Pr. Justin Pârvu despre Pr. Arsenie Boca și România


 

„NU VĂ ÎMPRĂȘTIAȚI, NU PLECAȚI, CUM SPUNE PĂRINTELE ARSENIE”

Țineți la neamul acesta, țineți la țara aceasta, țineți cu tot dinadinsul! Nu vă împrăștiați, nu plecați, cum spune Părintele Arsenie: ,,Nu vă depărtați de țara aceasta că este sfântă și mântuitoare!”. Nu este un loc mai sfânt decât pământul țării noastre cu atâția mucenici și trăitori de viață creștină! Într-adevăr, întoarcem spatele la aceste valori ortodoxe, dar e mare pierdere! Un creștin care pleacă, un tânăr care se duce de aici, pleacă cu o istorie, pleacă cu o credință, cu o tradiție, cu o limbă și cu tot ce are mai valoros.

De aceea, deprindeți-vă și rămâneți aici! Măi, tații noștri nu s-au dus nici în Italia, nici în Franța! Aici au dus ei tot greul. Frații noștri au stat aici și au mugurit pe pământurile acestea. Dar acum nu ne mai place. Vedeți Bărăganul e plin de bălării, în toate părțile. Atâta vreme cât există pământul acesta nelucrat, înseamnă că ne e greu. Dar în străinătate ne ducem, pardon de expresie, să vedem toată mizeria păgânilor sau a luteranilor, a protestanților din Occident și venim de acolo și ne facem casă și gospodărie după argăția aceasta nedemnă, fără prestigiu pentru creștinul ortodox.

Rămâneți aici, pentru că valoarea noastră, aceasta este: suferința și greul, povara. Acestea ne-au dus pe noi în istorie. Nu am lepădat Crucea. Crucea care ni se dă, trebuie să o ducem mai departe fără a căuta ușurința ei. Dumnezeu să vă binecuvinteze!

(Mai multe în Revista ATITUDINI Nr. 76)


Post a Comment

(required. But it will not be published)