articole


Strigătul Sf. Antonie cel Mare: Unde eşti, Doamne? de Monahia Fotini


Oare să nu mai audă Dumnezeu suspinurile inimilor celor ce au lăsat toate, ca să-L caute numai pe El? Sau poate că a uitat Dumnezeu să Se mai arate? Vedem multă vlăguire azi în rândurile monahilor și creștinilor, dintre care unii o sesizează şi cu atâta uşurinţă se complac cu ea; alţii se luptă cu multe suspinuri să nu se lase biruiţi de acest duh atât de molipsitor, încât uneori nu vezi altă soluţionare decât îndepărtarea de colectiv, şi Dumnezeu ştie în ce măsură reuşesc ceva ori ba. Abia dacă mai găseşti cuvinte duhovniceşti printre monahi, iar dacă mai întâlneşti pe cineva, în acelaşi duh cu care să discuţi ceva folositor, este o mare minune. Şi aşa sărmanul monah cade în descurajare, nefiind nimeni care să-l formeze, nimeni cu care să lucreze şi nici condiţii în care să-şi poată duce liniştit o rânduială duhovnicească. Oare este altă cale de mântuire pentru monah decât cea duhovnicească? Eu la Sf. Părinţi n-am întâlnit. Iar dacă nu mai dăm ascultare nici Sf. Părinţi, apoi cu adevărat în zadar petrecem în mănăstire.

Unde să-L mai găsească sărmanul monah pe Dumnezeu? Este nevoie de o încurajare, ori din partea vreunui om duhovnicesc, ori direct de la Dumnezeu. După învăţătura Sf. Părinţi, suntem datori, mai înainte, să căutăm un povăţuitor iscusit, căruia să i te încredinţezi cu desăvârşire, căci până şi Hristos ascultător s-a făcut până la moarte. Dacă nu-l găseşti, după îndelungi străduinţe şi rugăciune sau nu ai posibilitatea să stai prin preajma lui, trebuie să cerem cu aceeaşi străduinţă mila şi ajutorul lui Dumnezeu, ca să ne povăţuiască în viaţa lăuntrică. Se întâmplă să nu vedem nici o schimbare în noi înşine sau chiar mai mult, să devenim mai vlăguiți decât în viața de mirenie. Ce se petrece? Care este pricina acestei rătăciri?

Cel care a intrat în mănăstire cu adevărat dintr-o chemare lăuntrică, nu-şi va găsi pacea până nu va dobândi harul Duhului Sfânt înlăuntrul său. Cel ce s-a învrednicit să cunoască mila lui Dumnezeu despre acesta, Sf. Părinţi spun că va petrece neîmpiedicat şi netulburat, în orice loc şi timp se va afla. Şi mare lucru socotesc că este a nu descuraja mai înainte de dobândirea acestui har. După iconomia lui Dumnezeu, unii îl dobândesc la început, iar alţii mai târziu, însă nimeni din cei ce-L caută cu adevărat nu poate rămâne deşert. Iar de simţim sau nu aceasta, tot socoteala lui Dumnezeu este. Căci vreme îndelungată, chiar cerând ajutorul lui Dumnezeu, mulţi sfinţi nu l-au primit decât la momentul ce l-a hotărât Dumnezeu.

sf antonieÎn convorbirea cu Avva Isaac, Sf. Ioan Casian îl întreabă cum să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să-L păstrăm în noi înşine? La aceasta, Sf. Isaac ne asigură că cel ce-şi pune astfel de probleme, de la sine va găsi răspuns, înțelegând singuri puterea rugăciunii şi a harului dumnezeiesc. „Cu inimă plecată trebuie să mă rog: Dumnezeule, vino în ajutorul meu, Doamne, grăbeşte-Te să mă ajuţi. Cel care-L cheamă permanent ca oblăduitor este sigur că-L are întotdeauna lângă el.”

Se spune că monahul Îl iubeşte pe Dumnezeu. Ce este greu în a-L pomeni neîncetat pe Dumnezeu, pentru cel ce Îl iubeşte şi-i e dor de Domnul? Dar Domnul uneori Se ascunde… și stă ascuns. Învățăm aceasta din ispitirea sf. Antonie cel Mare.

Unde eşti Doamne? De multe ori se întâmplă să-L strigăm pe Dumnezeu şi să ni se pară că nu ne aude, că S-a ascuns. Dar această meşteşugită ascundere a lui Dumnezeu are rostul de a aprinde şi mai mult dorul după Dumnezeu, de a conştientiza întru smerenie prezenţa Lui.

„Unde ai fost Preadulce Hristoase?”. Întreba Antonie, după multă osteneală. „Pentru ce dintru început nu Te-ai arătat ca să uşurezi durerile mele?”. Şi glas s-a făcut către dânsul: „Antonie, aici eram şi aşteptam să văd nevoinţa ta; deci de vreme ce ai răbdat şi nu te-au biruit, de acum îţi voi fi ţie de-a pururi ajutor…”. De care să ne învrednicească și pe noi, bunul Dumnezeu, cu rugăciunile sfinților Părinților noștri, al căror începător a fost Marele Antonie. Amin!

(Articol publicat în Revista „Glasul monahilor”, 2004)



LA RĂSCRUCE DE DREPTURI: ÎNTRE VIAȚĂ, LIBERTATE ȘI BOALĂ. DE ANDREI VIRGIL PETRACHE


de Andrei Virgil Petrache

Niciodată în istorie nu s-a pus simultan problema dreptului la viață, boală și libertate în afara pericolului prezentat de întemnițare sau de război. Pe parcursul ultimelor decenii, societatea globalist-consumeristă l-a ademenit pe om treptat, la liber consimțământ într-o robie egipteană modernă.
Astfel, având totul la îndemână, omul a uitat cum arată viața fără mâncarea de la supermarket, medicamentele din farmacie, hainele din mall și munca de birou.

Ce faci atunci când ești în pericol să fii privat de toate aceste comodități? Pentru a răspunde la această întrebare, întâi este necesar să dobândim o înțelegere mai profundă asupra dreptului la viață, la libertate și de ce nu, la boală.

 

dreptul la viataCE ÎNSEAMNĂ DREPTUL LA VIAȚĂ?

Dreptul la viață pleacă întâi din pântece. Un drept acordat de Dumnezeu, acela de a te naște. Dragostea mamei, firescul vieții și credința în Domnul o fac pe mamă să își asume că pruncul ei se va naște într-o lume a durerilor, dar a și a bucuriilor. Viața este rodul dragostei lui Dumnezeu față de om, iar ea nu se rezumă doar la drepturi. Este puntea prin care omul devine împreună creator cu Dumnezeu. Ce cinste! Odată venit pe lume, acest prunc primește automat un alt set de drepturi. Dreptul la viață îi conferă dreptul de a fi iubit, hrănit și ocrotit până când acesta devine suficient de matur încât să fie complet responsabil pentru libertatea sa. Însă, dreptul la viață nu înseamnă doar dreptul de a te naște. El continuă dincolo de naștere și de copilărie. În funcție de unghiul din care privim lucrurile, dreptul la viață poate fi văzut ca o responsabilitate morală și sfântă.
Când omul primește un dar, se simte important. Și simte că și darul este important pentru el. Așa că se îngrijește de acest dar, mai ales în prezența celui care i l-a dăruit. Domnul, Cel care ne-a dăruit viața, este permanent prezent. Și din moment ce viața este un dar, atunci avem responsabilitatea de a proteja acest dar, prin grija firească pe care o purtăm față de noi înșine și față de cei din jurul nostru. Atenție, o grijă firească!
Dar „omul în cinste fiind n-a priceput” (Ps. 48:12). N-a priceput și nu pricepe valoarea vieții, de multe ori. Însă, cum se manifestă această lipsă de pricepere, adică de înțelegere? Prin refuzarea vieții într-o formă sau alta. Intenția de a refuza viața pleacă de la o înțelegere greșită a ei. Mai concret, noi tindem să avem o percepție paradisiacă asupra vieții. În fond, eronată, dar pe care, paradoxal, o împărtășește orice om, de la cel mai mare miliardar până la cel mai sărac. Mânați de această percepție, căutăm să ne construim un rai în lumea aceasta. Și iată că, pe această percepție își fundamentează strategia de atac decanii ideologiilor ateiste, care, profund preocupați de binele omenirii, sunt gata să violeze dreptul la viață și libertate pentru a ne trata de această nouă boală. Continue Reading »



Sf. Grigorie Teologul: Cuvântări la Bobotează (Selecții)


boboteazaSfânta zi a Luminilor (mai veche denumire a Bobotezei, de la luminarea celor ce se botezau) are drept principiu Botezul Hristosului meu, a Luminii celei adevărate„care luminează pe tot omul ce vine în lume”, a Celui ce a mea curăție lucrează și ajută lumina, pe care am primit-o de sus de la El, la început (la vremea creării omului), aceea pe care prin păcat am întunecat-o.

„Apropriați-vă de El și vă luminați și fețele voastre să nu se rușineze!”, de lumina cea adevărată fiind însemnate…. Pe primul Adam să ni-l însușim! Să nu rămânem ceea ce acum suntem, ci să devenim ceea ce am fost de la început. „Lumina în întuneric luminează”, luminând această viață și trupul. Iar ea este prigonită de întuneric, dar nu poate fi cuprinsă, de către puterea vrăjmașă, adică ce cu nerușinare năvălește spre Cel ce cu Adam seamănă, dar peste Dumnezeu cade și este biruită, pentru ca întunericul noi să-l lepădăm și lumina s-o urmăm, iar apoi lumină desăvârșită să ne facem. Vedeți harul zilei?

Este nevoie ca omul să se curățească întâi pe sine și apoi să se apropie și să devină familiar cu Cel curat.

Așadar, vorbind eu despre Dumnezeu, pe voi cu totul să vă lumineze o Lumină și totodată trei, trei potrivit ipostasurilor, una potrivit ființei, adică Dumnezeirii. Căci se împarte ființa în mod neîmpărțit și se unesc în mod despărțit. Căci Dumnezeu este Unul în Trei și trei în Unul. … Tatăl este Tată și fără de început (principiu) căci nu provine din cineva sau ceva. Fiul este Fiu și nu fără de principiu este, căci este în Tatăl. Dacă legi principiul de timp, atunci și El este fără de început; căci este creatorul timpului și nu este supus timpului. Duhul este cu adevărat Duhul Sfânt care din Tatăl pornește, nu în chip filial, întrucât nu este născut, ci purces. Continue Reading »