La sfarsitul talcuirii canoanelor Cincizecimii, Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca si noi trebuie sa dobandim Duh Sfant in inima noastra, in chip simtit. Folosind exemplul Apostolilor care, supunandu-se poruncii lui Hristos, s-au intors la Ierusalim si au stat acolo fara incetare, pana cand au primit Duh Sfant, el spune ca aceasta este modalitatea prin care putem sa ne facem partasi ai lucrarii Duhului Sfant. Va trebui, asadar, sa ne indepartam de toate lucrurile lumesti, iar atunci cand gandul nostru se va intoarce in inima, ca intr-un templu, sa ne rugam incontinuu, dupa cuvantul rugati-va neincetat al Sfantului Apostol Pavel (I Tesal. 5, 17). Va trebui ca, prin sederea permanenta in templu, adica prin pastrarea gandul curat, sa ne ridicam deasupra celor pamantesti, adica a placerilor, a iubirii de arginti, a ambitiei si a oricarei alte patimi. Numai astfel inima va fi izbavita de patimi, iar sufletul va dobandi pacea, pentru ca se va lepada de gandurile viclene, de hula si de desfranare. Sfantul Vasile cel Mare spune ca nu este cu putinta sa ne facem vase ale harului sfant daca nu scoatem din sufletul nostru toate patimile rautatii. „Sa nu mai curga asadar cele vechi pentru ca sa incapa cele noi“.

Sfantul Diadoh al Foticeei invata ca, prin sfantul Botez, am luat in inima noastra Duh Sfant si ne-am facut madulare ale Trupului lui Hristos. Insa din pricina patimilor, chiar daca nu s-a pierdut in intregime, acest har a fost inabusit. De aceea, este nevoie sa scoatem afara cenusa patimilor si sa punem inauntru, ca lemne de foc, lucrarea poruncilor. Dar pentru ca lemnele sa se aprinda de la scanteia harului sfant, trebuie sa suflam cu putere prin intoarcerea mintii in inima si prin rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, miluieste-ma“. Aceasta rugaciune se numeste „sfanta rugaciune a mintii”.

Sfantul Diadoh al Foticeei mai spune ca, atunci cand, o data cu trecerea timpului, aceasta rugaciune prinde radacini in inima omului, o curata pe aceasta de patimi si, afland scanteia harului sfant, face sa creasca in ea foc strain si minunat, care arde atacurile gandurilor viclene, indulceste inima si tot interiorul omului si lumineaza gandul. Sfantul Grigorie Palama spune la randul sau ca cel care isi coboara gandul in inima si, prin aceasta, il inalta la Dumnezeu, este supus schimbarii celei bune.

Cu adevarat, atunci cand omul se face vas primitor, in inima sa se aprinde focul harului, prin lucrarea Duhului Sfant. Sfantul Vasile cel Mare afirma ca „in inima reinviata” are loc o adevarata „aprindere a Duhului”. El mai spune ca focul care lumineaza inimile si distruge spinii si buruienile este acelasi foc care a lucrat si asupra Apostolilor si i-a facut sa vorbeasca cu limbi de foc, sau care l-a umplut de stralucire pe Apostolul Pavel si a incalzit inimile lui Cleopa si ale celor asemenea cu el. Acest foc este izgonitor al demonilor, dar si putere de inviere, energie a nemuririi, iluminarea sufletelor sfinte si unirea puterilor rationale.

Prin urmare, Cincizecimea a avut loc in istorie o singura data, dar in viata sfintilor, ea are loc in mod repetat. Atunci cand oamenii indumnezeiti ajung la un anumit stadiu al vietii duhovnicesti, ei participa la Cincizecime si se fac apostoli ai lui Iisus Hristos. Cincizecimea este punctul culminant al slavirii lui Dumnezeu si al indumnezeirii. Fiecare om poate merge pe drumul urmat de Apostoli, pentru ca fiecare dintre noi se poate invrednici de aceeasi vedere de Dumnezeu si de impartasirea din harul Cincizecimii.

(Predici la marile sărbători)