Problema isihastă

Sfântul Grigorie Palama a intuit pericolul pierderii tradiţiei isihaste din cauza atacului lui Varlaam. Era o situaţie gravă. La început, nu a avut acces la scrierile lui Varlaam, pe care acesta le tăinuia cu grijă, şi, deci, nu-i cunoştea opiniile decât din auzite. Aşadar, el respinse părerile greşite ale lui Varlaam în cea de-a doua parte a primei “Triade”, pe care a intitulat-o “cei ce şi-au ales calea concentrării atenţiei asupra lor înşile, în linişte, nu greşesc dacă încearcă să-şi păstreze mintea înlăuntrul trupului lor”.

…Voi prezenta pe scurt părerile Sfântului Grigorie care stau la baza rugăciunii minţii şi care descriu şi formează cadrul ei teologic necesar şi indispensabil. Problema era formulată în termenii următori: „Ei afirmă că noi greşim dorind să introducem mintea înlăuntrul trupului şi că, dimpotrivă, noi ar trebui cu orice preţ s-o scoatem înafara trupului. De aceea, ei ne calomniază într-o manieră foarte neplăcută îndreptându-şi scrierile împotriva noastră, sub pretextul că noi îi sfătuim pe începători să se concentreze asupra lor înşile şi prin aspirarea aerului să-şi introducă mintea înlăuntru, afirmând că mintea nu este separată de suflet”(Grigorie Palama: Triadele 1,2, a II-a întrebare).

Idei fundamentale cu privire la rugăciunea minţii

Este clar că această problemă se referea la Varlaam şi la discipolii săi care erau împotriva părerii că mintea trebuie să se întoarcă spre inimă în rugăciune şi că acest lucru are loc prin intermediul aspirării aerului. În mod evident, metoda “ştiinţifică” a Sfântului Nichifor Stithatul era condamnată de Varlaam.

Replica Sfântului Grigorie reprezintă totodată stabilirea ideilor fundamentale cu privire la rugăciunea minţii, rescriindu-le într-un cadru ortodox, şi iată de unde rezidă importanţa lor covârşitoare. Sfântul, trăind în Sfântul Munte, era la curent cu întreaga tradiţie isihastă. El este un adevărat dascăl al rugăciunii minţii, descriind condiţiile necesare şi indispensabile pentru practicarea ei.

Trupul nu este rău din fire. Distincția între trup și gândirea trupească

Mai întâi, a pus accentul pe faptul că trupul nu este rău din fire. Este evident faptul că Varlaam împărtăşea ideile lui Platon cu privire la trup. Ceea ce este rău este gândirea trupească şi de aceea rău nu este faptul ca mintea să se afle în trup, ci în gândirea trupească. Trupul reprezintă un lucru, iar gândurile trupeşti pătimaşe sunt cu totul altceva (Triadele 1,2, 1). Ţinta ascezei ortodoxe, aşa cum ne apare descrisă în Biblie şi în întreaga Tradiţie eclesiastică ortodoxă este să elimine legea păcatului din trup, iar mintea să fie stăpână pe trup.

Pentru stăpânirea simţurilor avem înfrânarea, pentru latura pătimaşă a sufletului avem dragostea, iar pentru cea gânditoare, avem trezvia(Ibid.). Prin intermediul acestei metode vom fi iluminaţi prin cunoaşterea lui Dumnezeu “în persoana Domnului nostru Iisus Hristos”.

În unele locuri din Sfânta Scriptură observăm că nu este un lucru rău să ne păstrăm mintea înlăuntrul trupului (Triadele 1, 2, 2). În cele ce urmează, Sfântul Grigorie analizează legătura dintre suflet şi trup.

Legătura dintre suflet și trup

Sufletul are multe puteri şi serveşte drept organ al vieţii trupului cu care a fost creat laolaltă. Din Tradiţia ortodoxă noi ştim că inteligenţa sufletului nu se află în afara trupului, deoarece este legată de acesta, nici înlăuntrul trupului ca şi cum ar fi închisă într-un vas, deoarece este netrupească, “ci în inimă, ca într-un organ”.

Interpretând texte de la Sfinţii Părinţi precum Macarie al Egiptului şi Diadoh al Foticeii, el spune: „Inima noastră este locaşul inteligenţei şi, de fapt, ea este primul organ inteligent al trupului” (Triadele 1,2, 3). De aceea, este absolut necesar ca cei ce doresc să se bucure de pace lăuntrică, să-şi introducă mintea în inimă.

Părerea că mintea trebuie să se afle înafara trupului şi nu înafara gândirii trupeşti, pătimaşe “este cea mai mare eroare elină, rădăcina şi izvorul tuturor ereziilor, dă naştere la rătăciri şi este însăşi produsul unei minţi rătăcite (Triadele 1,2,4). Acest text ne arată clar faptul că opiniile lui Varlaam cu privire la rugăciune aveau evident un caracter platonic.

Necesitatea separării esenței de energii. Ce sunt acestea?

După ce a rezolvat acest prim punct, şi anume că mintea noastră trebuie să se întoarcă în inimă din vagabondajul ei, Sfântul Grigorie stabileşte un alt adevăr, fundamentul teologic al rugăciunii minţii.

Răspunzând la întrebarea inamicilor săi despre modul în care mintea trebuie să revină în inimă, întrucât ea este permanent unită cu sufletul, Sfântul face o necesară împărţire a sufletului în esenţă şi energii. “Esenţa minţii este un lucru, iar energiile sale altceva” (Triadele 1, 2, 5). De aceea, mintea care este împrăştiată în lumea înconjurătoare trebuie să se întoarcă în inimă. Acest lucru este afirmat de mulţi Sfinţi Părinţi, printre care îi amintim pe Sfântul Dionisie Areopagitul, Vasile cel Mare, Sfântul Diadoh al. Foticeli şi Sfântul Ioan Scărarul (Triadele 1,2,5-6).

Rugăciunea pe respirație

Unii oameni, în efortul de a-şi introduce mintea în inimă, fac uz de o metodă “ştiinţifică”: o introduc odată cu inspirarea aerului. Sfântul Grigorie Palama, după ce a stabilit fundamentul teologic al acestei metode – revenirea minţii în inimă – făcând referiri la această metodă psihotehnică, spune că ea este recomandată mai ales începătorilor, şi, desigur, nu este ceva neobişnuit. Este practicată, mai ales, pentru stăpânirea activităţii minţii, care, chiar şi pentru cei avansaţi în viaţa duhovnicească este “mai greu de stăpânit pentru a o face să se concentreze, căci este mai mobilă şi mai nestatornică decât orice altceva”. În acest scop unii recomandă “controlarea mişcărilor respiratorii – inspirarea şi expirarea aerului”(Triadele 1,2, 7). Aceasta se întâmplă, mai ales, în cazul începătorilor care practică această sfântă activitate, întrucât cei care sunt avansaţi reuşesc acest lucru în mod reflex.

El dă un exemplu caracteristic. Atunci când există dragoste, există şi răbdare. Dar, în cazul unor oameni se întâmplă o situaţie opusă. Practicând răbdarea, ajung la iubire. Acelaşi lucru este valabil şi cu metodele psihotehnice. Toţi cei experimentaţi ştiu că în cazul minţii, aceasta înseamnă revenirea ei înlăuntrul inimii.

De la căderea în păcat adamică, omul lăuntric este supus formelor exterioare. Aşadar, omul care doreşte reîntoarcerea minţii către sine, trebuie s-o facă prin introducerea ei nu numai în linie dreaptă, ci şi printr-o mişcare circulară care nu dă greş niciodată. Aceasta se realizează prin a nu permite ochiului să hoinărească prin toate părţile, ci prin a-l obliga să se concentreze asupra pieptului sau asupra buricului, ca punct de concentrare”(Triadele 1, 2, 8). Acest lucru nu este ceva neobişnuit pentru monahi, ci el este susţinut de literatura aghiografică.

Aici, Sfântul Grigorie Palama citează texte aghiografice care indică faptul că mintea trebuie, într-adevăr, să revină în inimă şi că atenţia minţii trebuie să se îndrepte spre acest loc. Aş dori să mă refer aici la povaţa lui Nil: “ia seama la tine însuţi” şi la cazul proorocului Ilie, care, după cum ne arată Biblia, a pus capăt anilor de secetă, rugându-se aşa: “pune-ţi capul pe genunchi şi aşa mintea adun-o în tine şi înalţ-o către Dumnezeu, concentrându-te mai intens”. De asemenea, rugăciunea vameşului din vestita parabolă spusă de Mântuitorul Hristos şi modul în care s-a rugat şi s-a învrednicit să primească Harul dumnezeiesc, ne arată forţa rugăciunii care vine odată cu efortul de concentrare a minţii, atunci când şi trupul ia parte la acest efort (Triadele 1, 2, 9).

Temeiuri scripturistice de coborâre a minții în inimă

Cei care îi batjocoresc pe isihaşti pentru acest efort al lor şi îi numesc “omfaloscopi”(ombilicari), pe lângă faptul că sunt calomniatori, iau peste picior acele expresii şi acei termeni demni de luat în consideraţie şi, în acelaşi timp, caută să-i abată pe oamenii interesaţi în sfânta lucrare de la calea trezviei. Se dovedesc a fi necunoscători ai Sfintei Scripturi, întrucât există multe texte biblice cu referiri la acest lucru.

Este binecunoscut pasajul biblic în care Sfântul Prooroc David spune: “Legea Domnului este adânc înfiptă în pântecele meu” şi cel din Proorocul Isaia “Pântecele meu saltă ca o liră şi cele dinlăuntru ale mele ca un zid înnoit”(Triadele 1,2, 11). După ce ne oferă suportul teologic, patristic şi aghiografic cu privire la rugăciunea minţii, sau revenirea minţii în inimă, sau face referiri cu privire la calea recomandată începătorilor în viaţa duhovnicească, Sfântul Grigorie menţionează şi Sfinţii Părinţi care au folosit această metodă şi au practicat rugăciunea minţii şi care demonstrează că rugăciunea minţii face parte din Tradiţia ortodoxă. Printre ei se află Sfântul Simeon Noul Teolog şi Sfântul Nichifor, care au practicat ei înşişi această rugăciune şi mai apoi au adunat texte patristice şi “ne-au lăsat în scris practica lor isihastă”.

Face, de asemenea, referiri la Părinţii contemporani cu el care au trăit după această tradiţie a Bisericii, precum Teolept al Filadelfiei, Patriarhul Atanasie, Nil din Italia, Seliot şi Ilie, Gavriil şi Atanasie, care erau binecuvântaţi cu acest dar proorocesc al Harului (Ibid.). De aceea, Sfântul Grigorie susţine că metoda isihastă constituie tradiţia Bisericii. Sfântul spune că el însuşi era familiarizat cu învăţăturile multora dintre aceşti Sfinţi, consideraţi ca dascăli ai săi în această sfântă practică a rugăciunii.

Concluzii

…În partea a doua a primei Triade, Sfântul Grigorie stabileşte argumentele teologice necesare rugăciunii minţii şi arată că rugăciunea minţii face parte din tradiţia Bisericii. Punctele forte susţinute în cadrul lor, pe care deja le-am amintit sunt faptul că, trupul nu este rău în sine, ci gândirea trupească este rea, că sufletul are esenţă şi energii sufleteşti şi este esenţialmente unit cu trupul, în vreme ce energiile sale sunt risipite înafară în situaţia omului căzut, că mintea trebuie să se reîntoarcă în inimă, care este locaşul său firesc, că metoda de reîntoarcere care este recomandată începătorilor are temeiuri scripturistice, şi că atât rugăciunea minţii, cât şi modul în care se face se află în tradiţia Bisericii, aşa precum mulţi sfinţi, de demult şi de azi, au practicat-o.

Prin toate aceste lucruri, Sfântul Grigorie a pus bazele teologice ale rugăciunii minţii şi a demonstrat în esenţă că el însuşi era un teolog tradiţional şi trăitor, întrucât el a acceptat tradiţia şi a exprimat-o viu şi dinamic.

(Fragment selectat din cartea „Sfantul Grigorie Palama ca aghiorit” – Mitropolit Ierotheos Vlachos)