Părintele Justin Pârvu despre Paștele ortodox și schimbarea datei Paștelui

Aceasta este o odraslă a ecumenismului

Eu eram ca și dumneavoastră, de 15-20 de ani, când am auzit despre ecumenism. Măi, ce-o fi cu toate acestea? Și am văzut că se discută de ani și ani să determinăm Sfintele Paști ale Învierii să fie o singură dată și pentru Răsărit și pentru Apus, dar nu s-a ajuns la o concluzie, la niciun rezultat. Și atunci dacă de atâta amar de vreme nu s-a făcut nimic, cum să mai cred în oameni? Și atunci spune Psalmistul: „Nu nădăjdui spre boieri, spre fiii oamenilor întru care nu este mântuire”.  Aceasta este o odraslă a ecumenismului

De aceea, poporul nostru s-a fixat pe această frumusețe proprie a lui, pe rezistența și de nevoințele lui. Dacă urcăm astăzi, de pildă, muntele acela de suferință al Golgotei, el este determinat numai pentru că suntem ortodocși. Am ajuns la starea aceasta financiară, am ajuns la părăsirea vetrelor noastre românești, am lăsat părinți, mamă, copii și ne-am dus servitori prin Germania, prin Franța, Canada și în toată lumea, am împânzit lumea de români. Oare nu cumva este aici un scop? Nu cumva purtăm noi o cruce că suntem ortodocși? Da, sunt sigur că dacă am fi protestanți sau romano-catolici sau greco-catolici, ar fi alta soarta noastră financiară. Dar românul nu și-a vândut conștiința pe bani sau pe confesiuni. A rămas în crezul lui: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Această haină a Ortodoxiei în care este îmbrăcat neamul nostru ne duce pe noi departe în istorie și astfel ne înfrățim cu tot trecutul, așa frumos al strămoșului nostru Ștefan cel Mare, Petru Rareș, sau Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, unde este cu adevărat rădăcina noastră.

Mâna sf. Ioan Damaschin

Dacă vă puteți dumneavoastră imagina, n-am știut în vreo doi ani când sunt Paștile, sărbătorile creștinătății. N-am știut. Când urcam la o scurtă plimbare scările de la etaj, și la etajul 1, mă uit în dreapta. N-aveai voie să privești. Numai capul în pământ, mâinile la spate și să mergi așa orbește. Mă uit în dreapta, așa, trag cu ochiul și văd pe masa caraliului care își lua gustarea, ouă roșii. M-am dus în celulă și repede de bucurie: „Măi, să știi că au fost Paștile, măi.” „Dar de unde știi treaba asta?”. „Uite caraliul mânca ouă roșii”. Și numai așa am știut că sunt Paștile. După aceea, însă, ne-am organizat în așa manieră și la datele calendarului, după  «mâna Sfântului Ioan Damaschin»”.

Da, știu. Palma lui Damaschin.

Așa. Încât făceam numai exerciții.

 Da. Știam când e Paștele în orice an.

În orice an. Și când a fost. Și când va urma. Și nu mai era nicio grijă cu trecutul sărbătorilor, că dacă știai Paștile le aveai pe celelalte toate la îndemână.

Paștile în fiecare sfântă Liturghie

Să știți că Învierea Domnului nu este sărbătorită numai în ziua de Paști, sau în cele trei zile de Paști. Săptămânile noastre încep cu ziua Învierii Domnului, care este Duminica. De aceea, trebuie să fim foarte atenți noi, creștinii, să avem în vedere să venim la biserică duminicile și de sărbători.

(Extras din cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol IV)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura