebuie respins. Conform acestuia, cu toții, nu doar copiii, vom putea fi vaccinați, indiferent dacă vrem sau nu vrem, doar la un ordin de ministru. Atât. La ordinul unui Vlad Voiculescu, Nelu Tătaru sau Raed Arafat, indiferent de ce părere aveți sau ce contraindicații aveți, dvs și copiii dvs veți fi vaccinați. Aveți încredere să vă lăsați sănătatea la mâna unui ministru, oricare ar fi el? Dacă se va adopta această lege, atunci vor putea să impună ORICE altceva, pentru că precedentul a fost creat. Va fi primul pas spre dictatură, pentru că așa cum spunea un domn: cei care nu aleg să se vaccineze vor fi IZOLAȚI din societate. Vor fi considerați nedemni să mai circule, să mai muncească, să mai trăiască”.

legea vaccinariiÎnainte de a prezenta comunicatul oficial al Alianței Părinților împotriva legii vaccinării, să ne amintim îndemnul și cuvintele Părintelui Justin Pârvu, când, cu ani în urmă, semnala acest pericol al vaccinării obligatorii, dictaturii biometrice și pierderea libertății umane.

„NU primiți acest vaccin! Acuma vine şi te execută dacă nu te vaccinezi. Te execută, ai gătit-o! Mucenic vei fi!

Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori să luăm mo­delul lui Brâncoveanu, care cu mărime de suflet privea mucenicia fiului său cel mic, Matei. Învăţaţi copiii să trăiască în legea creştinească, aceste obiceiuri să le deprin­dă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nicio altă ştiinţă, de nicio şcoală; prin orice mijloace copiii noştri sunt otrăviţi nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atâtea informaţii min­cinoase la adresa creaţiei lui Dumnezeu.

Dacă ei nu au avut acest interes până acum, s-au trezit deodată acum mari pro­tectori ai copiilor – că pe de o parte ei apar ca nişte îngeri, dar pe de altă parte sunt nişte demoni împieliţaţi. De ce n-ar veni sub o formă umană în ajutorarea fami­liilor care au câte 5-6 copii, care suferă în mizerie şi multe lipsuri, că ni s-a dus buhul în toată lumea? Dacă ar face acest lucru, într-adevăr ai crede că urmăresc ceva bun.

legea vaccinariiForţa aceasta demonică ce stăpâneşte lumea la ora actuală se întrece, într-adevăr, prin metode care se concentrează asupra vieţii umane. Toate lucrurile care apar acum la orizontul acesta omenesc nu sunt altceva decât metode de distrugere a vieţii umane. Aceste mij­loa­ce de otrăvire a omului sunt aşa de puternice şi înră­dăcinate încât nu le mai poţi sta înainte. Acum a apă­rut gripa asta porcină, chipurile nouă, care nu este altceva decât o maşinaţie a acestei mari mafii ce conduce lumea, care să împiedice şi să slăbească din ce în ce organismul omului. Au apărut apoi toate sistemele acestea de alimentaţie, care sunt puse la dispoziţia omului de la mic la mare, fără echivoc, tot cu scopul de a-l distruge şi mai ales pe copil cât este de mic, din faşa dacă s-ar putea. Dar îmi spunea un cercetător din America că de la 4, 5 ani copiii sunt expuşi la cele mai mari pericole prin aceste vaccinuri ce provoacă boli care atacă organismul din ce în ce mai mult până la vârsta de 15-20 de ani, deci ele nu au neapărat un efect imediat. Faptul ca prin acest codex îţi interzice să îţi mai poţi cultiva tu pământul, după cum au cultivat strămoşii tăi de atâtea veacuri, va duce de râpă toată agricultura, ca să nu mai putem avea un control asu­pra alimentelor pe care le cultivăm: fasolea, cartoful, usturoiul, sau alte bunuri prin care românul nostru a crescut, s-a dezvoltat şi a gândit în ele.

Dacă sunt aşa de bune vaccinurile lor, de ce nu aduc sănătate omului?  Însă vedem că tot mai multe boli apar şi alte şi alte vaccinuri se produc. Dar vaccinul produce de fapt îmbolnăvirea organismului. Suntem obligați să primim reţeta electronică pentru ca ei să ne prescrie otravă? Medicamentele de azi, în marea lor majoritate, au doar un efect imediat de ameliorare, în schimb îţi otrăvesc în timp organismul şi te trezeşti cu alte şi alte boli. Uitaţi-vă cât trăiau oamenii înainte şi până la ce vârstă trăiesc azi: trăiau şi peste 100 de ani, azi vedeţi ce se întâmplă.

Ei s-au pus să macine cât mai mult forţa umană şi în special popoarele ortodoxe vor să le distrugă. Nu vedeţi că sistemul medical e deficitar mai mult în statele ortodoxe?

Sunt popoare care îşi respectă cetăţenii şi le oferă alimentaţie bogată şi îngrijire medicală pentru a avea cetăţeni sănătoşi, apţi să îşi apere neamul. Dar faţă de popoarele care sunt vândute aplică cea mai criminală metodă, de a le distruge prin alimentaţie şi medicaţie. Guvernanţii noștri ne vând pe noi ca ei să guverneze în continuare. Există o tendinţă de otrăvire şi de descompunere a omului.

De aceea se cere tuturor fiilor acestui neam, indiferent ca este ţărănist, democrat sau socialist – să răspundă împotriva acestor măsuri de control total al populaţiei, de instaurare a unui stat poliţienesc. Să ne unim în dragoste şi armonie, ca să putem ieşi de sub jugul erei electronice.

Domnul nostru Iisus Hristos să vă binecuvinteze pe toţi care v-ați adunat să luptaţi împotriva acestor măsuri abuzive şi anticreştine, iar guvernanților noștri să le dea înțelepciune şi putere de înţelegere, spre a sluji cu credință intereselor neamului nostru creştin românesc, iar nu altor interese străine.” (Selecții din cartea „Ne vorbește Părintele Justin”, vol. 1,2,3, Fundația Justin Pârvu).

Comunicatul Alianței Familiilor împotriva vaccinării obligatorii:

… Continuare »