Editorial


România – casa groazei Cazul Caracal și nevoia imperioasă a moralei creștine în societate, de Monahia Fotini


Odată cu descoperirea crimelor abominabile de la Caracal și martirizarea tinerei Alexandra, au ieșit la iveală o serie de adevăruri crunte și dureroase pentru români, pentru România. Adevăruri cunoscute de majoritatea românilor, dar catalogate oficial, conspirații fantasmagorice. Zilele acestea am auzit de pe buzele tuturor expresia că Statul român a fost ucis, că a fost învins de către Statul paralel infracțional, de către „Sistem”. Greșit! România este de multă vreme captivă acestui sistem în beciul groazei. Nu știu dacă s-a făcut vreo statistică asupra cazurilor de viol și de crimă în România, dar cu siguranță multe alte tinere au mai dispărut în situații asemănătoare cu cea a Alexandrei, fiind neputincioase în fața sistemului corupt și infracțional din România.

Odată cu uciderea Alexandrei, însă, România nu a fost învinsă, România s-a trezit! România a început să lupte prin sufletul curat al acestei tinere. Sângele ei nevinovat a strigat în urechile tuturor românilor surzi și impasibili la durerile acestei țări și românii s-au trezit. Alexandra a zdruncinat Sistemul. Depinde de noi, însă, dacă vrem să-l restructurăm, să ducem mai departe lupta și zbuciumul Alexandrei. Din păcate, nu am știut să fructificăm căderea comunismului. Indiferența noastră ne-a costat scump. Am ajuns un Stat bun de furat și de exploatat. Suntem țara nimănui, în care autoritățile colaborează cu infractorii, iar cetățenii ei devin victime sau colaboratori ai Sistemului. România însăși a devenit o casă a groazei. Românilor le este groază să trăiască în România și mulți iau calea exilului, în țări al căror sistem le oferă mai multă siguranță. Ce putem face, însă? E suficient oare să ieșim în stradă și să schimbăm un guvern cu altul? Nu ne-am săturat de când apelăm la această metodă ineficientă? Acest lucru se întâmplă de 30 de ani în România și noi încă nu am învățat că avem de-a face cu aceeași „Marie”, dar cu altă pălărie. Ca acțiunile și revoltele populare să nu aibă succes, Sistemul are grijă să ne conducă pe piste false, inducându-ne ideea mincinoasă că dacă vom schimba un partid cu altul, am rezolva problema. De la Revoluție încoace s-au perindat mulțime de partide rivale, iar rezultatul a fost același, fără rod: aceeași corupție, aceleași infracțiuni, prin care Hoțul strigă hoțul. Am bătut pasul pe loc, fiind captivii unei piste false și România nu a mai construit nimic, România s-a dărâmat pe ea însăși. S-a dărâmat și material, și spiritual. Dacă la Revoluție, sute de mii de oameni ieșeau în stradă cu mâinile ridicate la cer, intonând rugăciunea Tatăl nostru, acum ieșim în stradă strigând împotriva Bisericii și a lui Dumnezeu: „Vrem spitale, nu catedrale!”. Oare nu Dumnezeu a fost Cel ce nea izbăvit din lagărul comunist, acolo unde mii de români erau schingiuiți și uciși fără milă de un regim ateu? Sângele martirilor din temnițele comuniste s-a înălțat la tronul lui Dumnezeu și a cerut dreptate. Tot așa cum acum strigă sângele Alexandrei ca noi să fim izbăviți din alt lagăr, lagărul infracțional. Atunci românii s-au unit în rugăciune și Dumnezeu a fost cu noi. Acum Îl alungăm pe Dumnezeu din societate, distrugând bisericile, precum odinioară regimul comunist. Ce a realizat societatea românească fără Dumnezeu? Crimă și hoție! O societate fără morală, fără Dumnezeu, devine locaș prielnic hoților și infractorilor. S-a tot vorbit în presă de către specialiști în criminalistică despre psihologia criminalului, căruia îi este străin sentimentul de milă. Avem nevoie de milă și noi Îl alungăm pe Dumnezeu din cetate? Creștinismul este religia milei și a iubirii. O societate fără morală creștină este o societate a crimei, a instinctului și a moravurilor ușoare. O națiune fără Dumnezeu este o națiune lipsită de milă și de compasiune! Dacă oameni plătiți să ne asigure protecție nu au milă, în zadar defilăm cu instituții și uniforme de Poliție, S.R.I, S.T.S. etc. Un sentiment esențial nu au avut acești oameni, care au fost incompetenți în a o ajuta pe Alexandra – milă. Aceeași milă ce i-a lipsit și criminalului din Caracal. Consolidați sentimentul milei și al compasiunii față de semeni prin zidirea de biserici, prin participarea la ora de religie în școli, prin cateheză creștină! Povestiți-le mai des copiilor despre Dumnezeu și sfinții Lui și rugați-vă și iubiți-L pe Dumnezeu, izvorul milei și al dragostei! Este plină istoria Bisericii de pilde cu sfinți, precum Sf. Nicolae, Gheorghe, Dimitrie, etc, care au izbăvit de la răpire tinere și le-au păzit nevătămate. Să luăm modelul sfinților și să începem cu Dumnezeu, consolidând națiunea pe principii morale și cuviincioase! Apoi, implicați-vă! Să începem să nu mai fim nepăsători față de cei ce suferă lângă noi. Să alertăm autoritățile, să ne unim în jurul celor ce singuri nu pot birui răul! Să căutăm să schimbăm metodologii, nu oameni. Să cerem autorităților măsuri și legi prin care să fim protejați, iar nu exploatați.
Să cerem măsuri concrete, nu să schimbăm pălării guvernanților. Lupta anticorupție a devenit din păcate o metodă de șantaj politic, unde sunt vânați doar cei ce îndrăznesc să intre în scena politică, dar în realitate corupția a ajuns la cote incomensurabile în sate, în comune, acolo unde nimănui nu-i pasă. Anticorupția este folosită doar în interes politic, iar nu spre folosul cetățeanului. Sunt localități întregi unde cetățeanul este batjocorit de oamenii legii, care nu mai au milă. Societatea de azi, degradată moral, are mai mult ca oricând nevoie de morala creștină.
Lăsați-L pe Dumnezeu în cetățile, în casele, în inimile voastre și nu vor mai fi alți Dincă sau colaboratori ai lui!
Alexandra nu a murit! Alexandra trăiește în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Dar dacă noi nu ne unim în jurul Alexandrei, înseamnă că Alexandra a murit degeaba! Continue Reading »



De trăitori ai dumnezeiescului Har duce lipsă lumea astăzi! Soluția Sfântului Paisie Velicikovski, de Monahia Fotini


Paisie de la Neamt„Părinte Paisie, înțelepte, acoperă și păzește sfintele și dumnezeieștile lăcașuri care te laudă, căci pe tine te au înaintestătător și de grijă purtător, și ne izbăvește de sfaturile celor vicleni și din toate măiestriile lor, arătând tuturor cum că și după moarte viezi și mântuiești pe toți cei ce te cheamă cu credință”. (Din slujba Vecerniei)

Ce gură cuvântătoare va putea să laude după cuviință pe marele luminător al creștinătății? Ce minte omenească va putea cuprinde lucrările sale cele îngerești, aduse în slujba lui Hristos Dumnezeu, Căruia s-a jertfit cu lepădare desăvârșită până la moarte? „Numai a soarelui raze i-ar izvodi tălmăcirea,/ Căci întru asemănare i-ai dobândit strălucirea[1]”. Lucrarea acestui sfânt este atât de mare și de semnificativă, mai ales pentru noi, românii, încât dacă am cunoaște-o îndeajuns, nu am înceta în a-l chema zilnic în rugăciunile noastre. Prin înțelepciunea și nevoințele sale a reușit nu numai să înflorească mănăstirea Neamțu, povățuind cu desăvârșită pricepere și blândețe peste o mie de călugări, ci a reînviat întreaga viață duhovnicească, care decăzuse cumplit, atât în Moldova cât și în Rusia, prin ucenicii care i-au urmat învățătura. Monahismul suferea în secolul al XVIII-lea o așa de mare vătămare duhovnicească, încât Sf. Paisie, după îndelungate căutări, nu a găsit niciun povățuitor la înălțime duhovnicească nici în Rusia, nici în Sfântul Munte, nici în România.

De origine rusă, născut în cetatea Poltava, dăruit de Dumnezeu cu minte înaltă și inimă largă, s-a făcut repede locaș al Preasfântului Duh, căci încă din copilărie se îndeletnicea cu dumnezeieștile Scripturi și sporind în știința lui Dumnezeu și nevoință, tânărul Petru, după cum îi era numele, creștea cu virtuțile într-un an „pe cât alții în zece”. De bună seamă că Dumnezeu avea cu el o lucrare aleasă, trecându-l nevătămat prin focul necredinței și rătăcirii vremurilor de atunci. Este perioada când duhul scolastic apusean pătrunsese cu putere și în școlile Kievului, iar această molimă susținută de protestantism a afectat și Biserica Ortodoxă, prin unele fețe iubitoare de slavă. Mintea curată a lui Petru nu a putut să primească deșertăciunea acestei învățături și recunoscându-i abaterea, părăsește școala Kievului și filosofiile cele deșarte. Continue Reading »



EDITORIAL Revista Atitudini Nr. 51, ÎN MIJLOCUL VÂLTORILOR de Mihai-Andrei Aldea


ÎN MIJLOCUL VÂLTORILOR
de Mihai-Andrei Aldea

Suntem în mijlocul vâltorilor. Trei milioane – trei milioane! – de Români au semnat pentru un referendum pe care „aleşii” Românilor îl amână la infinit. În schimb se face propaganda perversiunilor – sexuale, politice, sociale, psihice, religioase – pe toate canalele. Dacă îţi respecţi credinţa ca ortodox eşti persecutat făţiş: colegii de şcoală îşi bat joc de tine, colegii de muncă îşi bat joc de tine, Statul îţi încalcă drepturile în mod sistematic şi îşi bate joc de tine şi de religia ta, mass-media îşi bate joc de tine. Dacă ţii postul pentru că eşti creştin, eşti bătaie de joc. Cei care îl ţin pentru dietă sunt cool. Românii care se îmbracă naţional, fie şi doar cu o cămaşă tradiţională, sunt “extremişti”, “înapoiaţi” etc. Străinii care se îmbracă naţional, fie şi în pantaloni scurţi ori cu fustă, sunt cool, sunt adevărate exemple, îşi ţin “frumoasele tradiţii”, “îşi respectă cultura” etc. Lista discriminărilor şi persecuţiilor poate continua. Dar la ea trebuie să mai adăugăm o mulţime de alte probleme.
Încălcându-se legile tuturor ţărilor europene şi ale Uniunii Europene au fost invitaţi de conducerea Germaniei şi primiţi de amintitele ţări emigranţi din Africa – şi, în mai mică parte, din Asia – într-un număr de cca. 1.000.000 (un milion) de persoane. Aceşti imigranţi ilegali au fost declaraţi “refugiaţi din Siria”, cu toate că erau în imensa majoritate din Africa şi, evident, nu refugiaţi. În imensa majoritate erau bărbaţi tineri, voinici şi foarte bine organizaţi, care ştiau exact unde au fost chemaţi şi trebuie să ajungă. Violurile şi teroarea provocate la Koln de Anul Nou constituie doar o mică parte din efectul produs; ar fi de bun-simţ să adăugăm aici actele teroriste în care au fost implicaţi unii dintre ei, nenumăratele infracţiuni pe care le-au făcut şi le fac, şi care sunt sistematic trecute sub tăcere de autorităţi. Iar conducerea Germaniei, într-o manieră ce aminteşte de purtarea lui Hitler, încearcă, ilegal, să impună altor ţări să primească, de asemenea, imigranţi intraţi ilegal în Europa.
Dictatura corupţiei şi incompetenţei din România a devenit, de câţiva ani, o slugărnicie deschisă faţă de Înalta Poartă de la Berlin. Ca momeală pentru distragerea de la distrugerea sistematică a României se practică permanenta demonizare a Bisericii şi provocarea unor scandaluri ce includ încălcarea drepturilor omului şi altor drepturi cetăţeneşti fundamentale. Un exemplu simplu este demenţa de a declara vaccinarea impusă de Stat drept obligatorie, în situaţia în care Statul este dominat de infractori condamnaţi ori în curs de condamnare şi complici ai acestora. Este evident că nu se poate avea încredere în escrocii care au orchestrat şarlatanii ca “gripa aviară” sau “gripa porcină”, care sunt în spatele mizeriei din spitale şi vinovaţi pentru izgonirea cadrelor medicale din România. Iar a-ţi da copiii pe mâna lor înseamnă nu doar “încredere”, ci “încredere absolută”. Obligaţia fundamentală a informării pe înţelesul pacienţilor pentru orice tratament medical face deosebirea între o ţară liberă şi practicile stalinist-hitleriste ale impunerii tratamentelor medicale şi experimentelor medicale obligatorii. Încălcarea acestei obligaţii de către o lume a corupţiei şi prostiei şmechere, cum este lumea politică românească, este în chip limpede un abuz total, care ar trebui să adune cetăţenii împotriva sistemului mizerabil. Totuşi intervine iscusinţa propagandei mass-media, care foloseşte cazurile de extremism anti-vaccin spre a acoperi nevoia firească a consimţământului informat şi nebunia încredinţării puterii totale asupra copiilor unui Stat nebun. Ca urmare, foarte mulţi dintre cetăţeni pur şi simplu nu realizează că este o luptă a libertăţii personale împotriva unei dictaturi totale, care poate hotărî de acum înainte tratamentele medicale pe care trebuie să le suporte un cetăţean; chiar dacă este vorba despre o amputare, de pildă.
Continue Reading »