Virtuțile desăvârșite ale primilor creștini

Vă smereaţi cu toţii, fără să vă mândriți; doreaţi mai mult să vă supuneţi decât să comandați; doreaţi mai mult să daţi decât să primiţi; vă erau îndestulătoare mijloacele de trai cele date vouă de Hristos şi căutaţi cu luare aminte la ele. Primeaţi cu râvnă în inimile voastre cuvintele lui Hristos, iar patimile Lui erau înaintea ochilor voştri.

Trăind aşa, pace adâncă şi minunată vi se dădea tuturora şi dor nesăturat pentru facerea de bine, iar revărsarea Duhului Sfânt era deplină peste voi toţi.

Plini de o sfântă hotărâre şi cu bună râvnă, întindeaţi mâinile voastre către atotputernicul Dumnezeu cu evlavioasă convingere, rugându-l să vă fie îndurător, dacă aţi păcătuit cumva fără de voie.

Vă străduiați, zi şi noapte, pentru toţi fraţii, ca datorită milei şi conştiinţei voastre, numărul aleşilor Lui să se mântuiască.
Eraţi sinceri, neprihăniţi şi fără duşmănie unul faţă de altul. Vă era urâtă orice răscoală şi orice dezbinare.

Plângeați pentru păcatele semenilor voştri şi socoteaţi ca ale voastre slăbiciunile lor. Nu vă părea rău de binele pe care îl făceaţi şi «erați gata pentru orice lucru bun».

Împodobiți cu o vieţuire virtuoasă şi sfântă, săvârşeaţi totul în frică de Dumnezeu; erau scrise înlăuntrul inimii voastre poruncile şi îndreptările Domnului.

Invidia – pricină a căderii

Toată slava şi belşugul vi s-a dat vouă, dar s-a împlinit ceea ce este scris : „Cel iubit a mâncat şi a băut, s-a îngroşat şi s-a îngrăşat şi a dat cu piciorul»(Deut. 32, 15.).

De aici gelozie şi invidie, ceartă şi răscoală, prigoană şi neorânduială, război şi robie. Şi aşa, s-au răsculat cei necinstiţi împotriva celor cinstiţi, cei fără slavă împotriva celor cu slavă, cei neînţelepţi împotriva celor înţelepţi, cei tineri împotriva
celor bătrâni.

De aceea s-a depărtat dreptatea şi pacea ; fiecare a părăsit frica de Dumnezeu şi i s-a slăbit vederea credinţei , nu mai
umblă în poruncile cele legiuite de Dumnezeu, nici nu mai viețuiește în Hristos potrivit îndatoririlor sale, ci fiecare merge după poftele inimii sale rele, purtând în suflet invidie nedreaptă şi necuvioasă, prin care şi moartea a intrat în lume»(Inț. Sol. 2, 24, Rom. 5, 12).

… Invidia şi duşmănia au dărâmat cetăţi mari şi au nimicit din rădăcină popoare mari.

Cum să ne îndreptăm?

Acestea vi le scriem, iubiţilor, nu sfătuindu-vă pe voi, ci amintindu-ni-le şi nouă ; că şi noi suntem în acelaşi loc de luptă şi aceeaşi luptă ne stă în faţă.

Să vedem ce este bun, ce este plăcut şi ce este primit înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi. Să privim cu ochii deschişi la sângele lui Hristos şi să cunoaştem cit este de scump lui Dumnezeu şi Tatălui Lui, că, vărsându-se pentru mântuirea noastră, a adus har de pocăinţă întregii lumii.

Să străbatem cu mintea toate generaţiile şi să vedem că, din generaţie în generaţie, Stăpânul a dat loc de pocăinţă
celor ce vor să se întoarcă la El. Noe a predicat pocăinţa, iar cei care l-au ascultat s-au mântuit. Iona a predicat ninivitenilor pieirea cetăţii lor, iar cei care s-au căit de păcatele lor au făcut îndurător pe Dumnezeu cu rugăciunile lor şi au dobândit mântuire deşi erau străini de Dumnezeu.

(Sf. Clement Romanul, Epistola către Corinteni, PSB, vol I)