Cred cu adevărat că Dumnezeu pregăteşte ceva, Dumnezeu pregăteşte ceva. În primul rând, nu ar trebui să ne îngrijorăm. Cred cu adevărat, şi părintele Porfirie a zis, că Dumnezeu va ajuta lumea din nou, e scris într-o carte a părintelui Porfirie, că vede asta apropiindu-se, că Dumnezeu va avea din nou milă faţă de omenire. A spus că trăim vremuri ca acelea ale lui Hristos şi că Dumnezeu atunci a avut milă de oameni şi că acum din nou va avea milă, ne va da ceva din care să înţelegem.

Actorul lui Hristos

Prima dată când părintele Porfirie a zis să devin actorul lui Hristos, am crezut că îmi spune să joc din nou, că un actor joacă, că o să joc din nou, dar poate ceva piese despre Hristos, despre creştinism; dar în inima mea eram neliniştit despre această idee, pentru că spusesem: „Nu, nu voi mai juca niciodată!”, şi era adevărat; dar el a zis altfel: „trebuie să fii actorul lui Hristos” şi eu nu înţelegeam ce înseamnă.

Ce poate să facă un actor al lui Hristos? Dar a trebuit să înţeleg că Dumnezeu voia ca eu să trăiesc calea asta, nu să joc. La început, am început să scriu ceva, apoi Dumnezeu m-a lăsat singur, m-a părăsit: „O, ce faci? Unde eşti?”.

A fost o vreme foarte dificilă şi părintele Porfirie m-a învăţat despre asta. „Dacă nu urmezi calea asta, Josef, o să ai o mare tulburare” şi asta chiar s-a întamplat. Eu credeam că urmez calea, dar de fapt nu o urmam.

Și a trebuit să trec prin toate acestea ca să înţeleg, aşa că Dumnezeu a folosit toate aceste încercări ca să mă pregătească pentru ceva ce trebuia să fac în lume. Dar întâi a trebui să mă smerească, numai greutăţi, foarte mari greutăţi…

„Primul meu contact cu Biserica Ortodoxă a fost prin părintele Sofronie”

În viaţa creştină totul este posibil prin Har. Nu putem fi creştini prin forţele noastre proprii; important este întotdeauna să căutăm smerenia totală, ca astfel Dumnezeu să poată să ne dea acest Har. Din momentul în care vine Harul, totul devine clar, pentru că atunci nu-ţi mai dorești nimic altceva, Îl dorești doar pe El.

Cum spunea părintele Sofronie, a fost la Muntele Athos şi i-a întrebat pe nişte stareţi: „Părinte, care este cel mai important lucru în viaţă?”. Era tânăr călugăr pe atunci şi i s-a răspuns: „Iubirea divină, copilul meu”. Toţi au spus acelaşi lucru. Apoi şi-a zis: „Eu nu cunosc iubirea divină, ce pot să fac?”. Și a decis să trăiască ca şi cum ar cunoaşte această dragoste.

Acum avem vremurile astea grele; mi-aţi adus icoana asta cu părintele Sofronie şi îmi aminteşte că primul meu contact cu Biserica Ortodoxă a fost prin părintele Sofronie şi el m-a adus la părintele Siluan.

Sfântul Siluan este un părinte rus care s-a rugat: „O, Doamne, fie ca toți oamenii din lume să ajungă să Te cunoască prin Duhul Sfânt”. Şi s-a rugat aşa ani de zile, cu lacrimi. Nu te poţi ruga cu lacrimi dacă nu îţi dă Dumnezeu darul acesta, noi nu avem asta în noi; nu este emoţie, este duhovnicie.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 79)