PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ

PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ

«Iar ei (magii), ascultându-l pe rege au plecat și, iată, steaua pe care o văzuseră la Răsărit mergea înaintea lor până ce a venit și a stat deasupra locului unde era Pruncul… Și intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama sa și căzând la pământ, I S-au închinat și deschizând vistieriile lor, au adus daruri: aur, tămâie și smirnă» (Mt. 2:9-12).

 

Pe plaiul nemțean care duce spre satul Petru Vodă, pe un drum deloc ușor accesibil, cu gropi și pietre, după ce treci prin satul cu căsuțe mici și pitite, poate nu atât de mici, dar apărându-ți așa din cauza văilor și a munților, se deschide deodată o poiană pe coasta muntelui, neașteptată priveliște de secolul al cincisprezecelea: niște clădiri mai mari și mai mici înconjurând o biserică uimitoare, o biserică nu mare, dar neașteptată, zidită parcă de Ștefan cel Mare după un război câștigat împotriva păgânilor. O zidire înconjurată de clădiri ca o apărare a Bisericii strălucitoare de culorile picturilor exterioare. Te apropii cu tăcută smerenie și te uiți cu sfială dacă cumva, pe frontispiciul ei stă scris, în numele voievodului celui sfânt: „Aici voit-a Domnul să înfrâng pe păgânul jefuitor”.

 

PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂZidurile pictate în motive din vremea Voievodului se răsfață în lumina de la apus, lumină de aur, ca cel adus de magi Pruncului Iisus. Vezi judecata din urmă, vezi slava sfinților mucenici, harta României Mari, neciuntită de vrăjmașii dinăuntru și din afară, păzită de sfinți și de ostași de ieri și de azi. Este un moment de ieșirea din prezent și intrarea în trecut.

Din Biserică se aud cântări și litanii neîncetate, oameni în majoritatea lor, simpli, câțiva monahi tineri și foarte tineri robotind prin curte, pelerini care așteaptă să fie găzduiți. Încă nu a venit vremea slujbelor de seară. În fața unei uși și a unei chilii modeste, zeci de persoane, bărbați, copii, femei, unii cu desagii alături, așteaptă. Așteaptă acolo în pace, unii șoptind rugăciuni, alții citind acatiste sau canoane.

 

În odăița aceea modestă, Părintele Justin Pârvu spovedește oamenii.

Șaptesprezece ore în șir, cu foarte mici pauze, părintele primește cu suflet cald acești pelerini-penitenți care vin la el din toate colțurile țării să-și verse lacrimile durerii și ale pocăinței, să-și ușureze sufletul de păcatele mai grele sau mai ușoare. Odăița aceea mică și sărăcăcios-monahală cuprinde în ea și raiul pe care Părintele Justin îl ține acolo viu prin rugăciunile sale neîncetate, dar și iadul păcatelor mărturisite, grozave sau mărunte.

PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂPărintele Justin spunea: „Când ai de-a face ca duhovnic, cu ceata aceasta nesfârșită de penitenți, îți trebuie o răbdare ca a lui Hristos ca să nu te îngrozești de felul în care satana lucrează în lume cuprinzând sufletele oamenilor. Diavolul este foarte iscusit în a îndemna pe oameni la păcat și foarte inventiv în a insufla păcatele de tot felul în inima oamenilor. Apăsați de greutatea păcatelor enorme, oamenii vin aici să și le spună. Unele păcate sunt grele ca iadul, te îngrozești ascultându-le, cad peste tine, ca duhovnic, asemenea unor bolovani imenși și strivitori. Atunci stau și mă rog să mă apere Dumnezeu de slăbiciuni sufletești și de încrâncenarea inimii. Și se risipește spaima păcatului grozav și penitentul pleacă ușurat”.

 

Când eram profesor la Seminarul Teologic, unii părinți ai elevilor veneau să se spovedească la noi, la părinții profesori. Apoi stăteau la Sf. Liturghie și se împărtășeau. Am observat că părintele unui elev, când venea la miruit, îmi săruta mâna și apoi umărul. După două sau trei întâmplări de felul acesta l-am întrebat de ce mă sărută pe umăr. Omul care se spovedea la mine, mi-a răspuns: „Părinte, am sărutat umărul pe care am pus păcatele mele prin spovedanie”. Atunci m-am speriat. Aveam propriile mele păcate și mă îngrozeam de faptul că cineva mai punea și păcatele lui pe umerii mei. Acum, când l-am auzit pe Părintele Justin, m-am gândit câte greutăți are un duhovnic de mănăstire care este, poate, mai solicitat la spovedanie decât oricare altul.

 

Dacă Dumnezeu îl întărește câte șaptesprezece ore pe zi în scaunul duhovniciei, sigur că Duhul Sfânt lucrează în preacuvioșia sa puterea neîngrozirii de ce aude, răbdarea și ușurarea inimii și minții de povara păcatelor ascultate.

Nu știu ce vorbește Părintele Justin cu penitenții săi, nu în sensul înșiruirii păcatelor mărturisite, ci în sensul iertării, ce cuvinte de mustrare și iertare le spune, cum le așează sufletul curățat prin spovedanie în rosturile lui, cu ce cuvinte îi mângâie sfătuindu-i să nu mai greșească. Dacă te duci la ușa pe care penitenții ies după mărturisire, vei vedea că oamenii au fețe ca de înger. Radu Gyr scria, într-un volum de poezii de pe frontul din Rusia unde fusese trimis să moară că „ostașii au chip ca de înger când mor”. Pot să spun și eu, printr-o parafrază, că spovediții Părintelui Justin au chip de înger când ies de la el.

PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂCuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el care ți se comunică dincolo de cuvânt, cu o forță irezistibilă, fără a-ți viola gândul și sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părțile ca o apă binecuvântată. Dar și logica lui este spirit de foc, ieșind dintr-o convingere nestrămutată a credinței lui, dintr-o experiență de duhovnic uriașă, încununată și de experiența închisorilor prin care a trecut, unde răbdarea lui s-a format și unde a mângâiat, a mustrat și a vindecat cu rugăciunea și cu dragostea.

Un pelerin îmi spunea – și eu am fost de părerea lui – „că cel mai tare (exprimarea lui) dintre toți monahii de astăzi este Părintele Justin”. Eu nu am sesizat tăria lui din comportament, dar în duh și în conservarea puterii pe care o are asupra oamenilor, fără nicio gesticulație ostentativă, este, într-adevăr, cel mai tare monah, mai tare ca orice arhiereu care, prin fatalitatea poziției, rămâne mereu izolat, ieșind din această situație forțată numai prin gesturi de voință excepțională, care rămân memorabile, dar sunt rare. Părintele Justin este una cu mănăstirea, una cu slujirea, una cu spovedirea, una cu penitentul pe care îl curăță prin spovedanie și-l consolează prin cuvânt bun și iubire.

Pot spune că, prin experiența anilor de pușcărie, prin cădere și ridicare, Dumnezeu mi-a dat o mare putere de dragoste pe care o practic fără efort și pe care nu am avut-o înainte de această experiență. Dragostea mea se exercită la nivelul unei parohii, dragostea Părintelui Justin se exercită la nivelul unei țări întregi și chiar și dincolo de hotare, dacă mă gândesc la numărul imens de persoane din Vest care-l cunosc, fie în mod direct, fie din auzite.

 

Dumnezeu a dăruit Țării Române pe vremea persecuției comuniste, părinți spirituali și duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre.

Aceștia au menținut credința în inimile Românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia și când cuvântul lor era, de cele mai multe ori ambiguu, acești părinți spirituali au ținut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu nu ne-a părăsit. Cine ar putea înșira numele lor scris cu litere de foc în conștiință? Slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmașilor noștri ca să-și râdă de noi și să spună: „bine, bine”.

 

Dar Dumnezeu a pregătit în tot acest timp, în adânc, subterani și necunoscuți, alți sfințiți părinți care au fost chemați la Domnul după căderea comunismului, oameni cu o mare putere de sacrificiu pentru Hristos și pentru semeni. Acești monahi crescuți în închisori, batjocoriți, umiliți, dar niciodată frânți, au învățat acolo că adevărata dragoste de neam nu are nicio legătură cu noțiunea de naționalism practicată de socialismul științific și nici dragostea de patrie nu are nimic de-a face cu patriotismul de partid.

Acolo am înțeles și am trăit această dragoste, fără lozinci, fără fanfaronadă partinică, ne-am iubit Biserica, Patria și Neamul de care eram despărțiți prin violență și crimă, cu toate fibrele inimii noastre, așa cum și-au iubit evreii patria (dăruită târziu nu apărută odată cu neamul în ea dintru început ca la noi) și am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale comuniste erau preluate (fără nicio rezistență, măcar intelectuală) de unii reprezentanți ai Bisericii și de o parte din elita țării noastre. Acolo am învățat  să ne iubim patria cu ardoarea și cu nădejdea cu care evreii din Babilon au făcut-o în timpul robiei; acolo am învățat cât de sfântă este noțiunea de neam, cât de hristică este ea și nu un cuvânt de dispreț cum era pentru comuniști și cum este astăzi pentru masonii și ereticii din Vest (și de la noi) care ne batjocoresc sufletul și iubirile cele mari.

De aceea Părintele Justin este iubit și ca el, toți călugării care păstrează această iubire nestinsă și linia de credință adevărată, neîntinată de cea mai mare erezie a secolului – cum o numesc grecii – ecumenismul – devenit la noi ceea ce era până în 1990, erezia comunistă, acceptată de o mare parte a ierarhiei și de unii preoți care pun înaintea purității Ortodoxiei, falsul creștinism al ecumenismului, vlăstar al masoneriei care a creat Revoluția franceză cu toate crimele ei odioase, prin lozinci mincinoase ca: libertate, egalitate, fraternitate, dar care nu s-a sfiit deloc să afirme că vor spânzura pe ultimul rege cu mațele ultimului preot. Toate aceste lozinci și acte au trecut integral în revoluția bolșevică, având aceiași părinți: masoneria și erezia.

 

Sufletul românesc, simplu și curat a simțit erezia și pericolul și cei buni se adună în jurul unor duhovnici trăind în mănăstiri spre a asculta cuvântul lor de adevărată învățătură. Ei nu se tem de teroriști; ei, părinții, nu primesc pe oficialii masoni sau comuniști mascați pe ușile din spate ale mănăstirilor pentru a-i pune la locuri de „cinste”, pentru că adevăratele mănăstiri nici nu au astfel de uși, nici astfel de locuri de cinste. Aici învață creștinul ortodox adevărata credință, aici se mângâie lacrimile vărsate pentru păcatele făcute, aici se sfințește prin formula pe care spoveditorul o rostește la sfârșit: „… iar eu, netrebnicul preot și duhovnic, prin puterea ce-mi este dată de sus, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin”. Apoi cu sfătuirea blândă: „caută de acum să nu mai greșești!”.

Firește, nu cred că astăzi ar fi mai puțini sfinți părinți și duhovnici decât au fost în vremea comunismului. Ar însemna să mă îndoiesc de milostivirea Mântuitorului nostru pentru poporul nostru oropsit. Sunt pline mănăstirile de astfel de duhovnici, sunt pline parohiile de astfel de preoți care își asumă toate riscurile unei predicații libere de orice minciună și care nu aspiră nici la funcții administrative, nici la scaune arhierești. Ei sunt purtătorii de Hristos, nu purtătorii de cuvânt mincinoși ai unor episcopi.

PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂVorbesc însă de Părintele Justin pentru că îl cunosc, pentru că l-am văzut lucrând pentru Biserica adevărată, ca ascultător al celor șapte Sinoade ecumenice și al tuturor canoanelor și învățăturilor Sfinților Părinți ai Ortodoxiei, fără „agiornament”, fără invenții anti-ortodoxe, fără abandonarea liniei hristice a credinței pentru o bursă sau o funcție. Cum să nu salte inima în noi când vedem astfel de urmași ai lui Hristos, care nu aduc laude puternicilor zilei, ci numai lui Dumnezeu și care își pun viața pentru Hristos și pentru turma Lui, păstori care intră în staul pe ușă și oile îi cunosc glasul și-l ascultă și-l urmează, pentru că nu este un păstor năimit, ci adevărat păstor, el însuși urmând Marelui Păstor Iisus.

În chemarea la ascultare, Iisus ni se adresează tuturor, în primul rând, arhiereilor, apoi preoților, diaconilor, ieromonahilor, ierodiaconilor, monahilor, monahiilor și turmei celei vorbitoare pentru care Iisus Și-a pus sufletul Său și pentru care noi răspundem în cazul neascultării chemării Domnului nostru Iisus Hristos. Ordinea enumerării mele implică și ordinea răspunderii categoriilor respective. Vai celor care mistifică mesajul Domnului, căci judecata Lui va fi ca un foc.

PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂDar noi ne îndreptăm ochii cu nădejde către purtătorii adevărați de Hristos și ne rugăm ca cei buni să strălucească pe cerul Ortodoxiei ca niște faruri călăuzitoare, iar mănăstirea Părintelui Justin cu toți viețuitorii ei și cu toate mănăstirile adevărate care „nu au trecut pe la Irod”[1] să fie înălțate ca niște stele pe cerul României, asemenea stelei celor trei magi, ca să ne arate Cine este adevăratul Dumnezeu și cum trebuie să ne închinăm Lui, nu ca lui Baal, ci depunând la picioarele lui Hristos, lacrimile pocăinței noastre, aurul minții, tămâia inimii și smirna sufletului nostru. Amin!

(Articol publicat de Pr. Gheorghe Calciu în Buletinul Parohial al Bisericii Sf. Cruce, nr. 11 din nov. 2005).

 

[1] Notă. După eliberarea din închisoare am fost cu Marcel și cu Lucian, judecătorul de astăzi, la casa părinților lui Marcel din Ocișor. Îndată Securitatea s-a instalat pe la toate ieșirile din sat, probabil erau câțiva zeci de agenți. Într-o noapte, târziu, cineva a bătut la geam. Am crezut că era vreunul din agenții Securității care venea să verifice dacă suntem acasă sau dacă n-am fugit. Am deschis ușa. A intrat repede în casă un bărbat tânăr, un muncitor, care ne-a spus pe nerăsuflate, că vine din partea Oastei Domnului din regiune, care a aflat de prezența mea acolo și care dorea să știe dacă „mă aflam bine”. Omul a adăugat însă de îndată, mișcându-și degetul arătător în semn de negație: „Să știți că nu am trecut pe la Irod”.

 

Articol preluat din Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 53, dedicată

Părintelui Dimitrie Bejan

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura