Sfântul Nectarie – Nectarul Ortodoxiei. Portret

Sfântul Nectarie
Alcătuit de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă

Copilăria

Sf. Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în oraşul Silivria din nordul Greciei. Se trăgea dintr-o familie săracă, de oameni simpli şi cu frica lui Dumnezeu. La botez a primit numele Anastasie, fiind al 5-lea copil din cei 7. Micul Anastasie a crescut într-un moment istoric anevoios pentru provincia sa, care se afla sub ocupaţie otomană. Adesea îşi amintea cum împreună cu bunica sa, de la care a deprins primele rugăciuni şi învăţături de credinţă, la fiecare apus trăgeau perdelele la ferestre ca să nu vadă cum turcii făceau prăpăd afară. Şi astfel, după ce aprindeau candela, îngenuncheau şi se rugau lui Dumnezeu pentru neamul grec ortodox.

În primii ani de şcoala, Anastasie s-a arătat foarte interesat în învăţătură şi mai ales în a deprinde limba greacă veche, dorindu-şi cu ardoare să desluşească scrierile Sf. Părinţi şi cărţile de cult. Era foarte inteligent şi înzestrat cu o memorie deosebită prin care putea să reţină pasaje întregi de predici şi învăţături.

Ajungând la vârsta de 14 ani, Anastasie avea un singur gând – să-şi continue studiile. Deoarece situaţia sărăcăcioasă din familia sa nu-i permitea să-şi realizeze acest vis, hotărăşte să plece de lângă căminul părintesc înspre marele oraş Constantinopol, unde să-şi poată câştiga bani pentru a se întreţine şi pentru a studia.

Orice început e greu, copile!

În Constantinopol, Anastasie a muncit o bună perioadă de timp, din zori şi până-n seară, fără o altă plată înafara porţiei zilnice de mâncare. Chiar dacă i se păreau de nesuportat aceste condiţii, tânărul Anastasie îşi făcea curaj amintindu-şi de vorbele tatălui său: Orice început e greu, copile!

A fost nevoit să lucreze într-un atelier unde stivuia baloţi de tutun, pe care-i punea apoi în lăzi şi cutii. A găsit însă o mare alinare în această slujbă, când a început să copieze pe hârtiile de ambalat, citate din Sf. Scriptură şi din Sf. Părinţi, nădăjduind că oamenii, deschizând pachetul, vor citi acele cuvinte simple. Făcea aceasta cu mare bucurie seara, pe ascuns, când rămânea singur. De când venise Anastasie, afacerea patronului său sporise de două ori, că abia prididea cu distribuţia. Stăpânul însă era un om hain la suflet, întunecat şi nemulţumit de nimic. Într-una din serile geroase de iarnă Anastasie, având hainele şi pantofii rupţi, îndrăzni să-l roage pe stăpânul său să-i cumpere ceva de îmbrăcat. Stăpânul, pe un ton aspru, l-a ameninţat că-l dă afară dacă mai are o astfel de îndrăzneală. Supărat şi plâns, Anastasie îl visă în acea noapte pe Mântuitorul, care-l întreba de ce plânge; dar el nu putea să spună niciun cuvânt.

Trezindu-se dimineaţă, luă hotărât o hârtie şi începu a întocmi o scrisoare: Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpă­dit încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici, şi n-am trimis mai­cii mele niciun bănuţ… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, ….

A pus scrisoarea într-un plic pe care a scris destinatarul: „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în ceruri”. Din rânduiala lui Dumnezeu, scrisoarea a fost deschisă de un om bogat, care i-a trimis tână­rului haine, mâncare şi bani într-un colet pe care scria cu litere mari: „De la Hristos pentru Anastasie”.

Îndată ce stăpânul îl văzu îmbrăcat, cuprins de furie oarbă şi bănuindu-l că a furat bani, a început să-l bată nemilos ore în şir, încât dacă nu intervenea unul dintre vecini, Anastasie îşi dădea duhul.

Această întâmplare îl determină pe tânărul Anastasie să-şi părăsească stăpânul şi să pornească pe alt drum în viaţă. O vreme a muncit în prăvălia vecinului, în condiţii mai umane şi mai îngăduitoare, încât avea timp să se ocupe de rugăciune şi scrierile sfinte. Mergea des la biserica Sf. Tecla din Constantinopol şi aici s-a împrietenit cu primul său duhovnic care, văzându-i năzuinţele, l-a sfătuit să urmeze calea monahală.

Sfântul NectarieActivitatea de profesor

Calităţile sale nu puteau să rămână neobservate de către cei din jurul său. Astfel, ajunse să fie remarcat de conducătorii Şcolii Metocului Sfântului Mormânt, care l-au angajat la scurt timp ca pedagog şi dascăl pentru clasele mai mici. Acolo a lucrat până la vârsta de 20 de ani. În tot acest timp nu şi-a uitat nicio clipă părinţii şi fraţii mai mici, cărora adesea le trimitea bani din micul său câştig.

La vârsta de 20 de ani, Anastasie părăseşte Constantinopolul şi se retrage în insula Chios. Aici, în satul Liti, va fi numit din nou învăţător. În paralel, va aprofunda studiile sale teologice şi, de multe ori va fi rugat să predice în bisericile din satele vecine. Cuvântul său teologic era atât de bogat şi de atrăgător, încât a devenit foarte iubit de către toţi locuitorii insulei Chios. Ducea o viaţă simplă, curată, în permanentă rugăciune şi comuniune spirituală cu duhovnicul său.

Adeseori mergea la Mănăstirea Nea Moni, unde-i plăcea să cânte la strană. Cu timpul, Anastasie a reuşit să-şi aducă în insulă întreaga familie şi după ce i-a aranjat pe fiecare la locul lor, Anastasie se hotărăşte, la vârsta de 27 de ani, să intre ca frate în Mănăstirea Nea Moni.

Călugăr şi preot

Cu nespusă bucurie, fratele Anastasie îndeplinea toate ascultările ce îi erau încredinţate, remarcându-se astfel de către stareţ şi duhovnic. În data de 7 noiembrie 1876, avea să fie călugărit primind numele Lazăr. Câteva luni mai târziu, la 15 ianuarie 1877 a fost hirotonit diacon de către mitropolitul de Chios, Grigorie, primind numele Nectarie. Părintele Nectarie era din ce în ce mai mult stăpânit de iubirea de carte şi dorinţa de a-şi continua studiile teologice. Prin rânduiala lui Dumnezeu, Nectarie câştigă simpatia unuia dintre cei mai înstăriţi oameni ai locului, Ioan Hiotis Horemis. Cu ajutorul acestuia, părintele Nectarie pleacă spre Atena, spre a-şi completa mai întâi studiile preuniversitare necesare.

În 1881 absolvă liceul cu calitative excepţionale. La sfatul prietenului său, Ioan Horemis, Sf. Nectarie ajunge în Alexandria unde-şi finalizează studiile Facultăţii de Teologie. Evlavia cu care săvârşea Sfânta Liturghie şi omiliile plăcute, care mişcau inimile credincioşilor, au făcut să câştige simpatia patriarhului Sofronie. Acesta îi făcu rost de-o bursă pentru a studia la Facultatea de Teologie din Atena, cu condiţia de a se întoarce înapoi în Alexandria.

Notele foarte bune pe care le-a primit, încă din primul an de facultate, au determinat consiliul de conducere al şcolii să îi acorde o bursă de merit, pe care o va deţine pană la sfârşitul anilor de studii. Cei patru ani de studii au trecut repede. Licenţiat în teologie şi consecvent promisiunii pe care o făcuse, ieromonahul Nectarie se întorcea în anul 1886, la Alexandria. Bătrânul Patriarh l-a primit cu căldură şi l-a numit îndată în postul de predicator principal, spre zidirea duhovnicească a locuitorilor greci ai capitalei.

Ca o recunoaştere a calităţilor sale pastorale, în acelaşi an a fost hirotonit preot, în vestita catedrală a Sfântului Sava. Câteva luni mai târziu, va fi înaintat în treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, unde va ocupa postul de Consilier Patriarhal.

Sfântul NectarieMitropolit de Pentapolis

Sfântul Nectarie devenise atât de iubit de credincioşi, încât Patriarhul Sofronie hotărî să-l hirotonească episcop. Astfel, la 15 ianuarie 1889 îl va hirotoni episcop şi-l va numi Mitropolit onorific de Pentapolis. Va păstra totodată şi funcţia de responsabil cu problemele Patriarhiei pentru oraşul Cairo. Toate aceste funcţii nu-l vor împiedica însă, să-şi continue activitatea sa pastorală, în cadrul parohiei Sfântului Nicolae.

Funcţia de episcop nu l-a împiedicat să-şi continue asceza aspră cu care era obişnuit, nici jertfirea şi dăruirea faţă de enoriaşii săi. Acestea însă i-au atras invidia confraţilor săi slujitori, iar veninul uneltirilor şi defăimărilor lor a ajuns în scurtă vreme să-i molipsească şi pe cei mai slabi. Profitând de faptul că Patriarhul Sofronie ajunsese foarte înaintat în vârstă şi foarte bolnav, aceştia au început să-i strecoare minciuni că Mitropolitul Nectarie doreşte cu orice preţ să-i ocupe tronul.

Fără să analizeze temeinicia acestor acuzaţii şi fără să-i dea posibilitatea părintelui Nectarie de a se apăra, Patriarhul Sofronie i-a trimis o ordonanţă, prin care îl depunea din funcţiile deţinute până atunci. Aceasta se întâmpla la 3 mai 1890. I se permitea doar, să rămână slujitor la altarul Sfântului Nicolae. Pe de o parte, aşa cum am amintit, acesta era de altfel, lucrul care-l mulţumea cel mai mult sufleteşte pe părintele Nectarie. Avea însă în suflet durerea de a fi căzut victima unor acuzaţii mincinoase şi mai ales faptul că nu era chemat, ca să se poată apăra în faţa Patriarhului.

Se vede însă, că această măsură de pedepsire a părintelui Nectarie nu i-a mulţumit pe adversarii săi. De aceea, aceştia au continuat acţiunile lor defăimătoare, sugerându-i Patriarhului îndepărtarea definitivă a Mitropolitului Nectarie din cadrul Patriarhiei de Alexandria. Astfel, trei luni mai târziu, la 11 iunie 1890, Patriarhul Sofronie îi va trimite părintelui Nectarie o scrisoare prin care îi poruncea să părăsească Egiptul, dându-i-se în schimb cartea canonică de ieşire din Patriarhie, cu motivaţia că nu poate suporta clima prea caldă a continentului african.

Cuviosul părinte Nectarie a primit aceste lovituri nedrepte cu smerenie, fără a înceta nicio clipă să îi iubească pe toţi, chiar şi pe vrăjmaşii săi, după învăţătura dumnezeiască a Mântuitorului. Plecarea sa însă, din parohia Sfântului Nicolae, avea să producă o mare durere in inimile credincioşilor, care îl iubeau atât de mult. Zadarnice s-au dovedit însă, toate încercările de a veni în apărarea bunului lor păstor. Au trimis scrisori de protest, au făcut intervenţii prin toate mijloacele către Patriarhul Sofronie, toate însă, fără nici un rezultat.

Sfântul NectariePrigonit în continuare, şi în Grecia

La începutul lui august 1890, Sfântul Nectarie ajungea din nou la Atena. Cu durere în suflet şi cu dor pentru enoriaşii săi, Sfântul Nectarie nu deznădăjduieşte şi se supune smerit proniei dumnezeieşti, asumându-şi întru-totul această cruce.

Şi într-adevăr, şirul suferinţelor nu avea nicidecum să fie curmat. Cei care îl prigoniseră în Egipt voiau să fie siguri că nu va mai exista nicio cale de întoarcere pentru el. Ei continuau să trimită săgeţile otrăvitoare ale defăimării, căutând să-i creeze o imagine cât mai defavorabilă. Şi din păcate, slăbiciunea oamenilor, aşezaţi de multe ori în posturi de conducere, de a se lăsa uşor influenţaţi de zvonuri şi intrigi murdare, s-a dovedit a fi prezentă şi în rândul atenienilor.

Părintele Nectarie este primit cu chirie în casa unei creştine evlavioase din Gargaretta. Neprimind însă nicio slujbă, el nu avea bani nici pentru chirie şi nici pentru hrană. Femeia, neînţelegând cum un mitropolit poate să ajungă în astfel de situaţie, îl întrebă:

– Cum aţi ajuns aşa fără nimic? Vreau să spun, fără niciun sprijin din partea Bisericii.

– Uneltirea vrăjmaşului, a celui viclean. Vrea să-mi biruie răbdarea, să mă silească să mă răzvrătesc… Dar slavă Domnului, continuă. Hristos, dragă doamnă, dulcele nostru Mântuitor, a doua Persoană a Sfintei Treimi, deşi este Atotputernic, are obiceiul de a Se ascunde pe Sine. Din prea marea Sa smerenie. Deşi Împărat a toate câte sunt, rămâne smerit şi blând. Nu primeşte să Se arate celor ce Îl provoacă, înveşmântat în puterea pe care Tatăl I-a dăruit-o, ca Unuia ce a biruit moartea. Cu toate acestea, fiţi sigură, Se arată celor ce-L caută cu inimă curată, celor ce-L cheamă fierbinte.

Aproape în fiecare zi bătea drumurile până la Arhiepiscopie, bătea la toate uşile, încercând să fie primit ca preot slujitor, dar totul era în zadar. Îi vizitase pe toţi membrii sinodului, pe toţi mitropoliţii, pe toţi politicienii şi puternicii zilei. Ce le cerea? Un loc în cadrul Bisericii şi puţină răsplată cât să supravieţuiască. Cu un mic ajutor primit din partea fratelui, reuşi să plătească chiria.

Sfântul NectarieVlăguit şi dezamăgit, după un an de încercări zadarnice, merse în cele din urmă la ministrul Cultelor şi al Educaţiei. La întrebarea ministrului ce doreşte, Sfântul Nectarie răspunse: „Ard de dorinţa de a sluji Biserica martirică a lui Hristos, de a propovădui Cuvântul Său şi de a călăuzi sufletele spre mântuire”. Ministrul îi spuse în faţă motivul pentru care nu mai putea ocupa un asemenea post. Astfel că, Sfântul Nectarie avea să afle cu uluire că nu mai avea cetăţenie greacă, deci nu mai era grec. Dezolat, cu ochii plini de lacrimi, cobora încet pe scara ministerului spunând întru sine: „Din fericire, bine că încă mai sunt creştin-ortodox”. Însă pe când cobora treptele, cineva îi tăie calea. Era prietenului din Egipt, domnul Melas, un membru influent în cadrul Guvernului grec. Ascultând uimit povestea părintelui Nectarie, se duse înfuriat în biroul ministrului:

– Domnule ministru, strigă, de ce nu l-aţi numit predicator pe Preasfinţitul, de vreme ce are diplomă de doctor în teologie şi ţine de Biserica greacă din Chios?

Imediat ministrul îi puse la dispoziţie un post de predicator în judeţul Evvia.

„Viu este Dumnezeu şi viu este sufletul meu, spunea Sfântul Nectarie. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi… Binecuvintează suflete al meu pe Domnul…”

În Evvia, Preasfinţitul avea să se confrunte cu nişte enoriaşi indiferenţi şi batjocoritori. Dar şi aici ispitele şi umilinţele l-au urmărit. Din invidie, preoţii din zonă i-au învăţat pe credincioşi ca în momentul în care părintele Nectarie începea să predice, aceştia să iasă din biserică. În timp însă, ei au început să simtă bunătatea Sfântului şi harul lui Dumnezeu care lucra printr-însul. Credincioşii parohiei Sfântul Nicolae din Egipt, auzind despre defăimările aduse cuviosului părinte, au trimis îndată câţiva reprezentanţi spre a mărturisi nedreptatea ce i se făcuse. Astfel, întregul oraş a putut afla adevărul despre martiriul sufletesc prin care trecea părintele Nectarie. Credincioşii au început să-l iubească şi să soarbă cuvintele sale. Sfântul Nectarie a scris diverse cărţi şi broşuri, pe care le împărţea gratuit la parohii. Ajunsese astfel ca să fie recunoscut în zonă ca cea mai competentă autoritate duhovnicească a locului.

Este chemat însă de autorităţile bisericeşti de la Atena, spre a i se încredinţa conducerea Seminarului Teologic Rizareion.

Sfântul NectarieDirector al Seminarului Teologic Rizareion

Părăsind cu durere enoriaşii din Evvia, Sfântul Nectarie primeşte o nouă misiune dificilă: aceea de a schimba concepţia colectivului de profesori de teologie, influenţaţi puternic de doctrina şi ideile iluministe. Metoda sa pedagogică se deosebea fundamental de tot ceea ce profesorii şi elevii cunoscuseră până atunci. Era omul rugăciunii, nu vorbea niciodată aspru cu nimeni. Unul dintre elevi îşi aminteşte cum odată pentru greşelile şi certurile dintre elevi, părintele Nectarie i-a certat cu blândeţe. El i-a mustrat astfel: „N-am să pedepsesc pe niciunul dintre voi. Am să mă pedepsesc în schimb pe mine. Timp de trei zile voi posti, nu voi mânca nimic şi mă voi ruga, pentru ca ura dintre voi să ia sfârşit”. Elevii au rămas înmărmuriţi. Într-adevăr Sfântul Nectarie a făcut aşa şi de atunci puţini au fost aceia care au îndrăznit să-l supere cu ceva.

Era un iscusit predicator. La cursuri elevii se îmbulzeau ca să-l asculte şi lecţia era ca o adevărată sărbătoare. Se interesa îndeaproape de fiecare elev în parte şi rezolva problemele lor sufleteşti, dar şi cele din familiile lor. Unul din elevi, suferind de o gravă depresie, era pe punctul de a se sinucide. Sf. Nectarie l-a luat cu el în paraclisul şcolii şi au înghenuncheat împreună în faţa icoanei Maicii Domnului. Rugăciunea Cuviosului a vibrat în sufletul tânărului, alungându-i gândurile negre. Însă invidia vrăjmaşului a făcut ca tânărul să se îmbolnăvească grav, încât i se mai dădeau puţine şanse de supravieţuire. Sfântul Nectarie s-a rugat împreună cu toţi elevii timp de o săptămână, zilnic, cu privegheri de toată noaptea. Elevul s-a însănătoşit ca prin minune.

Sfântul Nectarie era de asemenea foarte milostiv. Săracii şi orfanii îl cunoşteau destul de bine. Aceştia se bucurau să primească din partea Sfântului, nu doar ajutor material, ci şi cuvânt de mântuire. Chiar dacă era Preasfinţit sau director, Sfântul Nectarie adesea se scula cu două ore mai înainte de deşteptarea elevilor şi curăţa singur întreaga şcoală, chiar şi toaletele şcolii.

Tot în această perioadă Dumnezeu îl învredniceşte şi de darul tămăduirii bolilor şi mulţi dintre fiii săi duhovniceşti au fost tămăduiţi în chip minunat.

Duhovnic în insula Eghina

Din ce în ce mai multe ucenice se adunau în jurul cuviosului, tinere care doreau să îşi închine viaţa lor Domnului Iisus Hristos, sub povăţuirea duhovnicească a blândului lor duhovnic. Fiind şi înaintat în vârstă, Părintele intenţiona să iasă la pensie şi să se retragă într-o mănăstire, într-un loc liniştit. La îndrumarea Părintelui, tinerele au mers să caute un loc potrivit pentru mănăstire şi astfel, după câteva luni au găsit în Eghina o mănăstire părăsită. Era în anul 1900, când după ce vizitase acel loc, Sf. Nectarie hotărăşte să se stabilească acolo. Mai întâi obţine aprobarea autorităților insulei pentru începerea lucrărilor de construcţie şi renovare şi apoi aprobarea verbală a mitropolitului Teoklitos de Atena.

Cu ajutorul locuitorilor insulei, care au primit vestea cu multă bucurie, au reuşit repede să repare una din vechile clădiri. Astfel că în toamna anului 1904, primele patru călugăriţe, sub îndrumarea maicii Xenia (care era nevăzătoare dar luminată la înţelegere, cu duhul), se mutară deja acolo. De aici înainte Sf. Nectarie avea să se ocupe atât de bunul mers al şcolii cât şi de lucrările de la schit şi adesea le povăţuia pe surori prin intermediul scrisorilor. Localnicii repede l-au îndrăgit pe cuviosul şi la una din vizitele sale, îl rugară să facă rugăciuni pentru ploaie, deoarece era o secetă cumplită de trei ani şi jumătate. După ce a slujit Sf. Liturghie acolo şi rugăciunile pentru secetă, la câteva ore după plecarea Preasfinţitului, a început să plouă aşa tare, timp de trei zile şi trei nopţi, încât localnicii începură să se îngrijoreze pentru inundaţii. De aceea au trimis nişte mesageri la sfântul să îl roage să facă rugăciuni de încetare a ploii, dar cuviosul i-a încredinţat că va ploua nici mai mult, nici mai puţin decât până când se vor umple bazinele golite de secetă ale pământului.

Ajuns la vârsta de 62 de ani, sfântul se hotărăşte să predea conducerea şcolii unuia mai tânăr, astfel că la 7 februarie 1908, şi-a depus cererea de ieşire la pensie, cerere aprobată şi de ministerul educaţiei. Astfel, la sfârşitul lunii aprilie 1908, Sf. Nectarie şi-a luat rămas bun de la dragii săi elevi şi de la colegi şi profesori şi s-a mutat definitiv în insula Eghina. Aici îşi construise o chilie în afara incintei mănăstirii, chilie în care va locui până la sfârşitul său pământesc.

Sfântul NectarieDin nou acuzat şi defăimat pe nedrept

La Eghina muncea alături de muncitorii angajaţi ai mănăstirii, de dimineaţă până seară şi în scurt timp ridică mănăstirea, în care se adunaseră deja 20 de maici, cărora Sf. Nectarie le-a întocmit o frumoasă rânduială monahală. Se îngrijea însă şi de povăţuirea enoriaşilor, pentru care şi-a pus sufletul său şi a luat asupra sa greutăţile şi poverile lor. Nenumărate minuni, cu precădere tămăduiri minunate, a săvârşit Sf. Nectarie pentru aceşti credincioşi, minuni de care s-a dus faima în toată Grecia. Acest lucru avea să atragă din nou invidia confraţilor săi. În curând se abătu vestea asupra mănăstirii că Mitropolitul Teoklitos nu mai recunoştea că ar fi dat binecuvântare pentru construirea acelei mănăstiri şi a închinovierii maicilor de acolo. În zadar a încercat Sf. Nectarie să îi potolească mânia prin scrisori, în care îi arăta Mitropolitului cu amănuntul lucrurile petrecute în mănăstire cu binecuvântarea sa. Însă datorită situaţiei critice din ţară, în urma primului război mondial, lucrurile au rămas aşa, fără nicio altă dispută. După sfârşitul războiului însă, Mitropolitul Teoklitos fu schimbat şi episcop al Atenei deveni Prea Sfinţitul Meletios.

Şi pentru că nu erau de ajuns defăimările la adresa sfântului, diavolul a mai stârnit şi răutatea unei femei din zonă, a cărei fiică intrase în mănăstirea Sf. Nectarie. Astfel că aceasta a alergat la mitropolit şi la autorităţi laice în a se plânge împotriva Sf. Nectarie, cum că îi călugărise fiica cu de-a sila şi cu multe lacrimi înşelătoare îşi cerea fiica înapoi. Acestea şi încă alte acuze ale celorlalţi preoţi din insulă, cum că Nectarie se îmbogăţise pe seama lor, au determinat pe Mitropolit să înceapă o anchetă cu privire la situaţia Părintelui Nectarie.

Sfântul NectarieÎn urma anchetei însă, Mitropolitul nu găsise nicio dovadă reală a acuzelor ce i se aduceau.

La câteva zile după plecarea Preasfinţitului însă, o lovitura mult mai grea se abătu asupra Cuviosului şi maicilor din Eghina. Un anchetator şi doi jandarmi veniră cu forţa să îl ridice pe Sf. Nectarie pentru nişte acuze foarte dure – şi anume că ar fi desfrânat cu maicile, iar bastarzii avortați i-ar fi aruncat în fântână. După ce anchetară fiecare maică, până la cele bătrâne şi bolnave şi căutară pe sub pături pruncii avortaţi, anchetatorul ameninţă că o să vină a doua zi cu medicul legist pentru o cercetare mai amănunţită. Trimise aşadar şi medicul legist şi mare le fu mirarea când văzură că toate maicile erau fecioare. La toate acestea Sf. Nectarie tăcea şi se ruga, fără să spună nimic.

La câteva luni după anchetă, veni în mănăstire soţia anchetatorului, disperată că soţul ei se îmbolnăvise grav de o gangrenă atât de puternică încât puţine şanse de trăit i se mai dădeau. Femeia îl ruga cu lacrimi pe Cuviosul să îl ierte pe soţul ei pentru nelegiuirile săvârşite. Sfântul o încredinţă că l-a iertat încă de pe atunci şi că se roagă pentru sănătatea lui, dar acesta muri în dureri cumplite pe patul spitalului în câteva zile.

Mutarea la Domnul

De-a lungul acestor necazuri, părintele Nectarie se dedica din ce în ce mai mult rugăciunii şi vieţii lăuntrice. Maicile mărturisesc cum îl vedeau adesea pe Părintele vorbind cu sfinţii, cu Maica Domnului şi o pace desăvârşită se vedea pe chipul său. Părintele nu a uitat însă de turma sa, şi se ostenea zi şi noapte la scrierea unor cuvântări catehetice, printre care şi o monumentală lucrare în două volume, un studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia şi ereziile papale. De asemenea, a mai tipărit un „Catehism Ortodox”, „Sinoadele Ecumenice ale Bisericii lui Hristos. Studiu asupra sfintelor icoane”, „Cursuri de Morală creştină pentru elevii Şcolii Rizareion”, „Despre sfintele Taine”, „Hristologia…”, „Istoria Evangheliei”, „Studiu istoric despre Cinstita Cruce”, „Despre Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, de asemenea cugetări de o deosebită frumuseţe „Despre pocăinţă şi spovedanie”, „Despre nemurirea sufletului şi despre sfintele pomeniri” şi încă alte scrieri ce stau drept mângâiere şi învăţătură tuturor ucenicilor lui, de ieri şi de azi.

Ajuns la vârsta de 74 de ani, Părintele Nectarie simţea că timpul despărţirii sale de cele pământeşti se apropie. Chinuit de o mai veche suferinţă trupească, îşi îndeplinea după putere ultimele obligaţii liturgice faţă de fiii şi fiicele sale duhovniceşti. Simțind că i se apropie sfârşitul, a cerut pe 20 august 1920, să meargă să se închine la icoana Maicii Domnului Hrisoleontisas, icoană făcătoare de minuni aflată de cealaltă parte a muntelui. Sf. Nectarie a mers pe un măgăruş însoțit de două maici şi a petrecut timp de 15 zile în rugăciune alături de icoana Maicii Domnului. Pe drumul de întoarcere spre mănăstire, Sfântul a făcut un popas şi a cerut maicilor să se roage pentru ultima dată pentru toţi  locuitorii insulei. Părintele, pătruns de rugăciune, a căzut în extaz, iar maicile speriate ca nu mai mişcă, au încercat să îl trezească. Îndurerat, părintele le-a mustrat uşor: „Pentru ce te-ai temut şi m-ai tulburat de la rugăciune?”

Sfântul NectarieAstfel, după o lungă şi tăcută suferinţă, în seara zilei de 8 noiembrie 1920, Sf. Nectarie a trecut la Domnul, intrând în corturile drepţilor.

Cine poate spune durerea şi lacrimile maicilor şi a localnicilor care îl iubeau pe Sfântul? Însă încă de la înmormântare şi până acum, Sf. Nectarie a săvârşit şi săvârșește nenumărate minuni şi tămăduiri trupeşti, fiind alături de toţi cei ce îi cer ajutorul în rugăciuni, şi nu numai, ci şi faţă de păcătoşii, asupra cărora Sfântul veghează cu dragostea sa. Pe cât a fost de prigonit în viaţă, pe atât este iubit astăzi de creştinii de pretutindeni, încât putem spune că Sf. Nectarie a devenit cel mai iubit Sfânt al zilelor noastre.

Descoperirea moaștelor sale izvorâtoare de mir şi neputrezite, cât şi consemnarea nenumăratelor minuni, au făcut ca Sfântul Sinod al Greciei să îl canonizeze în data de 9 noiembrie 1961, alcătuind slujba de pomenire şi Troparul Cuviosului ierarh, atât de popular pe buzele tuturor credincioşilor de pretutindeni:

Pre cel născut în Silivria și ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce strigă cu evlavie: Slavă lui Hristos, Celui care te-a slăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui care lucrează printru tine tuturor tămăduiri!

Bibliografie:

Sotos Hondropoulos, Sfântul Nectarie, Sfântul secolului nostru, Editura Bunavestire, 2001.

Sfântul Nectarie Taumaturgul, Diac. dr. Morlova Nicuşor, Editura Egumeniţa.

(Articol apărut în Revista Atitudini, Nr. 16)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

2 thoughts on “Sfântul Nectarie – Nectarul Ortodoxiei. Portret

  1. Pingback: SF. NECTARIE DE EGHINA DESPRE SF. PATRIARH FOTIE - ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura