Joi, 17 Mai, odată cu cinstirea praznicului Înălțării Domnului, satul Petru Vodă s-a îmbrăcat in straie tradiționale de sărbătoare pentru a-și cinsti înaintașii, eroi ai Neamului, care le-au străjuit țara și le-au apărat credința de secole. Frumoși la suflet și la chip, sătenii din Petru Vodă, ca niște vrednici urmași și fii duhovnicești ai marelui Duhovnic și apărător al gliei străbune, Părintele Justin Pârvu, vlăstar ales al satului Petru Vodă – au înălțat în cinstea eroilor o Troiță frumoasă în biserica satului, Biserica „Sfântul Gheorghe”, acolo unde și strămoșii Părintelui Justin își dorm somnul de veci. Pe Troița monument scrie cu falnice cuvinte: „Recunoștință eroilor Neamului, morți pentru țară în războaiele din anii: 1916 – 1918; 1941 – 1944”. Realizarea acestei Troițe este de altfel și o dorință a Părintelui Justin, care nu a mai apucat să o înfăptuiască însă. Despre luptele românilor duse în aceste ținuturi si despre necesitatea înălțării unei troițe in zona aceasta, Părintele spunea: „Mi-aș dori să mai înalţ o troiţă şi la Poiana Lar­gului. Pentru că datorită retragerilor din Moldova înspre Ardeal, Valea Bistriţei a fost punct cardinal între cele trei zone: Basarabia, Moldova şi Ardealul. Aici unde vrem să înălţăm crucea aceasta s-au petrecut evenimente foarte sălbatice din partea nemţilor în 1944. Aici nemţii observau din partea viaductului, de la înălţimile munţilor, cu aparatele lor de observare, tot ce mişcă în spatele frontului lor. Când au ajuns trupele sovietice pe aici, românii ca de obicei au sărit cu mâncare, cu băutură pe care să le dea ostaşilor. Pe român nu-l interesează dacă este inamic sau amic. El tre­buia să-şi aplice omenia lui. Şi au dat de mâncare ostaşilor ruşi care se simţeau ca la casa lor. Nemţii, văzând, au dat un atac, i-au respins pe ruşi până departe în Moldova, iar în cele din urmă, într-o mânie extraordinară, au adunat tot ce se găsea pe şosea, prin case, vreo 30-40 de familii pe care le-au băgat în beci cu tot cu copii şi au aruncat vreo trei-patru grenade, omorându-i pe toţi. A scăpat o femeie cu un copilaş în braţe, care a rămas dedesubt, pentru că celelalte trupuri au căzut grămadă peste ea şi ea însăşi, din familia Tărâţă, povesteşte de aceste evenimente”.

Troița a fost sfințită de către Părintele paroh Gheorghe Cezar, împreună cu un sobor de preoți și maici din mănăstirea Petru Vodă, precum și alți preoți din satele vecine și în prezența oficialităților locale: doamna Primar Ana Ancuța, agent șef principal Ciobanu Mihai, șeful postului de Poliție Poiana Teiului, agent șef principal în rezervă Dabija Ilie, precum și doi invitați de onoare, fii ai satului Petru Vodă:  Colonel in rezervă Topoliceanu Valentin și colonel în rezervă Ilie Ștefan.

Evenimentul emoționant a fost împodobit de programul artistic al elevilor de la școala gimnazială Petru Vodă, condus de prof. Elena Iețcu.

Colonel Ilie Ștefan: Libertatea pentru care ei și-au dat viața înseamnă trăire în adevărul Domnului

Domnul colonel Ilie Ștefan a însuflețit adunarea credinciosilor printr-un cuvânt plin de duh nobil si înalțător, specific generației trecute, pierdut din păcate de către generația tânără de azi, cuvânt din care redăm câteva fragmente:

„Αstăzi e o mare sărbătoare pentru poporul român. Odată cu sărbătoarea Înălțării Domnului, întreg neamul românesc își comemorează eroii. Cinstirea eroilor la români se face din neam în neam și este tot ce avem în sufletul nostru, în conștiința noastră și în nădejdea noastră. Eroii neamului nu sunt numai militarii. Eroii neamului sunt bărbați și femei de toate vârstele începând de la copii până la cei mai în vârstă care de-a lungul timpului și-au sacrificat viața pentru libertate, pentru demnitate, pentru apărarea credinței noastre strămoșești și pentru apărarea țării. Eroii nu sunt numai de ieri, de astăzi. Sunt de când e poporul românesc și Sf. Ap. Pavel într-una din Epistolele sale spunea să ne gândim și să ne amintim de înaintașii noștri, de felul cum au trăit ei și mai ales de credința lor. Venind mai încoace, cel mai mare istoric al neamului românesc, Nicolae Iorga spunea că neamul românesc este veșnic prin cinstirea eroilor săi.

O evidență a eroilor o avem mai concret începând cu Războiul de Independență, deși eroii sunt de când e poporul român. La Războiul de Independență există în momentul de față o listă cu 2111 militari căzuți pe câmpul de luptă pentru dobândirea independenței față de Statul otoman. Venind mai încoace în primul război mondial, în prima mare conflagrație a sec. XX, au murit peste 1 milion de oameni. Militari au fost vreo 880.000 și civili 270.000. În bătăliile din primul război mondial de la Mărăști, Mărășești și Oituz au murit 75.000 de militari. În continuare, în al doilea război mondial, să ne amintim că au murit pe glob 72 milioane de oameni, dintre care români au fost 833.000. În al doilea război mondial, doar în 20 de zile în Oarba de Mureș au murit pe câmpul de luptă 11.000 de militari.

Voi vorbi pe scurt despre mormântul și monumentul Eroului necunoscut. În cinstea sutelor de mii de ostași căzuți pe câmpul de luptă în primul război mondial, pentru că nu se cunoștea unde au murit toți soldații și unde sunt îngropați, în 10 locuri ale țării s-au deshumat osemintele a 10 ostași căzuți pe câmpurile de luptă și au fost aduse la Mărășești, așezate în Biserica Adormirea Maicii Domnului. Și a fost desemnat un militar din cadrul Liceului Militar Dimitrie Sturza care era premiant și își pierduse în război tatăl, să aleagă sicriul cu osemintele ostașului necunoscut. Acest elev militar s-a uitat la toate sicriele și când a ajuns în dreptul celui de-al patrulea sicriu, s-a oprit, a îngenuncheat și a zis cuvintele: „Acesta este tatăl meu”. Și acel sicriu a fost ales pentru a fi dus la București și a fi desemnat ca Eroul necunoscut. La Mărășești, celelalte nouă sicrie care au rămas, au fost îngropate cu ceremonial militar și cu slujbă religioasă la Cimitirul din Mărășești, iar a doua zi sicriul cu Eroul necunoscut îmbrăcat cu o pânză tricoloră a fost transportat cu un tren special la București unde a fost așteptat de oficialitățile din acea vreme, de guvern și de regele României din acea vreme, regele Ferdinand care a urmat după regele Carol I. Cum a ajuns în București după ceremonialul militar și slujba religioasă, sicriul cu ostașul necunoscut a fost dus până la Biserica Mihai Vodă din București. Acolo a rămas până seara unde au venit bucureștenii și nu numai, în pelerinaj la osemintele Eroului necunoscut, după care a fost așezat în Piața Carol unde este o criptă simplă și cu o lespede deasupra pe care este încrustat următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul ostașul necunoscut săvârșit din viață în jertfă pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite (1916 – 1919)”.

Noi, astăzi aducem o întreită mulțumire eroilor satului nostru, comunei noastre și eroilor neamului românesc. Prin această frumoasă cruce, prin acest edificiu frumos făcut în cinstea eroilor, prin parastas, prin lumânările aprinse, prin cuvânt, ne-am rugat astăzi împreună, preoți alături de credincioși. Aducem și o mulțumire fără cuvânt, o mulțumire din inimă. Îmi vine acum în minte un cuvânt despre mulțumirea din inimă al Părintelui Arsenie Papacioc, unul din marii duhovnici ai României de la Mănăstirea Techirghiol din Constanța. Zicea Părintele că atunci când faci bine unui om, vezi că se mai uită o dată la tine, simți că vine așa, o mulțumire din inimă. Sau când dai un ban unui sărac, iarăși fără a spune ceva se simte și el prețuit și nu știm noi planul Domnului cu acel sărac sau prin acel sărac. Și mai zicea că a văzut cum un cal trebuia să se despartă de stăpânul său. După ce a mers circa 100 metri, calul s-a oprit și s-a mai uitat încă o dată la stăpânul său. Zicea Părintele că aceste realități vii pe care le putem întâlni adeseori și în viața noastră ne sunt mai de folos decât orice carte am citi. Despre o eroină a zonei noastre, este vorba de Varvara Țăranu, care în al doilea război mondial când o fată a fost luată de către doi militari din trupele de ocupație spre a fi batjocorită și fata plângând, a strigat: „Mătușă Varvara, ajută-mă!”. Mătușa Varvara a reușit să o salveze pe fată, iar pe mătușa Varvara cei doi militari au împușcat-o.

Libertatea pentru care au luptat eroii și și-au sacrificat viața, nu înseamnă să facem ce am dori noi sau ce ne trece nouă prin cap fără un bun simț. Libertatea pentru care ei și-au dat viața înseamnă trăire în adevărul Domnului. În acest an este și centenarul unirii neamului românesc. Este Marea Unire. Mica Unire, știm că a fost la 24 ianuarie 1859, iar Marea Unire în 1918. În luna martie a fost unirea Basarabiei cu România, la sfârșitul lunii noiembrie a fost unirea Bucovinei cu România, iar la 1 decembrie, a fost unirea Transilvaniei, Banatului și Crișanei cu România. Aș dori să aduc mulțumire profesorilor mei în numele meu personal și al generației mele care ne-au educat, ne-au învățat și ne-au îndrumat să nu îi uităm pe eroi și să îi cinstim. Și mai doresc să mulțumesc și profesorilor de astăzi care îi îndrumă pe copii să îi comemoreze pe eroi”.

Cu siguranță Părintele Justin este mândru în ceruri de fiii săi din Petru Vodă. Nădăjduim ca prin rugăciunile sale și ale tuturor martirilor și eroilor noștri, să ne înălțăm sufletele și neamul nostru cel românesc pentru care ne rugăm să odrăslească fii vrednici, apărători cinstiti ai patriei și devotați Bisericii străbune, în duhul Adevărului, al Domnului nostru Iisus Hristos. Hristos S-a înălțat!