DE VORBĂ CU PĂRINTELE ATANASIE ȘTEFĂNESCU: DESPRE FORMĂ ȘI FOND. „CEA MAI GREA PRĂBUŞIRE VINE PRIN TINE ÎNSUŢI”


DISCERNĂMÂNTUL ȘI PRICEPEREA DUHOVNICULUI

În vremurile de acum rolul duhovnicilor e considerat a fi unul extrem de pregnant şi de clar. Mă gândesc la Athos, cunoscut îndeobşte ca un loc de rugăciune şi de reculegere care a avut şi el momente de criză, atunci când Sf. Maxim Cavsocalivitul s-a întâlnit cu Sf. Maxim Sinaitul și îşi puneau întrebarea câţi mai sunt dintre duhovnicii care pot să povăţuiască. Pentru sfinţia voastră contextul de acum, cum poate fi perceput? Mai avem duhovnici astăzi de anvergura şi de forţa pe care societatea, treburile şi problemele ei le necesită?

La întrebarea precisă, doresc să vă dau un răspuns precis şi am să vă spun că partea cea mai importantă în preoţie este duhovnicia, iar cât priveşte numărul, nu este atât de important. Interesează valoarea şi intensitatea luptei, a lucrării în cazul de faţă. Aţi amintit de Muntele Athos, supranumit grădina Maicii Domnului, patria creştinismului, dar acum Athosul nu mai e cel care a fost atunci. S-au făcut schimbări, mutaţii. Toate nenorocirile, nouă ne-au venit de la greci, deşi sunt în vatra creştinismului. Mă refer la perioada de 110 ani a fanarioţilor care ne-a imprimat nouă un creştinism sumbru. Ei ne-au prăbuşit toată pătura noastră intelectuală şi bisericească. O cincime din suprafaţa ţării ajunsese în mâna lor până când Cuza a făcut acel act de secularizare, Cuza care a fost mason şi care făcea parte din aceeaşi frăţie din care făcea parte şi Bălcescu, o ramură a rotarienilor. Şi în perioada aceea, Cuza a făcut secularizarea pentru că o cincime din averile mănăstirilor erau în mâna grecilor. Cât aur a curs din România către Sf. Munte! Şi noi avem Prodromul care este la rangul de schit şi nici apă nu i-au dat. Când am citit eu cartea despre Athos, erau 10.000 de călugări. Acum dacă mai sunt vreo mie. Sunt momente de scăzământ, de alunecare morală. Oltenia a fost pentru un timp, ca şi Bucovina, ocupată de austrieci. Citiţi documentarea în Păsculescu şi primul lucru pe care l-au făcut grecii a fost să-şi asigure drepturile lor. Eu sunt din Corabia, cetatea de altădată a Sucidavei şi sunt consemnate pe hartă bălțile din care şi-au luat cota lor de peşte, fără să-i intereseze ce schimbări sunt în ţară. Asta au făcut grecii! Era o necesitate să se facă această secularizare, deşi nu s-a făcut cum trebuie, cum se fac şi azi retrocedările.

Să revenim însă la ideea esenţială: când vom avea duhovnici mari, pictori, sculptori, medici, muzicieni, arhitecţi am câştigat bătălia. Şi peste toate şi deasupra tuturor este duhovnicia aceasta. Nu se poate pune temelie, nu se poate clădi fără aşternut temeinic şi asta se face numai prin duhovnicie. Dumneavoastră ca om n-aveţi altă cale de început. Puteţi să citiţi toate cărţile, dar nu puteţi pune început bun decât numai printr-o mărturisire la duhovnic, care are puterea de a ierta şi de a dezlega păcatele, lăsată de Dumnezeu. Şi cu această conştiinţă curată poţi să clădeşti. Nu poţi porni din altă parte. Nici nu reuşeşti decât numai prin mărturisire. Şi, într-adevăr, mai sunt duhovnici mari, unii ştiuţi, alţii neştiuţi, ştiuţi poate numai de Dumnezeu.

Vedeţi dumneavoastră, medicina e ştiinţă, dar e şi artă. Cu valorile ştiinţei, omul artei aplică la caz, boala individualizată. Nu e la toţi la fel. Aşa este şi în treaba aceasta cu duhovnicia.

Se poate vorbi de o trufie sau de un orgoliu al duhovnicului?

Asta e primejdia cea mai mare, pentru că trufia e demonică şi prin ea piere omul. E o primejdie extraordinar de mare. Mai ales asupra lor este acest lucru. Aşa cum un medic, printr-un diagnostic greşit sau o medicaţie greşită, poate distruge un bolnav, şi un duhovnic nepriceput, mediocru, poate dezorienta un penitent. Aici am avut un duhovnic mare, nu-i dau numele, a avut un accident de maşină şi în regiunea lombo-sacrală nişte vertebre se tasaseră. Dar între timp o doamnă îmi spunea că a luat vitamine, polivitamine şi toate lucrurile acestea. A plecat doamna, am închis uşa, i-am făcut masajul şi fac o consideraţie şi îi spun: „Părinte, medicii mediocri se acoperă cu umbrela de vitamine şi polivitamine”. Şi mi-a răspuns: „Şi duhovnicii mediocri dau canoane grele”.

Ce a făcut Hristos cu femeia prinsă în adulter când i-au adus-o evreii ca să o ucidă cu pietre cum l-au ucis pe arhidiaconul Ştefan, crezând că-l prind, că dacă spunea că nu, nu mai ţinea legea lui Moise? Dar Mântuitorul le ştia gândurile şi le spune: „Care dintre voi e fără de păcat, să arunce primul cu piatra”. Şi scria cu degetul păcatele lor. Şi după un timp când s-a uitat, plecaseră toţi pentru că ştiau că dacă aruncau cu pietre le veneau şi lor pietre în cap. Şi Hristos întreabă pe femeie: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi?”. „Au plecat, Doamne”. „Nu te-au osândit?”. „Nu, Doamne”. „Nici Eu nu te osândesc”. Acesta e superlativul în duhovnicie! Ce-i mai spune Iisus Hristos? „Mergi şi nu mai păcătui!”. Să nu mai păcătuieşti, ăsta-i rostul duhovniciei!

Revin, eu nu sunt duhovnic. Dar am dreptul să am opinie. E o monstruozitate să n-ai opinie. E elementar să ai o opinie. Numai comuniştii îţi puneau pumnul în gură, să spui numai că a zis Stalin aşa. Sau la romani, 300 de ani, creştinii n-au avut dreptul la opinie. Cum spuneau ceva, îi martirizau. Abia Constantin cel Mare a dat dreptul la opinie. Deci e elementar să ai o opinie. Eu sunt călugăr tânăr, sunt la grădiniţa călugăriei şi fac nişte constatări. Rostul este să operezi asupra penitentului, să-l îndrepţi să nu mai facă. Citiţi-l pe părintele Arsenie Papacioc, un alt duhovnic mare, când la el vine un bătrân care era din Maramureş unde sunt foarte multe secte şi era fruntaşul satului şi dacă trecea el la secte treceau toţi ceilalţi. Până şi nevasta lui era la sectă. Şi singur lupta. Şi fiind internat în spital, era în Vinerea Patimilor, o femeie îi dă o bucată de cozonac şi el o mănâncă. Şi părintele Arsenie îl întreabă: „Ai postit?”. „Nu, părinte, n-am postit. Am mâncat!”. Şi părintele s-a întrebat: „Ce fac cu el? Că a zis Sf. Vasile cel Mare aşa? Ăsta a împiedicat un sat întreg să nu treacă la secte!”. Şi i-am zis: „Să posteşti până mâine”. Şi până mâine mai erau câteva ore şi l-a împărtăşit. Asta înseamnă duhovnicia. Ţii seama de penitentul pe care îl ai în faţă, de cât e de dispus să nu mai repete păcatul. Eu nu dau lecţii de duhovnicie nimănui. Duhovnicul are puterea să ierte, să lege şi să dezlege cum i-a spus Hristos. Acest lucru este uluitor. Nu există nicio religie cu asemenea lucru.

Deci, partea superioară a preoţiei este duhovnicia. Se mai comite totuşi o eroare. Să înţelegem un lucru: fiecare om este o personalitate, o entitate. Nu trebuie făcut roboţel la strung. În aceasta stă superioritatea creştinismului. Dacă are un duhovnic, se întâmplă ca acesta să vrea să-l facă exact cum e el. Mare eroare! Să caute personalitatea ăstuia, să vadă ce are bun şi în asta să-l îndemne să dezvolte. Nae Ionescu niciodată nu ţinea acelaşi curs. Găsea mereu problematici noi, îşi spunea neliniştile, întrebările, în faţa oamenilor. Aşa e şi cu duhovnicia aceasta. Este părerea mea, bazată pe o observaţie de cinci ani de mănăstire. Şi mai am un avantaj: câţiva ani făcuţi la închisoare, vreo 20 şi ceva unde a fost o şcoală mare acolo care este ocultată astăzi, cum e ocultat şi Paulescu. Ocultarea aceasta este o armă iudaică, talmudică: să nu se ştie, ca şi când n-ar exista. În Talmudul lor şi în Tora nici nu-L numesc pe Hristos, Cel ce nu poate fi numit, Îl numesc: spânzuratul pe lemn, spurcatul. Citiţi pe Şahal, care este un nou apostol Pavel al lor care scrie „Trei milenii de povară iudaică”. L-au publicat englezii, după aceea l-am tradus şi noi. Citiţi şi pe Paulescu. Eu îi spun divinul Paulescu pentru că nimeni nu a demonstrat esenţa divină a lui Dumnezeu ca Paulescu.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, sunt nişte probleme de fond, de esenţă, de miez, de adâncime. Mi-aţi pus o întrebare ieri şi eu nu v-am răspuns, dar vă răspund astăzi. M-aţi întrebat despre esenţial. Esenţial este să crezi în Dumnezeu. La greci, în cetatea antică, cine nu credea în zei, era socotit ciuma cetăţii. Erai expulzat din cetate. Importantă este profesia, dar şi viaţa de familie. Poţi să fii excepţional de bine pregătit profesional, dacă nu ai reglată viaţa de familie, îţi dă peste aripi, ţi le frânge şi nu poţi să zbori. Şi secundar e tot ce ţine de biologic. Ne hrănim, ne îmbrăcăm, ne distrăm şi trebuie să-mi recunoaşteţi un lucru care nu poate fi contestat. În toate mediile, din nefericire, toţi trăiesc în secundar: sport, politică, femei, alcool, modă. Şi cu ce valori operezi, aşa rezultate ai. Nu mai spun de cei care ne conduc.

COMUNISMUL ȘI FENOMENUL VLADIMIREȘTI

Părinte, în închisoare, l-aţi cunoscut pe părintele Ioan Iovan. Aveţi o părere în legătură cu fenomenul de la Vladimireşti?

Ar fi dezastru să nu avem o opinie. Uniformitatea a fost ţinta comunismului, care este o imposibilitate. În niciun regn nu este uniformitate. Şi în cer există ierarhie: heruvimi, serafimi, arhangheli, domnii, stăpânii… Uniformitatea, să fim toţi egali, convine prostimii. Asta nu este posibil. Deci avem dreptul la opinie. Părerea mea este că trebuie să ne ferim de fenomenele aşa-zis supranaturale. Trebuie multă rezervă în toate teofaniile, arătările acestea. Nu ştim cât adevăr este în fenomenul de la Vladimireşti, ca şi în cel de la Maglavit, deşi în cel de la Maglavit profesorul neurolog Nicolae Marinescu, elevul strălucit al lui Charcot cu care a descoperit psihiatria, a scris o carte care se numeşte Maglavit. Mai este un profesor pe nume Popescu Simion. Am stat închis cu el în lagăr la Peninsula. El a stat trei zile cu ciobanul acela ca să vadă dacă simulează sau nu. Şi nu simula. Deci sunt fenomene din acestea. Iuda a fost apostol şi a căzut din apostolie. O societate poate prăbuşi pe cineva, cum l-a prăbuşit pe Petrache Lupu. L-au dus să vorbească de regele Carol al II-lea, îl purtau prin biserici. Aşa şi fenomenul acesta. Poate că iniţial a fost ceva cu maica Veronica, nu ştim. Eu spun aici pe toate căile: „Păziţi-vă de arătări, de toate treburile acestea că pot fi înşelătorii. Mergeţi pe calea aceea bătută, aia este sigură”. Creierul de la Vladimireşti nu a fost maica Veronica. Ăştia după principiul rusesc au scos din mănăstiri pe toţi ceilalţi. Eu am stat în închisoare cu toţi care au fost arestaţi la Vladimireşti. Vedeţi, fenomenul credinţei este aşa de mare, este uluitor de mare. Este propriu oricărei credinţe, filosofii, convingeri, să facă adepţi, să se facă cunoscută. Fenomenul acesta al credinţei este aşa de uriaş, încât cheamă el, atrage el ca un magnet. La fel a fost şi acolo, la mănăstire, unde a fost călugărită şi sora asistentului universitar Iordache Nicoară, Marieta Nicoară, care a murit la Miercurea Ciuc. A murit ca o sfântă, ea însăşi profesoară. Fratele ei a fost împuşcat. Atunci a trecut ea la monahism. Eu am cunoscut-o şi ea organiza mănăstirea. Când ruşii au intrat la Vladimireşti, au dat peste ea care se ruga şi n-au îndrăznit să o atace.

Părintele Ioan Iovan, când a ajuns acolo, era foarte tânăr. S-a purtat cu multă demnitate în închisori. A fost arestat şi după 1964, contrar tuturor legilor şi angajamentelor cu Geneva, cum s-a întâmplat şi cu părintele Calciu. A mai fost acuzat că practică spovedania în masă, aşa cum a fost la începuturi. Aşa a fost şi pe front. Părintele Bejan a împărtăşit soldaţii după ce mâncaseră, au intrat apoi în ambuscadă şi au murit toţi. A greşit el că i-a împărtăşit? Nu! E vechea luptă între formă şi fond. Oamenii aceştia merg la esenţă, la fond. Preoţia nu consistă în diploma pe care ai luat-o că ai făcut patru ani, Teologia. La începuturile creştinismului, ăia nici nu ştiau carte. Înfigeau o cruce făcută de ei în nisip, dar le venea inspiraţia de la Dumnezeu şi aveau puritate şi făceau şi minuni cum nu pot face ăştia de azi cu toată teologia lor. Iar călugăria nu se făcea ca acum când trebuie să ai de la moaşa comunală atestare ca să fii călugăr: acesta îl făcea pe celălalt. Asta e linia călugăriei. Sigur să spovedania în masă este o greşeală, pentru că este o taină. Dacă e o taină între mine şi dumneata, spunând cu voce tare, aude şi celălalt şi oamenii n-au această tărie să descarce suspensiile acestea, drojdia asta care e în fiecare, noroiul din ei şi atunci se simt mai mulţumiţi dacă o fac în public, deși spovedania e o taină cu atâtea noduri. Duhovnicul nu are voie să vorbească. Credinţa zideşte bisericile, nu oamenii. Asta ar fi cu fenomenul acesta, cu maica Veronica. Astea sunt nişte stele căzătoare. Nu ele dau notă credinţei.

„ACESTA E SECRETUL: ARHETIPUL NE TREBUIE!”

Părinte, am dori să faceţi un comentariu asupra unor virtuţi creştine, dar şi asupra unor ispite, să zicem despre înfrânare, despre desfrânare, despre iertare, despre iubire.

Haideţi să plecăm puţin mai sistematic. Evanghelia Sf. Ev. Ioan începe aşa: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”. În atributele pe care le are Dumnezeu, de iubire, iertare, lumină, bucurie, dreptate, armonie, Dumnezeu este şi Cuvânt. Primul punct de contact în cunoaştere este Cuvântul. Prin Cuvânt ne cunoaştem noi, dar Cuvântul are valenţe. În afară de ce spune omul, trebuie observat, ce face omul, dacă e armonie între ceea ce spune şi ceea ce face. Cineva poate să zică ceva să facă şi să nu facă. Dar nici aceasta nu e de ajuns. Trebuie observat felul în care face omul. Abia aceasta certifică valoarea omului. Şi nici aceasta nu e de ajuns. Trebuie observat cât este omul de constant în ceea ce spune, în ceea ce face şi în felul cum face. Aceasta îl poate defini ca om de caracter. De aceste caractere avem noi nevoie, de arhetipuri, de puterea exemplului. Nicio lege nu îndreaptă pe nimeni decât exemplul. Dacă preoţii de mir ar fi exemple – ştiţi afirmaţia lui Nae Ionescu, „că în ţara asta sunt două feluri de preoţi: preoţi de Dumnezeu şi preoţi de colac” – n-ar mai fi secte. Şi în familie tot secretul este exemplul. Poate să fie tata cât de filosof, să vorbească cât de frumos, dacă fumează, va fuma şi copilul, dacă e alcoolic şi copilul va bea şi mai transmite prin genă şi urmaşilor lui. Acesta e secretul: arhetipul ne trebuie! Arhetip de preot, de judecător, de poliţist şi de celelalte profesii.

Generaţia dumneavoastră este intoxicată de o jumătate de secol şi mai bine. În drept este un principiu: „Ascultaţi părţile”. Actul justiţiar nu este satisfăcut dacă nu asculţi părţile. Dumneavoastră sunteţi intoxicaţi cu violenţă, cu tot ce poate fi mai rău. Noi vorbim de bine şi noţiunea nu e aceeaşi la toţi. De aceea trebuie să definim bine noţiunile, să mergem la esenţă. Noţiunea comună a binelui e că e bine când mi-e mie bine. Dar ca entitate în faţa lui Dumnezeu este neamul, iar neamurile nu sunt ceea ce vor, ci ceea ce a rânduit Dumnezeu despre ele. Aşa credem noi, creştinii. Citiţi pe Paulescu, toate lucrurile au o cauză primă, scop şi finalitate. Numai ceilalţi, necredincioşii, evoluţioniştii, spun că e hazard şi întâmplare. Elevul nostru e crescut în zig-zag. Istoria o scriu învingătorii şi o scriu cum vor ei. Timp de patru decenii, Roller a scris că suntem slavi. Şi s-a demonstrat că nu suntem, dar fiecare scrie când îi convine şi cum îi convine. Aşa şi în materie de credinţă. Au fost rabini care s-au convertit, ca Lazarov şi ăştia fac mărturisirile. Citiţi pe părintele Calciu. În America e un curent foarte important de convertire a evreilor. Nu îi mai satisface religia lor şi vor ceva mai mult, încât au fost nevoiţi să formeze alt curent ca să demonstreze că n-a venit Hristos. L-aţi citit pe Serafim Rose, pe Sf. Ioan Maximovici… În materie de credinţă nu pot fi două adevăruri, se exclud. Parte de adevăr au şi musulmanii şi catolicii şi protestanţii. Toţi au principii morale, dar cu partea nu te poţi mântui. Adevărul este unul singur şi depozitarul acestui adevăr este Biserica Ortodoxă, aceasta însemnând şi cuvântul ortodox, drept păstrător.

Creştinismul a suferit influenţe datorită ţărilor unde s-a însămânţat. Creştinarea Germaniei înseamnă germanizarea creştinismului. Ei sunt de fel protestatari şi a urmat Luther cu tot felul de nenorociri. A fost un dezastru. Altoit pe spada romană, că era cel mai mare imperiu, s-a vrut catolicos, adică universal. Şi au introdus tot felul de lucruri care n-au existat până acum: cu primatul papal, cu Filioque. La ei se vorbeşte de papa mai mult decât de Dumnezeu.

„ÎN POLITICĂ NU EXISTĂ DECÂT OAMENI DE CONJUNCTURĂ”

La slavi, însămânţată sămânţa creştină a suferit proporţiile spaţiului haotic. Eu vreau să demonstrez că o icoană pusă pe perete spune mai mult decât 20 de icoane. Te poţi concentra cu gândul mai mult la ea. Asta este la slavi. Cunoaşteţi muzica lui Dunaevski cu acorduri lungi, care te înfioară, ţi se face părul măciucă. Nimeni n-are muzica slavilor. Şi mai a e un lucru de remarcat: un neam care cântă, nu piere. Şi acesta e un semn de mare întrebare. Nimeni nu are corala ruşilor, a grecilor. Şi noi o avem pe a noastră, dar a lor este uluitoare, colosală, pe proporţiile spaţiului. Ei sunt haotici în toate: în credinţă, în necredinţă, în beţie, în speranţă, în deznădejde, toate sunt pe proporţiile spaţiului. Ei au crezut că şi-au găsit chemarea sub Petru cel Mare, în comunism. Şi n-au găsit-o. De ce? Pentru că tăria lucrurilor stă în principiu. Principiul comunist a durat în Rusia 70 de ani de zile. Putea să dureze 700, nu ar fi durat. Cea mai grea prăbuşire vine prin tine însuţi. Toată lumea spera că îl dărâmă americanii. Asta e o diversiune. Marx spunea că „aceste idei se vor realiza într-un stat industrializat”. S-au realizat într-un stat neindustrializat, la ruşi. De ce? Ţarii voiau să fie cezarii de altădată. Nu mai ascultau de ceilalţi şi i-au prăbuşit. Bulganin, sergentul care a împuşcat familia rusă, a fost trimis de regina Angliei. Politicii i se mai spune şi politică cocotă. E un nume mai trivial. Aici nu mai sunt scrupule, sunt numai interese. Cine bănuia că americanii, imperialiştii şi capitaliştii, vor da mâna cu ăştialalţi? Dar aveau interes să facă treaba aceasta. Ei au perspectiva în vedere. În China sunt 1 miliard de locuitori şi mai mult chiar. În India încă un miliard, iar ruşii au o mie de km. graniţă cu ei şi îi susţin pe ruşi că au în vedere un viitor comun. E o naivitate, o prostie, o debilitate mintală să crezi că se vor mai confrunta vreodată. Deci la baza acestor lucruri stă interesul. Nu e nimic moral în materie de politică. Dacă în ştiinţele exacte, matematică, fizică, chimie, există legi şi axiome, în politică nu există decât oameni de conjunctură. Noi înşine, datorită oamenilor de conjunctură, am făcut unirea principatelor, războiul de independență, de neatârnare a ţării şi de reîntregire a ei. Dacă ai oameni capabili… Şi puteam să avem şi acum Basarabia. Dar nu s-a vrut. Ideea de neam şi de religie la noi e indisolubil legată: individ-neam-Dumnezeu. Treburile acestea nu pot fi despărţite. Neamurile nu sunt create la întâmplare.

(Interviu apărut în revista Atitudini, Nr. 41)


Post a Comment

(required. But it will not be published)