Simpozion la mănăstirea Paltin: Părintele Justin Pârvu – simbol al unității naționale și apologet al credinței neamului românesc

Parintele Justin ParvuCu prilejul prăznuirii a 99 de ani de la nașterea Preacuviosului nostru Părinte Duhovnic și povățuitor de vrednică pomenire, Părinte Arhimandrit Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă invită să participați, în data de 10 Februarie 2018, la Simpozionul duhovnicesc, găzduit de mănăstirea noastră: „Părintele Justin Pârvu – simbol al unității naționale și apologet al credinței neamului românesc”.

 

Simpozionul dedicat memoriei marelui Duhovnic, în contextul prăznuirii centenarului Marii Uniri, se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcop al Hușilor, care va oficia slujba Sfintei Liturghii în biserica mănăstirii Paltin și va conferenția, alături de ceilalți invitați, în cadrul simpozionului, ce se va derula conform programului:

8.00 – 12.00: Ceasurile, Acatistul, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți;

12.00 – 13.00: Agapa frățească;

13.00 – 14.00: Trisaghion la mormântul Părintelui Justin, din mănăstirea Petru Vodă;

14.00 – 18.00: Simpozion

Dintre conferențiari amintim: P.S. Ignatie, Episcop al Hușilor, maica stareță Stavrofora Justina Bujor, Pr. Prof. Vasile Păvăleanu, Arhim. Hariton Negrea, starețul mănăstirii Petru Vodă, Pr. Stavrofor Constantin Catană de la Mănăstirea Varatic, Pr. Dr. Mihai Andrei Aldea, Cornelia Anichiței – nepoata Părintelui Dimitrie Bejan, mărturisitor al temnițelor comuniste, Lt. Comandor(r) Aurelian Chirica, Andrei Negoiță, regizor și alții.

Cu nădejde într-o Românie mai bună și mai unită, cu nădejde într-o reînviere duhovnicească a neamului nostru, față de care Părintele Justin a fost un truditor și veghetor neobosit, ne bucurăm să vă avem oaspeți în mijlocul nostru, spre propovăduirea valorilor Bisericii și neamului nostru românesc.

 

Sursa: Mănăstirea Paltin Petru Vodă

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura