Stă în puterea ta să faci cunoscută povestea copiilor din Valea Screzii și să ne ajuți să schimbăm mentalități


Bună ziua,

Sunt Andrei Negoiță,

Valea Screzii și Valea Plopului sunt două locuri în care Părintele Nicolae Tănase a izbutit să strângă sute de copii, care nu aveau niciun rost pe lume. Sunt copii luați de pe stradă, din gări, din guri de metrou, salvați din condiții mizere și care acum au un cămin. Într-un loc în care nu există sprijinul statului, acei copii au văzut ce înseamnă să ai o viață cât de cât normală. S-au schimbat destine și povestea din Valea Screzii trebuie spusă, deoarece numai așa putem duce la alt nivel ceea ce a început Părintele Tănase acum 23 de ani. Ne dorim să schimbăm mentalități. Copiii abandonați din România au dreptul la șansă! Valea Screzii este doar vârful icebergului.

Din această dorință de a spune povestea Văii Screzii (toți acei copii, indiferent de unde vin, au transformat Valea în casa lor), am demarat procesul realizării filmului SCRUM. Prin acest lung metraj vom arăta că se poate, iar o parte din profitul filmului va ajunge la copiii din Vale, la copiii care au dreptul să ajungă în Deal!
Producția este gândită să ajungă la cinematografele din America, Canada și Europa și să fie un deschizător de drum pentru comunitatea din Valea Screzii dar și pentru alte proiecte de film despre realitatea românească necunoscută și ignorată, atât din trecut cât și din prezent.

Aruncă o privire peste acest teaser și vei afla o parte din ce înseamnă Valea Screzii și SCRUM:

Pentru a afla mai multe detalii te rugăm vizitează:

http://scrumfilmul.ro/strangere-de-fonduri/

http://andreinegoita.com/strangere-de-fonduri/

https://www.facebook.com/7cuvinte2015/

https://www.facebook.com/AnduNegoita/

Toate cele bune,
Andrei Negoiță-Zagorodnâi
Regizor


Post a Comment

(required. But it will not be published)