CONSTANTIN BRÂNCUȘI: SCULPTORUL CARE A GĂSIT SIMBOLUL DIALOGULUI CU CERUL!

constantin brancusi

constantin brancusi
de Neculai Hilohi   

Simbolistica mitului creștin la Brâncuși în geneza Axis Mundi                                                               

În viața multor oameni, o simplă întâmplare poate crea ori distruge imperii, aduc la lumină comori de mult îngropate, descoperiri uluitoare care pot revoluționa lumea și uimi prin banalitatea cu care au fost găsite și redate spre folosul civilizației: roata și prin ea scripetele, electricitatea, zborul, etc; curiozitatea umană în domeniul cunoașterii nu are limite, începutul făcându-se chiar sub interdicția din Paradis cu primul măr mușcat… pentru care pedeapsa a fost cumplită: viața în Sacrificiu!

Brâncuși, marele sculptor român, „țăranul de la Dunăre” ori „ciobanul incult din Carpați” cum a încercat să-l categorisească un „prieten calomniator” Jean Cassou (Petre Pandrea- Brâncuși, Amintiri și exegeze) s-a dovedit a fi un aristocrat al spiritului, strălucit novator în artă la a o revoluționa, un enigmatic pentru liniștea lui și un „mut” dezechilibrant pentru exegeți… „Creadă cine ce vrea!”.

La toate interpretările despre titlul ori simbolurile lucrărilor sale, Brâncuși pare nehotărât și dispus a le modifica nestatornic; întrebat de un arhitect, (de față fiind comanditara ansamblului  de la Târgu-Jiu, Aretia Tătărăscu), despre tâlcul Coloanei fără Sfârșit și cum s-ar cuveni să fie numită, sculptorul răspunde: „Să-i spunem… scară la cer”… zicere care confirmă din plin expresia filozofului român Mircea Eliade, care asemuie Coloana cu un deosebit de inspirat, Axis Mundi.

Asocierea mea la armata comentatorilor la acest segment al operei brâncușiene, este și nu întâmplătoare… dacă se are în vedere că sunt absolventul unei Academii de Artă. Revelația, căci despre o revelație poate fi vorba, o datorez uimirii la „citirea” genialității lui Brâncuși dovedite în găsirea unui atât de concentrat simbol al sacrificiului uman prin creația lui Axis Mundi, cu valoare universală și inspirată din profunda lui inițiere și dragoste creștină, zestre neprețuită cu care a plecat de acasă! Au trecut 44 de ani de la trecerea spre alte lumi a celui mai mare sculptor al timpurilor noastre, un adevărat cetățean al lumii.

Numele lui Constantin Brâncuși și-a câștigat dreptul de a fi cunoscut și admirat pe toate meridianele. Întemeietorul sculpturii moderne, Constantin Brâncuși n-a beneficiat în viață de gloria și cinstirea la care ar fi avut dreptul. Ca în multe alte cazuri celebre și ele, onorurile au devenit postum. Este uluitor să constați cât de rapid au evoluat mijloacele de informare în câțiva zeci de ani dacă ne gândim cu câtă ușurință în zilele noastre, traiectoria unei mingi rotunde ori ovală, aruncată în mișcare browniană umple eterul instantaneu cu numele                        „starului” fie el Pele, Nadia, Maradona, Hagi, etc… Ori cu Brâncuși situația nu s-a schimbat niciodată, el rămânând nebăgat în seamă, un veșnic exilat.

Chiar în Franța, țara de adopție, socotită printre altele cea mai tolerantă, cu prilejul inaugurării postume a Atelierului Brâncuși, reconstituit în cadrul Muzeului de Artă Modernă (1962), potrivit clauzelor testamentare, presa franceză îi reproșa sculptorului „degenerarea” artei sculpturale, iar despre operele sale, că ar fi niște epave de care Muzeul Național ar trebui să se descotorosească cât mai curând posibil… ( „Le Figaro” din 7 aprilie 1962) ca să nu mai vorbim de aceeași Franță, care deținătoare testamentară a lui Brâncuși nu i-a cumpărat acestuia niciodată vreo lucrare! America în schimb se poate mândri a fi sprijinul de nădejde al marelui novator prin achiziții și presă elogioasă, prin voci și condeie de prestigiu: „…singura sculptură a timpurilor moderne comparabilă cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renașterii” ( WilliamTucker).

Ansamblul de la Târgu-Jiu rămâne capodopera sculptorului „testament sinteză” a creației sale (Petre Comarnescu). V.G. Paleolog, prieten al artistului constată „mulțimea contribuțiilor” (este vorba de comentariile exegetice) care nu lipsesc, dar impresia dominantă este totuși până acum, a unor chei încă false care încearcă pe un zăvor inviolabil, încă nedescifrat!

constantinDemersul meu a fost provocat și de interpretările făcute cu sau fără morgă exegetică despre Coloană le citez fără nominalizări numai pentru extravaganța ori gratuitatea lor:

  • șir de oale și urcioare
  • cariatide
  • oameni care se țin în cârcă; țărănci în rugăciune
  • cristale
  • păsări
  • streșini
  • stânci
  • temple aztece
  • scări
  • mătănii
  • etaje
  • ființe cu coșuri pe cap
  • cocoși, gâturi
  • coafuri de domnișoară…etc., etc., (Ion Pogorilovsch, Comentarea Capodoperii, Ed. Junimea, 1976).

Personal nu am avut preocupări sistematice privind „brâncușiologia” (o nouă ramură adventivă a fanilor) considerând că cei mai îndreptățiți sunt criticii de artă care dispun de o metodologie și disciplină de studiu și sunt cum s-ar spune pe terenul lor. Și totuși am căzut și eu în capcana ispititoare a celor cu „păreri”; de fapt, cred mai degrab’ a fi vorba de o surprinzătoare  intuiție la care a contribuit desigur educația artistică primită din școală la care s-a adăugat aceea de fost seminarist teolog. Subiectul cercetat, mult discutata Coloană, a devenit rezolut pentru mine acum cca 40 de ani!

Având în vedere că prezentarea sursei era din fond religios (după interpretarea mea și domeniu tabu′ în acea perioadă la noi, nutrind speranța „strecurării” acestuia în Buletinul Oficial al Patriarhiei Ortodoxe Române, (printre puținele publicații religioase autorizate, dar riguros controlate de regimul comunist), am fost sfătuit să mă adresez IPS Iustin Moisescu pe atunci Mitropolit al Moldovei (1968) care avea și faima de intelectual cu „deschideri” și care ce e drept, m-a ascultat cu toată diferența (eram cadru didactic universitar la un institut de artă) dar, concluzionând cu regretul de a nu crede într-un Brâncuși „filozof”… remarcă dedusă a fi un refuz diplomatic în a nu tulbura și mai mult apele iritând oficialitățile ateiste (și poate subminând chiar scaunul patriarhal pe care conform tradiției, viitorul candidat trebuia să treacă „onorific” mai întâi prin „Scaunul” lui Veniamin Costachi, fostul mitropolit al Moldovei (1812-1842) care s-a bucurat de o mare stimă datorată unei vieți cucernice, de om învățat și de mare patriot, investitură pe care I.M., a și obținut-o ulterior). Trebuie să recunosc în afirmația negativistă a vlădicăi despre Brâncuși, că acesta era „la zi” cu informații și surse din afară privind evenimentele culturale deosebite la care marele prelat avea acces (întrevederea avea loc într-o vastă bibliotecă în care se putea citi ușor mulțimea titlurilor „tabu” nelipsind desigur un impunător album de lux pe al cărui cotor se putea citi (ostentativ momentului) cu elegante majuscule: BRÂNCUȘI!

Peste mulți ani, mi-am dat seama că exact în aceeași perioadă, Jean Cassou, lansa teorii diminuante despre sculptorul român, premiză eronată a unui „le berger valaque” venit să se abc-deze în Orașul Lumină, texte ușor de crezut într-o perioadă și atmosferă de negare a valorilor!

O a doua ocazie de a prezenta public originala mea teză, a fost la colocviul Brâncuși de la Târgul-Jiu din 1997, comunicare apărută (pentru prima dată) în broșura Fundației împreună cu celelalte susținute acolo (1997); textul s-a bucurat de atenția revistei „Psihologia” (nr. 2 din 1998) și de hebdomadarul „Diplomat Club” nr.3/1998.

coloanaOdată devenit  „cap unghiului”, Brâncuși se gândește să dăruiască țării sale de origine un dar pe măsură, un monument închinat luptătorilor căzuți în apărarea pământului sfânt al patriei. Dintr-o firească nostalgie și ca un întreit omagiu adus locurilor natale, care coincide și cu cel al unei Ioane d’Arc românce, Ecaterina Teodoroiu, fecioara voluntară, căreia deja i se ridicase un mausoleu în fața primăriei orașului Târgu-Jiu de către Liga Femeilor Române din Gorj, (operă a talentatei sculptorițe Milița Pătrașcu, fostă elevă a lui Brâncuși), aceasta se hotărăște ca tot în Târgu–Jiu să fie găzduită și opera sa capitală, așa-numitul „Ansamblu de la Târgu-Jiu”. Genialul novator apelează și de astă dată la origini și are în vedere ca punct de plecare milenarele jertfe consemnate în cartea de căpetenie a credincioșilor, Biblia. Brâncuși a fost un om credincios care a frecventat curent biserica și desigur familiarizat cu toate ale sale. În Vechiul Testament, pentru jertfe se amenajau așa-zisele altare din pietre clădite peste care se așezau lemnele care înlesneau arderea (animale copitate). Cităm jertfa lui Cain și Abel, Melchisedec, Avraam, Ieftae, Ilie, etc. Brâncuși reușește să reunească printr-o genială sinteză, jertfele din Vechiul Testament cu jertfa supremă din Noul Testament și prin aceasta generalizând simbolul asupra întregii rase umane prin surprinzătoarea Coloană devenită simbolul Omului Jertfă. Ca să obțină imaginea fumului ce trebuie să se înalțe spre „tării”, sculptorul reduce lemnele de pe altarul antic prin eliminare până la limita imposibilă obținând un minim de două lemne așezate în cruce devenit simbolul jertfei supreme din Noul Testament.

Aprinzând – imaginativ – cele patru capete (indicând parcă cele patru zări), obține unduirea fumului construit din cele patru direcții ce se îmbrățișează sinuos, tinzând spre înaltul infinit, incizând în împletirea lor un spațiu intim care umplut cu materie (cenușa jertfelor), oferă o suită de module ce par a deveni unul dintr-altul zvâcnind spre cer într-o superbă coloană alcătuită din metanii gargantuelice… În această etapă, cunoaștem mai multe variante în ce privește numărul de elemente oarecum sferice de această dată.

ctin brancusiNeobișnuit, în căutări de noi semnificații, prin segmentarea a doi elemenți obține simbolul timpului cimentat în „clepsidre”, folosite mai târziu drept scaune în jurul mesei și de-a lungul aleii ce duce spre „arcul de triumf”. Coloana pune stăpânire pe sufletul artistului și-i fură odihna… Caută amplasamente, face planuri care frizează imposibilul, și se supără pe americanii care nu-l înțeleg, și în zbaterile acestea, mai realizează o schimbare spre perfecțiune a formelor: degresează din balastul sferelor, transformându-le în romboizi cu muchii rotunjite ce creează elementelor o nouă personalitate și o dinamică impresionantă! S-a născut Coloana Infinită, fără sfârșit, sau cel mai fericit botezată de un alt mare român contemporan cu Brâncuși, Mircea Eliade, AXIS MUNDI.

Apariția Coloanei ca fenomen plastic a produs un mare șoc în lumea artelor și este încă departe de a se stinge. Vizionarea acesteia – la Ea acasă –  a fost comparată cu muzica bethoveniană care atinge limita perfecțiunii!

Marele sculptor american Ismu Noguchi, venind în România în pelerinaj la Târgu–Jiu și văzând Coloana, a exclamat: „este mai mult decât minunată…”.

Un român a găsit simbolul dialogului cu Cerul! Acest „fum” de jertfă se practică în toate cultele în chip simbolic prin ardere de substanțe aromatice, plăcut mirositoare, și cu efect dezinfectant totodată, folosind cădelnițe, cățuia, (la tămâierea mormintelor), lumânări, și chiar insinuant în arhitectura religioasă (a se vedea turlele meșteșugit răsucite imitând sensul înălțării fumului de la jertfele altarelor, ale mănăstirii Curtea de Argeș din România, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521), una din alte minuni românești, în zidul căreia, spunea legenda, pentru trăinicia zidirii meșterul Manole plângând și-a zidit soția)… Jertfe, jertje, jertfe…

Brâncuși a cunoscut desigur toate acestea fie din școală, fie din multe alte cutreierări ale sale pe meridianele lumii. Drumul parcurs de geniul neastâmpărat al acestui amarnic truditor al artelor să fi fost oare cel insinuat de mine (mă refer exclusiv la crearea monumentului de la Târgu-Jiu)? Cel mai tăcut dintre artiști și-a păstrat taina lăsându-ne marea operă cu reproșul: „Voi nici nu știți ce vă las eu vouă”, a spus atunci titanul părăsind Târgu-Jiul, profeție amară ce încă nu s-a dezmințit din păcate nici până astăzi…

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 46)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura