Dorința de a-l întâlni pe Părintele Paisie

Părinte, ce v-a marcat cel mai mult când ați ieșit din temniță?

În pușcărie auzeam de Părintele Paisie Olaru. Mai mult se vorbea de Părintele Paisie decât de Părintele Cleopa. Interesant! Ei bine când am auzit eu, asta era cu vreo 2, 3, 4 ani (înainte de eliberare), se vorbea de către călugării care veneau în pușcării din libertate și ne povesteau despre darurile Părintelui Paisie. Simțea fiecare ceva deosebit în persoana Părintelui Paisie. Eu eram călugăr și îmi doream ca prima persoană pe care o voi vedea după eliberare să fie Părintele Paisie.

Unde, la Periprava?

Nu, nu la Periprava. Asta înainte de eliberare, pe la Gherla. Îmi ziceam așa: „Trebuie neapărat și eu să mă duc la el”. Și într-adevăr, măi, vinerea am ajuns eu acasă. Sâmbătă m-am mai cârpit eu așa pe ici pe colo, așa tuns tot chilug, cu un pantalon peticit, cămașă, un veston.

„Am găsit la el, poate, cea mai caldă inimă posibilă”

…Și iată-mă ajuns la Părintele Paisie, am mers sâmbătă acolo. Era plin, coadă mare, pe 17 mai. Pe 15 mai am ieșit, am sosit acasă  – tot pe 15 mai, cu 16 ani în urmă fusesem arestat – și sâmbăta seara am plecat.

Am stat sâmbătă noaptea, am așteptat acolo până duminică dimineața pe la 10, dar el era așa de obosit, așa de somnoros, încât închidea ochii. Dar așa m-a îmbrățișat omul ăsta!… Parcă a intuit el că eu vin de undeva și i-am spus cine sunt și într-adevăr am găsit la el, poate, cea mai caldă inimă posibilă, cea mai apropiată, omul cu multă compasiune.

(Extras din cartea „Ne vorbește Părintele Justin”, vol. IV)