Sfântul Mucenic Sava Gotul

Acest mucenic s-a născut în Goția, partea de răsărit a țării noastre, pe vremea împăraților Valentinian și Valens (364-375). Învățătura creștină și botezul creștin le-a primit de tânăr. Apoi, precum creștea cu vârsta, creștea și în harul și în cunoașterea Domnului.

Înmulțindu-se creștinii în Goția, regele goților, Atanaric, dădu poruncă aspră dregătorilor săi, ca toți supușii săi care mărturisesc pe Hristos, să fie îndemnați să se lepede de El și să jertfească idolilor, iar aceia dintre ei care nu se vor lepăda, să fie uciși. Ca să poată descoperi pe creștini, mai dădu o poruncă și anume: tot poporul să mănânce carne numai din animalele jertfite idolilor. Legea și canoanele Bisericii opresc pe creștini să mănânce bucate pângărite. De aceea mulți creștini s-au ferit de mâncare și au primit moartea, dar unii, mai îndoielnici și mai slabi în credință, au mâncat. Pe aceștia Sava a început a-i mustra, ca să nu se pângărească și să-și păstreze credința dreaptă și curată.

În anul următor s-a dat altă poruncă: toți oamenii din popor să jure în fața altarelor idolești dacă sunt sau nu creștini. Sava a răspuns, pe față, că e creștin. Întrebat: ce avere are, a răspuns că nu are decât hainele de pe el. Socotind judecătorul, după vorba lui, că e un om de nimic, i-a dat drumul. Dar atunci s-a ivit altă întâmplare. Ca să serbeze Sfintele Paști, Sava s-a dus la un preot, cu numele Sansala. La trei zile după sărbători amândoi au fost prinși, legați în lanțuri, chinuiți și batjocoriți o noapte întreagă. Aflând dregătorul Atarid că Sava și cu preotul Sansala îndură cu tărie de mucenici neomenia călăilor, a hotărât ca Sava să fie dat morții. I-au legat mâinile la spate, l-au tras pe roată, apoi l-au spânzurat de o grindă și l-au lovit cu lancea în piept; curajul lui, însă a rămas nebiruit. Văzând sufletul lui atât de tare și toată fața și ființa lui atât de strălucitoare de lumină, mulți din cei de față au crezut în Hristos Dumnezeu și s-au botezat.

Plin de răni și de sânge, Sava a fost dus pe marginea unei ape – se crede că ar fi fost râul Buzău – unde i s-a legat o piatră de gât, apoi a fost aruncat în apă și înecat, pe la anul 372. Ostașii au scos trupul lui din apă, iar creștinii l-au îngropat. În anul 373, mai marele Sciției, Iunius Soranus, a trimis sfintele lui moaște în Capadochia, însoțite de o scrisoare în care este vorba de viața și pătimirea sfântului mucenic Sava. Scrisoarea se încheie astfel: „Aveți grijă să săvârșiți sfânta jertfă (adică Sf. Liturghie) în ziua când preafericitul mucenic a fost încununat; faceți cunoscut celorlalți frați pentru ca în toată Biserica să se laude și să se binecuvinteze Domnul, care a binevoit să preamărească pe slujitorii Săi”. Din scrisoarea aceasta se vede lămurit că cinstirea (cultul) sfinților s-a aflat și s-a adeverit și la noi, din veacul al patrulea, ca și în toată Biserica încă din primele veacuri.

Sf. Sava este unul dintre cei dintâi mucenici pe care i-a dat patria noastră.

(Preluat din cartea: Cuvântări la Viețile Sfinților, vol. II, Pr. Ilarion V. Felea)