articole


PR. DIMITRIE BEJAN: JERTFA NOASTRĂ NU A RODIT PENTRU CĂ A FOST INSUFICIENTĂ. CUGETĂRI ALESE


icoana

DESPRE BOGĂȚIA ORTODOXIEI[1]

În Ortodoxie toate problemele de credință și de morală sunt așezate cu timpul și nu se mai simte nevoia de vreo inovație. De 2000 de ani, noi stăm pe aceleași principii de doctrină și de morală și nu simțim nevoia de inovații. Noi stăm tari și neclintiți pe cele 20 de veacuri, care înseamnă în permanență hrana nealterată a Ortodoxiei universale. În aceasta stă tăria Bisericii Ortodoxe! Nu se simte nevoia de dogme noi. Se simte nevoia să-I cântăm lui Dumnezeu, recitativ, Simbolul Credinței și psalmodierea rugăciunii Tatăl Nostru. Iar versul Bisericii Ortodoxe este rectiliniu și ne duce hotărât la poarta Raiului. Însăși închinarea noastră seara și dimineața, la mese, când plecăm la drum, este cea mai activă predică spre lauda bunului Dumnezeu.

Cât va fi pământul, Ortodoxia va fi Ortodoxie. Noi sub nicio formă nu cedăm. Dacă devenim o Biserică activă, vom crea și noi misiune. Prea suntem Biserică statică. Noi păstrăm ce-am moștenit, din cauza turcismului și a Rusiei care ne-au mâncat libertățile, n-am progresat în materia misionară.

Teologia este susținută de Duhul Sfânt, Care dirijează Biserica Ortodoxă, și de preoții cucernici care aprofundează cunoștințele teologale. După cum se înțelege, este o perfectă colaborare între Duhul Sfânt și Biserica conducătoare. În aceste condiții, Biserica nu poate greși. Deoarece în veci Biserica Ortodoxă, în totalitatea ei, este condusă în timp de puterea lui Dumnezeu, „Care pretutindeni este și toate le împlinește”. Totdeauna teologia este activă, cunoștințele rămân aceleași și nealterate în esența lor. Când omul se suprapune Duhului Sfânt și o ia după capul său, neascultând de Biserică și de Sfinții Părinți, apar sectele, care la început sunt foarte violente. Apoi se cumințesc și se numără printre sutele de feluri de grupări creștine.

sfaturi

DESPRE VIITORUL BISERICII ORTODOXE

În Biserica de mâine trebuie să avem niște arhierei pricepuți și cu duh creștin și să fie numit un episcop pentru tineret. Așa era când eram eu student. Era un episcop pentru armată, unul pentru tineret, unul pentru știu eu, ce alte instituții, care cu asta se ocupau. Și atunci, dacă ai pe cineva care te dirijează pe tine, preot, care te-ai înscris în această asociație ortodoxă, faci treabă și slujești Biserica lui Hristos și neamul tău. Scopul vieții este să dai din tine umanitatea, să te jertfești pentru Hristos și pentru aproapele.

Renașterea în Duh a creștinismului ortodox se face mai întâi prin mănăstirile vii, al doilea prin preoții de vocație, al treilea prin credincioșii buni. Mai ales la sate și la periferiile orașelor.

Vine vremea să se umple calendarele cu numele celor morți pentru credința creștină. În acest timp cele două «biserici» ale Apusului, catolică și protestantă, n-au ridicat niciun deget în sprijinul celor închiși sau omorâți pentru credință. Au trăit lumește, îmbrăcați în vison și purpură, mâncând la mese bogate și, din când în când, jelindu-ne pe noi.

ecumenism

MIȘCAREA ECUMENICĂ ȘI ÎNCERCĂRILE DE UNIRE

Mișcarea ecumenică este inițiată de lumea protestantă, care, și pentru noi și pentru catolici, constituie erezia lumii germanice ridicată împotriva papalității și a catolicismului dar, în fond, și împotriva Ortodoxiei, care reprezintă tradiția, prin excelență. Și am greșit când, la chemarea lor, am întins o mână și binevoitoare și protectoare. Catolicii nici până astăzi n-au aderat la această Mișcare ecumenică. Trimit la diverse congrese ecumenice doar observatori. Noi ne-am predat cu arme și muniții, lumii germanice.

Sunt o mie de ani de când ne-am despărțit. Unirea, tot într-o mie de ani se face. Chiar dacă vlădicii noștri ar face-o oficial, noi nu mergem. Noi rămânem ortodocși.

Sperați într-o apropiere de «Biserica» catolică?

În niciun caz. O să ne unim, dar nu în duh. Nicio apropiere administrativă măcar. Nu. Noi avem 2000 de ani de tradiție. Noi suntem Biserica tradiției. Noi am format creștinismul. De la Ierusalim pleacă creștinismul, nu de la Roma încolo.

DESPRE CHEMAREA PREOTULUI

Un preot bun trebuie să fie mai întâi un om de rugăciune. Apoi să săvârșească sfintele slujbe cu evlavie, să aibă o familie model, să-și iubească enoriașii, să respecte cu sfințenie rânduiala și canoanele Bisericii, să trăiască cu Hristos în inimă și să se jertfească pentru poporul lui Dumnezeu.

Principalele fapte ale preotului sunt: rugăciunea, slujba la biserică, milostenia și predica. Aici intră și scrisul. Asta este fapta preotului misionar.

dimitrie bejan

MENIREA MĂNĂSTIRILOR

Mănăstirile au fost, sunt și vor fi principalele focare pentru renașterea spiritului creștin-ortodox. În spatele lor se orânduiesc preoții de mir și creștinii. Dar deasupra tuturor este Dumnezeu, Care nu doarme niciodată și le poartă de grijă popoarelor creștine mai ales. De cele mai multe ori, ca în Vechiul Testament, apare un om trimis de sus, care arde pentru credință și lumea se ia după el. Sunt mulți călugări buni, știuți mai ales de Dumnezeu, știuți chiar și de mine. Eu știu că bunul Dumnezeu poate ridica și din pietre ucenici.

Mănăstirile să se întoarcă total la observarea integrală a canoanelor Sfântului Vasile cel Mare. Toți monahii merg la desăvârșire, lăsând în urma lor, toate problemele din viața socială. Au o singură lucrare și un singur drum: stăruința de a ajunge luminoși la poarta Raiului. Ceilalți se luptă cu nevoile și cu poftele din greu. Și aceștia pot ajunge în Rai prin credință bună și cât mai multă omenie.

Este nevoie de pus ordine în viața monahală. În ultimul timp au bătut și bat la poarta mănăstirilor tineri și tinere, buni în credință, dar total nepregătiți pentru viața monahală, care înseamnă rupere de lume și de ispitele ei.

Aici, în mănăstire, omul — cioban sau profesor — devine frate cu celălalt. La fel ciobanul ca și înțeleptul pot bate la poarta Raiului, să intre și să stea pe scaun de egalitate, căci alta este judecata și aprecierea lui Dumnezeu. Noi așteptăm de la mănăstiri o foarte puternică trezire de credință faptică.

Artileria dracului bate cu precădere în mănăstiri. Călugării sunt pionierii de frunte ai Sfintei Biserici. În armată pionieri sunt cei ce fac drumurile în fața noastră, cei de sacrificiu. Satana are în primire întâi mănăstirile!

Este vorba de lupta cu săgețile de geniu ale satanei. Îți dă gândul chiar că nu există Dumnezeu. Eu nu știam de aceste ispite când eram tânăr. Războiul diavolilor este cu voi călugării mai întâi. În permanență bate artileria în voi!

TAINELE RUGĂCIUNII

Rugăciunea reprezintă legătura noastră permanentă cu Dumnezeu. Plecăm de la „Doamne, ajută-ne!”, până la Psalmul 50. La toate rugăciunile, mai grele sau mai ușoare, să fie apartenența inimii în totalitate la ceea ce spune graiul.

Noi ne mântuim prin credință și prin fapte bune. Iar faptele bune nu se pot face fără apartenența Sfântului Duh la noi. Dacă pierzi din vedere asta și spui: „Ei, am făcut și eu ceva bun! Sunt sigur de Rai!”, ești în mare primejdie. Eu mă tem că traista mea este goală, eu care plec la drum.

Sfântul Petru a scăpat de înec, strigând către Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă!”. Iar mâna Domnului l-a scos din valuri și l-a ajutat să călătorească pe fruntea încrețită a unui val. Și atunci este îndreptățită apostrofa lui Hristos: „Fricosule, pentru ce te-ai îndoit? Oare nu ți-a întins bunul Dumnezeu o mână salvatoare? Iar tu ce-ai făcut? Cobori rapid, surd și orb!”. Nu se află alt drum spre Hristos, decât să te arunci cu Petru la picioarele Lui!

Rugăciunea noastră în pușcărie, ca și în viața de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-I spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simțeai totdeauna că Dumnezeu aude și te ajută să suporți greutatea.

Când eram noi între noi, rugăciunea era comună, seara și dimineața. Unul zicea și ceilalți ascultau. Și mai făceai și o rugăciune personală, singur, chiar înainte de a te culca. După controlul de seară făceam rugăciunea. Nu ne supăra nimeni. Știau și milițienii, se mai uitau, dar nu te întrerupeau.

DESPRE ROSTUL SUFERINȚEI ȘI AL IUBIRII APROAPELUI

Am spus întotdeauna că suferința este mântuitoare, numai dacă o accepți fără murmur. Dar căile care duc la mântuire sunt multiple și sunt arătate în toate cărțile noastre sfinte: faptele milei trupești și faptele milei sufletești. Dacă nu-l alungi de la poarta ta pe cel sărac și-i dai o bucată de pâine sau bani și dacă îl înveți pe cel căzut drumul cel bun, ca să se ridice din mocirlă, încet-încet unii ajung până acolo să-și iubească și vrăjmașii. Mai mult decât aceasta nu i se poate cere bietului om.

Iar cea mai puternică dovadă a iubirii stă în faptul că îți pui viața ta în primejdie, pentru salvarea vieții fratelui tău.

Asta am încercat noi să facem, uneori cu opinteli și cu murmurare de protest, pentru care astăzi îmi dau seama la capătul efortului meu, că jertfa noastră nu a rodit pentru că a fost insuficientă. Vor mai fi necesare și alte jertfe pe viitor, știind noi toți că o cetate poate fi mântuită dacă în mijlocul ei se află 50 de drepți. Atunci la Sodoma unul a fost găsit drept, Lot. De aceea cetatea a pierit în flăcări. Mă întreb: „Oare câți drepți se găsesc în mijlocul poporului român? Și cât atârnă în cumpăna dreptății divine comportarea lor morală și omenia? Poate fi salvat oare poporul român de la nimicire prin numărul de drepți din mijlocul mulțimii de strâmbi? Deocamdată observ că bunul Dumnezeu stă în cumpănă! Până când?”…

 

[1] Frag. extrase din Pr. Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinței, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010.

 



PĂRINTELE ILARION V. FELEA ÎN DOSARELE SECURITĂȚII. APOLOGIA CREȘTINISMULUI ÎN FAȚA DOCTRINEI MATERIALIST-COMUNISTE


Fragment. Răspunsuri la tezele materialiste ale lui G. A. Gurev și Lenin

Teză: Dacă voința divină ar interveni în lume, s-ar călca legile naturii și am ajunge în haos. S-ar nimici legile naturii și am ajunge în haos.

Răsp.: Dar intervenția omului în natură pentru a o supune și a o forța să dea rezultate (efecte) peste voia și puterea ei: medicamentele și oțelurile, nu duce în haos? Libertatea se nimicește când susținem că materia determină spiritul, deoarece materia lucrează mecanic; numai spiritul cugetă și lucrează liber[1].

 Teză: Alte raționamente: dacă totul vine de la Dumnezeu, tot ce face omul e pe placul lui Dumnezeu? Dumnezeu e cauza tuturor, bune și rele. Dacă Dumnezeu e atotbun și atotputernic, de ce admite pe satana și tolerează răul? Din slăbiciune sau din neștiință? (Gurev)

Răsp.: Pentru că fără libertate, nu există cultură. Numai omul face abuz de libertate și răpește prin tiranie libertatea Duhului. Dumnezeu respectă libertatea și prin aceasta demnitatea omului. Dar omul abuzează de acest privilegiu. Prin urmare, Dumnezeu „tolerează” răul, nu din slăbiciune, nici din neștiință, ci pentru că respectă libertatea și demnitatea spiritului liber – bun sau rău – dar prin aceasta cu atât mai mult îi accentuează răspunderea morală față de faptele lui, bune sau rele.

Teză: În natură există paraziți, cruzime și „haos înspăimântător”, inegalitate, exploatare, sclavagism, feudalism, capitalism, asuprire, nefericire, sărăcie, șomaj, ignoranță, războaie. Religia „învață oamenii să nu reflecteze asupra nedreptăților sociale”, să creadă că Dumnezeu trimite toate relele spre binele oamenilor”. (Gurev, p. 44-46)

Răsp.: Model de gândire superficială. A spune că religia oprește oamenii să reflecteze asupra nedreptăților sociale și a acuza natura de toate relele din lume și a susține că Dumnezeu trimite toate relele spre binele oamenilor, înseamnă a da drumul gurii să vorbească și mâinii să scrie fără controlul minții sănătoase, la întuneric și nu la lumina adevărului. A spune că în natură există „un haos înspăimântător”, înseamnă a-ți bate joc de natura în care trăiești și de toți învățații naturaliști, fizicieni, chimiști, astronomi, etc. care au descoperit și descoperă neîncetat nenumărate exemple, modele și dovezi de ordine, frumusețe și înțelepciune. Din haos cosmos: haos este numai în capul pseudo-învățaților.

Teză: Orice religie este o abdicare de la rațiune. Biserica vrea să transforme oamenii în animale, fără de rațiune, asemenea măgarilor și oilor. „Religia e somnul spiritului omenesc. În religie, omul are ochi ca să nu vadă, ca să rămână orb; el are rațiune ca să nu gândească, ca să rămână prost”. (Feuerbach, vezi la Gurev, p. 40-41)

Răsp.: Așa vorbește despre religie numai un om care prin astfel de cuvinte se caracterizează pe sine și batjocorește ceea ce nu poate învinge și nu vrea să înțeleagă. Vorbind astfel despre religie și despre Biserică, Feuerbach ofensează pe toți învățații creștini și pe toți oamenii religioși, care fără să renunțe la rațiune, și-au păstrat și practicat religia. Sau toți aceștia au greșit sau Feuerbach a fost orb în fața luminii și a gândit prost.

Teză: De ce Dumnezeu nu a făcut pe toți oamenii frumoși, înțelepți și puternici? De ce a făcut seceta în Sahara și fluviile se varsă în Oceanul înghețat? De ce sunt cutremure și erupții vulcanice, inundații, furtuni, mlaștini și deșerturi? De ce sunt țânțari, păduchi, muște, ploșnițe, șoareci și alți dăunători? De ce sunt buruieni și ierburi rele, cărbuni ascunși în pământ și muncă grea? Nu avem răspuns. Pentru că nu există Dumnezeu”. (Gurev)

Răsp.: Toate își au rostul lor, nu totdeauna cunoscut. Multe, dacă nu toate relele din natură și din societate vin și din pricina omului. Altele sunt ca să dea omului prilej de hărnicie, cumințenie, virtute. Dumnezeu nu a făcut toți oamenii frumoși, înțelepți și puternici, pentru că El a făcut numai primul om și de la Adam, toți se nasc după legile date de Dumnezeu, astfel că frumusețea, înțelepciunea și puterea să fie și meritul lor, nu numai al lui Dumnezeu, iar lipsa și paguba lor să fie din lipsa virtuților și a darurilor lui Dumnezeu, rușinea și pedeapsa lor (a viciilor lor).temnita

Teză: Ce fel de Dumnezeu e Acela care i-a silit pe oameni să-L ucidă pe Dumnezeu pentru ca ei să-L recunoască pe Dumnezeu?, întreba Diderot. Moartea lui Hristos a făcut pe oameni mai fericiți?, întreba Gurev. Dacă învățătura lui Hristos nu ar fi o „născocire” omenirea nu ar cunoaște războaiele, foametea, bolile, șomajul, exploatarea care toate decurg inevitabil din învățătura religioasă. (Gurev, p. 30)

Răsp.: Relele sociale nu există din cauza religiei, ci tocmai pentru că nu toți ascultăm de învățătura lui Hristos sau de-a dreptul o călcăm și o batjocorim, în loc să o trăim. Moartea lui Hristos a mângâiat și mângâie nenumărate suflete îndurerate, neasemănat mai multe decât fericește învățătura lui Gurev. Dumnezeu nu a silit oamenii să-L răstignească pe Hristos, ci Hristos a primit moartea ca să arate cât de răi sunt oamenii când se urăsc în loc să se iubească și cât de bun și iubitor e Dumnezeu, chiar și când oamenii sunt răi.

 [1] Frag. selectate din Dosarul CNSAS, Manuscrise Felea Ilarion Virgiliu, nr. file 181, pp. 157-164.



IDEALURI MONAHALE FRÂNTE DE REGIMUL COMUNIST. POVESTEA SURORILOR BAZILIAN DE LA MĂNĂSTIREA VLADIMIREȘTI


vladimiresti

RĂPITE NOAPTEA DIN MĂNĂSTIRE DE CĂTRE ORGANELE DE SECURITATE

Doamna Elena, v-am ruga să ne povestiți câte ceva din perioada de persecuție comunistă, când ați fost alungată din mănăstirea Vladimirești, la ordinele Securității. Dumneavoastră ați fost călugărită?

Da… N-am apucat să fiu maică, am fost doar soră de mănăstire, dar am fost judecată ca maică. Ne îmbrăcau rasoforă[1] la 3 ani de la intrarea în mănăstire, dar deja era arestată toată conducerea. Pe la jumătatea lui februarie în ’56, ne-au scos noaptea din mănăstire, pământul era înghețat. Pe atunci eram tinere și mai și râdeam. Ziceam: ,,Cum îngheață, cum ne-nhață” și într-adevăr, în februarie ’56, noaptea când a înghețat, au venit ei cu camioanele și ne-au spus să ne luăm ce vrem că ne duc acasă. Dar ne-au dus pe un șantier, iar noi în mașină  – erau camioane cu prelată  – cântam  Cu noi este Dumnezeu și De frica voastră nu ne vom teme. Când ajungeam prin vreun sat, ne ziceau să tăcem din gură că sculăm lumea. Ne-au dus pe un șantier și acolo ne-au triat. Era o vineri și care a vrut să mănânce, i s-a dat o cafea cu pâine. Știu că n-am mâncat. Și majoritatea erau moldovence și în a doua noapte le-au dus cu camionul acasă în sat. Iar pe noi, care eram mai de departe, ne-au dus a doua noapte în gară la Brăila, ne-au dat foi de drum ca să ne prezentăm la Miliție. Și vine o femeie și zice: ,,Da’ ce faceți, maicilor, acuma noaptea?”. Dar una dintre noi zice: ,,Ne-a trimis Statul la propovăduit”. Și așa am ajuns fiecare acasă.

Sora mea era bolnavă. În noaptea în care au arestat conducerea, ea era de rând la bucătărie și atunci nu erau condițiile de acum. Fiind obosită, a dormit și nu s-a trezit. Celelalte când au auzit că e gălăgie, s-au dus în incinta mănăstirii și ea a rămas singură. Și un nenorocit cu arma întinsă la ea, i-a zis când s-a trezit: ,,Nu mișca că trag!”. Și așa s-a speriat că în noaptea aia a leșinat de vreo trei ori. Și toată viața a suferit. Când am ajuns acasă și am dus-o la un doctor, mi-a zis că întreg organismul ei este dezechilibrat. A rămas pe la maicile cu care era în chilie, că n-a putut să vină atunci acasă. 

Și nu v-au mai lăsat să intrați în mănăstire?

Nu, m-au și intentat proces. Deja la un an, în februarie, am avut proces. Primul căpitan care mi-a făcut procesul verbal – pe atunci nu erau nici ei așa de vizați – și-a pus deodată pixul pe masă și zice: ,,Dumnezeu și Maica Domnului să mă ierte, că n-am făcut niciodată acte din astea”. Era dintr-o comună de-a maicii noastre. Și zice: ,,Și eu am vrut să mă fac călugăr și am ajuns în Miliție”. Și ne-a făcut actele și am avut proces în februarie. M-au condamnat la un an de zile. Eu le tot spuneam: „Nu știu de ce mă condamnați că, în definitiv, eu n-am uniformă. Sunt soră îmbrăcată”. Zice: ,,Să chemăm pe cineva de pe stradă să vedem ce zice?”. ,,Dar dumneavoastră judecați după ce zice lumea de pe stradă?”. S-au adunat acolo mulți ofițeri și fiecare zicea câte ceva. La un moment dat a venit una, cu gălăgie, dar tot de-a lor care se dădea drept preoteasă și zice: ,,Soțul meu și-a dat demisia, ca să nu mai înșele lumea”. Pe urmă a plecat. Ei mi-au zis: ,,Uite ce exemplu!”. Zic: ,,Pe mine nu mă interesează ce fac alții”. Ei mi-au spus: ,,Să știi că dacă nu te dezbraci, te dezbrăcăm noi”. „Dacă vă stă în caracter și e elegant, dezbrăcați-mă!”. ,,Nu, venim seara când te culci”. ,,Eu nu mă dezbrac niciodată”, am zis eu. Și a venit comandantul și când i-au spus, s-a întors cu spatele și l-a pufnit râsul.

vladimirestiCâți ani ați stat în mănăstire până să vă aresteze?

Aproape patru ani. Dar după arestarea conducerii mănăstirii din 1955, când au fost ridicați Pr Ioan Iovan, Maica stareță Veronica și Maica Mihaela, ne tot trimiteau preoți și călugări supuși Securității, ca să ne convingă să plecăm de bunăvoie. Și la al doilea comitet spiritual s-a făcut un memoriu în care am iscălit toate că nu plecăm cu prețul vieții, și că cerem să ne aducă conducerea înapoi pentru că e nevinovată. Atunci eram naive.

Și cum ați intrat în mănăstire?

Când aveam 17 ani, mă spovedeam la Părintele Vasile Coman, care ulterior a ajuns episcop. A fost primul meu duhovnic. Și așa m-au impresionat întrebările lui, că am început să-mi cumpăr icoane, am început să-mi cumpăr candelă. Și părintele ăsta avea o voce extraordinară. În anul următor, a venit tot în Postul Paștelui și a anunțat în biserică că se face pelerinaj la Mănăstirea Sâmbăta, unde era Părintele Arsenie Boca. M-aș fi dus și eu, dar nu aveam bani.

Când ați ajuns prima oară la Sâmbăta? Continue Reading »