O mare ispravă duhovnicească au înfăptuit Părintele Stareţ Justin Pârvu şi obştea sa din mânăstirea Petru Vodă publicând opera SPRE TABOR prin recuperarea manuscriselor rămase de la Preotul Profesor Illarion V. Felea, a cărui viaţă pământească s’a stins în temniţa de la Aiud în 1961. Eram acolo, numele său circula luminos printre deţinuţi, dar nu mi-a fost dat să-l întâlnesc în gigantica închisoare de pe malul Mureşului, unde nici pe propriul meu frate nu l-am văzut decât accidental, câteva clipe.

Primul volum, subintitulat Pregătirea, apărut la Editurile Crigarux şi Mânăstirea Petru Vodă, este urmat acum de cel de al doilea, subintitulat Curăţirea, pentru care mi s’a cerut o predoslovie. Pregătirea şi Curăţirea sunt, de fapt, cele două mari etape suitoare ale vieţii şi desăvârşirii duhovniceşti, aşa cum au fost ele puse în rânduială de către marii lor trăitori, potrivit Sfintelor Scripturi şi propriilor experienţe.

Autorul este un excelent cunoscător al textelor biblice, pe care le ordonează în funcţie de planul general al cărţii, dar şi al tradiţiei răsăritene. Dar nu asupra lor vreau să mă opresc. Erudiţia patristică şi splendoarea incursiunilor hermeneutice l-ar îndemna pe cititor să creadă că se află în faţa unui tratat de teologie academică, sobră, elaborată la rece şi redactată cu acribie terminologică, ceva de genul scrierilor dogmatice ale Părintelui Stăniloae. Surpriza vine din paginile sau paragrafele în care autorul adoptă un ton colocvial,viu, patetic, însufleţit şi însufleţitor, ca şi cum le-ar spune câtorva prieteni sosiţi pe neaşteptate la masa lui de lucru: – „Hai să vă spun ce-am scris astăzi”, alternând lectura cu parafrazări verbale, totul fiind însoţit de o măsurată gesticulaţie pastorală. De abia atunci îţi dai seama că ai în faţă o carte de predici sau, cel puţin, de meditaţii publice, pe care Preotul Ilarion Felea le-a alcătuit după textul unor tahigrame, aşa cum făcea, la vremea lui, Sfântul Ioan Gură de Aur. Continue Reading »

Despre viaţa Părintelui Ilarion Felea s-au scris mai puţine, chiar dacă activitatea sa scriitoricească a fost uriaşă şi mult folositoare tuturor celor însetaţi de viaţă duhovnicească. Lucrarea Spre Tabor este ultima dintre scrierile Părintelui şi „cea mai în­sem­nată”, după cum însuşi mărturiseşte, şi ea invită cititorul să se înscrie în competiţia de desăvârşire a sufletului, de urcare pe muntele Taborului, în vârful căruia Îl vom vedea pe Dumnezeu faţă către faţă.

În această lucrare, Părintele Ilarion ni-L arată pe Dumnezeu aşa cum este: accesibil tuturor, gata oricând să se pogoare la ultimul păcătos şi să-l înalţe pe culmile desăvârşirii, numai de va voi să purceadă spre urcarea acestui munte. Prin cele scrise, Părintele Ilarion ne aminteşte că desăvârşirea este menirea oricărei fiinţe umane, că ea este scopul vieţii creştine, că nu este dedicată numai anumitor tipuri de oameni. În vâltoarea lumii sau în afara ei, părintele Ilarion ne arată pas cu pas, treaptă cu treaptă, cum putem să ne sfinţim sufletele. Bineînţeles că acest urcuş este anevoios şi el presupune multe necazuri şi opintiri, dar în Hristos toate lacrimile se transformă în mărgăritare şi orice suferinţă într-o mângâiere mai caldă decât orice mângâiere pământească.

Profunzimea, trezvia şi claritatea cu care Părintele Ilarion descrie aceste metode de despătimire îi dă operei o valoare filocalică incontestabilă. Părintele Ilarion se arată a fi un desăvârşit cunoscător al scrierilor Sfinţilor Părinţi şi nu numai, ci şi un trăitor al lor, ca unul ce reuşeşte într-un stil foarte plăcut şi simplu să actualizeze Filocalia, să o exprime pe înţelesul nostru, al creştinilor de azi, celor cu mintea încâlcită de conţinuturi lumeşti.

Mărturiile câtorva dintre cei ce l-au cunoscut şi i-au fost ucenici, vin să ne întărească convingerea că părintele Ilarion este nu numai un înalt scriitor al treptelor de desăvârşire spirituală, ci şi un trăitor al lor.

Din mărturisirea domnului Ioan Felea, fiul Părintelui Ilarion, aflăm că Părintele Ilarion era devotat trup şi suflet slujirii preoţeşti; că şi-a educat familia, soţia şi cei doi fii (dintre care unul a murit la o vârstă fragedă), într-o atmosferă culturală şi profund religioasă. Aflăm că părintele era de o verticalitate morală neîntrecută, făcându-se model nu numai familiei, ci şi tuturor elevilor şi studenţilor, care-l îndrăgeau mai mult decât oricare dintre profesori. Domnul Ioan şi-l aminteşte cel mai bine pe Părintele stând pe scaun la maşina de scris, unde petrecea ore în şir, uitând să mai şi doarmă. Activitatea scriito­ri­ceas­că nu-l împiedica însă să slujească zilnic slujbele din cultul liturgic, la catedrala episcopală din Arad, să spovedească atâta tineret, să se implice şi activ în formarea lor, prin nenumăratele conferinţe pentru elevi şi studenţi, organizate de P.S. Dr. Andrei Magieru. Şi cine nu alerga la Catedrala din Arad pentru a asculta predicile Părintelui Ilarion, care copleşea pe toţi cu darul său oratoric? Ce atrăgea această mulţime de tineri, dacă nu harul lui Hristos care sălăşluia în acest ilustru bărbat? Aceşti tineri erau atraşi de cuvântul Părintelui, care însufleţea inimile lor să săvârşească faptele evanghelice, să săvârşească sfinţenie. Mulţi au darul vorbirii frumoase, dar puţini au și darul de a întări voinţa şi schimba inimile celor ce îi ascultă. Această mulţime de tineret care-l asculta şi-l urma în toate pe părintele Ilarion, a fost pricina invidiei şi urii regimului ateist, care în anul 1958, îl arestează şi este condamnat în 1959 la 20 de ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică pentru „acti­vi­tate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. Continue Reading »

Binecuvântarea căsătoriei

«Taina aceasta mare este, … în Hristos şi în Biserică»(Ef. 5:32)

Iisus Hristos a înmulţit pâinile şi peştii în pustie, prin semnul sfintei cruci, prin binecuvântare, «… căutând la cer, le-a binecuvântat …» (Mt. 14:19).

Prin rugăciune şi binecuvântare se săvârşesc toate Tainele Bisericii şi se primesc toate darurile lui Dumnezeu. Prin binecuvântare se săvârşeşte sfântul Botez şi se face pecetluirea cu darurile sfântului Mir; prin binecuvântare se dezleagă păcatele în Taina Pocăinţei şi se împlineşte prefacerea darurilor în Sfânta Cuminecătură; prin binecuvântare se sfinţesc preoţii şi se ung bolnavii în Taina sfântului Maslu; prin binecuvântare se consfinţeşte unirea mirilor în Taina Cununiei; prin binecuvântare se încep şi se încheie toate Liturghiile, toate slujbele şi toate rugăciunile noastre.

Tot ce se ia cu binecuvântare e mai bun, mai curat, mai rodnic, mai dulce. Prescura e mai dulce decât orice pâine, pentru că se ia cu binecuvântare; agheasma e mai bună decât orice apă, deoarece se ia cu binecuvântare. Munca făcută cu binecuvântare e mai plăcută, mai rodnică şi mai uşoară; odihna după muncă şi după rugăciune e mai recreatoare, mai dulce.

Nu-i totuna o viaţă cu sau fără binecuvântarea lui Dumnezeu, aşa după cum nu-i totuna o mâncare cu sau fără sare, holdă cu sau fără de ploaie, pământ cu sau fără de soare. Sarea dă gust mâncărurilor, ploaia dă rodnicie şi creştere holdelor, soarele dă viaţă pământului; binecuvântarea harului dă gust, frumuseţe, putere şi dulceaţă morală tuturor faptelor creştinului.

De aceea, e neînţeles de ce unii se feresc de binecuvântare. Se feresc pentru că nu o înţeleg sau pentru că faptele lor sunt rele, precum e scris: «Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit mai mult întunericul, pentru că faptele lor erau rele. Căci tot cel ce face rele, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu se vădească faptele lui, pentru că sunt rele. Iar cel ce face adevărul, vine la lumină, ca să se vădească faptele sale, pentru că în Dumnezeu sunt lucrate» (In. 3:19-21).

Iată, de pildă, căsătoria. Pe temeiul Evangheliei, Biserica pretinde de la credincioşii ei să-şi întemeieze căminul după rânduială, prin binecuvântare, prin Taina Cununiei; la lumină, în văzul tuturor; nu de dragul ceremoniilor şi al obiceiurilor, care încă sunt frumoase, ci pe temeiul poruncilor Evangheliei Domnului, care obligă pe bărbatul care vrea să aibă soţie la cununie, tot aşa cum obligă la Sfântul Botez pe cel ce vrea să fie creştin, la pocăinţă pe cel ce vrea să se dezlege de păcate şi la Împărtăşanie pe cel ce vrea să trăiască în sfinţenie şi în unire de viaţă cu Hristos Dumnezeu. «Ca pază împotriva desfrânării, fiecare bărbat să-şi aibă soţia lui şi fiecare soţie să-şi aibă bărbatul ei» (1 Cor. 7:1-2). Aceasta e legea şi pe temeiul legii taina cununiei religioase. Continue Reading »

Cartea, editată la Fundația Justin Pârvu, este realizată cu osârdia obștii mănăstirii Paltin Petru -Vodă și a domnului inginer Ioan Felea, fiul Pr. Ilarion Felea.

Volumul II cuprinde selecții din viețile sfinților, prăznuiți în lunile: Martie, Aprilie și Mai
„Viețile Sfinților sunt „abecedarul sfințeniei”, dreptarul de viață morală al creștinilor, mai mult decât orice alte cărți. În Viețile Sfinților avem cartea exemplelor de creștini și ale unor comori de înțelepciune, pe care le cunoaștem din paginile Scripturii și din istoria Bisericii, – vieți și învățături de păstori și de pescari, de voievozi și generali, de împărați și de ostași, de bogați și de săraci, de prunci, de tineri și de bătrâni, de bărbați și de femei singuratici și de familiali, de învățați și de neînvățați, de preoți și de mireni, de plugari, de meseriași, de negustori, de slujbași din toate stările, treptele și chemările”. (Preot Ilarion V. Felea)

Cartea conține 248 de pagini, format A5, la două culori, hartie 100g offset alb satinat și este ornamentată cu desene realizate de maicile din m-rea Paltin.

Preț: 15 Ron, comenzi se pot face completand formularul de aici, la adresa de email atitudini.pv@gmail.com, la telefon: 0785 018 852
sau prin completarea formularului de mai jos.

«Era odată un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi vison, veselindu-se în toate zilele strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea la poarta lui, plin de bube, şi dorea să se sature (măcar) din fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului. Dar şi câinii venind lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam; a murit apoi şi bogatul şi s-a îngropat. Şi fiind el în muncile iadului, ridicându-şi ochii săi, a văzut pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sânul lui. Atunci strigând el, a zis: Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi întingă vârful degetului său în apă şi să-mi răcorească limba, că mă chinuiesc în văpaia aceasta. Iar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta şi Lazăr, asemenea, cele rele; acum acesta se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi pe lângă toate acestea, între noi şi voi prăpastie mare s-a săpat, ca cei ce vor să treacă de aici la voi, să nu poată, şi nici cei de acolo să nu treacă la noi. Şi a zis (bogatul): Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi la casa tatălui meu, că am cinci fraţi, să le mărturisească, să nu vie şi ei la acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci, să-i asculte pe ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame; ci de va merge la dânşii cineva dintre morţi, se vor pocăi. Atunci i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nici de ar învia cineva din morţi nu vor crede» (Lc. 16:19-31).

Pilda bogatului nemilostiv este o lecţie de măsură şi cumpătare. Ea ne arată zgârcenia şi destrăbălarea în toată urâţenia lor.

Nimeni nu este împotriva bogăţiei când vine în ajutorul sărăciei, când aduce oamenilor hrana cea de toate zilele, îmbrăcămintea şi adăpostul, când serveşte ca mijloc de cultură şi civilizaţie. Însă toată lumea se ridică împotriva bogăţiei când ea este unealtă de stăpânire şi asuprire, izvor de mândrie şi nedreptate, prilej de lux, lenevie şi desfrâu.

Bogatul din pildă este osândit pentru că inima lui a fost împietrită faţă de mizeriile săracului Lazăr. De o parte era zgârcit, faţă de omul nefericit, iar pe de altă parte era risipitor, ca să-şi sature plăcerile pântecului. Continue Reading »

În cântarea serafimilor glasurile oamenilor din biserică se unesc cu ale îngerilor din ceruri. Cum îngerii înconjură Tronul Mielului şi umplu templul cerului prin cântarea lor, şi cum ucenicii au întâmpinat pe Împăratul Cerurilor şi Mântuitorul sufletelor, coborât pe pământ, la intrarea în Ierusalim, cu ramuri verzi şi cântări de bucurie, aşa primesc şi astăzi toți creştinii, Biserica întreagă, pe Marele Arhiereu, Care nevăzut şi tainic coboară din cer în Ierusalimul Sfântului Altar, ca să aducă pentru noi, ca pe o nouă Golgotă, Jertfa de răscumpărare şi de împăcare „

Îndumnezeirea încununează nemurirea omului. Prin Sf. Împărtăşanie se împlineşte făgăduința de a ne învrednici să ne facem părtaşi ai firii dumnezeieşti, de care aminteşte Sf. Petru (2:1-4). Îndumnezeirea este cel din urmă şi cel mai mare har pe care îl poate primi omul. Sf. Cuminecătură e hrana nemuririi şi a vieții divine, puterea sfântă care face din creştini o adunare de dumnezei în jurul lui Dumnezeu.

Preot Ilarion V. Felea

Cartea are 276 de pagini și costă 12 lei. Puteți face comenzi aici.